Clasa muncitoare pe care o merită economia românească

Publicat în Dilema Veche nr. 191 din 8 Oct 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

În dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989, muncitorii de pe platforma industrială Pipera au mărşăluit în bloc pînă în faţa sediului Comitetului Central al Partidului Comunist Român. Încolonaţi şi tăcuţi, fără să strige şi fără pancarte, muncitorii din Pipera au străbătut cei zece kilometri de la periferia oraşului pînă în centru călcînd apăsat în istorie. Nu ştim cu certitudine dacă a existat un liant al mobilizării muncitorilor din Pipera, cu siguranţă însă că 22 decembrie 1989 a fost ziua în care clasa muncitoare din Bucureşti (în Timişoara, muncitorii ieşiseră în stradă încă din 17 decembrie 1989) s-a aflat pentru prima dată în postura de clasă revoluţionară în sensul cel mai propriu al cuvîntului. Şi, culmea, nu după preceptele socialismului, ci, dimpotrivă, într-o manifestare anticomunistă şi anti-Ceauşescu. Astăzi, Pipera a dispărut ca platformă industrială, fiind cunoscută mai mult ca dezvoltare imobiliară, iar muncitorii Piperei s-au împrăştiat în patru zări. Cum arată clasa muncitoare după 18 ani de tranziţie? În mod cert, cu totul diferit faţă de cea de dinainte de 1989. De altfel, tranziţia românească a schimbat substanţial structura economiei şi, evident, acest fenomen nu a rămas fără urmări în structura clasei muncitoare, atît cît mai este ea. Liderii sindicali au forţat existenţa clasei muncitoare. Sindicaliştii au fost tot mai prezenţi pe scena economiei româneşti, mai întîi ca apărători ai drepturilor muncitorilor, însă, cu timpul, s-au transformat, unii dintre ei, în mai multe tipuri de struţo-cămile. Primul tip a făcut din liderul sindical o vedetă TV, un guru al economiei sociale; un altul a împletit profitabil sindicalismul cu afacerile şi, în fine, o a treia categorie de lideri sindicali s-a dedulcit la "borcanul cu miere al politicii" ajungînd în guverne, în Parlament sau în funcţii de conducere la diverse partide şi partiduleţe. Liderii sindicali au prosperat în tranziţie, în vreme ce clasa muncitoare a trecut prin chinurile restructurării economiei. De fapt, clasa muncitoare a trăit mai mult prin liderii ei şi nu invers, aşa cum ar fi fost normal. Restructurarea economiei a schimbat substanţial tabloul clasei muncitoare româneşti. Au existat amputări dramatice ale întreprinderilor, ale unor întregi sectoare şi implicit ale locurilor de muncă, aşa după cum au apărut industrii noi în economie, industrii care au calificat şi absorbit forţa de muncă. Tranziţia a clătinat din temelii "leagănul clasei muncitoare" din epoca socialistă. Industria extractivă, în special mineritul, a pierdut numeroase locuri de muncă, industria grea a rezistat, dar a cunoscut o restructurare importantă. De asemenea, în industria prelucrătoare (construcţii de maşini, electrotehnică, electronică) s-au rărit rîndurile clasei muncitoare. În schimb, economia românească a dezvoltat şi a creat alte locuri de muncă. Industria financiar-bancară (asigurări şi bănci), industria de tehnologia informaţiilor, telecomunicaţiile şi parţial industria energetică au fost cîştigătoarele tranziţiei. Toate aceste industrii au utilizat însă, pe scară largă, un alt tip de muncitor, un muncitor mai apropiat de cel descris de Alvin Toffler în Al treilea val. Un muncitor care a înlocuit salopeta cu cămaşa cu guler alb şi sapa cu computerul de pe birou. Mai mult decît atît, din unele organigrame ale companiilor care activează în aceste domenii a dispărut pur şi simplu chiar categoria de "muncitor". Dezvoltarea a fost firească, pentru că economia românească a intrat brusc din epoca industrială specifică anilor ’80 în cea a serviciilor postindustriale. Evident, există încă un nucleu dur al clasei muncitoare româneşti. El se regăseşte în special în zonele care produc puţină valoare adăugată. Nucleul dur continuă să existe în industria prelucrării lemnului, mai exact în gaterele omniprezente pe lîngă pădurile din judeţele României. Industria grea, restrînsă la capitolul forţă de muncă, a rămas la nivelul unei clase muncitoare în sens clasic. Industria textilă a primit eticheta - să recunoaştem, deloc măgulitoare - de "croitoreasa Europei". De asemenea, în domeniul construcţiilor, în pofida creşterilor de volum şi valoare, nu s-au făcut progrese la nivelul forţei de muncă. Tehnologia arhaică a perpetuat clasa muncitoare de tip vechi. Muncitorul român a rămas, din păcate, în multe ramuri ale economiei la nivelul anilor ’80. Supus presiunii restructurării, rupt de liderii sindicali, avînd salariu mic, aflat în bătaia accidentelor de muncă, lipsit de cursuri de formare profesională (altfel, existente din plin pentru top management şi middle management) şi de aspiraţii profesionale, forţat uneori să lucreze "la negru", muncitorul român în sensul clasic a trebuit să suporte în propriul cap toate oalele sparte ale tranziţiei. Clasa muncitoare a găsit totuşi soluţia salvatoare pentru nivelul său de trai luîndu-şi revanşa în faţa economiei româneşti: plecarea la muncă în străinătate. Nu este mai puţin adevărat că muncitorul român nu şi-a schimbat prea mult obiceiurile pe care le avea înainte de anul 1989. Indolent, lipsit de punctualitate, frecător de mentă, aplicînd cu consecvenţă principiul "ei se fac că ne plătesc, noi ne facem că muncim", sfertodoct, dar băgîndu-şi nasul în toate, purtător de salopete murdare şi prieten cu băutura încă din timpul serviciului, muncitorul român încă mai copilăreşte în turbulentul capitalism românesc. De fapt, poate paradoxal, tehnologia este cea care modernizează clasa muncitoare, iar aşa cum un popor are conducătorii pe care îi merită, la fel şi o economie are clasa muncitoare pe care o merită.

