Cine ne scapă de „lupul cel rău“?

Radu MATEESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 329 din 3 - 9 iunie 2010
Cine ne scapă de „lupul cel rău“? jpeg

Imaginaţi-vă că oamenii şi-ar dori să elimine şpaga din vieţile lor. Imediat şi firesc, ne-am gîndi că cineva ar trebui să rezolve această problemă. „Nu stă în puterile noastre să o alungăm! Cineva trebuie să o facă şi pe asta!“ – cred că aşa ar suna, în minţile noastre, pasul al doilea.

Am crezut profund, mulţi ani, că şpaga trebuie omorîtă din faşă în primul rînd de către cei care o dau de obicei sau sînt constrînşi să o facă. Am susţinut că „lanţul trofic“ al şpăgii poate fi şi trebuie rupt de „jos în sus“. Alţii, dimpotrivă, consideră că „peştele de la cap se împute“ şi, în acest caz, trebuie întîi să nu mai fie corupţi cei de la vîrf şi apoi să ni se ceară nouă, oamenilor de rînd, să renunţăm sau să facem ceva anume.

Mi se pare important să constatăm şi că şpaga are mai multe măsuri. În fiecare domeniu în care se manifestă, şpaga arată altfel. Definiţii ale şpăgii s-au dat multe şi nu are rost să revin asupra acestui aspect. Ceea ce vreau să spun aici este că măsura diferită provine de la cît de imoral sau moral, de la cît de practică sau nu ni se pare mita în domenii diferite. Şi prefer să nu aduc în discuţie fiecare domeniu acum. Ştiţi poate mai bine ca mine.

Am constatat că pentru unii şpaga înseamnă ceva rău, pentru alţii – ceva necesar (un rău necesar, dacă preferaţi), iar pentru alţii – ceva firesc sau chiar un sens practic al existenţei lor. Desigur, fiecare are motivele şi crezul propriu şi se bazează pe propriile experienţe sau pe contextul imediat în care trăieşte. Nu acuz pe nimeni de nimic. Este opţiunea fiecăruia să privească subiectul aşa cum crede de cuviinţă. Am auzit şi opinii (cam conspiraţioniste, după mine, însă argumentate, şi de aceea le amintesc) care privesc toate eforturile şi dezbaterile publice pe tema anticorupţiei ca pe demersuri ce sînt menite să compromită ideea în sine. Mai simplu spus, masele trebuie să înţeleagă că nu se poate altfel. Înclin să accept o dimensiune reală a acestor abordări prin a înţelege că cei care au dobîndit un „drept“, ilicit sau nu, tind să facă orice pentru a şi-l păstra. Desigur, acest drept este unul asupra celorlalţi – şi nu discut moralitatea acestei poziţii. Finalmente – ar spune unii – este doar un aspect al puterii şi al formelor de funcţionare a societăţii. Cinic, poate, însă se potriveşte cu realitatea tuturor timpurilor.

Discutam cu un prieten, de curînd, despre campaniile împotriva corupţiei, şi poziţia lui a fost că „nu trebuie luptat împotriva şpăgii, că e inutil, ci trebuie create alternative la cauzele ei“. Merită amintite aici cîteva lucruri pe care le cred importante. Structura şi importanţa pe care o are orice structură de tip stat în viaţa noastră va determina mereu un context în care corupţia se poate dezvolta. De la cel mai important pînă la cel mai de jos funcţionar sau angajat. Cu foarte mici şi nerelevante excepţii, mita nu funcţionează în sistemul privat. Dacă s-ar dezvolta şi în această zonă, atunci cred că orice aş scrie despre asta ar fi în zadar şi că orice efort sau discuţie despre acest subiect ar fi inutile.

