Cine merită să o traducă pe Amanda Gorman?

Publicat în Dilema Veche nr. 906 din 19 – 25 august 2021
Cine merită să o traducă pe Amanda Gorman? jpeg

Două persoane au marcat ceremonia de învestire a lui Joe Biden în funcția de președinte al Statelor Unite ale Americii. Prima dintre ele a fost Bernie Sanders care, alături de celebrele sale mănuși, a ajuns material de meme virale pe Internet. Cea de-a doua a fost Amanda Gorman, o tînără poetă de culoare care a recitat „The Hill We Climb”, poemul ei despre o societate fracturată ideologic și rasial, în care își exprimă speranța că aceste diviziuni pot fi depășite. Dacă, în contextul american, poemul a reprezentat un prilej de a reflecta la adresa trecutului și a posibilităților viitorului, în Europa lucrurile au stat diferit. Succesul de piață al Amandei Gorman s-a materializat într-un interes crescut al mai multor edituri europene de a traduce „The Hill We Climb”, însă acest proiect editorial a ridicat următoarele întrebări: cine merită să o traducă pe Gorman? Ar putea, oare, un bărbat alb din Catalunia ori o femeie albă non-binară din Olanda să transpună, într-un mod fidel, mesajul unui poem cu elemente de spoken word și slam poetry compus de o femeie de culoare care vorbește, printre altele, despre experiența sclaviei și a rasismului sistemic?

În ciuda turnurii lingivstice prin care a trecut filosofia la începutul secolului trecut, traducerile literare au suscitat, cel puțin pînă acum, un interes mai degrabă limitat printre urmașele și urmașii lui Socrate care au o aplecare în zona eticii. Cîteva articole și cărți disparate, alături de un manual publicat de-abia anul acesta la prestigioasa editură britanică Routledge, reprezintă un șubred punct de plecare pentru cineva interesat de stadiul cunoașterii în zona eticii traducerilor.

Aplecîndu-ne asupra datoriilor și drepturilor pe care traducătorii le au, consensul, cel puțin pînă acum, este că aceștia trebuie să jongleze cu următoarele aspecte. Pe de-o parte, au datoria de a fi loiali și fideli (nu doar într-un sens contractual, față de angajator, ci și hermeneutic, în relație cu textul tradus) și cît se poate de neutri (trebuie să li se facă doar puțin simțită prezența în textul pe care îl traduc). Pe de cealaltă parte, traducătorii beneficiază de un grad de libertate și creativitate fără de care traducerile ar eșua ca proiect artistic și ar putea, încă de acum, să fie externalizate către programe dotate cu inteligență artificială precum GPT-3 care folosesc deep learning pentru a produce texte asemănătoare celor pe care le-ar scrie o ființă umană.

Profil de traducător

Controversa creată în jurul Amandei Gorman s-ar putea să reprezinte însă o piatră de hotar importantă care va trasa noi granițe ale dezbaterii (fapt recunoscut de unii editori de carte europeni), în contextul în care avem de-a face, pentru prima oară, cu o discuție privitoare la profilul (altul decît cel strict tehnic, în sensul unor abilități teoretice și practice deprinse prin studiu și experiență) pe care un traducător ori o traducătoare ar trebui să-l aibă.

Din rațiuni de spațiu voi lăsa deoparte cazul scriitorului și traducătorului catalan Victor Obiols căruia i s-a adus la cunoștință, în cuvintele sale, că „nu ar fi avut profilul adecvat”, și mă voi concentra doar asupra ediției în neerlandeză a poemului. Deși inițial acesta ar fi trebuit să fie tradus de Marieke Lucas Rijneveld, o persoană non-binară care a cîștigat International Booker Prize în 2020 cu provocatorul lor roman The Discomfort of Evening, ei/ele s-au retras în urma presiunii din social media cauzată, între altele, de un articol scris de jurnalista Janice Deul. Aceasta s-a declarat șocată de decizia Editurii Meulenhoff de a-i nominaliza pe Marieke Lucas Rijneveld, susținînd că cel mai potrivit ar fi fost ca de această sarcină să se achite „o femeie, artistă de spoken word, tînără și cu o identitate de culoare asumată”. Rijneveld ar fi bifat doar una dintre trăsături – tinerețea.

O lectură caritabilă a intervenției lui Deul ne-ar face să ne întoarcem la ce spuneam cîteva paragrafe mai sus: ar fi putut Rijneveld să se achite de sarcina de a traduce poemul cu fidelitate pentru mesajul și stilul original și într-un mod neutru? Cîtă libertate creativă și-ar fi permis în traducere și ce impact ar fi avut la adresa produsului finit? Cum Rijneveld nu sînt vorbitori fluenți de engleză și nici nu se ocupă de slam poetry, obiecția lui Deul pare a fi, la prima vedere, parțial legitimă. Punctul din care poziția acesteia devine cel puțin specioasă vizează accentul pus și pe rasa celei care ar trebui să traducă poemul.

Într-un editorial publicat recent în cotidianul spaniol El País, Nuria Barrios, traducătoarea în spaniolă a poemului, atrăgea atenția asupra faptului că o asemenea perspectivă trădează o slabă înțelegere a meseriei de traducător și a actului creației artistice care presupune, intrinsec, imaginația. Traducătorii, spune Barrios, trebuie să fie doar niște facilitatori ai unui text care ne pun la dispoziție o creație artistică în limba noastră nativă grație imaginației lor, însă aceștia trebuie să se piardă în text, nu să fie vizibili. Actul traducerii trebuie să fie unul eminamente artistic, nu preponderent politic.

