Compasiunea pervertită

Publicat în Dilema Veche nr. 202 din 22 Dec 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Pe mai toate posturile TV, a existat la un moment dat sau încă există cîte o emisiune gen Poliţia în acţiune. Programul se vrea un fel de raport televizat despre faptele celor care se ocupă de ordinea şi siguranţa publică: poliţiştii. Astfel ai prilejul să descoperi, dacă nu ştiai cumva, cine sînt marii răufăcători ai României. Dacă vă imaginaţi că sînt niscaiva demnitari prinşi cu caltaboşii în traistă, vă înşelaţi. Ei bine, pericolul numărul unu pentru lege şi liniştea publică sînt prostituatele. Lor li se alocă cel mai mult spaţiu al emisiunii. Sînt filmate riguros, pas cu pas, începînd din dormitor sau maşină, în timpul relaţiilor sexuale, apoi sînt înghesuite într-o dubă, urmărite cum dau declaraţii la poliţie şi luate la întrebări pe diverse teme - de la ce tarife se mai cer pe piaţa de profil pînă la ce cred ele despre viaţă, familie, Dumnezeu şi păcat (întrebări de care sînt scutiţi, bineînţeles, cei fără de care ele n-ar putea profesa: proxeneţii şi clienţii). În tot acest timp, trebuie să suporte batjocura trecătorilor, a poliţiştilor şi a reporterilor înşişi. Văzîndu-le pe aceste femei, un lucru care îţi sare în ochi este că nu au nimic în comun cu, de exemplu, nonşalantele locatare ale cartierului cu felinare roşii din Amsterdam. Mai degrabă sînt studii de caz despre efectele pe care le au sărăcia, mizeria şi suferinţa pe care le întîlneşti la tot pasul. Dar aspectul cel mai izbitor este abrutizarea celor din jur. Dacă în cazul pomeniţilor demnitari surprinşi în timp ce-şi făceau mendrele au fost invocate drepturile omului, ele nu sînt nici măcar amintite cînd nişte oameni sînt filmaţi fără voia lor în momentele cele mai intime, hărţuiţi pe drumul spre poliţie şi în incinta ei. Doar - ştie toată lumea - prostituatele nu sînt întru totul oameni. Antologică mi s-a părut replica unui client care, trezindu-se cu camera de filmat alături, şi-a pus cămaşa pe faţă şi a spus: "Luaţi-o pe ea; eu nu sînt ca asta, sînt cetăţean". Şi mai ciudat este de ce astfel de situaţii nu stîrnesc, dacă nu spiritul de dreptate şi revolta, măcar compasiunea comunităţii în care se petrec, în timp ce emisiunile care storc lacrimile naţiunii, de tipul Surprize, surprize, au drept subiecte îndeosebi cazuri de fiice şi mătuşi despărţite de familie prin măritişul în Jakarta - adică, din punct de vedere etic, nimic. Este un bun exemplu în care sentimentalismul de tip telenovelistic reuşeşte în cele din urmă să ucidă sentimentul: spectacolul suferinţei - nu mai contează dacă ea este reală ori motivată sau nu - ajunge să te facă insensibil la suferinţa însăşi, cînd ea se află lîngă tine. Se ştie, din perspectivă filozofică, că această capacitate de a fi empatic cu suferinţa şi nedreptatea la care sînt supuşi ceilalţi - compasiunea - reprezintă unul dintre punctele de plecare ale comportamentului moral. Prin mecanisme stranii, care ţin de o orbire personală sau colectivă, acest sentiment, altminteri nobil, ajunge să fie pervertit în cele mai ciudate feluri, îşi alege greşit şi mijloacele, şi ţintele. Acolo unde este cu putinţă să opreşti de la difuzare un film care prezintă un posibil caz de corupţie la nivel înalt, pe motiv că drepturile umane ale celor implicaţi ar fi lezate, dar să-i umileşti şi să-i batjocoreşti pe alţii fără apărare, oricum umiliţi şi batjocoriţi zilnic, avem de-a face cu un caz limpede de pervertire a compasiunii. Printre situaţiile flagrante de acest tip la care am asistat în ultimii ani, se remarcă unul care, prin datele sale, are parfum de neverosimil. Este vorba despre dispreţul sau mila pentru o categorie de oameni ce a fost numită de presă "căpşunari". Este neverosimil