Cod portocaliu… spre roşu

„Crivăţul din miază-noapte vîjîie... gerul (e) aspru şi sălbatic... cumplita iarnă cerne norii de zăpadă... noaptea cade, lupii urlă... vai de cal şi călător“ (mă rog, de maşină şi şofer!)! E de rău. Şi totuşi, nori încă mai ameninţători se zăresc la orizont. Şi de unde vin? De acolo de unde ne-am fi aşteptat cel mai puţin: din lumea (aparent) atît de liniştită a cărţilor. E sigur. Absolut sigur. „Tinerii nu mai citesc aproape deloc.“ De unde am aflat? De la un post de televiziune care afirma îngrijorat: „Procent tragic: 25% dintre tineri nu citesc «niciodată» literatură!“ (Desigur, never say never again, da’ parcă mai poţi fi sigur azi de ceva?) Nu credeţi? „Răsfoiţi“ netul (că el ştie tot). N-aveţi timp? Atunci, dragi cititori (maturi, fără îndoială, fiindcă doar voi aţi mai rămas pe baricade), luaţi aminte măcar la părerile următoare. Nu-i cunosc pe autori, dar mă încred în competenţa şi sinceritatea lor. „Din păcate, tinerii şi adolescenţii de azi chiar nu citesc mai nimic“ – ştie Ovidiu. „Ba ei citesc chiar foarte mult... Cancan, Libertatea, Click, Pro Sport (că toţi iubesc sportul, nu?) şi... cam atît“ – îl contrazice un anonim. Roxana în schimb pune punctul pe „i“ şi, în plus, propune şi soluţii: „Copiii nu mai citesc deoarece sînt pur şi simplu îndoctrinaţi de şcoli, de profesori învechiţi şi veşnicii Eminescu, Goga, Blaga ş.a.m.d. Ia să bage în programa şcolară cărţi care să-i fascineze... care să le placă să le citească!“ Iar o expertă (tot anonimă) o susţine: „Se studiază romane vechi, cu teme deosebit de plictisitoare.“ Un alt Ovidiu este radical: „Programa este plină de cărţi deprimante, prost scrise. […] Luaţi toată literatura română şi părerile lui Călinescu despre ea şi daţi-le foc“, în timp ce Bogdan intervine împăciuitor: „«Studentul (elevul) recent» este un mare cititor, însă de ziare şi reviste. Dacă un elev află că lectura lui nu trebuie să se rezume la eternele Amintiri din copilărie, Ion sau Luceafărul, necesare pentru îndeplinirea feed-back-ului procesului educaţional în şcoală, iar paleta de opţiuni valoroase se poate întinde la nesfîrşit, incluzînd De veghe în lanul de secară sau Împăratul muştelor ş.a., cu siguranţă el va privi altfel «chinurile» lecturilor obligatorii.“

E adevărat, între atîţia nori negri se mai strecoară, timidă, şi o rază de soare. Fiul Liei (12 ani), „citeşte foarte mult. Cum? Întîi, a crescut înconjurat de cărţi, ne-a văzut pe noi citind. Apoi, televizorul a fost redus doar la două zile, în care, în loc să ne pierdem pe «cablu» închiriem cîte un film. În al treilea rînd, calculatorul şi alte ecrane nu au existat în casă decît pentru uzul strict necesar. Şi, în final, telefonul mobil nu îi aparţine, ci este folosit la nevoie.“ (Doamne!) Ba chiar două, dacă ţinem seama şi de următoare informaţie anonimă, dar sigură: „În urma multor cercetări, am ajuns la concluzia că tinerii sînt dornici să citească, şi unii dintre ei citesc chiar foarte mult.“ Cam puţine raze totuşi...    

Bine, bine – veţi zice –, am aflat destule. Dar părerea ta care este? Mai citesc tinerii azi?

Aici parcă nu m-aş amesteca. De altfel, unul dintre autorii aceia deprimanţi cu care sînt îndoctrinaţi copiii în şcoală chiar spunea cîndva că atunci „cînd mai toată lumea are o părere, eşti în primejdie să superi pe oricine... E mai bine aşadar să mă retrag discret într-un colţ şi să tac.“ Aşa voi face şi eu. Îi voi lăsa, în schimb, să vorbească pe cîţiva dintre elevii (adolescenţi, desigur) Colegiului Naţional „Iulia Hasdeu“ din Bucureşti. În fond, ei sînt cei mai în măsură să ne lămurească. Pentru cine nu-i cunoaşte, trebuie să fac de la început precizarea că sînt copii absolut normali: învaţă (cu mai multă sau mai puţină plăcere), au planuri de viitor (bacul, facultatea), folosesc telefonul mobil (oho, nu doar la nevoie!), uneori mai lipsesc de la ore (decent), fac sport (parcă nu atît cît ar trebui)... Dacă i-aţi întîlni pe stradă, nu cred că v-ar atrage atenţia în mai mare măsură decît ar face-o alţi adolescenţi.

