Conspiraţie şi deresponsabilizare – interviu cu Andrei CORNEA

Publicat în Dilema Veche nr. 321 din 8-14 aprilie 2010
Conspiraţie şi deresponsabilizare – interviu cu Andrei CORNEA jpeg

În căutarea unei explicaţii

În ultima vreme, tot mai multe evenimente ori situaţii sînt explicate prin conspiraţii şi comploturi – de la atacurile din 11 septembrie pînă la încălzirea globală. De unde vine această nevoie de a inventa conspiraţii?

Eu cred că vine, în mod paradoxal, din prea marea noastră încredere în raţiune. În faţa unor fenomene istorice mai dificile, contradictorii, greu de explicat – cum sînt cele mai multe evenimente importante din istorie – încercăm o simplificare, avem tendinţa să simplificăm. Nu ne este deloc uşor să explicăm faptul că pur şi simplu există coincidenţe, hazard, că anumite trăsături ale unor personaje istorice importante pot să fi jucat un rol decisiv într-o situaţie sau în alta şi că istoria ar fi putut decurge altfel. Lucrul acesta ni se pare absurd. Am vrea să existe o legitate. Am vrea să existe o logică, or, ea nu e. Asta e greu de acceptat. Pe de o parte avem sistemele, cum se numesc ele, istoriciste, marile naraţiuni ale marxismului, avem marile ideologii moderne, care încearcă să găsească o explicaţie pentru tot ce se întîmplă. Or, nici ele nu fac faţă, la un moment dat, şi apar, pe de altă parte, teoriile conspiraţioniste, care sînt o vulgarizare, de fapt, a acestor istoricisme, în care totul trebuie să-şi găsească un loc.

Marile teorii conspiraţioniste au mai totdeauna în spate o ideologie: de pildă, ideea că turnurile gemene din New York ar fi fost doborîte de americani nu apare şi pe fondul antiamericansimului tot mai prezent în lume?

E foarte greu să înţelegi cum de s-a putut întîmpla o catastrofă de genul acesta, cum de reputatele servicii secrete nu i-au dat de urmă, că de fapt au avut nişte date, dar nu s-au coordonat ş.a.m.d. Şi atunci, un scenariu care explică totul printr-o conspiraţie de un tip sau altul pare plauzibil unor minţi mai simple. Teoria conspiraţiei, într-un fel, „rezolvă“ lucrurile, linişteşte, calmează. Ne calmează, vorba lui Eliade, de „teroarea istoriei“. Teroarea istoriei asta este: imprevizibilul, faptul că lucrurile se pot întîmpla oricum. Pe de altă parte, în unele cazuri, există conspiraţii. De foarte multe ori, ele reuşesc sau dau consecinţe diferite decît cele la care se aşteptau cei care le-au inventat, astfel încît, deşi noi, oamenii, facem istoria, nu o controlăm.
Iarăşi un lucru dificil de înţeles. Intervine, apoi, şi inteligenţa noastră de tip mecanic. Cînd faci o maşină te aştepţi că va funcţiona inginereşte, cum ai proiectat-o. Ţi se pare foarte greu de înţeles că, dacă ai proiectat o anume întîmplare istorică, ea o ia razna. Deşi la prima vedere s-ar părea că cei care fac conspiraţionisme prea abundent sînt absurzi şi îi suspectezi de lipsă de minte, de fapt ei sînt prea raţionalişti. Au o hiperraţionalitate care îi duce în eroare. Şi totul e pe sistemul teatrului: există scenarii, un regizor aflat întotdeauna în umbră, ceilalţi sînt nişte marionete. E o viziune – de altminteri foarte veche, din antichitate – în care lumea e o scenă cu actori şi în spate un regizor. Pentru cei vechi, regizorul era Dumnezeu. Acum sînt dumnezei mai mici – marea finanţă, evreii, serviciile secrete...

Tranziţia noastră are o „conspiraţie fondatoare“, nu un mit fondator. Ce efecte credeţi că are asupra societăţii şi asupra spaţiului public de la noi din ultimii 20 de ani ideea că la început, în decembrie 1989, a fost ceva „necurat“, ceva neclar?

