Comunicatori pentru "mirosul de carte proaspăt tipărită"

Oana BOCA STĂNESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 532 din 24-30 aprilie 2014
Comunicatori pentru "mirosul de carte proaspăt tipărită" jpeg

Presupun că, parcurgînd titlul, aţi bănuit despre ce voi scrie în acest articol, aşa că vă propun să începem direct cu o sumă de date „tehnice“ referitoare la piaţa de carte autohtonă şi la specialiştii săi în comunicare:

● Ştiaţi că, în acest moment, grupul editorial clasat pe locul I în recentul top al celor mai profitabile edituri româneşti nu are un specialist în comunicare (nici măcar un amator), acest post din organigramă rămînînd neocupat de peste un an? Pentru că este vorba despre o situaţie care durează de mult timp, putem bănui că nu avem de-a face cu un proces mai complicat de selecţie a unui potenţial angajat, ci pur şi simplu cu decizia managerului general al companiei de a face economie la plata salariilor, convins de faptul că, cel puţin în acest moment, editura poate funcţiona liniştită şi fără un specialist în comunicare. Vă invit să contraziceţi un contabil-şef! (Topul la care fac referire a fost publicat de portalul business24.ro, pe data de 3 decembrie 2013, în baza unui clasament întocmit de Consiliul Naţional pentru IMM.)

● Ştiaţi că, astăzi, mai puţin de un sfert (aproximativ 15%) dintre editurile autohtone active au angajat un specialist în comunicare? Iar cînd spun „edituri active“, mă refer la cele 150-200 de case editoriale care publică titluri noi, cu o anumită ritmicitate, care participă constant la cele două mari tîrguri de carte autohtone din capitală, Bookfest şi Gaudeamus, şi care produc evenimente sau chiar campanii mai sofisticate de promovare a lecturii. Dacă e să raportăm numărul specialiştilor în comunicare angajaţi în edituri la numărul şi mai mare, de aproape 1000, al firmelor care au ca obiect declarat de activitate editarea de carte, procentul devine şi mai trist, de sub 5% – dar, sigur, acesta este doar un exerciţiu de dragul exerciţiului...

O situaţie aproape bizară, dacă e să ne gîndim la faptul că cele mai multe dintre editurile autohtone sînt, totuşi, societăţi comerciale apărute după ’89, iar lipsa departamentului de comunicare nu ţine de nu ştiu ce structuri istorice deficitare moştenite, ci pur şi simplu de decizia managerului general de a nu mai plăti nişte oameni în plus.

● Ştiaţi că lumea publishing-ului de carte autohton operează cu foooarte mulţi directori? Există, după cum am menţionat şi mai înainte, doar cîteva zeci de angajaţi în departamentele de comunicare ale editurilor, iar mai mult de jumătate dintre aceştia sînt directori. Au fost angajaţi direct pe acest post şi, în consecinţă, îşi desfăşoară activitatea ca manageri de departament, deşi, în mod paradoxal, nu au pe nimeni în subordine – asta, ca un soi de completare în planul respectului de sine la recompensele salariale lunare ce-i despart pe aceştia de colegii lor consultanţi în comunicare, care au ales să facă performanţă în cadrul unor industrii mai bănoase.

● Ştiaţi că această sumă de directori/redactori de comunicare din editurile autohtone interrelaţionează extrem de prost? Foarte puţini se cunosc între ei, deşi măcar două evenimente îi reunesc anual sub acelaşi acoperiş, la Romexpo.

● Ştiaţi că, deşi dinspre mediul academic vin semne de interes, nici una dintre editurile autohtone nu oferă studenţilor care urmează Ştiinţele Comunicării posibilitatea de a face practică? Sînt tineri care ar putea să înţeleagă din vreme care este specificul muncii de promovare în lumea publishing-ului de carte, aşa cum aceşti studenţi reuşesc, de exemplu, să priceapă ce se întîmplă în agenţiile de PR, prin internship-urile puse la dispoziţie. Aşa se face că zeci de absolvenţi ai Facultăţii de Ştiinţe ale Comunicării vin încrezători către edituri, la terminarea facultăţii, dar abandonează lupta după doar cîteva luni, deoarece munca în editură nu se dovedeşte a fi ceea ce îşi imaginaseră ei – anume: un mediu „curat“, unde ai şansa să socializezi cu mulţi scriitori importanţi şi ocazia să fii arhitectul multor campanii extrem de creative.

Pornind de la aceste date, cred că putem încerca o cartografiere a spaţiului populat de specialiştii în comunicare din editurile româneşti: o comunitate, precum se vede, cu oameni puţini, despre care se vorbeşte foarte rar, împărţită identitar între cele două lumi la care se raportează – cea a oamenilor de cultură şi cea a consultanţilor în comunicare –, fără să simtă, însă, că aparţin cu acte în regulă vreuneia dintre ele. O comunitate mică, de cîteva zeci de oameni, care au venit în departamentele de comunicare din edituri dinspre cele mai variate specializări universitare, dînd piept, odată ajunşi aici, cu fişe de post care, în 2014, încă păstrează prea puţine elemente comune de la o instituţie la alta. Aşa se face că, după caz, abilităţi şi urgenţele companiei, specialistului de comunicare dintr-o editură i se întîmplă să bifeze şi sarcini din fişa redactorilor de carte, din cea a specialistului în vînzări ş.a.m.d. – dacă tipologiile ar avea un spectru, am vedea toate culorile!

