Circulaţia ideilor

Publicat în Dilema Veche nr. 436 din 21-27 iunie 2012
Unde s a dus romantismul? jpeg

Sînt o autoare care a publicat trei cărţi în România. Am avut mai multe lecturi publice în străinătate decît în ţară (unde mă pot lăuda doar cu vreo două-trei). Şi asta pentru că nici o altă instituţie publică de la noi, în afară de Institutul Cultural Român sub managementul lui Horia-Roman Patapievici şi a echipei sale, nu ştie de existenţa mea şi a altor zeci, poate sute, de artişti contemporani. Pur şi simplu, nu figurăm în scriptele lor birocratice. Şi, slavă Domnului, poate e mai bine aşa.

Dar iată că, prin neexistenţa noastră, am devenit peste noapte o ficţiune periculoasă, de care politicienii se împiedică în regim de urgenţă.

În toate ţările civilizate din lumea asta există un sistem de rezidenţe, de susţinere activă, nu asistată, şi de strategie a promovării mediului artistic contemporan. O să spun doar că în România, pentru scriitori, nici un minister şi nici o comisie de cultură nu acordă nici măcar o bursă de creaţie. Aşa că fiecare îşi finanţează demersul artistic cînd şi cum poate.

N-am cum să nu pomenesc, aşadar, că una dintre cele două luni de rezidenţă pe care le-am avut de-a lungul timpului (prima fiind dată de ProHelvetia la Tescani), în care am putut să-mi iau un răgaz doar pentru scris, mi-a fost oferită tot de Institutul Cultural Român de la Berlin.

Defazarea şi provincialismul cu miros de naftalină ni se dau acum drept exemple de politici culturale eficiente pe care ICR-ul va trebui să le urmeze pe viitor.

În cazul de faţă, tocmai excepţia ar trebui să impună regula. Nu-i pasă nimănui că în ultimii opt ani nu ne-am mai simţit exotici ca nişte urşi carpatini duşi să danseze pe sîrmă şi că am putut participa la marile tîrguri de carte din lume, că ni s-a acordat încrederea de a avea toate reflectoarele îndreptate spre noi ca ţară invitată la Salone del libro Torino 2012, de exemplu? Sau că am avut prilejul să vorbim firesc şi fără complexe despre ce s-a întîmplat în cultura română, în general, şi în literatură, în special, şi după căderea lui Ceauşescu?

Ni se părea că ţine de o normalitate europeană să discutăm despre cărţile noastre, la New York, Leipzig, Paris, Torino, Budapesta, Istanbul etc., alături de alţi autori vii din lumea întreagă. Distanţele nu mai păreau atît de mari, iar România – atît de izolată.

Traducerile din mai toţi autorii de azi şi de ieri publicate ne-au legitimat şi au făcut posibil un dialog credibil şi eficient cu editori şi jurnalişti străini dintre cei mai importanţi.

În primii ani în care ICR m-a invitat să particip la diverse tîrguri de carte din străinătate mi-aduc aminte că oamenii veneau la lecturi, ascultau, erau curioşi să afle cît mai multe despre literatura noastră contemporană, această terra incognita pentru ei, dar cînd întrebau dacă pot să citească cartea pe care le-o prezentaseşi, ridicam stînjeniţi din umeri. Nu erau traducători prea mulţi, aşa că a fost nevoie de viziune pentru asta. Seminţele sădite în timp au dat roade. S-au şcolit traducători în cadrul Programului ICR, apoi au fost sprijinite financiar sute de apariţii editoriale. Acum putem vorbi, în sfîrşit, cu cărţile pe masă.

Publicarea literaturii în alte limbi nu înseamnă snobism literar. Ci o şansă imensă a cărţii respective de a ieşi în lume, de a duce mesajul său mai departe.

Pentru o cultură, circulaţia ideilor rămîne esenţială. O ştim de la paşoptişti. Să faci parte din desenul mare şi complicat al pieţei culturale internaţionale e de nepreţuit. Exact ca-n reclama pentru un celebru produs bancar. Pur şi simplu, pe unele lucruri nu poţi lipi o etichetă cu un preţ fix, aşa cum s-au grăbit să facă politicienii noştri acum. Chiar nu se întreabă nimeni de ce oare, de cele mai multe ori, literatura, cinematografia, artele vizuale româneşti au mai mare succes şi vizibilitate în străinătate decît acasă? Unde sînt semnele de sănătate instituţională şi educaţională pe care ni le flutură pe la nas guvernanţii, fără nici un pic de simţ al ridicolului?