deoarece, probabil în premieră mondială, un grup este privit de sus ori compătimit pentru că şi-a luat destinul în mîini şi s-a hotărît să muncească pentru o viaţă mai bună. Conform opiniei generale, e mai umilitor să culegi căpşunele sau portocalele spaniolilor, măslinele grecilor ori strugurii italienilor decît să tai frunză la cîini în România. În spatele acestei păreri se află de fapt desconsiderarea muncii, în special a celei fizice, care nu presupune un loc călduţ şi sigur sau o funcţie de conducere. Un director de companie de stat, plătit consistent pentru nu se ştie ce, este un membru stimat al comunităţii, un model de reuşită socială; un agricultor care munceşte în Spania ca să-şi întreţină familia este un caz trist, aproape ruşinos, un eşec personal care merită milă. În ultima vreme, s-a pornit o adevărată campanie referitoare la soarta disperată a copiilor celor plecaţi să muncească în străinătate. Nici vorbă, fenomenul are implicaţii sociale numeroase şi merită toată atenţia, dar portretul muncitorului român în Occident, care se desprinde din aceste relatări, este al unui individ lacom, pus pe căpătuială, care şi-a lăsat copiii de izbelişte. Este tragic, într-adevăr, cînd un copil se spînzură de dorul mamei. Întrebarea este dacă sînt mai multe astfel de situaţii în cazul celor plecaţi peste graniţă sau se pot întîmpla, în acelaşi procent, şi cînd părinţii se află alături. Şi, mai ales, de ce imaginea acestor oameni trebuie să conţină culori sumbre, discursuri acuzatoare ori condescendente şi bocete. Exemplul lor este mai curînd unul luminos. Au luat o decizie liberă pentru că n-au mai vrut să facă parte din corul văicărelii colective despre vremurile ticăloşite pe care le trăim. Ei au plecat să muncească, cu nădejdea că un mai bine este totdeauna posibil, pentru că s-au săturat să joace rolul victimei. Asemenea altor europeni care s-au aflat în această ipostază - precum irlandezii, portughezii sau italienii - ceea ce istoria va consemna din acest episod va fi probabil nu compătimirea, ci speranţa.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Japonia mănâncă mici și sarmale. Românul care le prepară: „Clienții ling farfuria“ VIDEO
În vizită în Japonia, Andreia și Ionuţ, vloggerii de la canalul de YouTube „HaiHui în doi”, au prezentat povestea românului care vinde mici și alte feluri de mâncare tradițională în Țara Soarelui Răsare.
image
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?“
Postarea în care un bărbat a dezvăluit că prietenul său văduv a aflat că ai săi copii, rămași doar în grija sa, nu sunt de fapt ai lui, a devenit virală pe Facebook.
image
File de istorie. S-au plantat curmali, bananieri și palmieri pentru vizita Împăratului Franz Josef FOTO
Un oraș din vestul României a fost între 9 și 12 septembrie 1893 centrul de interes al Imperiului Austro-Ungar. Împăratul Franz Josef şi trei arhiduci au fost așteptați cu mare fast.

HIstoria.ro

image
Când a devenit Sicilia romano-catolică?
Mai mult de 13 civilizații și-au pus amprenta asupra Siciliei din momentul apariției primilor locuitori pe insulă, acum mai bine de 10.000 de ani, dar normanzii și-au tăiat partea leului.
image
Amânarea unui sfârșit inevitabil
„Născut prin violenţă, fascismul italian era destinat să piară prin violenţă, luându-și căpetenia cu sine“, spune istoricul Maurizio Serra, autorul volumului Misterul Mussolini: omul, provocările, eşecul, o biografie a dictatorului italian salutată de critici și intrată în topul celor mai bune cărţi
image
Căsătoria lui Caragiale cu gentila domnişoară Alexandrina Burelly
Ajuns director la Teatrul Naţional, funcţie care nu l-a bucurat atât de tare precum credea, Ion Luca Caragiale a avut în schimb o mare şi frumoasă împlinire: a cunoscut-o pe viitoarea doamnă Caragiale.