În general, „comunicatorii“ din edituri sînt invidiaţi de omologii lor din alte industrii, pentru imaginea aceea idilică ce conţine şi „mirosul de carte proaspăt tipărită“. Li se reproşează, în schimb, că nu încheie parteneriate strategice, că le place awareness-ul individual, că nu produc întîmplări cu impact semnificativ, ci acţiuni timide. Mulţi uită, însă, că cele mai multe dintre campaniile imaginate de oamenii de comunicare din edituri se învîrt în jurul unui buget simbolic şi, cîteodată, chiar inexistent, iar în România „bătălia“ pentru cucerirea cititorului e dură şi haotică, fiindcă a început înainte ca acesta să fi fost format.

Viteza cu care se produc schimbări de personal în departamentele de comunicare din edituri e destul de ridicată, iar motivele pot fi selectate din tot ceea ce am povestit pînă acum. Cu toate acestea, există, în editurile importante, cîţiva colegi care au peste cinci ani de experienţă, oameni de la care ar putea începe un efort de cunoaştere şi de înţelegere a specificului muncii noastre. Poate că nu le ştiţi numele şi nici rezultatele, punct cu punct, dar nu se poate să nu fi auzit de vreuna dintre campaniile iniţiate şi coordonate de ei: campania „Săptămîna PSI pentru părinţi“ a celor de la Editura Trei, dedicată promovării cărţilor de parenting şi psihologia copilului, campania „Clubul de lectură Nemira“, care îşi propune să readucă în viaţa iubitorului de carte din acest Bucureşti grăbit formula, atît de sănătoasă, a cluburilor de lectură, Concursul „Humanitas în licee“, o admirabilă idee a celor de la Humanitas Multimedia, campania „Te aşteptăm în librărie!“ a Editurii Herald, dusă mai departe, an de an, doar dintr-o frumoasă încăpăţînare, campania „vALLuntar“ a Grupului Editorial All, o iniţiativă care deja seamănă cu filozofia din manualele de marketing 3.0, întîlnirile lunare cu scriitorii români din cadrul CDPL Fest sau excelenta campanie de popularizare a cărţilor de tip mass-market din colecţia Top 10+ de la Polirom, plus multe astfel de întîmplări. Nu sînt iniţiative care ar lua neapărat premii pentru inovaţie la competiţiile internaţionale dedicate consultanţilor în comunicare, însă sînt mult mai de impact decît multe dintre campaniile creative, dar fără fond, care au explodat recent pe Internet, sau decît concursurile cu premii în cărţi din cadrul emisiunii de mare audienţă a lui Dan Capatos.

Zilele acestea, specialiştii români în PR, pe care îi urmăresc constant pe portalul pr-romania.ro, dezbat despre felul în care/şi dacă s-au modificat standardele în cadrul acestei specializări, odată cu schimbările tehnologice şi cu avalanşa campaniilor din social media. Am citit toate materialele pe această temă, cu un soi de zîmbet nostalgic, mi s-au părut aşa, un soi de răsfăţ, ceva aproape ireal: mă gîndeam că oamenii de comunicare din edituri n-au apucat să aibă nici măcar o primă discuţie despre standardele meseriei de comunicator în domeniul cărţii, darămite să ajungă să proiecteze schimbări adaptate epocii 2.0.

Bookfestul care se apropie ar putea fi, cred, un bun moment pentru o astfel de primă dezbatere.

Oana Boca Stănescu este manager cultural şi consultant în comunicare, fondatoarea Headsome Communication. A fost, timp de 9 ani, director de imagine al Editurilor Polirom şi Cartea Românească.

