Cînd nu prea existăm, fie buni, fie răi

Cristi ROMAN
Publicat în Dilema Veche nr. 510 din 21-27 noiembrie 2013
Cînd nu prea existăm, fie buni, fie răi jpeg

Pentru mine, pauzele publicitare de pe canalele TV irlandeze sînt o adevărată binecuvîntare. Nu sînt un fanatic al advertising-ului. Sînt însă un iubitor al conotaţiilor, ca român născut şi crescut, timp de 30 de ani, în Bucureşti, şi stabilit apoi, cumva brusc, în Irlanda. Şi iată-mă acum, după aproape şase ani aici, urmărind şi speculînd caracteristicile pe care le au tipurile de naţionalităţi (nu puţine) care formează astăzi multiculturalizata şi globalizata Irlanda. Şi astfel văd, la TV: un nemaipomenit sos de spaghete, produs în Italia, povestit cu accent italienesc, pe fondul unor imagini de animaţie ce reliefează frumuseţea apusului de soare din Toscana. Ce lucruri frumoase vin din Italia, prin urmare! Dar iată următoarea reclamă: un matador bărbos şi voinic, sex-simbol pentru femeile de peste 50 de ani, face curăţenie şi are grijă de bunul mers al locuinţelor. Cîtă generozitate, gentileţe şi simţ gospodăresc pe aceşti bărbaţi spanioli! În fine, pînă să se reia filmul, ochii-mi sînt invadaţi de maşini germane, create cu precizie şi seriozitate – tot germane. Trebuie să mulţumim Germaniei pentru salvarea industriei auto europene, nu?

Mai pe seară, văd şi ceva legat de România: două familii de ţigani ţin capul de afiş (nu şi breaking-news-ul, inexistent în media audio-vizuală irlandeză, indiferent de eveniment) al ştirilor, fiindcă poliţia a decis, cu de la sine putere, să le ia acestora plozii care au părul blond, doar fiindcă cei mici nu seamănă deloc cu părinţii lor cu tenul bătut de soare. „Păi, sigur copiii blonzi nu sînt ai ţiganilor români, sînt furaţi şi exploataţi“ aşa mai că sună, în primă fază, explicaţia neoficială a autorităţilor. A doua zi, alarmă falsă: testele ADN făcute evidenţiază legătura de sînge între părinţii ţigani români şi copiii lor blonzi, ultimii din urmă fiind returnaţi familiilor. Dar răul fusese făcut: dacă sînt ţigani români, atunci sigur se ocupă cu exploatarea copiilor, mai ales după ce toată Europa s-a inflamat cu cazul „Maria“ din Grecia.

Citesc ziare şi singurele referiri despre România sînt legate de apariţia cîte unui articol despre furturile din bancomate, acolo unde conducem detaşat în topul statistic, ca naţie.  

Altă poveste: cîndva, un fost coleg de muncă irlandez, puţin educat, mi-a povestit într-o seară cît de harnici şi de muncitori sînt cei din Europa de Est, fie că vorbim de Polonia, Letonia sau România. „Vă înţeleg, însă“, mi-a zis aproape compătimitor, în şoaptă, să nu audă nimeni, „veniţi să munciţi aici, fiindcă am auzit că la voi se cîştigă cam 40-50 de euro pe lună“. Degeaba îi zic că poate prin anii de groază ’90 erau astfel de salarii şi că acum, măcar 200 de euro face cam oricine, şi asta în zonele defavorizate. Nu contează însă: pentru el, România sau Etiopia reprezintă acelaşi lucru: lumea a patra.

Acum vreo patru ani, atît instructorul auto care m-a învăţat să conduc, cît şi examinatorul care mi-a dat permisul, pînă la urmă, aveau un lucru în comun: pe la începutul anilor ’90, fuseseră şoferi de TIR-uri, făcînd transporturi de ajutoare pentru copiii defavorizaţi din zonele sărace ale Moldovei sau Olteniei. „Cum mai e situaţia acum?“ m-au întrebat amîndoi. Nu am putut decît să coafez destul de rapid răspunsul, aşa că acesta a sunat cam aşa: „O, desigur, mult mai bine acum!“ Deşi îmi venea să intru cu maşina într-un stîlp. Parţial, măcar, nu frontal.

