Colega mea, Katharina Blum

Publicat în Dilema Veche nr. 222 din 17 Mai 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Pe cînd eram elevă de liceu, s-a întîmplat un lucru care a bulversat viaţa micului oraş în care mă aflam. O colegă de clasă, în vîrstă de 16 ani, a fugit de acasă. Acesta era deja un eveniment neobişnuit pentru tihna provincială a localităţii; a luat însă proporţiile unui cutremur cînd faptul a ajuns în paginile unui important cotidian, aflat pe vremea aceea în plină epocă a găinii născătoare de pui vii. Ziarul era smuls din mînă; în şcoală, îl citeam în grup şi îi analizam fiecare rînd, îi comentam fiecare cuvînt. Ce se întîmplase, de fapt: colega mea depusese, înainte de plecare, plîngere la poliţie, fiindcă fusese victima unui viol. Apoi fugise, nu se ştie exact din ce motiv: poate pentru că îi fusese ruşine să nu se afle, într-o lume închistată şi absurdă care într-o astfel de situaţie ar fi judecat mai degrabă victima decît răufăcătorii; poate că fusese ameninţată să-şi retragă plîngerea. Toate aceste aspecte erau comentate în cotidianul respectiv, pe un ton cînd revoltat, cînd ironic, cînd îmbibat într-o peltea sentimentaloidă, cu toate amănuntele şi aluziile scatologice de rigoare. De fapt, asta părea să fie singura preocupare a articolului cu pricina: a oferi detalii cît mai picante şi mizerabiliste pe marginea unei drame. Normal că, în loc să ne sensibilizeze în vreo măsură cît de mică, a avut darul să scoată ce era mai rău în noi: zile întregi de bîrfă veninoasă, răutăţi incredibile, sarcasm demolator, elan calomniator. Uitasem că fata aceea ne fusese colegă, unora dintre noi prietenă; devenise personaj într-o telenovelă jurnalistică scabroasă, al cărei mesaj subliminal era să te bucuri că a murit capra vecinului şi nenorocirea nu ţi s-a întîmplat ţie. Cînd vine vorba de presa de extracţie şi inspiraţie voyeuristă, se crede că aceasta se ocupă de viaţa vedetelor. De fapt, primele victime ale ei, totodată cele mai neajutorate sînt oamenii obişnuiţi. Cei care au statut de VIP prin prisma acestor publicaţii ştiu de multe ori cum să le manipuleze în interes personal, le cunosc mecanismele de funcţionare: ne-vedetele sînt înghiţite cu totul de malaxorul care striveşte reputaţii. Exemplul cel mai cunoscut, la noi, este cel al profesoarei Corina Vasile al cărei elev, îndrăgostit de ea, s-a aruncat de la fereastră: rareori poţi să vezi o manifestare de character assassination de genul celei arătate de presa tabloidă (urmată în scurt timp şi de cea considerată "serioasă") faţă de această femeie, tocmai profitînd de faptul că nu se putea apăra. Corina Vasile a ales în cele din urmă, şi ea, să fugă. În ultima vreme, am văzut că se poartă în zona cancanului o metodă pe care Securitatea ar fi fost invidioasă: sînt publicate fotografiile unor anonimi aflaţi în preajma (de obicei, la braţul) unor VIP-uri, iar cititorii care îi recunosc sînt invitaţi să ofere detalii despre ei. Pe faţă. Pe deasupra, se plăteşte. Iată anunţul: "Paparazzi Cancan realizează zilnic zeci, sute de fotografii. De multe ori în aceste fotografii apar, pe lîngă persoane foarte cunoscute, şi necunoscuţi. Nu ştim cine sînt, nu ştim ce legătură au cu acele persoane publice, într-un final nu ştim dacă fotografiile pot fi interesante pentru dvs., cititorii noştri. Motiv pentru care, mai jos, vom posta foarte des diferite imagini cu persoane pe care vă rugăm să le recunoaşteţi şi să ne scrieţi cine sînt, practic, cît mai multe detalii. Puteţi să ne scrieţi la... sau suna la... sau posta informaţiile la secţiunea Comentariu din josul paginii. Dacă cumva informaţiile pe care ni le oferiţi reprezintă un subiect de prima pagină, evident, oferim şi o recompensă. Totul în funcţie de importanţa informaţiilor". Aşadar, dacă ţi-ai recunoscut vecina care flirtează cu politicianul cutare, chelneriţa de la restaurantul pe care îl frecventezi sărutîndu-se cu vedeta X sau colegul aflat în compania starletei Y, spune tot ce ştii. E liber la delaţiune. Aşa o să ne distrăm un pic cu toţii, nu-i aşa? Din păcate, nu e nimic amuzant în acest tip de presă, care s-a extins pînă la variante vizuale: emisiuni, chiar posturi TV dedicate subiectelor respective. Pentru că acesta e unul dintre argumentele aduse în favoarea ei: este o specie de entertainment, o modalitate să mai treacă timpul, prilejul să răfoieşti o publicaţie lejeră cît stai pe plajă sau pînă cînd ajunge trenul la destinaţie. În loc să asistăm la o maturizare jurnalistică în vremea scursă de la Revoluţie încoace, presa serioasă este ea însăşi contaminată de stilul OTV, mai mult, pare că vrea cu tot dinadinsul să intre în competiţie cu metodele lui Dan Diaconescu în direct. Pe măsură ce trece timpul, viziunea coşmarescă din Onoarea pierdută a Katharinei Blum, rechizitoriul lui Heinrich Böll în urmă cu peste trei decenii împotriva ziarelor de scandal, se insinuează în viaţa noastră de zi cu zi. Şi acolo victima principală este un om oarecare; ceilalţi, politicieni sau oameni de afaceri avînd legături cu sfera politică, reuşesc să manipuleze avîntul născocitor al publicaţiei, în interesul lor. Katharina este călcată în picioare: relaţiile cu cei din jur devin imposibile după ce viaţa ei este pusă pe tarabă, răstălmăcită, oferită pentru consumul public. Grav este cînd îţi dai seama că ea, Katharina Blum, ţi-a fost colegă şi ar putea să facă parte oricînd din cercul tău de cunoştinţe. Ai putea fi chiar tu. De cîtăva vreme, se pune întrebarea dacă presa viitorului va rămîne pe hîrtie sau se va muta online. Bine ar fi ca oricare dintre variante să se dovedească adevărată. Văzînd însă cum informaţia jurnalistică sobră de odinioară pierde teren în faţa bîrfei tabloide, la nivel mondial, s-ar putea că urmaşii noştri să trăiască într-o distopie înfricoşătoare: aceea ca publicaţia standard de mîine să arate ca o România Mare cu poze paparazzi. Ar trebui făcut ceva, pînă nu e prea tîrziu. Mi s-ar părea un activism cel puţin la fel de îndreptăţit ca salvarea mediului înconjurător. La urma urmelor, de ce am fi îngrijoraţi dacă lăsăm în urmă o planetă poluată, cîtă vreme acceptăm ca pe o fatalitate posibilitatea să oferim drept moştenire, pe lîngă o politică murdară şi o societate hidoasă, o presă imundă?

