Concurenţa ca un pretext pentru incompetenţă

Cirpian RUS
Publicat în Dilema Veche nr. 425 din 5-11 aprilie 2012
Concurenţa ca un pretext pentru incompetenţă jpeg

Venită după 50 de ani de comunism reprimant pentru tot ceea ce înseamnă exprimare creativă şi liberă iniţiativă, societatea românească a fost adesea tentată să pună sincopele tranziţiei sale spre capitalism tocmai pe „greaua moştenire“ a inhibării instinctelor concurenţiale. Că metehnele de dinainte de ’89 au marcat paşii spre liberalizarea societăţii româneşti e indubitabil. Numai că, în multe domenii – iar presa este unul dintre ele –, în loc să suscite calitate şi perfecţionare, vertijul concurenţial nu a făcut decît să compromită şi să pervertească adevăratele criterii de performanţă. În ciuda legilor firii, parcă, şi cu siguranţă în ciuda celui mai elementar bun-simţ, cu cît concurenţa a devenit mai dură şi mai extinsă, cu atît standardele au scăzut mai mult, iar derapajele au devenit mai vizibile şi mai deranjante.

Ratingul Radio sau TV de a doua zi dimineaţa, respectiv traficul online afişat după miezul nopţii au rămas, din păcate, în 2012, singurele criterii de evaluare a performanţei din media românească. Pentru o creştere cît de mică, pentru devansarea competitorului direct cu cît de puţin, pentru conservarea unei poziţii de iluzorie dominaţie a pieţei, responsabilii editoriali s-au dovedit capabili de cele mai meschine compromisuri. Vorbim de compromisuri strict editoriale, în sensul restrîns al bunelor practici media, şi nu de alte compromisuri, de natură economică sau politică, bunăoară, care distorsionează şi ele piaţa şi au efecte secundare, dintre cele mai imprevizibile, pentru mediul concurenţial.

Din perspectiva limitată a ratingului obţinut cu orice preţ, bunele practici nu mai au, evident, nici o trecere în presa românească. Pur şi simplu, nu au efect pe termen scurt. Lipsite de atuul rezultatelor umflate peste noapte, bunele practici anulează şi alte importante „teste de eficienţă“. Bunele practici sînt bugetofage: nu poţi face mare calitate cu oameni slab pregătiţi, iar cei bine pregătiţi cer salarii pe măsură; apoi, bunele practici cer timp: marile genuri jurnalistice nu pot fi încropite din bucăţi luate copy/paste de pe Internet, nici calchiate din presa străină şi împopoţonate cu titluri-şoc; bunele practici cer, desigur, şi responsabilitate editorială: au prostul obicei de a fi complexe şi, adesea, deranjante pentru diversele interese patronale şi, deloc de neglijat, şi pentru comoditatea unora dintre editori. Nu întîmplător, reportajul şi ancheta au dispărut aproape cu desăvîrşire din peisajul jurnalistic românesc: iată, deci, unul dintre efectele cele mai clare ale concurenţei media! În loc să apară reportaje şi anchete tot mai bune, ele devin genuri „vintage“ în România.

Culmea concurenţei în Televiziunea românească: trei televiziuni de ştiri rulează simultan cu marca „exclusiv“ pe o ştire identică!

Modelele proaste sînt, cel mai adesea, cele care fac carieră în media. Culmea e că, apropo de mediul concurenţial, ele sînt încurajate de superficialitatea şi de interesele ce domină o piaţă de publicitate care a încurajat nu o dată succesul facil, în detrimentul unor proiecte de calitate cu potenţial de sustenabilitate. Modelele proaste se pot, astfel, lăuda nu doar cu performanţe de audienţă, ci şi cu încasări. Această fortificare economică a modelului editorial devine, practic, imposibil de combătut. Ultimul mare derapaj mediatic din România – prezentarea gratuită şi deşănţată, fără un minim argument jurnalistic, a filmuleţului cu fostul premier schimbîndu-se în vestiarul unei săli de sport – nu s-a soldat cu nici un protest din partea companiilor care au susţinut şi susţin cu reclamă respectiva emisiune TV şi care şi-au asociat, vrînd-nevrînd, imaginea cu o producţie care a stîrnit dezgustul unei ţări întregi. Şi astfel, în numele acestei audienţe confirmate şi susţinute financiar, dezmăţul media poate merge mai departe. Ba mai mult, modelul prost este „perfecţionat“ de concurenţă. Fără excepţie aproape, derapajele au dus la derapaje mai mari, iar tabloidizarea a născut pui vii şi în paginile ziarelor, şi pe Internet, şi la televiziuni. Cultivat la începuturile sale de personaj media doar de un trust de televiziune, Gigi Becali e, acum, omniprezent; face, din telefon, turul televiziunilor, de sport şi nu numai, în fiecare zi. Aduce rating Becali, îl luăm şi noi în direct! La fel, vector indubitabil de audienţă în orele ce pregătesc prime time-ul, spectacolul sinistru al Ştirilor de la ora 5 s-a generalizat, cu exagerările de rigoare, şi la televiziunile concurente. Conceput iniţial ca un show light, digerabil şi pentru un spectator mai pretenţios, Happy Hour a provocat o concurenţă fantastică. Modelul a fost upgradat pînă la un tabloid show, Acces Direct, CanCan TV, Drept la ţintă şi Un show păcătos ascuţind lupta, dar fără a aduce plus valoare conceptului iniţial. Dimpotrivă, totalizate, numai amenzile (uneori prea blînde) acordate de CNA celor cinci emisiuni de televiziune fac cît bugetul anual al unui proiect media quality...

