Cînd mîncarea locală se va impune în faţa importului

Cristi ROMAN
Publicat în Dilema Veche nr. 558 din 23-29 octombrie 2014
Cînd mîncarea locală se va impune în faţa importului jpeg

Recent, tocmai îmi începeam un mic turneu culinar prin mai multe oraşe şi zone ale României, cînd am primit invitaţia de a scrie în acest număr dedicat bucătăriei româneşti. Zău că nu se putea nimeri mai bine, de parcă toate oalele, ulcelele, lingurile şi ceaunele şi-au vorbit şi au decis să-mi dea de scris despre ce-am întîlnit în traseul meu gurmand prin România.

După şase ani de trăit în afara ţării şi după vreo zece în care am tot scris despre arta culinară, oare pot onora invitaţia – mi-am zis – de a oferi un text logic, argumentativ şi simplu despre cum se vede bucătăria românească?

Înainte să plec din oraşul meu actual de reşedinţă, Dublin, spre ţara mea natală, pentru a cunoaşte mai bine oamenii şi locurile culinare, am ştiut ce voi urmări şi ce voi căuta: să văd în ce stadiu ne mai aflăm, ca ţară, în lungul drum al redescoperirii localului, în dauna importului.

Pe de-o parte, ceea ce aflasem în ultimii ani, ceea ce citisem, ceea ce mi se spusese din partea oamenilor cu legături culinare s-a confirmat în călătoria mea. După anii ăia comunişti, blestemaţi, şi din punct de vedere culinar, cînd doar bogăţia pămîntului reuşea să ne mai salveze, cît de cît, poftele gurmande, a venit perioada haotică a democraţiei culinare: încetul cu încetul, au pătruns în România ingrediente şi produse de care doar auziserăm în poveşti sau pentru care salivaserăm la filme sau citind reviste străine.

Nimic rău în asta, atîta timp cît ne-am satisfăcut, oarecum, dorinţele gurmande. Altfel însă, cumva n-a fost bine. Fiindcă am început să fim asaltaţi de produse despre care marketingul corporatist de cinci stele ne-a ameţit şi ne-a făcut să credem că acestea sînt mai bune, nu doar mai ieftine. Aşa au ajuns la noi pui de peste mări şi ţări, porci din alte galaxii, roşii de pe Jupiter sau pătrunjel de pe Marte. Aici, în dauna pămîntului românesc, scuzaţi-mi naţionalismul culinar.

Dublaţi însă acum totul şi cu cartea privatizărilor dubioase sau ineficiente pe care multe firme locale de producţie alimentară le-au suferit în ultimii 25 de ani, şi ajungem la un rezultat care, uneori, ne întoarce stomacul pe dos. Şi doar o lămîie verde mexicană ne mai poate ajuta. Cred.

Aş zice însă că, de la o vreme, goana asta după dorinţa de a avea în farfuria românească o roşie turcească, o găină americană sau lapte olandez în cană, s-a mai dus. Nu aş vrea să fiu însă înţeles greşit: nu sînt deloc împotriva importului de alimente care fie nu pot fi produse în România, fie au o calitate ridicată şi recunoscută chiar şi de producătorii români. Sînt împotriva importului de produse ce ar putea fi scoase simplu şi eficient şi din pămînturile şi firmele româneşti. Dar pentru asta e nevoie de organizare, de frăţie comercială, de idei, de constanţă în susţinerea acestor lucruri şi calităţi. Şi, uneori, parcă nu prea întîlnim astfel de calităţi în antreprenoriatul culinar românesc.

Am văzut multe lucruri bune în călătoria mea culinară românească, am întîlnit idei minunate, proiecte ce au crescut deja în urma acestor idei, am dat peste oameni creativi şi dornici să plaseze pe primul loc mîncarea şi serviciile culinare româneşti.

Mergeţi în comuna săsească Criţ, lipită de Viscri, căutaţi acolo Convivium Transilvania – o organizaţie care a creat ceva mirific pentru România: a dat viaţă respectabilă unor vechi case săseşti şi a pus în valoare mîncarea şi obiceiurile locale. Acolo mănînci, dacă vrei, într-o atmosferă cu totul specială, trufe din pădurile din jur, carne din comună, bei vin de pe dealurile din jur, lapte de la vacile din vecini.