Ideea că ceva nu a fost în ordine în decembrie 1989 a avut o importanţă destul de mare, chiar dacă acum s-a resorbit, într-un fel, în multe altele. Însăşi discuţia pe cuvinte – a fost o revoluţie, n-a fost o revoluţie – e stupidă, chiar dacă, desigur, cuvintele trebuie definite pentru a le putea folosi. La fel: ce s-a întîmplat cu teroriştii, cine au fost? Toate aceste chestiuni care au fost neclare şi au rămas neclare au creat un sentiment de disconfort, dacă nu mai mult decît atît, pentru cei care au crezut în schimbare, în ceea ce se va întîmpla – şi, în mare măsură, s-au şi întîmplat o mulţime de lucruri – şi au dat apă la moară celor care au vrut să conteste diverse lucruri de-a lungul timpului. A fost un lucru care a contat, din păcate. Dar nu ştiu dacă se putea spune mai clar. Cît de clar? Am văzut că şi în alte părţi, mai toate revoluţiile din 1989 au misterele lor, persistă pretutindeni destule neclarităţi: de pildă, care a fost rolul KGB-ului şi al lui Gorbaciov în demontarea regimurilor comuniste. Dacă Gorbaciov a vrut asta – şi unii susţin că a dorit un fel de reformă a sistemului care, de fapt, să reinstaureze socialismul aşa cum credea el că ar fi trebuit să fie. Şi s-a căznit atît de mult să-l reinstaureze încît l-a făcut praf. E cea mai bună dovadă posibilă – eu cred că nu există una mai frumoasă – pentru a arăta tuturor conspiraţioniştilor, dacă vor să creadă, cît de inutile sînt conspiraţiile. Pentru că, într-adevăr, Gorbaciov a făcut un fel de conspiraţie, atît în URSS, cît şi în ţările din subordinea URSS-ului: a schimbat conducerile care erau staliniste, a permis ralierea la perestroika, dar lucrurile au luat-o razna de tot, şi în primul rînd în URSS, unde Gorbaciov s-a trezit în aer. Se spune că puciul din 1991 a fost orchestrat de Gorbaciov însuşi. Nu ştiu cît de plauzibil este. Dar dacă l-a orchestrat, a fost un eşec uriaş, pentru că după asta s-a trezit că nu mai are ţară, nu mai are stat.

Conspiraţiile politice

În politică, se alimentează tot timpul ideea scenariilor. Sînt nişte categorii de oameni – politicienii sau diplomaţii, de pildă – care, de multe ori, funcţionează exclusiv după această logică: e cineva „în spate“, „totul se leagă“, „nu întîmplător se face ce se face“…

Mai ales în ultimii ani, am tot auzit astfel de lucruri. De cîte ori era arestat cineva, unii spuneau că „în spate“ e Băsescu. Cred că nu-şi dădeau seama că-i făceau un compliment: cineva care poate orchestra atît de multe, cu capacitatea de a influenţa instituţii foarte diferite, înseamnă că e un tip tare, foarte tare.

Dar „flacăra violetă“? Nu e dovada unei mentalităţi care mizează pe paranormal, pe explicaţii fantasmagorice, acolo unde există totuşi explicaţii raţionale?

Aici se introduc în plus – şi nu e de mirare – elemente paranormale. Eu cred că sînt mulţi oameni care sînt dispuşi să creadă. A fost o întreagă teorie, a apărut şi acum, despre ruşi, care au un mare avans în aceste tehnici paranormale. Publicul gustă astfel de lucruri. Foarte mulţi îşi închipuie că în felul acesta au cheia explicaţiei istoriei. Dar dacă sovieticii erau atît de avansaţi în paranormal, cum de nu şi-au putut păstra imperiul, de ce nu au pus flăcări violete unde trebuia?

Se pot instrumentaliza ideologic sau politic diversele conspiraţii, dinspre stînga sau dinspre dreapta, în folosul politicienilor?

Da. Chiar sînt, după cum se vede. Să ne amintim că, de exemplu, nazismul avea teorii conspiraţioniste imense, pornind de la rolul evreilor, dar şi altele – de exemplu, tot felul de teorii parapsihologice despre Graal. Comuniştii au avut şi ei cîteva. Stalin era obsedat de conspiraţii: a exterminat în numele lor milioane de oameni. A decimat Armata Roşie, pentru că bănuia că se complotează permanent împotriva lui, şi s-a trezit în ajunul războiului că nu mai avea ofiţeri. Problema e că asemenea conducători ajung să creadă în propriile lor bazaconii, ceea ce, pentru societăţile pe care le conduc, e distrugător.

În afară de faptul că poporul le gustă, iar unii oameni se liniştesc găsind cît de cît o explicaţie, ce efecte au la nivel social toate aceste teorii conspiraţioniste?

Au un efect antiliberal, pentru că, în general, ele tind să te înveţe, să-ţi spună că nu ai prea mare lucru de făcut: ori să te supui situaţiei, ori să te raliezi unei alte conspiraţii. Dacă formele democratice, dacă formele deschise sînt simple faţade, atunci nu ai nici o răspundere. Dacă lucrurile merg bine sau merg rău, nu tu eşti cel care are o răspundere în asta, şi atunci sigur că te convingi încet-încet că nu ai nici o putere. Ceea ce, într-un anume mod, este un drog care te calmează, dar pe de altă parte te învaţă să nu-ţi asumi nici o răspundere. Cum se spune la noi înainte de orice alegeri: sînt aranjate, oricum se fură, se ştie rezultatul. Am putea spune că asta înseamnă conspiraţia: să te deresponsabilizezi. Din acest punct de vedere, efectul e nociv.