Culmea concurenţei în .ro: un site de business face într-o zi de 1 mai 2010, cînd toată lumea era la iarbă verde, un trafic de zece ori mai mare decît media sa obişnuită: 350.000 de „unici“! În Top 5 al ţărilor după numărul de vizitatori unici pe site-ul respectiv se aflau Turcia, Columbia, Vietnam şi Peru. România era şi ea, pe acolo…

Dar microbul concurenţei fără sens a atins nu doar zona light a mediei româneşti. Intrate într-o cursă oarbă pentru trafic, site-urile de business din .ro au ajuns să raporteze pînă la 100.000 de clienţi unici pe zi. Adusă cu link-uri păcălicioase din cross-uri editoriale cu publicaţii care de care mai pestriţe, de la site-uri de presă tabloidă sau sportivă pînă la publicaţii online pentru gospodine, audienţa astfel creată nu mai are nimic în comun cu publicul-ţintă foarte specializat – şi, fatalmente, redus numeric – al presei economice. Inutil de adăugat că un astfel de public, odată atras pe site, încurajează producţiile superficiale şi coboară în derizoriu dezbaterile din subsolul articolelor. Ca şi în cazul presei tabloide, a fost suficient ca unele site-uri să dea tonul acestor proaste practici, pentru ca toate publicaţiile de top să se lase atrase în această capcană. Rezultatul final e pierderea credibilităţii, atît în plan editorial, cît şi în planul afacerii în sine. Raportarea de (sau la) cifre false e însă un obicei care nu a putut fi stîrpit nici de implementarea sistemelor de măsurare people meter în TV, SATI, respectiv BRAT în online şi în presa tipărită. Practicile dubioase ale unor publicaţii care declarau tiraje ce nu aveau nimic în comun cu realitatea au stîrnit recent valuri în industria media de la noi. La fel, refuzul televiziunilor şi radiourilor de a-şi ajusta, după aflarea datelor globale ale Recensămîntului 2011, audienţele la noul „univers“ populaţional, mai mic cu peste 2 milioane decît cel din 2002, duce şi el la pierderea credibilităţii, cîtă vreme audienţele cumulate de pe un segment orar ajung să totalizeze – cum bine remarca jurnalistul Cătălin Tolontan – mai mult decît populaţia reală a României! Aceste aberaţii, girate, practic, tocmai de organismele de control şi reglementare agreate de marii jucători din piaţă, dau dimensiunea reală a incapacităţii presei româneşti de a acţiona ca o industrie matură, anume de a asuma concurenţa ca pe un agreement de bune practici în interiorul breslei şi în raport cu mediul general de afaceri. Consecinţa cea mai dramatică a acestui mod de a vedea lucrurile se observă în presa scrisă, sugrumată de o distribuţie care îi blochează şi puţinii bani pe care îi mai produce la tarabă. În peste 20 de ani de la Revoluţie, deşi au învîrtit sume colosale, pentru ca apoi să piardă enorm de pe urma afacerilor Rodipet şi Hiparion, marii jucători din piaţă, nu au fost în stare să-şi creeze ei înşişi propria reţea de distribuţie, care ar fi însemnat un enorm avantaj al pieţei. Dar, decît să cîştige împreună, managerii de media din România preferă să piardă fiecare separat!

Culmea concurenţei în presa scrisă: diferenţe constante de 10-40.000 de exemplare descoperite recent de Biroul Român de Audit al Tirajelor între raportările unor editori şi numărul de exemplare tipărite efectiv.

În peste 20 de ani de la explozia concurenţială, presa românească a fost şi scena a destule competiţii rezonabile şi fructuoase între diverse instituţii şi mediul în care nu puţine au fost încercările fair play, bazate pe o deontologie corect asumată, pe bună-credinţă şi, mai cu seamă, pe dorinţa de a învăţa din propriile greşeli şi din succesele concurenţei deopotrivă. Absenţa unei susţineri financiare de durată, sprijinul slab din partea unui mediu de afaceri, el însuşi sufocat de incompetenţă şi lipsă de viziune, imixtiunea cvasigeneralizată a politicului sau a partizanatelor transpartinice, narcisismul păgubos al unora dintre proiecte şi suficienţa altora au dus la eşecul multor proiecte media de calitate, în ultimii ani. Faptul în sine e mai grav decît pare la prima vedere, căci a dat apă la moară tocmai partizanilor succesului facil de presă. În mediul concurenţial din România, s-au impus cei care au jucat dur şi la plesneală, nu cei care au jucat corect. Aşa s-a impus furtişagul mărunt, aşa s-a impus minciuna neruşinată, aşa s-au impus titlurile din online din care nu afli nimic decît după ce dai click pe „vezi aici!“. Din toate astea s-a construit succesul multora dintre liderii pieţei din acest moment. Între timp, încet-încet, concurenţa a devenit pretext pentru incompetenţă. „Dacă nu joc mizerabil ca rivalul, nu am nici o şansă să îl întrec“: aşa sună motto-ul pieţei de media din România, în 2012.

Ciprian Rus este jurnalist.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.