Comunismul se aplică din nou jpeg
Ale lumii două fețe
Oamenii n-au fost, poate, mai răi sau mai buni în istoria lor, dar instrumentele prin care au exercitat răul au variat considerabil, adică s-au dezvoltat.
p 10 jpg
Unidimensionala banalitate
Dacă România l-a ales pe Iliescu președinte în 1990, de ce s-ar mai fi făcut vreodată alegeri?
29903084942 33e7aa40d1 c jpg
Despre conceptul de „rău” din perspectiva diverselor teorii filosofice
Răul metafizic precum și cel empiric sînt explicate prin patru mari tipuri de teorii.
32851415932 5b1b685b66 c jpg
Hater-ul de Internet și hater-ul sub acoperire
„Hater”-ul, o persoană măcinată de anxietate și nemulțumiri, care își găsește o personificare a anxietăților și nemulțumirii ca poetul muza, a existat dintotdeauna.
1024px Don Chepito witnessing a boxing match between a black man and a white man MET DP869355 jpg
„Să te dezlănțui într-un mod controlat” – interviu cu Cătălin MOROȘAN
„E foarte bine să-ți dezvolți furia, dar trebuie s-o folosești în mod controlat, pentru că nu poți să încalci regulile. Și în ring, și în viață sînt reguli de respectat.”
p 1 jpg
O structură limbică arhetipală sau în miezul răului
Un copil nu are niciodată părinții pe care-i visează, doar copiii fără părinți au părinți de vis.
p 14 Parintele Rusu cu familia jpg
A fi cu „etichetă”
Un grăunte de răutate adîncă, izvorîtă din crunta răzbunare și din trufia unui slujbaș plenipotent al statului, a schimbat pentru totdeauna biografia peste veacuri a părintelui Rusu Petre.
p 21 sus WC jpg
Cele două fețe ale sufletului
Oricît de mult ne-ar plăcea să fim doar buni n-o să ne iasă, vom produce suferință și dacă ne-am propus, și dacă nu.
p 21 jos jpg
Fețe-fețe ale răutății
Cred că răutatea are o grămadă de fețe, ceea ce o face, deseori, greu de identificat. Sau ușor de confundat.
Bătălia cu giganții jpeg
Unde greșesc autoritățile
Oare, în loc ca autoritățile să încerce să deservească traficul auto, nu ar fi mai constructiv, ca să nu zic mai la îndemînă, să-l descurajeze sistematic?
951 t pag10 foto Alberto Grosescu jpg
Străzi Deschise. Un pariu pentru viitorul Bucureștiului
Avem nevoie de asta ca de aer! Sau și mai bine spus, avem nevoie de asta ca să mai avem ceva aer.
p 11 jpg
Un spațiu public sigur
Mai nou vedem o șansă în tehnologii de condus autonom; mai bine ar fi să mergem din nou autonom pe picioarele noastre.
p 1 jpg
„Ce nu înțelegeți voi este că…”* – 11 lecții despre oraș
Pietonizarea e permanentă. A merge pe carosabil, chiar dacă temporar ți se dă voie, e aproape umilitor.
951 t pag12jos foto C Dragan jpg
În Suedia, două roți sînt mai bune decît patru
Municipalități suedeze au început să reducă drastic numărul locurilor de parcare din centru, înlocuindu-le cu parcări pentru biciclete.
p 13 jpg
Libertatea de a nu folosi mașina
Noua libertate este de a nu fi blocat în trafic, de a nu plăti rate la mașină, de a nu fi vulnerabil la fluctuațiile prețului petrolului.
1024px Bucharest Citaro bus 4374 jpg
În ce fel de oraș vrem să trăim?
Dacă alegi să optimizezi infrastructura pentru pietoni, mutînd accentul de pe autovehiculul individual, atunci vei aloca bugetul unor proiecte prin care crești capacitatea de transport în comun.
Paris patrimoine jpg
„În ceea ce privește mobilitatea urbană, cel mai important e să lupți împotriva izolării” – interviu cu Carlos MORENO
Administrațiile locale se confruntă cu această mare provocare de a oferi o alternativă la mașina personală care să fie acceptabilă pentru un număr mare de cetățeni.
Viețile netrăite jpeg
Cît de ficționale sînt țările și spațiile în care trăim?
Liniștea și familiaritatea sînt suficiente sau devin prea puțin cînd vine vorba de promisiunea unui altfel?
Drepnea
Jumătate mișcare, jumătate siguranță
Locurile sînt sinonime cu niște stări psihice, sînt legate de întregi constelații de lucruri trăite, sunete, imagini, intensități care au înscris acel teritoriu pe harta mea emoțională.
Neuhausen (Erzgeb ), die Schlossgasse JPG
În satul Noulacasă
Acest sat se numește Neuhausen, iar mie, în română, îmi place să-i spui Noulacasă.
mare
Un lac între munți
Am știut că atunci, acolo, sînt fericit și că e un loc în care o să mă întorc întotdeauna cînd o să mă pierd, cînd o să-mi fie foame, sete sau o să mă rătăcesc.
p 11 jos jpg
Aici, între cei doi poli ai vieții mele
Cred că pentru mine e esențial să pot oscila între două stări sau două locuri sau două universuri sufletești.
p 12 Paris, Cartierul Latin WC jpg
Orașe uriașe
Mă văd întors în Paris, trăind liniștit viața altora, recunoscător celor care se poartă frumos cu mine, pînă cînd alții, nou-veniți, încep să îmi fie recunoscători că mă port frumos cu ei.
25869202527 80595838cf c jpg
4 case x 4 mașini
Mașina pe care mi-aș fi luat-o putea funcționa drept criteriu de delimitare a unor intervale (micro)biografice.