Complotul la români

Dar cînd un personaj important, un şef de stat, spune ceva şi nu spune pînă la capăt – cum a făcut Emil Constantinescu cînd a spus „m-a învins sistemul“ – asta nu alimentează exact ideea fatalistă că totul „se lucrează“ în spatele uşilor închise?

Şefii de stat, oamenii politici spun multe lucruri – unele mai proaste decît altele. Nu trebuie nici aici făcută o suprainterpretare. Frazele lor trebuie citite într-un anume context şi descifrate în contextul respectiv. Oamenii potitici pot să nu spună o serie de lucruri care nu sînt convenabile pentru ei, din diverse motive, sau să ascundă o întîmplare neplăcută în cercul lor. Dar nu sînt neapărat conspiraţii. Sînt, pur şi simplu, încercări de a ascunde adevărul, ceea ce face orice om. Conspiraţie înseamnă să cauţi o raţiune coerentă în lucruri. Nu ştiu cum îşi închipuie oamenii obişnuiţi, că brusc, nişte oameni pe care altminteri nu dau doi bani, devin atît de subtili şi de profunzi încît reuşesc să facă o conspiraţie. Iar dacă le faci obiecţia asta, atunci îţi spun că nu sînt ei, că sînt alţii în spatele lor. Şi aici ajungem la un alt aspect al conspiraţiilor: sînt nelimitate. Fiecare conspiraţie ascunde în ea o altă conspiraţie. Ca păpuşile ruseşti.

Oamenii gîndesc aşa pentru că nu au încredere în democraţie, în alegeri, în ce văd cu ochii lor, sau dimpotrivă – nu au încredere în democraţie tocmai pentru că se tem de conspiraţii?

E un cerc. Cînd nu ai o încredere teribilă, iar o teorie de genul ăste îţi fortifică neîncrederea, devii foarte convins că nu trebuie să mai ai nici un pic de încredere. Dar, în general, ideea e asta: trebuie să fii deresponsabilizat. Să n-ai de făcut alegeri. Cînd ai de făcut alegeri e dificil, ai o răspundere.

Predispoziţia spre conspiraţii şi comploturi are legătură şi cu anumite trăsături culturale? Sînt românii mai sensibili la astfel de interpretări decît alte naţii?

Nu ştiu. Oricum, e plauzibil că are o influenţă vechea tradiţie românească legată de prezenţa turcilor, a conspiraţiilor de serai care se făceau pentru schimbarea domnilor, a diverselor tratative care se duceau între marile puteri – Rusia, Turcia, Austria – pentru reglementarea unor chestiuni în care erau implicaţi şi domnii sau boierii locali. Toate astea au creat o predispoziţie încă de la începutul secolului al XIX-lea în a crede că marile probleme se rezolvă undeva în ascuns şi în afară, între marile puteri.  

a consemnat Mircea VASILESCU.

Andrei Cornea  este profesor la Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti şi colaborator permanent al revistei 22.  A tradus din Platon, Aristotel şi Plotin. A publicat următoarele volume: Studii despre artă – De la portulan  la vederea turistică  (Sport-Turism, 1977), Primitivii picturii româneşti moderne (Meridiane, 1980), Forme artistice şi mentalităţi culturale în epoca romano-bizantină (Meridiane, 1984); Studii despre Antichitate – Scriere şi oralitate în cultura antică (Cartea Românească, 1988), Platon. Filozofie şi cenzură (Humanitas, 1995), Cînd Socrate nu are dreptate (Humanitas, 2005), Scriere  şi oralitate (Humanitas, 2006); Eseuri filosofice – Penumbra (Cartea Românească, 1991), Turnirul Khazar (Nemira, 1997; reeditare Polirom, 2003), De la Şcoala din Atena la Şcoala de la Păltiniş (Humanitas, 2004); Publicistică: Maşina de fabricat fantasme (Clavis, 1995); Cuvintelnic fără frontiere (Polirom, 2002); Poveşti impertinente şi apocrife (Humanitas, 2009).

