Clasa muncitoare pe care o merită economia românească

Publicat în Dilema Veche nr. 191 din 8 Oct 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

În dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989, muncitorii de pe platforma industrială Pipera au mărşăluit în bloc pînă în faţa sediului Comitetului Central al Partidului Comunist Român. Încolonaţi şi tăcuţi, fără să strige şi fără pancarte, muncitorii din Pipera au străbătut cei zece kilometri de la periferia oraşului pînă în centru călcînd apăsat în istorie. Nu ştim cu certitudine dacă a existat un liant al mobilizării muncitorilor din Pipera, cu siguranţă însă că 22 decembrie 1989 a fost ziua în care clasa muncitoare din Bucureşti (în Timişoara, muncitorii ieşiseră în stradă încă din 17 decembrie 1989) s-a aflat pentru prima dată în postura de clasă revoluţionară în sensul cel mai propriu al cuvîntului. Şi, culmea, nu după preceptele socialismului, ci, dimpotrivă, într-o manifestare anticomunistă şi anti-Ceauşescu. Astăzi, Pipera a dispărut ca platformă industrială, fiind cunoscută mai mult ca dezvoltare imobiliară, iar muncitorii Piperei s-au împrăştiat în patru zări. Cum arată clasa muncitoare după 18 ani de tranziţie? În mod cert, cu totul diferit faţă de cea de dinainte de 1989. De altfel, tranziţia românească a schimbat substanţial structura economiei şi, evident, acest fenomen nu a rămas fără urmări în structura clasei muncitoare, atît cît mai este ea. Liderii sindicali au forţat existenţa clasei muncitoare. Sindicaliştii au fost tot mai prezenţi pe scena economiei româneşti, mai întîi ca apărători ai drepturilor muncitorilor, însă, cu timpul, s-au transformat, unii dintre ei, în mai multe tipuri de struţo-cămile. Primul tip a făcut din liderul sindical o vedetă TV, un guru al economiei sociale; un altul a împletit profitabil sindicalismul cu afacerile şi, în fine, o a treia categorie de lideri sindicali s-a dedulcit la "borcanul cu miere al politicii" ajungînd în guverne, în Parlament sau în funcţii de conducere la diverse partide şi partiduleţe. Liderii sindicali au prosperat în tranziţie, în vreme ce clasa muncitoare a trecut prin chinurile restructurării economiei. De fapt, clasa muncitoare a trăit mai mult prin liderii ei şi nu invers, aşa cum ar fi fost normal. Restructurarea economiei a schimbat substanţial tabloul clasei muncitoare româneşti. Au existat amputări dramatice ale întreprinderilor, ale unor întregi sectoare şi implicit ale locurilor de muncă, aşa după cum au apărut industrii noi în economie, industrii care au calificat şi absorbit forţa de muncă. Tranziţia a clătinat din temelii "leagănul clasei muncitoare" din epoca socialistă. Industria extractivă, în special mineritul, a pierdut numeroase locuri de muncă, industria grea a rezistat, dar a cunoscut o restructurare importantă. De asemenea, în industria prelucrătoare (construcţii de maşini, electrotehnică, electronică) s-au rărit rîndurile clasei muncitoare. În schimb, economia românească a dezvoltat şi a creat alte locuri de muncă. Industria financiar-bancară (asigurări şi bănci), industria de tehnologia informaţiilor, telecomunicaţiile şi parţial industria energetică au fost cîştigătoarele tranziţiei. Toate aceste industrii au utilizat însă, pe scară largă, un alt tip de muncitor, un muncitor mai apropiat de cel descris de Alvin Toffler în Al treilea val. Un muncitor care a înlocuit salopeta cu cămaşa cu guler alb şi sapa cu computerul de pe birou. Mai mult decît atît, din unele organigrame ale companiilor care activează în aceste domenii a dispărut pur şi simplu chiar categoria de "muncitor". Dezvoltarea a fost firească, pentru că economia românească a intrat brusc din epoca industrială specifică anilor ’80 în cea a serviciilor postindustriale. Evident, există încă un nucleu dur al clasei