Imaginea României în Irlanda (sau imaginea românilor în Irlanda?) a fost mereu o temă sensibilă în rîndul celor care ne-am stabilit aici: unii ar putea crede, citind doar ce-am scris pînă acum, că imaginea noastră este total nefericită. Alţii s-ar grăbi să ofere exemplul românilor inteligenţi şi tehnic şcoliţi – nu puţini –, care lucrează în IT-ul din Dublin, pentru 100.000 de euro pe an. Ambele tabere au dreptate, pe undeva. Pe de altă parte însă, fiecare tabără cade în păcatul teribil de a generaliza totul în funcţie de mediul în care se află.

Eu însă ofer o simplă demonstraţie oricui este convins că dreptatea e doar de o singură parte: să meargă pe stradă şi să-i întrebe pe irlandezi ce cred despre România, despre români. Să stea, într-un restaurant, de vorbă cu oameni pasionaţi de gastronomie şi să vadă cîte se ştiu despre ce mănîncă şi beau românii. Vreţi deja rezolvarea demonstraţiei? Este foarte simplu, fiindcă răspunsurile nu vor varia prea mult în afara următoarelor expresii, multe alese politicos: „ţară săracă / muncitori ieftini / nu prea ştiu exact / nu am auzit multe despre România“. Şi nu, nu vă faceţi griji: de gîlceava politică românească nu este interesat mai nimeni din Europa, în afară de mai-marii de la Bruxelles sau Strasbourg.

Da, sînt o grămadă de români care ne fac de ruşine şi în Irlanda. Aici ieşim în evidenţă. Da, sînt o grămadă de români care fac cinste (ne plac cuvintele pompoase) României. Dar aşa credem noi, că e vorba de cinste, cînd, de fapt, românii buni nu fac decît să se încadreze într-o normalitate aşteptată şi cerută de facto în Europa civilizată. Nu aşa ieşim în evidenţă, prin normalitate.

Mă gîndesc aşa, uneori: este posibil ca imaginea exterioară a fiecărei naţii să corespundă destul de mult cu modul în care locuitorii acelei ţări se văd şi vorbesc despre ei înşişi, în mod real însă? Prin urmare, cum mai sîntem noi, românii? Tot cinstiţi, ospitalieri şi harnici am rămas, cum ne lăudăm de secole prin cărţi şi poveşti frumoase?  

Cristi Roman e jurnalist independent şi blogger culinar.

