Cînd lucrurile se transformă în amintiri

Publicat în Dilema Veche nr. 483 din 16-22 mai 2013
Cînd lucrurile se transformă în amintiri jpeg

- poveşti de la vîrsta a patra -

Nu definim niciodată relaţiile în raport cu obiectele, ci mereu în raport cu ceilalţi – fiinţe vii, ca noi. Dar faptul că nu facem asta nu înseamnă că ele nu există. Avem relaţii cu obiectele din vieţile noastre – în primul rînd, ele sînt acolo ca să ne amintească ce memoria vizuală şi cea auditivă tind să uite. Abia apoi ca să ne înfrumuseţeze vieţile sau să le materializeze. Devenim mai sentimentali în raport cu obiectele, odată cu înaintarea în vîrstă? Ne detaşăm de ele şi ne dăm seama că e în van a ţine la un obiect, din moment ce el se sparge, se rupe, se pierde, ţi se fură, se strică, se decolorează? Ni se face dor de obiectele pe care le pierdem şi ne e greu să le înlocuim cu altele identice? Studiile spun că pierdem 40 de ore din viaţă căutînd obiectele pierdute. Dar nu ne spun cîte ore din viaţă ne petrecem ştergîndu-le de praf, cît timp ne petrecem amintindu-ne lucrurile care ne leagă de ele sau cît de greu găsim obiectul perfect pe care să îl facem cadou celor dragi. Obiectele devin cu atît mai importante cu cît sîntem privaţi de ele din cauza lipsei spaţiului. Este şi cazul rezidenţilor Căminului de persoane vîrstnice „Amalia şi Şef Rabin Dr. Moses Rosen“ din Bucureşti.

Un scarabeu rătăcit

La cei 104 ani ai săi, Medi Dinu, pictoriţă, vorbeşte cu tandreţe despre un scarabeu primit de la o prietenă şi rătăcit cine ştie cum. „E foarte penibil să vorbeşti de lucruri care îţi sînt foarte intime. Intimitatea între tine şi obiect trebuie să rămînă intimă! N-am ştiut că mă pot ataşa de obiecte pentru că le dădeam totdeauna cu mare plăcere; dar nu-mi place nici acum să le pierd şi sînt indignată cînd mi se fură.

Am pierdut un scarabeu. L-am căpătat de la o prietenă care a fost în Egipt; m-am gîndit: «Eh, mi-a adus, de pe o margine de lume, ceva ieftin.» Dar ani de zile m-am bucurat de el, era totuşi ceva adus de o prietenă, ceva egiptean, care aducea a vechi. Şi cînd am văzut că poate să cadă, că poţi să calci pe el, că nu i se întîmplă nici o zgîrietură, mi-am dat seama că era exact ceea ce arăta: un scarabeu adevărat egiptean. L-am purtat pe aici cît l-am purtat, îl pierdeam, mi se găsea, îl găseam eu, pînă cînd, la un moment dat, a dispărut. Şi acum îmi pare rău după el. L-am avut foarte mulţi ani; nu-l purtam, dar cînd dădeam de el, mă bucuram să-l ţin în mînă, crezîndu-l din gips vopsit.

Nu e ceva ce nu se poate înlocui pentru că probabil erau foarte mulţi în trecut; scarabeul era un obiect de superstiţie – se credea că aduce noroc. Mie nu pot să zic că mi-a înfrumuseţat viaţa într-un fel neaşteptat – am avut destule necazuri cu el în cutie sau cu el pe mine. Aşa că, probabil, dacă aş fi liberă şi aş face un ocol prin anticariate, pe undeva aş mai găsi unul; sau să-i cer cuiva care pleacă în Egipt...

Păstrez amintiri, nu obiecte. De-asta păstrează bătrînii lucruri pe care tineretul ar vrea să le arunce că doar n-ai nevoie de ele. Eh, cum poţi să le explici ce îţi aduce aminte de fiecare dată cînd le vezi?! Şi cu toate astea, nu am obiecte dragi, dar dacă dau de vreunul, mi-aduce aminte, mă înduioşează, mă întristează şi pe urmă îmi văd de treabă. Nu e nici unul despre care să zic pe ăsta l-aş vrea în mormînt cu mine.“

Pierderea ochelarilor, de pildă, atît de indispensabili pentru citit (cînd ne-am întîlnit, doamna Dinu răsfoia un Vogue franţuzesc), nu e un fapt grav: „Te duci la oftalmolog, îţi dă o reţetă, o predai la cancelarie, apoi îţi vine o altă pereche.“

Un computer şi o oglindă

Pompiliu Sterian a fost jurnalist; în prezent, e cel mai bătrîn blogger din România (are 94 de ani) şi nu mai poate trăi fără calculator, obiectul care îl ţine legat de familia răsfirată pe trei continente.