Iată mai întîi cîteva dintre gîndurile lor despre cărţi.

„Plăcerea lecturii este cea care îmi îmbogăţeşte sufletul şi nu aş renunţa pentru nimic în lume la ea!“ (Eduard); „Nu îmi pot închipui o lume în care cărţile nu există.“ (Irina); „Îmi place să citesc pentru că o carte mă face să fiu fericită, îmi dă curaj, îmi dă putere, mă face să sper şi nu mă lasă niciodată să uit să visez.“ (Ally); „Citesc pentru că sentimentul pe care-l trăiesc în acele clipe nu-mi mai este oferit de nimic şi de nimeni.“ (Andreea); „Cititul nu ar trebui să reprezinte o barieră, ci dimpotrivă, o cale de trecere. Eu nu consider că trebuie să citesc ceva. Mie îmi place, vreau şi sînt deschisă la acest capitol. Singurul lucru care mă mai poate împiedica uneori este timpul, dar mă revanşez.“ (Bianca); „Nu sînt un cititor atît de înrăit pe cît aş vrea, dar sînt conştient că fără ajutorul cărţilor nu aş fi putut ajunge ceea ce sînt astăzi.“ (Andrei); „Cineva mi-a spus odată, cu destul de multă surprindere, că «eu chiar mă ataşez de cărţile pe care le citesc». E un lucru adevărat şi pe care îl constat întotdeauna abia la final. Tot ce vreau de la o carte e să simt că vorbeşte într-adevăr pentru mine.“ (Iulia); „Mama mi-a spus că oamenii se împart în două categorii: cei care au citit cărţi, şi cei care îi ascultă pe cei care au citit; şi m-a întrebat din ce categorie vreau eu să fac parte. Am ales să fac parte din categoria celor care citesc.“ (Andra); „Nu m-am gîndit că o să ajung vreodată la acel moment în care nu poţi lăsa o carte din mînă.“ (Florentina); „Prin intermediul cărţilor mă pot cunoaşte mai bine, îmi descopăr propria persoană şi uneori mă identific cu personajele romanelor citite. Pot spune că am învăţat să privesc lucrurile dintr-o altă perspectivă şi să nu mai judec oamenii după aparenţe.“ (Ruxandra)

Cam cîte cărţi citesc în medie pe lună? Între una-două şi şase (!).

Ce autori dintre cei studiaţi ori măcar amintiţi la şcoală (gimnaziu, liceu) au citit cu plăcere? Mircea Eliade (Maitreyi, Nuntă în cer) este pe locul întîi, apoi Călinescu (Cartea nunţii, Enigma Otiliei), Caragiale (O scrisoare pierdută, În vreme de război...), Slavici (Mara, Moara cu noroc), Rebreanu (Ion), Homer, Dante, Poe, Orwell, Stendhal, Dickens, Diderot (Călugăriţa), Mallot (Singur pe lume). Şi culmea, s-ar mira poate unii, în listă se mai află Creangă (Amintiri..., Harap-Alb), Sadoveanu (Baltagul, Hanu Ancuţei), Preda (Moromeţii), Negruzzi, Sorescu (Iona), Chiriţă (Cireşarii), Teodoreanu...

Ce nu le-a plăcut? Pe locul întîi, detaşat, Ciocoii… lui Filimon. Dar lista este lungă şi cuprinde şi cărţi pe care alţi colegi le-au plasat printre favorite: Ion, Pădurea spînzuraţilor, Mara, Ţiganiada, Viaţa la ţară, Legendele Olimpului, Amintiri…, Moromeţii, O scrisoare pierdută, Maitreyi, Enigma Otiliei, Cireşarii, plus, în bloc, Sadoveanu, Bacovia, Blaga.

