Cod portocaliu… spre roşu

Florin IONIŢĂ
Publicat în Dilema Veche nr. 522 din 13-19 februarie 2014
Cod portocaliu… spre roşu jpeg

„Crivăţul din miază-noapte vîjîie... gerul (e) aspru şi sălbatic... cumplita iarnă cerne norii de zăpadă... noaptea cade, lupii urlă... vai de cal şi călător“ (mă rog, de maşină şi şofer!)! E de rău. Şi totuşi, nori încă mai ameninţători se zăresc la orizont. Şi de unde vin? De acolo de unde ne-am fi aşteptat cel mai puţin: din lumea (aparent) atît de liniştită a cărţilor. E sigur. Absolut sigur. „Tinerii nu mai citesc aproape deloc.“ De unde am aflat? De la un post de televiziune care afirma îngrijorat: „Procent tragic: 25% dintre tineri nu citesc «niciodată» literatură!“ (Desigur, never say never again, da’ parcă mai poţi fi sigur azi de ceva?) Nu credeţi? „Răsfoiţi“ netul (că el ştie tot). N-aveţi timp? Atunci, dragi cititori (maturi, fără îndoială, fiindcă doar voi aţi mai rămas pe baricade), luaţi aminte măcar la părerile următoare. Nu-i cunosc pe autori, dar mă încred în competenţa şi sinceritatea lor. „Din păcate, tinerii şi adolescenţii de azi chiar nu citesc mai nimic“ – ştie Ovidiu. „Ba ei citesc chiar foarte mult... Cancan, Libertatea, Click, Pro Sport (că toţi iubesc sportul, nu?) şi... cam atît“ – îl contrazice un anonim. Roxana în schimb pune punctul pe „i“ şi, în plus, propune şi soluţii: „Copiii nu mai citesc deoarece sînt pur şi simplu îndoctrinaţi de şcoli, de profesori învechiţi şi veşnicii Eminescu, Goga, Blaga ş.a.m.d. Ia să bage în programa şcolară cărţi care să-i fascineze... care să le placă să le citească!“ Iar o expertă (tot anonimă) o susţine: „Se studiază romane vechi, cu teme deosebit de plictisitoare.“ Un alt Ovidiu este radical: „Programa este plină de cărţi deprimante, prost scrise. […] Luaţi toată literatura română şi părerile lui Călinescu despre ea şi daţi-le foc“, în timp ce Bogdan intervine împăciuitor: „«Studentul (elevul) recent» este un mare cititor, însă de ziare şi reviste. Dacă un elev află că lectura lui nu trebuie să se rezume la eternele Amintiri din copilărie, Ion sau Luceafărul, necesare pentru îndeplinirea feed-back-ului procesului educaţional în şcoală, iar paleta de opţiuni valoroase se poate întinde la nesfîrşit, incluzînd De veghe în lanul de secară sau Împăratul muştelor ş.a., cu siguranţă el va privi altfel «chinurile» lecturilor obligatorii.“

E adevărat, între atîţia nori negri se mai strecoară, timidă, şi o rază de soare. Fiul Liei (12 ani), „citeşte foarte mult. Cum? Întîi, a crescut înconjurat de cărţi, ne-a văzut pe noi citind. Apoi, televizorul a fost redus doar la două zile, în care, în loc să ne pierdem pe «cablu» închiriem cîte un film. În al treilea rînd, calculatorul şi alte ecrane nu au existat în casă decît pentru uzul strict necesar. Şi, în final, telefonul mobil nu îi aparţine, ci este folosit la nevoie.“ (Doamne!) Ba chiar două, dacă ţinem seama şi de următoare informaţie anonimă, dar sigură: „În urma multor cercetări, am ajuns la concluzia că tinerii sînt dornici să citească, şi unii dintre ei citesc chiar foarte mult.“ Cam puţine raze totuşi...    

Bine, bine – veţi zice –, am aflat destule. Dar părerea ta care este? Mai citesc tinerii azi?

