Comentarii la „chestionarul pentru candidați” (I)

N. red.: L-am invitat pe Ciprian Ciucu să comenteze „la cald”, special pentru ediția online, răspunsurile date de candidați.

N-aș vrea să fac o observație redundantă, dar nu pot să nu remarc faptul că intervievații au răspuns ei înșiși la întrebări, nu le-au dat pe mîna unui scrib de campanie. Stilul personal transpare, le apreciez tuturor deferența.

• Klaus IOHANNIS

Iohannis cultivă, parcă, echilibrul, este atent să nu pluseze neadecvat, dar spune lucrurilor pe nume, așa cum sînt ele și este atent să nu exagereze sau să braveze fără rost. Nu răspunde direct tuturor întrebărilor, ci folosește spațiul de sub ele, pur și simplu, pentru a-și transmite propriul mesaj. Iar mesajul nu poate face, în acestă campanie, mai mult decît în oricare alta de pînă acum, abstracție de istorie, de românism, de naționalism. La întrebarea referitore la spusele domnului Pleșu, cum că România „n-a avut mare noroc la președinți”, dl Iohannis ne aduce aminte, printre altele, că urmează să sărbătorim, în 2018, o sută de ani de la Marea Unire. Tema „românismului” revine în răspunsurile sale cu toate că nu este provocată – vedeți referința la „Brâncuși [...] geniul românesc”.

Prioritățile sale sînt echilbrate: una, prima, temă specifică „dreptei” – mediul de afaceri; următoarele două, de factură socială – educația și sănătatea. Viziunea sa este simplă, punctuală, dă impresia că nu e nevoie să complicăm lucrurile iar țintele nu sînt imposibile cand discutăm de guvernare. Candidatul Iohannis transmite și aici, la Dilema veche, același mesaj pe care îl repetă disciplinat ocazie de ocazie și din care reiese detașarea de persoana și de tipul de președinte practicat de Traian Băsescu.

Iohannis nu spune nicăieri „sînt un neamț cumpătat, cu capul pe umeri și cu picioarele pe pămînt, măsor de zece ori înainte să tai o dată”, dar răspunsurile sale denotă atitudinea asta implicită, dar neexprimată.

Este convins că el va fi cel din turul II, are un singur competitor în persoana lui Victor Ponta, restul nu există.

• Elena UDREA

Încă de la primul paragraf, doamna Udrea este ușor neadecvată. Sau doar nonșalantă. Neatentă? Temerară? Nu poți să o spui chiar așa pe șleau, de la primele silabe, că „nu sînt de acord cu dl Pleșu”. Și asta nu pentru că toată lumea ar trebui să fie de acord cu dl Pleșu sau că dl Pleșu ar fi deținătorul adevărului ultim și universal valabil, ci pentru că trebuie să intuiești că publicul căruia i te adresezi este, totuși, publicul dilematic, exact publicul domnului Pleșu. Neadecvarea rămîne, iar impresia de nonșalanță se instalează treptat, pe măsură ce-i citim răspunsurile. Ar fi fost alte forme, mai elegante, mai inteligente prin care ar fi putut duce răspunsul acolo unde dorea: elogierea lui Traian Băsescu, singura sursă a legitimității sale, mentor, partener politic, artizan al carierei sale. Persoana actualului președinte revine în text, este tema recurentă, singurul exemplu.

Prioritățile doamnei Udrea, frumusețea/imaginea României în lume, standardul de viață al oamenilor la nivel occidental și eliminarea „faliilor” dintre categoriile sociale sînt de ordin general, nu indică suficient calea prin care să ajungem acolo, dar oferă avantajul că sînt ușor de înțeles. Îmi place în mod deosebit teza raportării la Occident, pentru că acesta ajută la conștientizarea înnapoierii. Iar conștientizarea înnpoierii este primul pas pentru a-ți propune reducerea decalajului de civilizație.

Evident, tema demnității românilor, românismul nu avea cum să-i lipsească nici doamnei Udrea.

Educația, sănătatea, nu lipsesc și sînt puse alături de reforma Constituțională (!) fără a ne preciza sensul acestei forme de reformă majoră pentru care este nevoie de sprijin/putere politică uriașe. Am fost plăcut suprins (iar „surprins” este un cuvînt insuficient) de menționarea „reorganizării administrativ-teritoriale a României”. Nu știu dacă are în vedere imensa problemă a fărîmițării administrative sau alte tipuri de reformă (regionalizare, descentralizare, etc.) și sper să se fi referit exact la comasare, downgrade (scuze, dar nici „retrogradare” și nici „deteriorare” nu exprimă ce vreau să zic) în sensul ca satul să fie sat și nu comună, iar comuna să nu mai fie oraș doar pe hîrtie, în timp ce toți indicatorii sociali, economici, culturali etc. arată că e comună.