P.S. Ironia sorţii face ca, cu cîteva ore înainte de a scrie acest articol, să fi participat, împreună cu alţi autori români, la o discuţie cu cîţiva editori americani, aflaţi pentru prima dată la Bucureşti, ca urmare a demersurilor eficiente şi susţinute a ICR New York în promovarea mişcării noastre artistice peste Ocean. Mă uitam la ei şi la noi şi mă întrebam dacă genul acesta de întîlniri plăcute şi cu bătaie lungă nu li se vor părea cumva senatorilor din ţărişoara noastră nişte mofturi inutile de artişti postmoderni.   

Emisiunea "Punerea pe gînduri" din 21 iunie 2012, la RFI România, cu Otilia Nuţu şi Mircea Vasilescu. Prin telefon a intervenit Cristi Puiu. Au fost difuzate fragmente înregistrate cu Horia-Roman Patapievici, preşedintele ICR, şi senatorul Puiu Haşotti.

Viețile netrăite jpeg
Păsările par că știu mereu unde să se ducă
Păsările par că știu mereu unde să se ducă. Nu e nimic neclar în zborul lor. E o limpezime care mă emoționează.
p 10 jpg
Muze. Gemüse*
La sat e important ce ai, unde ai, cît ai, de unde ai. Prezența ta este vizibilă celorlalți, iar întrebări care sînt mai mult decît evitate la oraș devin aici punctele principale în funcție de care ești privit.
foto  Daniel Mihăilescu jpg
„O grădină cu deschidere la mare și ocean” – interviu cu scriitoarea Simona POPESCU
Grădina de la țară a bunicilor Ana și Nicolae, magică. Era, mai departe, via, cu strugurii grei, parfumați, după care urmau lanurile de porumb, un labirint verde.
p 12 sus jpg
„Începutul a fost nevoia de evadare în afara cotidianului urban” – interviu cu Mona PETRE, autoarea proiectului „Ierburi uitate”
„Ierburi uitate. Noua bucătărie veche”, apărută toamna trecută la Editura Nemira, este o încununare, după o decadă, a muncii mele de cercetare și experimentări culinare, una dintre manifestările fizice ale acestui efort lung de peste zece ani.
p 13 jpg
O grădină ca o viață. De la ghivecele studențești cu violete de Parma și cactuși la grădina apocalipsei și cea a degetelor verzi
Așa că Grădina Apocalipsei, a cărei creștere am început-o în mod simbolic odată cu intrarea în lockdown-ul din 15 martie 2020, întotdeauna va avea o legătură ascunsă cu o grădină în care am așteptat toată copilăria mea să intru, giardino meraviglioso, grădina misterelor, grădina Bomarzo.
Dmitri Nabokov's garden in Montreux jpg
„Să nu uităm că toate formele sînt în natură” – interviu cu artista vizuală Chantal QUÉHEN
Grădina face parte dintr-o construcție, o compoziție ca un tablou. Monet a excelat în asta la Giverny. Poate că asta m-a adus la peisaj, dar imaginația mea a dat totul peste cap.
p 14 jpg
Fascinația lucrurilor mici
Într-o notă similară, îmi place să folosesc fotografia de aproape a naturii pentru a urmări viața dincolo de ceea ce vedem în grabă.
Rustic fence (Unsplash) jpg
Trăim într-un multivers aici, pe Pămînt
Bunica mea vorbea cu animalele, iar eu o priveam fascinată, ca pe o mare vrăjitoare, și eram convinsă că și ele o înțelegeau.
p 21 jpg
„Sălbăticia devine un vis de intimitate, siguranță, control și libertate” interviu cu Oana Paula POPA, cercetătoare la Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa“
Micuții care astăzi stau să ne asculte poveștile cu animale sperăm să se transforme în adulți responsabili, în sufletele cărora au fost sădite, de la vîrste fragede, semințe din care vor rodi respect și dragoste pentru natură.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?

HIstoria.ro

image
Prea multe crize pentru o singură planetă
Luna în care vin scadenţele nu e niciodată plăcută, dar, când toate notele de plată se strâng în aceeași zi, ea este greu de depășit. Și ziua aceea pare să fi sosit, la nivel mondial.
image
Una dintre cele mai mari bătălii de tancuri din istorie, în Historia de august
Născut în vara anului 1943, mitul despre bătălia de la Prohorovka a rezistat timp de mai multe decenii, deoarece sovieticii au avut toate motivele să preamărească și să se laude cu victoriile obţinute.
image
Cum a ajuns Vlad Țepeș ostatic la Înalta Poartă
Pacea semnată în 1444 între unguri și turci îl prevedea și pe Vlad al II-lea Dracul.