Aici parcă nu m-aş amesteca. De altfel, unul dintre autorii aceia deprimanţi cu care sînt îndoctrinaţi copiii în şcoală chiar spunea cîndva că atunci „cînd mai toată lumea are o părere, eşti în primejdie să superi pe oricine... E mai bine aşadar să mă retrag discret într-un colţ şi să tac.“ Aşa voi face şi eu. Îi voi lăsa, în schimb, să vorbească pe cîţiva dintre elevii (adolescenţi, desigur) Colegiului Naţional „Iulia Hasdeu“ din Bucureşti. În fond, ei sînt cei mai în măsură să ne lămurească. Pentru cine nu-i cunoaşte, trebuie să fac de la început precizarea că sînt copii absolut normali: învaţă (cu mai multă sau mai puţină plăcere), au planuri de viitor (bacul, facultatea), folosesc telefonul mobil (oho, nu doar la nevoie!), uneori mai lipsesc de la ore (decent), fac sport (parcă nu atît cît ar trebui)... Dacă i-aţi întîlni pe stradă, nu cred că v-ar atrage atenţia în mai mare măsură decît ar face-o alţi adolescenţi.

Iată mai întîi cîteva dintre gîndurile lor despre cărţi.

„Plăcerea lecturii este cea care îmi îmbogăţeşte sufletul şi nu aş renunţa pentru nimic în lume la ea!“ (Eduard); „Nu îmi pot închipui o lume în care cărţile nu există.“ (Irina); „Îmi place să citesc pentru că o carte mă face să fiu fericită, îmi dă curaj, îmi dă putere, mă face să sper şi nu mă lasă niciodată să uit să visez.“ (Ally); „Citesc pentru că sentimentul pe care-l trăiesc în acele clipe nu-mi mai este oferit de nimic şi de nimeni.“ (Andreea); „Cititul nu ar trebui să reprezinte o barieră, ci dimpotrivă, o cale de trecere. Eu nu consider că trebuie să citesc ceva. Mie îmi place, vreau şi sînt deschisă la acest capitol. Singurul lucru care mă mai poate împiedica uneori este timpul, dar mă revanşez.“ (Bianca); „Nu sînt un cititor atît de înrăit pe cît aş vrea, dar sînt conştient că fără ajutorul cărţilor nu aş fi putut ajunge ceea ce sînt astăzi.“ (Andrei); „Cineva mi-a spus odată, cu destul de multă surprindere, că «eu chiar mă ataşez de cărţile pe care le citesc». E un lucru adevărat şi pe care îl constat întotdeauna abia la final. Tot ce vreau de la o carte e să simt că vorbeşte într-adevăr pentru mine.“ (Iulia); „Mama mi-a spus că oamenii se împart în două categorii: cei care au citit cărţi, şi cei care îi ascultă pe cei care au citit; şi m-a întrebat din ce categorie vreau eu să fac parte. Am ales să fac parte din categoria celor care citesc.“ (Andra); „Nu m-am gîndit că o să ajung vreodată la acel moment în care nu poţi lăsa o carte din mînă.“ (Florentina); „Prin intermediul cărţilor mă pot cunoaşte mai bine, îmi descopăr propria persoană şi uneori mă identific cu personajele romanelor citite. Pot spune că am învăţat să privesc lucrurile dintr-o altă perspectivă şi să nu mai judec oamenii după aparenţe.“ (Ruxandra)

Cam cîte cărţi citesc în medie pe lună? Între una-două şi şase (!).

Ce autori dintre cei studiaţi ori măcar amintiţi la şcoală (gimnaziu, liceu) au citit cu plăcere? Mircea Eliade (Maitreyi, Nuntă în cer) este pe locul întîi, apoi Călinescu (Cartea nunţii, Enigma Otiliei), Caragiale (O scrisoare pierdută, În vreme de război...), Slavici (Mara, Moara cu noroc), Rebreanu (Ion), Homer, Dante, Poe, Orwell, Stendhal, Dickens, Diderot (Călugăriţa), Mallot (Singur pe lume). Şi culmea, s-ar mira poate unii, în listă se mai află Creangă (Amintiri..., Harap-Alb), Sadoveanu (Baltagul, Hanu Ancuţei), Preda (Moromeţii), Negruzzi, Sorescu (Iona), Chiriţă (Cireşarii), Teodoreanu...

Ce nu le-a plăcut? Pe locul întîi, detaşat, Ciocoii… lui Filimon. Dar lista este lungă şi cuprinde şi cărţi pe care alţi colegi le-au plasat printre favorite: Ion, Pădurea spînzuraţilor, Mara, Ţiganiada, Viaţa la ţară, Legendele Olimpului, Amintiri…, Moromeţii, O scrisoare pierdută, Maitreyi, Enigma Otiliei, Cireşarii, plus, în bloc, Sadoveanu, Bacovia, Blaga.