Vrea să evite „greşelile care ar putea să-i întoarcă pe români împotriva mea. Cred că un preşedinte trebuie să fie iubit de oameni, să fie cel mai popular.” O declarație mai clară și mai sinceră, mai candidă nu cred că vom găsi în care să ni se spună așa, în fața: da, cred în populism. Eu vreau să fiu iubită! Nu înțeleasă, nu apreciată, nu sprijinită, ci iubită! Adio măsuri curajoase, dure, dar necesare, adio sacrificii specifice guvernării Boc, adio! Președintele trebuie să fie iubit. Ce ar mai fi de spus?

Ca și candidatul Iohannis, Elena Udrea lasă să transpară idei fără a le pronunța efectiv: „am făcut față piedicilor şi atacurilor pe care a trebuit să le înfrunt”, spre deosebire de Ponta și Iohannis. Și asta pentru că sînt femeie, am de surmontat un handicap, e incorect acest tratament. Acest mesaj poate ține dacă este adresat acelora care nu i-au urmărit cariera, dar are picioare scurte: doamna Udrea a ars etape importante, i s-au deschis uși care altora, poate mai pregătiți, le-au rămas închise. Mă opresc aici pentru că trebuie să comentez textul și nu persoana.

• Monica MACOVEI

Antitetică doamnei Udrea, candidata Macovei parcă-și propune să opună sloganului „România frumoasă”, adoptat de dna Udrea, sloganul „România deșteaptă”. Știe cui i se adresează interviul, captează imediat bunăvoința cititorilor spunînd că cel mai bun președinte ar fi dl Pleșu, așa, intelectualicește, pe model Havel. Și pare sinceră pentru că chiar candidata pare a fi ea însăși parte a publicului căruia i se adresează. Totuși, pentru a nu jigni inteligența cititorului, îi dă doar „parțial dreptate” dlui Pleșu. Evidențiază rapid minusurile emblematice ale președinților post-decembriști, se poziționează în raport cu aceștia și, neașteptat, se adresează direct cititorilor și cerîndu-le direct sprijinul „ajutaţi-mă ca acest mesaj să ajungă la toţi românii”.

Prioritățile sale sînt în zona principalelor sale competențe: justiția și lupta anticorupție (inclusiv recuperarea averilor făcute ilegal), văzute ca panaceu pentru dezvoltarea României. Prioritățile ne apar asimetrice, ultima fiind locurile de muncă pentru români în România. (Tema românismului o însoțește inclusiv pe doamna Macovei.)

Mai departe, răspunsurile sînt simple, scurte, mesajul emoțional (apelul la fetița din Lugoj) ne apelează empatic... Pașaportul românesc...

Spre final, doamna Macovei exprimă valori proprii, pe care ni le propune și nouă: credință, gîndirea creativă. Două teme se evidențiază și sînt recurente în rîndurile sale: responsabilitatea, asumarea acesteia și cinstea.

• Kelemen HUNOR

Răspunsurile candidatului UDMR sînt așezate, încearcă să împacheteze temele electoratului său în niște cuvinte care să nu deranjeze majoritarii. Folosește sintagme prestabilite, uzitate, o terminologie ce pare benignă. Vorbind de nenorocul de președinți la români, dl Hunor nu se extrage, nu se separă, ci își asumă președinții României pentru că au beneficiat de „consimțămîntul nostru”.

Educația, cultura, comunitățile etc., mesajul tipic al UDMR se regăsește și în aceste răspunsuri. Frapează însă faptul că tema românismului e diluată, ce-i drept, dar apare și la dl Hunor: România trebuie să aibă în exterior aprecierea pe care o merită! Dar surprinderea este doar aparentă pentru că tema românismului este supralicitată de toți candidații, după ce tonul a fost dat de candidatul Ponta și de PSD. De fapt, Kelemen Hunor știe că este în competiție pentru președinția României și în acest context mesajul său este doar unul normal, adresat românilor, de care nu poate face abstracție. Este un gest de politețe, sau poate doar de captatio benevolentiae.

Ciprian Ciucu este director de programe la Centrul Român pentru Politici Europene (www.crpe.ro).