Mîntuirea biogeografică jpeg
Aurul pur, urina sinceră
Amprenta creatorului va dispărea, opera de artă va arăta impecabil, dar autenticitatea ei va fi o iluzie.
p 10 WC jpg
Eul adevărat, eul autentic, eul perfect, eul dizolvat
David Le Breton evoca tentația „evadării din sine” ca „soluție la epuizarea resimțită în urma faptului de a trebui să fii în mod constant tu însuți”.
p 11 WC jpg
Autenticitate „Made in China”
Aceste grifonări rapide pe marginea conceperii autenticității în China sînt menite să arate că aceasta depășește antiteza paradigmatică dintre original și fals.
p 12 1 jpg
Autenticitatea românească între războaie: (dez)iluzii
Ce rămîne din subcultura românească interbelică a autenticității?
p 13 jpg
Biografiile culturale ale unui tricou
Un tricou alb de bumbac este la fel de banal, la o adică, și dacă are, și dacă nu are marca Kenvelo inscripționată pe față.
Bran Castle View of Countryside (28536914551) jpg
Pledoarie pentru metisaj
Scuze, dar nimeni sau nimic nu s-a născut dintr-unul…
640px Copyright (Simple English) Wikibook header png
Lista de supraveghere a raportului 301
Grație eforturilor noastre conjugate, România a reușit, după 25 de ani, să nu mai apară pe această „listă a rușinii”.
p 13 sus M  Chivu jpg
Două mesaje de la Greenpeace România
Oare cîți dintre noi nu s-au entuziasmat în fața unei oferte de 9 euro pentru un bilet de avion?
index jpeg 5 webp
„Turiști funerari”
Oare să rămînem acasă este cel mai cuminte lucru pe care l-am putea face spre binele planetei, adică al nostru?
p 10 M  Chivu jpg
Spovedania unui globe-trotter
Dar toate aceasta înseamnă că turismul de masă nu mai poate continua ca pînă acum, ci trebuie reinventat cu inteligență și sensibilitate.
997 t foto AN Stermin jpg
p 12 adevarul ro jpg
„Turiști mai puțini, impact economic mai mare” interviu cu Andrei BLUMER
Să caute destinații mai puțin populare și cu o ofertă bogată de experiențe în natură.
997 t foto Cosman jpeg
„One dollar” și o sticlă de apă
„One dollar”, atît este prețul unei sticle de apă de 0,5 litri în Cambodgia.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 jpg
Surpriza Bizanțului vesel
Nu s-a vorbit niciodată despre sexul îngerilor, în timpul asediului de la 1453 chiar nu avea nimeni timp de așa ceva.
p 13 jpg
„Cred că Cehov e mulțumit de spectacolul nostru“
Cehov este generos, are multe fațete și poți să-i montezi spectacolele în modalităţi stilistice foarte diferite.
p 14 jpg
E cool să postești jpeg
Să-ți asculți sau nu instinctul?
Totuși, urmînd ispita de a gîndi rapid, nu cădem oare în păcatul gîndirii pripite, în fapt un antonim pentru gîndire?
p 10 jpg
Gîndirea artificială pripită: cu ChatGPT la taclale
Gîndirea pripită este un termen folosit pentru a descrie procesul de luare a deciziilor sau de trage concluzii în modul rapid și fără o analiză sau o examinare adecvată.
p 11 Petre Gheorghiu in rolul lui Zaharia Trahanache jpg
Pentru o istorie a „puținticăi (ne)răbdări”
Carol al II-lea: mare pripit, dacă ne luăm după renunțările la renunțările la Tron.
p 12 jpg
Altul mai bun nu avem
Observ că ne trăim viețile de cîtva timp ca într-un proces penal.
p 13 jpg
Judecata pripită, gîndirea automată
Permanent ni se cere acţiune rapidă, reacţie promptă. Şi cînd ne mai gîndim?
p 14 sus jpg
Antidotul judecății pripite
Judecata pripită, aș mai remarca, e nu doar extrem-subiectivă, ci și rareori inocentă, dar ăsta e un subiect pe care o să-l eludez de data asta.
640px Three Democratic bosses of Maryland seated and drinking from mugs   L  to R   George(?) N  Lewis, John S  Kelly, John J  Mahon LCCN2006683418 jpg
O lume a incluziunii e ca un sat mai mare
O lume inclusivă e poate ca un sat mai mare, care se construiește împreună, nu prin demonizare și nu pe Internet.

Adevarul.ro

image
Preotul care a jignit iubitorii de animale primește replica unui călugăr: „Ele nu l-au izgonit pe Iisus“
Mesajele publicate de preotul Matei Vulcănescu despre iubitorii de animale au stârnit controverse. Un călugăr de la Schitul Straja din Hunedoara arată de ce animalele trebuie iubite și nu disprețuite.
image
Fetiță lăsată de părinți în apă fierbinte, moartă în chinuri. Soții criminali au contestat arestarea
Doi soți din Călărași au fost trimiși în judecată pentru omor calificat, pentru că și-au lăsat fiica de 2 ani și 10 luni să moară în chinuri. În rechizitoriul procurorilor se menționează că fetița s-a aflat în agonie timp de mai multe ore.
image
Cum sunt relațiile în care femeia e mai în vârstă decât bărbatul
Într-o lume încărcată de prejudecăţi, rolul bărbatului într-o relație de cuplu este văzut ca fiind acela de a oferi protecție și stabilitate familiei și partenerei.

HIstoria.ro

image
De ce se urau de moarte Ştefan cel Mare şi Vlad Ţepeş. Duşmănia lor apare într-un document de la Vatican!
Vlad Ţepeş, domn al Munteniei în trei rânduri, şi Ştefan cel Mare, voievodul care a condus Moldova timp de aproape jumătate de secol, au avut relaţii sinuoase, în funcţie de conjunctura politică a vremii şi de interesele administrative.
image
Château La Coste, în Provence: ce descoperire!
Ce e, până la urmă, Château La Coste? Un spaţiu magic, construit în jurul unei îndeletniciri cu tradiţie: facerea vinului.
image
Crucificarea lui Hristos i-a apărut în vis lui Salvador Dalí
Dalí a precizat că a avut un vis în care i-a fost dezvăluită importanța înfățișării lui Hristos astfel.