România culinară se schimbă, şi se schimbă cumva în bine, într-un mod încă nevăzut de mulţi sau judecat greşit de alţii. În lupta cu hegemonia hipermarketurilor, ce stabilesc trenduri din toate punctele de vedere, lupta asta de zi cu zi, de multe ori aproape surdă, a producătorilor români, va ieşi la suprafaţă cîndva. Amintesc şi recent lansatul „Dor de Gust“, un program prin care sute de producători români din sudul ţării s-au aliat (în sfîrşit) şi au reuşit să intre cu sute de tone de produse româneşti în marile lanţuri comerciale.

Mai avem însă şi zona de restaurante, încă dominată de reprezentanţi ruşinos de slabi şi superficiali, în care, momentan, mîndria este reprezentată de produse străine dubioase, chiar şi în cazul localurilor care oferă bucătărie românească. Blamata ceafă cu cartofi prăjiţi va mai fi mult timp alături de noi, fiindcă există şi cerere pentru aşa ceva, dar aş vrea să văd sosind vremea unei cefe speciale, provenite de la un porc românesc de calitate, care creşte într-o anumită zonă a ţării. Adică aşa cum procedează francezii, italienii sau spaniolii cu produsele lor tradiţionale.

Cam aceeaşi discuţie o pot oferi şi despre subiectul fierbinte, dar cu mare orizont de aşteptare, al sosirii primei sau primelor stele Michelin în România. Îmi susţin teoria pînă la capăt: prima stea Michelin românească va fi acordată exclusiv produselor locale, româneşti, puse în valoare creativ, constant şi cumva intrigant, de un bucătar român şi de un restaurant condus managerial şi culinar de către pasionaţi reali, care înţeleg alimentul, ideea culinară şi care au viziunea şi răbdarea necesare, nu doar de simpli oameni de afaceri.

Celor din industria culinară românească care vor citi acest text, eu le spun atît: dacă aţi pornit deja pe drumul acesta alunecos şi greu al promovării produselor şi stilului de viaţă culinar românesc adevărat, mergeţi înainte! E greu acum, dar vă va fi din ce în ce mai bine. Celor care încă fac bani din exploatarea produselor străine proaste, în dauna celor româneşti – chiar şi atunci cînd rămîi crucit cînd afli motivul – le spun aşa: va merge încă, dar vă veţi diminua puterea în timp. Celor care au idei şi vor să pornească afaceri culinare româneşti, oneste, tradiţionale, făcute din pasiune, le spun aşa: bravo, veţi fi cîştigătorii de peste cinci, zece sau douăzeci de ani. Cumva, după atîţia ani de studiu culinar şi călătorii prin lumea asta mare, eu văd deja viitorul şi mă ţin de el: bucătăria românească va arăta mai bine, mult mai bine, în viitorul mediu. Cu stîngăciile de rigoare, cu stilul ăsta românesc unic, cu inconstanţa noastră legendară.

Cristi Roman este jurnalist freelancer, blogger culinar şi chef.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
România este pentru a treia lună consecutiv țara cu cea mai mare inflație, conform statisticilor Eurostat, iar ca și cum nu ar fi de ajuns, doar bulgarii câștigă mai puțin. Analistul economic Adrian Negrescu explică, pentru „Adevărul”, cum s-a ajuns aici și de ce statul nu are soluții.
image
La ce riscuri de sănătate se expun cei care lucrează noaptea. Boala cumplită care îi paște
Persoanele care lucrează în ture de noapte prezintă un risc mai mare de demență și alte boli, spune un important expert în somn, a cărui afirmație se bazează pe rezultatele unor studii științifice.
image
Banii viitorului: Ce s-ar întâmpla dacă am renunța la cash și am folosi bani virtuali
Într-o lume tot mai digitalizată, ideea de a renunța la tranzacțiile cu bani cash și de a folosi exclusiv bani virtuali devine din ce în ce mai atrăgătoare, punctează specialiștii.

HIstoria.ro

image
Cum au construit polonezii o replică a Enigmei germane
Cu toate că germanii au avut o încredere aproape totală în integritatea comunicațiilor realizate prin intermediul mașinii de criptare Enigma, în final această credință s-a dovedit eronată, în primul rând subestimării capabilităților tehnologice și ingeniozității umane ale adversarilor.
image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.