Ce-au citit în ultimele luni? Jane Austin, Isabel Allende, Steinbeck (Oameni şi şoareci), Emily Brontë, Charlotte Brontë, Agatha Christie, John Fowles (Colecţionarul), Oscar Wilde (Portretul lui Dorian Gray), Markus Zusak (Hoţul de cărţi), Proust, Kafka, Márquez, Balzac, Stendhal, Flaubert, Sebastian (Accidentul). Mai vreţi să aflaţi? Iată: Dostoievski, Drumeş (Invitaţie la vals), Teodoreanu (Lorelei), Brian Selznick (Invenţia lui Hugo Cabret), Jules Verne, Tolstoi (Anna Karenina), Frank Herbert (Dune), Salinger (De veghe..., Nouă povestiri), S.E. Hinton (Proscrişii), Stephen King, Bradbury (Fahrenheit 451), Bulgakov (Maestrul şi Margareta), Fitzgerald, Hemingway, Amos Oz, Orhan Pamuk, Cella Serghi, Eric-Emmanuel Schmitt (Oscar şi tanti Roz), Simone de Beauvoir (Memoriile unei fete cuminţi), Borges, Ian Fleming, Sven Hassel, Arthur Conan Doyle, G. Băjenaru (Cişmigiu & Comp.), Mark Haddon (O întîmplare ciudată cu un cîine la miezul nopţii), Carlos Ruiz Zafón (Umbra vîntului)...

Să fie mult, să fie puţin? Nu ştiu, dar sigur nu-i alarmant.

Despre ce autori şi-ar dori să scrie la bac? Caragiale şi Eminescu sînt în frunte. Apoi Blaga, Ion Barbu (!), Rebreanu, Călinescu, Slavici, Arghezi, Camil Petrescu, Creangă. Cum observaţi, nu totdeauna plăcerea lecturii face casă bună cu examenele.

Ce nu şi-ar dori? Bacovia, Preda, Sorescu, Sadoveanu şi Nichita Stănescu. Dar pe listele unora se mai află şi Eminescu, Rebreanu, Ion Barbu, Camil Petrescu ori Slavici. Poate trage cu ochiul şi Ministerul Educaţiei?

Desigur, numai de aici nu se poate deduce că toţi adolescenţii de azi sînt nişte împătimiţi ai cititului. Cred însă că nu cititul este adevărata problemă, ci accesul la carte. Majoritatea bibliotecilor şcolare sînt mai degrabă modest înzestrate, iar cărţile sînt majoritar tipărite înainte de ’89. Literatură nouă sau măcar ediţii recente din literatura „clasică“ nu prea există, pentru că asta ar presupune bani pentru achiziţii, iar cînd a fost vorba de bani, primii care s-au tăiat au fost cei pentru dotarea bibliotecilor. Şi la fel cînd s-a pus problema reducerilor de personal. În fond, e logic: dacă nu-s cărţi, la ce-i bun bibliotecarul? Cît priveşte bibliotecile publice, ele sînt puţine şi se tot răresc. Din aceleaşi „raţiuni“ bugetare. Şi librăriile s-au împuţinat (Bucureştiul nu trebuie luat ca reper), iar în oraşele mici nici nu prea mai există. Noroc cu chioşcurile de ziare, însă aici găseşti mai ales ce crede vînzătorul că „se cere“. Dar a cumpăra o carte, chiar dacă preţul nu este neapărat exagerat, nu e la îndemîna oricui. Ce se întîmplă însă la sat, unde trăieşte cam jumătate din populaţia României? Acolo nici n-au existat vreodată librării şi chioşcuri de ziare. Iar de biblioteci, ce să mai vorbim. Aşa că preocuparea noastră, a maturilor, cred că ar trebui ţintită mai degrabă în această direcţie, a accesului facil la carte. Odată cu el, şi numărul cititorilor va creşte.

Deşi pînă în acest moment am stat discret într-un colţ şi i-am ascultat pe alţii, nu pot încheia totuşi fără a-mi spune părerea despre problema în discuţie, chiar cu riscul de a supăra pe oricine are una. Cred că adevărata întrebare a „experţilor“ în lectura adolescenţilor, deşi nerostită, ar fi putut suna mai degrabă aşa: „De ce nu mai citesc tinerii ce vrem noi?“ Iar, dacă aş fi unul dintre adolescenţii pe care i-aţi cunoscut citind rîndurile de mai sus, aş răspunde: „De ce-aş face-o?“

Florin Ioniţă este profesor de limba şi literatura română şi de literatură universală la Colegiul Naţional „Iulia Hasdeu“ din Bucureşti.