Adevarul.ro

image
O actriţă româncă adoptată de un cuplu britanic şi-a revăzut mama la 34 de ani după ce a fost lăsată într-un orfelinat
O actriţă foarte apreciată în Marea Britanie şi fostă prezentatoare la BBC Radio York şi BBC Country File Live, Adriana Ionică are o poveste de viaţă tulburătoare şi demnă de un film.
image
SARS-CoV-2 continuă să facă „pui“. Ultimul este şi cel mai infecţios
Noua subvariantă BA 2.75 a coronavirusului este de cinci ori mai infecţioasă decât varianta Omicron şi provoacă deja îngrijorări în rândul specialiştilor independenţi.
image
Momentul în care Roxana Donisan a fost atacată de rechin a fost filmat de un turist. „A ajuns până la geamandură, acolo a înhăţat-o rechinul“
Părinţii Roxanei Donisan, românca ucisă în Egipt de un rechin, au povestit că fiica lor a găsit oferta de vacanţă în staţiunea Hurghada în ultima clipă şi a ocupat singurul loc rămas liber în avion. Acum aşteaptă să ajungă acasă trupul neînsufleţit al singurului lor copil.

HIstoria.ro

image
Cine a detonat „Butoiul cu pulbere al Europei” la începutul secolului XX?
După Războiul franco-prusac, ultima mare confruntare a secolului XIX, Europa occidentală și centrală se bucurau de La Belle Époque, o perioadă de pace, stabilitate și creștere economică și culturală, care se va sfârși odată cu începerea Primului Război Mondial.
image
Diferendul româno-bulgar: Prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat România după obţinerea independenţei
Pentru România, prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat după obținerea independenței a fost stabilirea graniței cu Bulgaria.
image
Controversele romanizării: Teritoriile care nu au fost romanizate, deși au aparținut Imperiului Roman
Oponenții romanizării aduc mereu în discuție, pentru a combate romanizarea Daciei, acele teritorii care au aparținut Imperiului Roman și care nu au fost romanizate. Aceste teritorii trebuie împărțite în două categorii: acelea unde romanizarea într-adevăr nu a pătruns și nu „a prins” și acelea care au fost romanizate, dar evenimente ulterioare le-au modificat acest caracter. Le descriem pe rând.