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Cât vor plăti turiștii pentru o noapte de cazare în Mamaia, de 1 Mai: prețurile concurează cu cele din Dubai
Pentru minivacanța de 1 Mai, cele mai căutate stațiuni rămân Mamaia Nord și Vama Veche. Hotelierii și comercianții au majorat prețurile, concurând cu destinațiile de lux de pe planetă.
image
Penurie de alimente și creșteri de prețuri fără precedent în Marea Britanie din cauza vremii nefavorabile. „Piețele s-au prăbușit”
Marea Britanie se confruntă cu penuria de alimente și cu creșterea prețurilor, deoarece vremea extremă legată de schimbările climatice provoacă producții scăzute în fermele locale și în străinătate, potrivit The Guardian.
image
Kremlinul cumpără Găgăuzia folosind o schemă sovietică
Într-o analiză pentru CEPA Irina Borogan, jurnalistă de investigații, și Andrei Soldatov, expert în serviciile secrete ruse arată mecanismul prin care regimul Putin cumpără în mod deschis influență în țările vecine.

HIstoria.ro

image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.
image
Un proces pe care CIA l-a pierdut
În toamna lui 1961, CIA se mută din Washington în noul şi splendidul sediu de la Langley, Virginia.
image
Oltcit, primul autovehicul low-cost românesc care s-a vândut în Occident
La Craiova se produc automobile de mai bine de 40 de ani, mai exact de la semnarea contractului dintre statul comunist român şi constructorul francez Citroën. Povestea acestuia a demarat, de fapt, la începutul anilor ’70, când Nicolae Ceauşescu s- gândit că ar fi utilă o a doua marcă de mașini în România.