E dovedit faptul că, pentru a schimba ceva, este mult mai posibil să se ajungă la un rezultat pozitiv dacă modificăm baza şi nu dacă încercăm să modificăm rezultatele. Altfel, în aceleaşi condiţii, de cele mai multe ori obţii aceleaşi rezultate. Modelele funcţionale care au demonstrat, în timp, că produc aceleaşi rezultate sînt cele care trebuie înlocuite. Doar apelurile sub diferite forme (de la enunţarea unor principii etice pînă la enumerarea unor avantaje la nivel practic în viaţa noastră) pentru a combate corupţia sînt, în majoritatea cazurilor, eforturi zadarnice. Cu atît mai mult cu cît sîntem invadaţi, din păcate, în permanenţă, de informaţii care nu fac decît să ne întărească convingerile negativiste. Dacă avem destule motive pentru a fi nemultumiţi de existenţa şpăgilor, mari şi mici, cred că direcţia corectă este aceea de a analiza şi reconsidera sistemul, în ansamblul său de organizare şi funcţionare. Cînd aud „trebuie făcut ceva“, „cineva trebuie să intervină“ sau „e prea mult, trebuie intervenit“, mă gîndesc mai mult la faptul că nu o să se mai întîmple nimic altceva după aceea. Cred că mai mult este o frustrare enunţată, nu o voinţă de acţiune. Evident, după declaraţiile enunţate mai sus, urmează o serie lungă de păreri despre cine anume ar trebui să facă, să spună, să intervină şi altele de felul acesta. Uneori se ajunge şi la discuţii despre sistem, însă se opresc la a-l identifica doar ca vinovat. Soluţii practice şi aplicabile nu am prea întîlnit pînă acum. Cît despre cele enunţate în platforme politice din timpul diferitelor campanii electorale, prefer să nu discutăm fiindcă am văzut cu toţii, din nefericire, că „una este socoteala de acasă şi alta cea din tîrg“. Am văzut şi am auzit de multe cazuri în care voinţa celor implicaţi era reală, pentru a schimba starea de lucruri. Am multe exemple de persoane şi chiar instituţii care au preferat să funcţioneze normal la nivel individual. Sînt convins că am întîlnit cu toţii astfel de situaţii şi oameni. Din păcate, sînt doar începuturi firave într-un sistem greoi şi „bine aşezat“. Şi poate că a fost o greşeală că au fost prezentaţi public ca nişte eroi ai anticorupţiei. Atunci cînd s-a aflat despre ei. Cei mai mulţi despre care ştiu eu sînt „anonimi“ şi asta le dă un plus de credibilitate în faţa celor din jurul lor. Mă gîndesc că aureola de eroi a creat, din nou, o imagine de „neatins“ a normalităţii pe care o dorim măcar la nivel declarativ. Ori a produs zîmbete şi presupun că ştiţi la ce mă refer. Iar cei mai mulţi, probabil, au considerat că nu e lupta lor, ci aşteaptă să vadă rezultatele generalizării acestor experienţe cu caracter izolat.

Ca încheiere, prefer să enumăr cîteva elemente pe care le-am descoperit în timp şi despre care eu, unul, cred cu tărie că pot să conducă (pe cine vrea, fireşte) spre identificarea problemelor şi a soluţiilor reale.

● Sistemul care a dovedit, în mod repetat, că produce aceleaşi rezultate nedorite este cel care trebuie analizat şi modificat. Şi noi formăm sistemul.

● A aştepta numai de la ceilalţi să facă ceva în problemele care ne afectează direct pare o dovadă de laşitate şi de lipsă de respect faţă de noi înşine. Oricîte argumente ale neputinţei noastre am identifica.

● Dacă vrem să găsim soluţii, ele trebuie căutate în formele de organizare care conferă unor persoane avantaje asupra celorlalţi, faţă de care ar trebui să fie, în fapt, cel puţin egali. Şi mai am doar o întrebare legitimă: vrem sau nu vrem să dispară corupţia? Cînd găsiţi răspunsul clar la această întrebare, vă rog să-mi spuneţi şi mie. 

Radu Mateescu a coordonat, în 2003-2004, proiectul primei Campanii Naţionale de Educaţie Civică dedicată anticorupţiei – Nu da Şpagă!. Ulterior, a colaborat la realizarea altor campanii naţionale sau locale şi a participat la grupuri de lucru privind problematica şi strategiile anticorupţie. În prezent, implementează proiecte de dezvoltare strategică la nivel organizaţional şi sectorial.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Un gigant italian deschide o nouă fabrică în România și angajează 800 de oameni
România pare extrem de atractivă pentru investitorii străini dat fiind că în ultima perioadă tot mai multe companii aleg să construiască noi fabrici în țara noastră.
image
Prețul uriaș cerut pentru un apartament din București. „Se vinde și strada? În Berlin e mai ieftin!”
Prețurile proprietăților imobiliare cresc de la o zi la alta în marile orașe, iar Bucureștiul e printre cele mai scumpe. Chiar dacă nu a ajuns încă la nivelul Clujului, Capitala e plină de oferte inaccesibile românilor de rând.
image
Cum să-i facem pe aliații NATO să ne sprijine ca pe baltici și polonezi. Un expert român pune degetul pe rană
NATO și SUA sunt mult mai puțin prezente în partea de sud a flancului estic decât în zona de nord, ceea ce creează un dezechilibru. Chiar dacă, anul trecut, Congresul SUA a votat ca regiunea Mării Negre să devină zonă de interes major pentru americani, lucrurile se mișcă încet.

HIstoria.ro

image
Măcelul din Lupeni. Cea mai sângeroasă grevă a minerilor din Valea Jiului
Greva minerilor din 1929 a rămas în istoria României ca unul dintre cele mai sângeroase conflicte de muncă din ultimul secol. Peste 20 de oameni au murit răpuşi de gloanţele militarilor chemaţi să îi împrăştie pe protestatari, iar alte peste 150 de persoane au fost rănite în confruntări.
image
Cuceritorii din Normandia
Normandia – locul în care în iunie acum 80 de ani, în așa-numita D-Day, aproximativ 160.000 de Aliați au deschis drumul spre Paris și, implicit, spre distrugerea Germaniei naziste.
image
Cum au construit polonezii o replică a Enigmei germane
Cu toate că germanii au avut o încredere aproape totală în integritatea comunicațiilor realizate prin intermediul mașinii de criptare Enigma, în final această credință s-a dovedit eronată, în primul rând subestimării capabilităților tehnologice și ingeniozității umane ale adversarilor.