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Singura specie care...
Ca în faimoasa metaforă a lui Walter Benjamin, în care angelus novus, împins de forțele progresului, zboară înainte cu spatele, privind înapoi...
p 10 YouYube jpg
p 12 WC jpg
În căutarea omului grec
Cine este „omul grec”, acela aflat la originea civilizaţiei europene?
p 13 WC jpg
Omul medieval în ipostaza îndrăgostitului
Putem privi și noi prin lentilele omului medieval? Cred că nu. Dar privirea noastră poate fi îmbogățită de acest om, născut la întîlnirea dintre realitate și ficțiune.
p 14 Hans Holbein, Ambasadorii WC jpg
Savantul umanist al Renașterii
Departe de a fi o ruptură cu tradiția și cultura Renașterii, putem vedea cum revoluția științifică se hrănește din ele.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.
Immanuel Kant  Aquatint silhouette  Wellcome V0003180 jpg
Cît de mult ne pot consola filosofii?
Lecția pe care o putem extrage din schimbul de scrisori între Kant și Maria von Herbert este că filosofii ne pot consola în măsura în care nu vor forța aplicarea în practică a adevărurilor existențiale pe care le descoperă.
5832910afis jpg
În plină stradă
Arta publică din România este prea puțin susținută, reglementată sau mediată, fapt ce relevă porozitatea comprehensiunii și receptării conceptului, zdruncinînd atît semnificația, cît și scopurile artei înseși.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta ca exagerare
„În artă, cînd nu știm ce vedem, reacționăm prin exagerare”.
p 10 Guerrilla Girls WC jpg
Eco-activismul și arta
Astfel, activiștii speră că dacă ne pasă de artă suficient de mult încît să vrem să protejăm arta, vom găsi modalități pentru a ne salva planeta.
p 11 WC jpg
Palimpseste temporare
La urma urmei, armele artiștilor și ale activiștilor sînt aceleași, iar salvarea se află în mîinile și în conștiința noastră.
Racism is not patriotism sign in Edison, NJ jpg
Rasismul ca reacție a publicului cinefil
Cert este că, în ultimii ani, mainstream-ul hollywoodian traversează o încercare de emancipare, prin care vrea să se dezică de vechile obiceiuri.
index jpeg 2 webp
Curaj
Cum facem asta? Semnăm petiţiile împotriva persecuţiilor, participăm la proteste. Ne exprimăm. Orice fărîmă contează.
p 13 Ashraf Fayadh YouTube jpg
Cuvintele, mai puternice decît dictatorii
Fiindcă adevărul cuvintelor noastre vorbește despre libertate, pe cînd adevărul cuvintelor dictatorilor vorbește despre frică.
p 14 J K  Rowling jpg
Voldemort pe Twitter?
J.K. Rowling nu este „too big to fail”, dar este „too big to cancel”.
E cool să postești jpeg
Lucrurile bune, trecute cu vederea
Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres.
index jpeg webp
Cum și de ce să găsești partea plină a știrii
ar dacă mai devreme vorbeam despre libertatea jurnaliștilor sau a editorilor de a alege ce știri dau mai departe, nu trebuie să uităm că și publicul are libertatea să aleagă. Important e să aibă de unde alege.

Adevarul.ro

image
Iarna se dezlănțuie. Viscol puternic în România: harta celor mai afectate zone. Anunțurile meteorologilor
Iara se dezlănțuie în următoarele ore. Meteorologii au emis sâmbătă mai multe avertizări cod galben şi portocaliu de ninsori şi de vânt puternic pentru cea mai mare parte a ţării. Vremea rea pune stăpânire pe România.
image
Cât pot să ceară meseriașii pentru o casă simplă, la roșu. „Nu te mai droga, frățică!”
Un român a postat un anunț în care s-a interesat cât ar putea să-l coste o casă de 80 de metri pătrați, pe un singur nivel. Printre răspunsuri, au fost și unele cu totul surprinzătoare.
image
Prima autostradă din România, construită la dorința lui Ceaușescu. În cât timp a fost gata și care era viteza maximă de deplasare
Autostrada Bucureşti-Piteşti, cea mai veche din România, a fost finalizată în doar cinci ani, între 1967 şi 1972, din ordinul lui Nicolae Ceauşescu. Astăzi se împlinesc 56 de ani de la începerea lucrărilor de construire.

HIstoria.ro

image
Moartea căpitanului Valter Mărăcineanu, un erou al Războiului de Independență
Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” deține în patrimoniul său o fotografie inedită a eroului român Valter Mărăcineanu.
image
Armata lui Vlad Ţepeș: Arme și echipamente
Cu toată lipsa de piese originale din epocă, putem reface echipamentul și armamentul trupelor lui Vlad Ţepeș, bazându-ne pe puținele piese existente, pe sursele pictate și scrise și pe comparații cu zonele din jur.
image
Sfârșitul Bătăliei de la Stalingrad: Capitularea mareșalului Paulus
În timpul nopții de 30 spre 31 ianuarie 1943, Brigada 38 Motorizată, având atașate companiile de geniu, a încercuit zona din jurul Pieței Eroilor Căzuți și magazinul Univermag, întrerupând legăturile telefonice dintre comandamentul mareșalului Friedrich Paulus și unitățile subordonate.