Cine ar trăi într-o lume fără ştiinţe umaniste?

Publicat în Dilema Veche nr. 261 din 18 Feb 2009
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Se pune de ani buni problema corelării ofertei educaţionale universitare cu cerinţele pieţei muncii. Sistemul nostru de educaţie a fost criticat de nenumărate ori pentru nerealismul şi irelevanţa studiilor universitare parcurse de către absolvenţii săi faţă de nevoile angajatorilor privaţi. Majoritatea acestora se plîng că nu prea au ce face cu absolvenţii ieşiţi proaspăt de pe băncile universităţilor şi că sînt nevoiţi să investească imediat sume importante în formarea lor profesională. Statul nostru nu a fost niciodată în stare să vină cu nişte prospecţiuni şi să anticipeze nevoile pieţei muncii şi, în consecinţă, să aloce locuri la universităţile "de stat" pe care le controlează mai mult sau mai puţin, în virtutea autonomiei universitare. Astfel de anticipări nu au fost pînă acum nici la îndemîna facultăţilor, din lipsă de interes şi de know how. Ceilalţi actori care influenţează oferta educaţională sînt reprezentanţii "cererii", adică absolvenţii de liceu, îndrumaţi de părinţii sau de cei apropiaţi. Alegerea lor se bazează de cele mai multe ori pe "modă". Într-o perioadă de trei-patru ani se caută cu predilecţie ba medicina, ba dreptul sau ştiinţele economice, sau, acum, ştiinţele politice, fără ca viitorii studenţi să aibă prea mult habar ce vor face cînd îşi vor termina studiile. În acest context dictat într-o oarecare măsură de piaţa muncii şi de "modă", ştiinţele umaniste par a nu ţine pasul nici cu piaţa muncii şi nici cu moda. Astăzi ştiinţele umaniste reprezintă o alegere pentru cei cu vocaţie sau pentru cei care se tem de o concurenţă prea mare în procesul de selecţie pentru a accede la facultate. Iar vocaţia este ceva din ce în ce mai rar în România, principalul motiv fiind chiar învăţămîntul preuniversitar - a cărui calitate se degradează de la an la an. În lipsa unui învăţămînt liceal temeinic parcurs, educaţia umanistă - care pune accent pe spiritul "uman", pe fiinţa din noi - tinde să dispară ca dimensiune din educaţia românească. Vocaţia nedescoperită încă din învăţămîntul preuniversitar nu are cum să furnizeze cerere la uşile facultăţilor umaniste. O întrebare pertinentă, deşi pusă într-o notă uşor cam mercantilă, ar suna cam aşa: "de vreme ce unele specializări nu mai sînt căutate (necerute de piaţa muncii), atunci am face bine să le desfiinţăm?". Iar ştiinţele umaniste ar fi printre primele pe o astfel de listă. Dacă am face acest lucru, am comite o mare greşeală. Pe lîngă faptul că trebuie "să folosească", educaţia mai are şi funcţia de a crea cetăţeni. Iar ştiinţele umaniste nu pot lipsi din această ecuaţie. Dimensiunea lor, puternic formativă, din punctul de vedere al creării şi sedimentării valorilor morale şi civice contemporane, cele mai multe dintre ele de esenţă umanistă, este de neînlocuit. Atunci cînd se proiectează politici educaţionale şi se iau decizii cu privire la ce tip de învăţămînt trebuie încurajat şi sprijinit cu precădere, în mod strategic, nu trebuie să se uite întrebarea "în ce fel de societate vrem să trăim?". Da, este adevărat că ştiinţele informaticii şi ale tehnologiei comunicării produc o valoare economică adăugată cu mult mai mare (şi mai uşor de măsurat) decît ştiinţele umaniste şi raportat la termene de timp mult mai scurte. Dar, personal, nu mi-aş dori să trăiesc doar într-o lume de informaticieni. Soluţia pentru eficientizarea educaţiei şi ştiinţelor umaniste stă în a creşte atractivitatea acestora. În loc să le desfiinţăm, trebuie să le adaptăm, fără a le schimba însă esenţa umanistă. Viitorul student de la Litere sau Filozofie nu trebuie să creadă că singura opţiune pe care o va avea în viitoarea sa carieră este de a fi profesor într-un liceu sau o şcoală. Nu că ar fi ceva rău în a fi profesor, doar că într-o lume prea dinamică, cum este cea de astăzi, pentru tineri contează foarte mult pluralitatea şi varietatea opţiunilor. Tot ce au de făcut facultăţile umaniste este să-şi urmărească absolvenţii şi să vadă care sînt opţiunile acestora pentru angajare şi să încerce să-şi extindă şi revizuiască curriculum-ul, astfel încît să le dea mai multe şanse pe piaţa muncii propriilor absolvenţi. Asta înseamnă că nu trebuie ca o întreagă promoţie de absolvenţi ai Facultăţii de Litere, de exemplu, să fie critici literari sau scriitori. Adaptarea curriculum-ului nu trebuie să aibă ca finalitate transformarea acestuia. Trebuie menţinută baza umanisă. Pe lîngă materiile principale aflate pe grila facultăţilor, trebuie introduse (şi înlocuite) permanent materii conexe şi complementare care să realizeze mai bine legătura cu competenţele cerute pe piaţa muncii. De exemplu, aşa s-ar explica prezenţa mea în cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii Bucureşti, unde predau cursul de Management al Proiectelor Culturale, şi succesul de care s-a bucurat acest curs, livrat sub formă de opţional. După absolvire, studenţii se pot orienta către acest domeniu, relativ nou pentru noi, care este managementul de proiect, dar aplicat în zona ştiinţelor umaniste. Sînt nenumărate organizaţii ce pot atrage finanţări (inclusiv europene) care derulează proiecte culturale, cum ar fi traduceri literare, schimburi culturale sub diferite forme şi cîte şi mai cîte astfel de interacţiuni, toate folosind ca metodologie de lucru managementul de proiect, şi care ar fi inaccesibile (din punct de vedere financiar) în lipsa managementului de proiect. În acest fel, societatea noastră nu va fi lipsită de dimensiunea umanistă atît de necesară, iar absolvenţii vor avea o arie mai largă de opţiuni. Acesta este doar un exemplu, dar am întîlnit deja mai multe situaţii asemănătoare, unde, fără a-şi pierde orientarea umanistă, facultăţile încearcă să se adapteze la piaţa muncii. Creaţia publicitară, jurnalismul, turismul cultural sînt doar cîteva dintre industriile deschise absolvenţilor de ştiinţe umaniste, indiferent de specializare. Pe de altă parte, ar fi bine ca facultăţile umaniste să renunţe la pretenţii nefondate, cum ar fi aceea că ele trebuie oricum susţinute în virtutea unui drept intrinsec al lor, nu foarte clar enunţat. Folosind o comparaţie mai largă, acestea nu trebuie să pice în patima artiştilor care se cer subvenţionaţi de stat în virtutea faptului simplu că sînt artişti. Facultăţile trebuie să vină, la rîndul lor, în întîmpinarea nevoilor societăţii, să fie proactive şi să-şi atragă studenţii, cei care reprezintă cu adevărat dimensiunea puterii lor de negociere atunci cînd se alocă finanţări.

Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?
Mîntuirea biogeografică jpeg
În capul mesei și în băncile dintîi
Ambiția pare să fie una dintre cele mai dilematice și contrariante trăsături de caracter.
p 10 sus jpg
Jocuri şi poturi ale ambiţiei
Ambiţia devine o poftă de mărire şi faimă pe care nimic nu ar putea-o vreodată ostoi.
Silk route jpg
Ambîț strategic Made in China
Supremația Chinei este pe cît de „inevitabilă“, pe atît de „naturală“.
p 12 jpg
De-a dreapta și de-a stînga ambiției: a plăcea oamenilor sau lui Dumnezeu?
Adevăratul creștin este un străin pentru această lume, adevărata lui țintă fiind viața cerească.
p 10 jos jpg
Scurte considerații psihologice despre ambiția la români
Ambiția nu este pozitivă (bună/funcțională) sau negativă (rea/disfuncțională).
p 1 jpg
Radio Itsy-Ambitsy
„Dacă eu n-am putut, măcar tu să poţi. Răzbună-mă, copile, şi o să fiu fericit. O să pot închide ochii cu inima împăcată.”
p 14 WC jpg
Ieșirea din „Machu Kitschu” / (Supra-)realism socialist
Replica din Bucureşti, realizată în 1951, deşi se aseamănă izbitor ca planimetrie şi tipologie a decoraţiei cu cele de la Moscova, este semnificativ mai joasă decît acestea.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 Ion D  Sirbu jpg
Amicul Dexter & amicul Sinister
Văd în Ion D. Sîrbu un fel de „ambasador” necesar acelora dintre noi care au obosit să tot empatizeze cu colaboratorii Securității.
p 11 J  Habermas WC jpg
Între think-tank și Denk-Panzer: intelectualul german
Sincronizarea limbajului educațional cu îmbogățirea limbajului specializat este imposibilă.
p 12 sus WC jpg
Turma minților independente
Multe se iartă în America. Mai multe decît în Europa.
p 23 jos jpg
Rusia și cultura ei (neo)imperială sau despre cum se autoîndeplinesc profețiile politice
În realitate, nimeni nu-i pune la colț pe clasicii ruși, fie ei scriitori, compozitori sau poeți.
p 22 jos jpg
Ecou (nu prea) îndepărtat. Intelectualii și puterea la 1996
Ar fi util cititorului dilematic de azi să vadă cum gîndeau acest subiect, acum aproape 30 de ani, stîrniți de revista noastră, trei intelectuali români majori: Ștefan Augustin Doinaș, Livius Ciocârlie și Ion Vianu.
E cool să postești jpeg
Un examen de conștiință
MeToo poate însemna mai mult decît mediatizare, scandal, procese: poate fi un real examen de conștiință.
p 10 sus Alyssa Milano WC jpg
MeToo, scurt istoric
Incriminarea hărțuirii sexuale nu a început cu mișcarea MeToo, iar cazul Weinstein nu a fost primul.
p 11 jpg jpg
De ce stîrnește abuzul sexual atîtea reacții contradictorii?
Reacția la trauma sexuală este una socială, cu rădăcini și ramificații profunde.
p,12 jpg
#MeToo, din nou. Tot despre putere, recunoaștere, dar și hermeneutică
Încercările de delegitimare a mișcării #MeToo înseamnă și o lipsă de recunoaștere a victimelor abuzurilor sexuale și conferă putere abuzatorilor.

HIstoria.ro

image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.
image
Şiretlicurile lui Vlad Țepeș: Începutul războiului cu otomanii
În 1460, câțiva dintre boierii nemulțumiți de Vlad Țepeș au sosit la Curtea lui Mahomed al II-lea și i-au prezentat situația din Valahia și probabil unele povești exagerate de-ale lor. Chemat imediat la Edirne/Adrianopol pentru a duce tributul și 500 de băieți, Vlad a trimis vorbă sultanului...
image
Dacia romană, o provincie puternic militarizată
Distribuţia armatei în interiorul teritoriului provinciei Dacia a servit scopului strategic principal al acestei provincii, şi anume de a separa şi supraveghea neamuri „barbare” care erau potenţial periculoase, în special dacă se aliau între ele contra Romei, cum au fost în special sarmaţii iazigi.