Ce-au citit în ultimele luni? Jane Austin, Isabel Allende, Steinbeck (Oameni şi şoareci), Emily Brontë, Charlotte Brontë, Agatha Christie, John Fowles (Colecţionarul), Oscar Wilde (Portretul lui Dorian Gray), Markus Zusak (Hoţul de cărţi), Proust, Kafka, Márquez, Balzac, Stendhal, Flaubert, Sebastian (Accidentul). Mai vreţi să aflaţi? Iată: Dostoievski, Drumeş (Invitaţie la vals), Teodoreanu (Lorelei), Brian Selznick (Invenţia lui Hugo Cabret), Jules Verne, Tolstoi (Anna Karenina), Frank Herbert (Dune), Salinger (De veghe..., Nouă povestiri), S.E. Hinton (Proscrişii), Stephen King, Bradbury (Fahrenheit 451), Bulgakov (Maestrul şi Margareta), Fitzgerald, Hemingway, Amos Oz, Orhan Pamuk, Cella Serghi, Eric-Emmanuel Schmitt (Oscar şi tanti Roz), Simone de Beauvoir (Memoriile unei fete cuminţi), Borges, Ian Fleming, Sven Hassel, Arthur Conan Doyle, G. Băjenaru (Cişmigiu & Comp.), Mark Haddon (O întîmplare ciudată cu un cîine la miezul nopţii), Carlos Ruiz Zafón (Umbra vîntului)...

Să fie mult, să fie puţin? Nu ştiu, dar sigur nu-i alarmant.

Despre ce autori şi-ar dori să scrie la bac? Caragiale şi Eminescu sînt în frunte. Apoi Blaga, Ion Barbu (!), Rebreanu, Călinescu, Slavici, Arghezi, Camil Petrescu, Creangă. Cum observaţi, nu totdeauna plăcerea lecturii face casă bună cu examenele.

Ce nu şi-ar dori? Bacovia, Preda, Sorescu, Sadoveanu şi Nichita Stănescu. Dar pe listele unora se mai află şi Eminescu, Rebreanu, Ion Barbu, Camil Petrescu ori Slavici. Poate trage cu ochiul şi Ministerul Educaţiei?

Desigur, numai de aici nu se poate deduce că toţi adolescenţii de azi sînt nişte împătimiţi ai cititului. Cred însă că nu cititul este adevărata problemă, ci accesul la carte. Majoritatea bibliotecilor şcolare sînt mai degrabă modest înzestrate, iar cărţile sînt majoritar tipărite înainte de ’89. Literatură nouă sau măcar ediţii recente din literatura „clasică“ nu prea există, pentru că asta ar presupune bani pentru achiziţii, iar cînd a fost vorba de bani, primii care s-au tăiat au fost cei pentru dotarea bibliotecilor. Şi la fel cînd s-a pus problema reducerilor de personal. În fond, e logic: dacă nu-s cărţi, la ce-i bun bibliotecarul? Cît priveşte bibliotecile publice, ele sînt puţine şi se tot răresc. Din aceleaşi „raţiuni“ bugetare. Şi librăriile s-au împuţinat (Bucureştiul nu trebuie luat ca reper), iar în oraşele mici nici nu prea mai există. Noroc cu chioşcurile de ziare, însă aici găseşti mai ales ce crede vînzătorul că „se cere“. Dar a cumpăra o carte, chiar dacă preţul nu este neapărat exagerat, nu e la îndemîna oricui. Ce se întîmplă însă la sat, unde trăieşte cam jumătate din populaţia României? Acolo nici n-au existat vreodată librării şi chioşcuri de ziare. Iar de biblioteci, ce să mai vorbim. Aşa că preocuparea noastră, a maturilor, cred că ar trebui ţintită mai degrabă în această direcţie, a accesului facil la carte. Odată cu el, şi numărul cititorilor va creşte.

Deşi pînă în acest moment am stat discret într-un colţ şi i-am ascultat pe alţii, nu pot încheia totuşi fără a-mi spune părerea despre problema în discuţie, chiar cu riscul de a supăra pe oricine are una. Cred că adevărata întrebare a „experţilor“ în lectura adolescenţilor, deşi nerostită, ar fi putut suna mai degrabă aşa: „De ce nu mai citesc tinerii ce vrem noi?“ Iar, dacă aş fi unul dintre adolescenţii pe care i-aţi cunoscut citind rîndurile de mai sus, aş răspunde: „De ce-aş face-o?“

Florin Ioniţă este profesor de limba şi literatura română şi de literatură universală la Colegiul Naţional „Iulia Hasdeu“ din Bucureşti.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.