muncitoare româneşti. El se regăseşte în special în zonele care produc puţină valoare adăugată. Nucleul dur continuă să existe în industria prelucrării lemnului, mai exact în gaterele omniprezente pe lîngă pădurile din judeţele României. Industria grea, restrînsă la capitolul forţă de muncă, a rămas la nivelul unei clase muncitoare în sens clasic. Industria textilă a primit eticheta - să recunoaştem, deloc măgulitoare - de "croitoreasa Europei". De asemenea, în domeniul construcţiilor, în pofida creşterilor de volum şi valoare, nu s-au făcut progrese la nivelul forţei de muncă. Tehnologia arhaică a perpetuat clasa muncitoare de tip vechi. Muncitorul român a rămas, din păcate, în multe ramuri ale economiei la nivelul anilor ’80. Supus presiunii restructurării, rupt de liderii sindicali, avînd salariu mic, aflat în bătaia accidentelor de muncă, lipsit de cursuri de formare profesională (altfel, existente din plin pentru top management şi middle management) şi de aspiraţii profesionale, forţat uneori să lucreze "la negru", muncitorul român în sensul clasic a trebuit să suporte în propriul cap toate oalele sparte ale tranziţiei. Clasa muncitoare a găsit totuşi soluţia salvatoare pentru nivelul său de trai luîndu-şi revanşa în faţa economiei româneşti: plecarea la muncă în străinătate. Nu este mai puţin adevărat că muncitorul român nu şi-a schimbat prea mult obiceiurile pe care le avea înainte de anul 1989. Indolent, lipsit de punctualitate, frecător de mentă, aplicînd cu consecvenţă principiul "ei se fac că ne plătesc, noi ne facem că muncim", sfertodoct, dar băgîndu-şi nasul în toate, purtător de salopete murdare şi prieten cu băutura încă din timpul serviciului, muncitorul român încă mai copilăreşte în turbulentul capitalism românesc. De fapt, poate paradoxal, tehnologia este cea care modernizează clasa muncitoare, iar aşa cum un popor are conducătorii pe care îi merită, la fel şi o economie are clasa muncitoare pe care o merită.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Rațele alergătoare indiene, folosite în România în loc de pesticide: „Au curățat, într-o săptămână, 1.200 mp”
O tânără din Sibiu, designer de permacultură, a implementat mai multe proiecte în care rațele indiene au fost folosite pentru „combaterea dăunătorilor, de către unele familii sau restaurante care au dorit să producă, ecologic, alimente pe proprietățile lor”.
image
O modificare facială ar putea fi un semn de cancer pulmonar, spun pneumologii
Potrivit unui studiu din 2022, cancerul pulmonar este cel mai frecvent tip de cancer din România,12.122 de pacienții fiind diagnosticați în fiecare an. De asemenea, tot el cauzează şi cele mai multe decese - 10.779 pe an.
image
Coreea de Nord spune că declarația nucleară emisă de China, Japonia și Coreea de Sud îi încalcă grav suveranitatea. „Este o bătaie de joc și o înșelătorie...”
Luni, după ce la Seul, în cadrul unui summit tripartit, China, Japonia și Coreea de Sud au discutat despre programul de înarmare nucleară al Coreei de Nord, Phenianul a anunțat că intenționează să lanseze un alt satelit de spionaj în zilele următoare.

HIstoria.ro

image
Cine au fost „indezirabilii”?
Fondul „Bruxelles” al Arhivei Ministerului Afacerilor Externe păstrează în dosarele secțiunii consulare a Legației României la Bruxelles câteva istorii ale unor personaje de rang secund, aventurieri, delincvenți, propagandiști – așa-numiții „indezirabili”.
image
Atacul lui Cuza asupra masoneriei bucureștene
Modernizarea țării, pe care toți românii o doreau, dar care avea reprezentări diferite de la un grup social la altul, a generat tensiuni în tânărul stat. Programul de reforme al lui Cuza a început să fie contestat.
image
Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul  pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.