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Singura specie care...
Ca în faimoasa metaforă a lui Walter Benjamin, în care angelus novus, împins de forțele progresului, zboară înainte cu spatele, privind înapoi...
p 10 YouYube jpg
p 12 WC jpg
În căutarea omului grec
Cine este „omul grec”, acela aflat la originea civilizaţiei europene?
p 13 WC jpg
Omul medieval în ipostaza îndrăgostitului
Putem privi și noi prin lentilele omului medieval? Cred că nu. Dar privirea noastră poate fi îmbogățită de acest om, născut la întîlnirea dintre realitate și ficțiune.
p 14 Hans Holbein, Ambasadorii WC jpg
Savantul umanist al Renașterii
Departe de a fi o ruptură cu tradiția și cultura Renașterii, putem vedea cum revoluția științifică se hrănește din ele.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.
Immanuel Kant  Aquatint silhouette  Wellcome V0003180 jpg
Cît de mult ne pot consola filosofii?
Lecția pe care o putem extrage din schimbul de scrisori între Kant și Maria von Herbert este că filosofii ne pot consola în măsura în care nu vor forța aplicarea în practică a adevărurilor existențiale pe care le descoperă.
5832910afis jpg
În plină stradă
Arta publică din România este prea puțin susținută, reglementată sau mediată, fapt ce relevă porozitatea comprehensiunii și receptării conceptului, zdruncinînd atît semnificația, cît și scopurile artei înseși.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta ca exagerare
„În artă, cînd nu știm ce vedem, reacționăm prin exagerare”.
p 10 Guerrilla Girls WC jpg
Eco-activismul și arta
Astfel, activiștii speră că dacă ne pasă de artă suficient de mult încît să vrem să protejăm arta, vom găsi modalități pentru a ne salva planeta.
p 11 WC jpg
Palimpseste temporare
La urma urmei, armele artiștilor și ale activiștilor sînt aceleași, iar salvarea se află în mîinile și în conștiința noastră.
Racism is not patriotism sign in Edison, NJ jpg
Rasismul ca reacție a publicului cinefil
Cert este că, în ultimii ani, mainstream-ul hollywoodian traversează o încercare de emancipare, prin care vrea să se dezică de vechile obiceiuri.
index jpeg 2 webp
Curaj
Cum facem asta? Semnăm petiţiile împotriva persecuţiilor, participăm la proteste. Ne exprimăm. Orice fărîmă contează.
p 13 Ashraf Fayadh YouTube jpg
Cuvintele, mai puternice decît dictatorii
Fiindcă adevărul cuvintelor noastre vorbește despre libertate, pe cînd adevărul cuvintelor dictatorilor vorbește despre frică.
p 14 J K  Rowling jpg
Voldemort pe Twitter?
J.K. Rowling nu este „too big to fail”, dar este „too big to cancel”.
E cool să postești jpeg
Lucrurile bune, trecute cu vederea
Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres.
index jpeg webp
Cum și de ce să găsești partea plină a știrii
ar dacă mai devreme vorbeam despre libertatea jurnaliștilor sau a editorilor de a alege ce știri dau mai departe, nu trebuie să uităm că și publicul are libertatea să aleagă. Important e să aibă de unde alege.

Adevarul.ro

image
Ger de crapă pietrele în România: temperaturile de coșmar care se anunță. Cât ține episodul de vreme rea
Vremea rea pune stăpânire pe aproape toate regiunile. Va continua să ningă la munte, iar temperaturile vor scădea accentuat. Gerul ne va chinui toată săptămâna viitoare.
image
Închisoare pe viață pentru un român care a ucis o femeie pentru a-i lua averea. Cum s-a filmat în casa victimei
Mohammed El-Abboud, cetățean român în vârstă de 28 de ani, și Kusai Al-Jundi, cetățean sirian, în vârstă de 25 de ani, au păcălit-o pe Louise Kam, să semneze documente de împuternicire care, credeau ei, le-ar fi permis să controleze averea de milioane de euro a acesteia.
image
„Mirciulică“, filmul cu Mircea Bravo, locul 1 pe Netflix. Cât profit a făcut în cinema. „A trebuit să folosim înjurături“ VIDEO
La doar o zi de la lansarea pe platforma de streaming, comedia este deja preferata telespectatorilor din România.

HIstoria.ro

image
Sfârșitul Bătăliei de la Stalingrad: Capitularea mareșalului Paulus
În timpul nopții de 30 spre 31 ianuarie 1943, Brigada 38 Motorizată, având atașate companiile de geniu, a încercuit zona din jurul Pieței Eroilor Căzuți și magazinul Univermag, întrerupând legăturile telefonice dintre comandamentul mareșalului Friedrich Paulus și unitățile subordonate.
image
Originea familiei Caragiale. Recuperarea unei istorii autentice
„Ce tot spui, măi? Străbunicul tău a fost bucătar arnăut, plăcintar! Purta tava pe cap. De-aia sunt eu turtit în creștet!”, astfel îl apostrofa marele Caragiale pe fiul său Mateiu, încercând să-i tempereze fumurile aristocratice și obsesiile fantasmagoric-nobiliare de care acesta era bântuit.
image
Detalii din viața a 3 mari actori cu origini românești / VIDEO
Detalii din viața a 3 mari actori cu origini românești