În plus, esențialismul metafizic pe care îl asuma Deul ar trebui să ne conducă nu doar la concluzia că o femeie nu poate să traducă fidel romanul unui bărbat, ori că o persoană trans nu este cea mai bine poziționată să traducă o poveste de dragoste între doi indivizi cisgender, ci și că actul artistic, literatura, rămîn blocate în clivajele care ne definesc holist, ca parte a unei comunități mai mari (fie rasiale, etnice, politice, sexuale ori religioase). Lumea lui Deul devine lumea unor enclave lirice sau epice în care, de fapt, ne este imposibil să-l înțelegem vreodată pe Celălalt pentru că niciodată n-am avut parte de toate experiențele subiective (atît individuale, cît și colective) ale acestuia. O asemenea teză este în totalitate în răspăr cu ceea ce filosoful american Richard Rorty denumea „narativismul etic”, poziția conform căreia literatura, în esență, reușește să facă tocmai aceasta: să ne dezvolte imaginația morală privitoare la alte moduri de viață și să ne ajute să concepem alte scenarii de viață în care, în ciuda diferențelor dintre noi, să putem trăi pașnic unii alături de ceilalți.

Deși nu avem nici un temei să credem că există o incompatibilitate a priori între a fi o persoană non-binară albă și a traduce un poem care descrie, între altele, soarta persoanelor de culoare într-o societate care încă suferă de pe urma rasismului sistemic, poate că există încă o lectură, tot caritabilă, a poziției pe care a exprimat-o Deul.

Conform unui studiu recent al Asociației Americane a Traducătorilor de Literatură, piața traducătorilor din SUA este dominată puternic de albi (73%), persoanele de culoare reprezentînd doar 2%. Deși nu am găsit date pentru spațiul european, nu cred că ar fi dificil să ne imaginăm că situația este relativ similară. Într-un asemenea context, poate că nu ar strica să ne revizuim puțin modul în care ne raportăm la temeiul în virtutea cărora considerăm că o persoană merită ceva. De cele mai multe ori tindem să credem că X merită Y pentru că a făcut Z. Cu alte cuvinte, optăm pentru o concepție compensatorie: X merită să traducă romanul Y pentru că pînă acum a dovedit că este o traducătoare excelentă dintr-un anumit gen literar. Meritul însă, ne spune filosoful american David Schmidtz, are și o componentă promisorie: merităm ceva nu doar pe baza a ceea ce am făcut pînă acum, ci merităm și o șansă pe care o evaluăm pe baza a ceea ce vom face ulterior. Este indubitabil, cred eu, că există numeroase artiste (multe dintre ele de culoare) care, ținînd cont de profilul poemului, ar fi meritat să primească o șansă la o traducere.

Nu în ultimul rînd, poate că la fel de indubitabil este că modul în care ne raportăm la traduceri ar trebui să se schimbe, prin introducerea competiției: fie că vorbim despre versiunea germană a „The Discomfort of Evening” (unde traducerea a fost asigurată împreună de trei femei cu biografii rasiale, etnice sau religioase diverse), fie că vorbim despre mai multe ipotetice versiuni în neerlandeză traduse atît de Rijneveld, cît și de artiști spoken word cu origini marocane ori surinameze, diversitatea de perspective s-ar putea, de fapt, să ne apropie mai mult de mesajul original al Amandei Gorman.

Radu Uszkai este asistent universitar în cadrul Departamentului de Filosofie și Științe Socioumane al ASE București și cercetător în cadrul Centrului de Cercetare în Etică Aplicată.

Foto: Camelia Toma, Muzeul Poezie(i), Iași

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Farmacia din grădină. Rolul legumelor în prevenirea unor boli foarte grave, explicat de un renumit cercetător român
Legumele și verdețurile din grădină au efect terapeutic, cu atât mai puternic cu cât ele sunt produse în sistem tradiţional. O spun specialiştii în horticultură care s-au convins, în urma unor studii, că organismul uman preia din roadele pământului o gamă largă de substanţe care ne menţin sănătatea
image
Motivul incredibil pentru care au fost terorizați niște români în Mexic. „I-au adus pe unii agitați, cu arme”
Mexic e o destinație exotică la care visează numeroși români, dar fără să știe riscurile la care se expun. În primul rând, de multe ori vameșii mexicani le interzic accesul și îi expulzează imediat ce coboară din avion. Când totuși le este permis să viziteze țara, au parte de surprize neplăcute
image
Eroarea celor care plâng după industria comunistă. Economist: „Avem una dintre cele mai complexe economii din lume”
Contrar nostalgicilor care plâng după baza industrială moștenită din comunism, România astăzi una dintre cele mai complexe economii din lume, susține economistul Radu Nechita, citând un studiu de la Harvard. El explică de ce industria comunistă era una falimentară

HIstoria.ro

image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.
image
Un proces pe care CIA l-a pierdut
În toamna lui 1961, CIA se mută din Washington în noul şi splendidul sediu de la Langley, Virginia.
image
Oltcit, primul autovehicul low-cost românesc care s-a vândut în Occident
La Craiova se produc automobile de mai bine de 40 de ani, mai exact de la semnarea contractului dintre statul comunist român şi constructorul francez Citroën. Povestea acestuia a demarat, de fapt, la începutul anilor ’70, când Nicolae Ceauşescu s- gândit că ar fi utilă o a doua marcă de mașini în România.