„Sînt trei fotografii care reprezintă ce-a mai rămas din familia mea – fata, nepoata şi nepotul, cei doi copii ai ei; fata locuieşte în Danemarca, nepoata locuieşte în Canada şi nepotul în Israel. Pe trei continente şi, cu toate astea, eu am o legătură foarte, foarte strînsă cu ei. Fata a fost profesoară de informatică; avea calculator – aveam, pe atunci, vreo 80 şi ceva de ani – şi a vrut să mă înveţe şi pe mine, ca să îmi umplu timpul liber. Eu am zis că nu are nici un rost la vîrsta mea, astea sînt chestii pentru noua generaţie. Cînd am venit la cămin, în urmă cu şapte ani, am învăţat să lucrez la calculator şi, prin intermediul lui, am o legătură foarte bună cu familia mea, zilnic am trei-patru mesaje de la ei – fotografii, imagini, poveşti; am şi cont de Skype. M-am legat foarte mult de calculator, mi-am creat şi un blog – www.varstapatru.blogspot.ro. Aşadar, calculatorul a devenit un obiect foarte preţios, pe care îl folosesc zilnic.“

Iudith Ardeleanu a fost biolog, iar obiectele i-au delimitat etapele vieţii, fără avertisment sau drept de apel. „Am avut o oglindă mare, care are o istorie întreagă – nu era oglinda mea, propriu-zis; am fost la Oradea, acum 30 de ani, la tatăl meu, şi el avea această oglindă foarte frumoasă, de cristal, cu un model pe care eu nu l-am mai văzut în altă parte; şi era de exact înălţimea mea, adică 145 cm. Era atît de grea… cînd am montat-o în perete, a trebuit să o lege de o bîrnă, le era teamă că scoate şi peretele. Cînd intrai în casă, oglinda îţi mărea camera, o dubla; totul părea mai mare decît era. Şi m-am mai ataşat de un obiect mic – în bibliotecă păstram o farfurioară din cobalt albastru, pictată. N-a fost a mea de la început, a fost a celei de-a treia neveste a lui taică-miu, care a fost la Auschwitz şi a prins ultima perioadă, cînd nemţii fugeau deja că veneau ruşii, şi englezii, şi americanii. Făceau grupe – la mijloc ei şi pe margini evrei în haine tărcate, ca de sus să se vadă că sînt toţi deţinuţi. Şi i-au împins aşa spre Germania, unde le-au dat drumul. Ăştia mureau de foame şi cerşeau pe străzi – aşa mi-a povestit ea –, pînă cînd i-au adunat americanii şi i-au băgat în lagăre de realimentare. Şi, într-o zi, o nemţoaică i-a aruncat drăcovenia asta. Foarte frumoasă, din cobalt albastru. A păstrat-o, a ţinut-o tot în vitrine acasă şi, cînd ea şi tatăl meu au murit, am luat, din toată casa aia, farfurioara şi oglinda. Aici am o măsuţă pe rotile la care ţin enorm. De fapt, nu trăim fără obiecte. Creăm altele, dar nu trăim fără ele.“

O statuetă Buddha, cărţi şi goblenuri

Eva Lendvay Szemler are 78 de ani, a fost jurnalistă şi e vizitată în vis de obiecte cu valoare sentimentală.

„Nu sînt valoroase obiectele mele, nu mă ataşez de un diamant, de exemplu, nu mă ataşez decît, în contrast, de o cafetieră a bunicii, din ceramică, de modă veche. Şi, cum am lăsat o gospodărie întreagă în urma mea, această cană de cafea – filtru antic, că avea un filtru la mijloc – îmi tot vine în minte. I l-am dat unei vecine cadou, ca să nu se prăpădească, şi chiar am visat obiectul acesta, fără nici o explicaţie sau poate pentru că vine aşa, peste generaţii, şi nu mă părăseşte. Şi cred că aşa e la fel la fiecare om, ne ataşăm de ceva fără valoare sau numai cu valoare pesonală.

La cămin, mi-e dragă o statuetă Buddha, pe care o tot fîlfîi sub nasul celor care vin la mine; îmi place micul obiect, care e o imitaţie, nu este din fildeş, ci din plastic. Dacă mă uit la ea, îmi vine un fluviu de trecut, de cînd a intrat în posesia mea şi pînă astăzi; i se ataşează un şir întreg de personaje, de prieteni, de situaţii, e o chestie la care ţin şi care tot a scăpat de – aşa cum numesc eu – tsunamiul vieţii mele, ruperea bruscă de obiecte, pentru că, într-adevăr, îmi plăceau obiectele mele şi mi-a părut foarte rău că a trebuit să plec de acasă.“

Margareta Eschenazy a cusut toată viaţa goblenuri de care se ataşa şi pe care le împărţea cu tragere de inimă cunoscuţilor, iar Lidia Fonea, fostă profesoară de limba română şi bibliotecară a căminului de persoane vîrstnice „Amalia şi Şef Rabin Dr. Moses Rosen“, povesteşte despre biblioteca plină de cărţi pe care o avea acasă: „Legătura mea cu obiectele e reprezentată de cărţi.“

Marius Armaşu crede că, „cu cît înaintăm în vîrstă cu atît ne ataşăm de anumite obiecte. Nu există o preferinţă, asta e adevărat, dar dacă se întîmplă să te ataşezi la bătrîneţe e altfel decît la tinereţe. Obiectele se înlocuiesc, şi nu prea.“

Poveştile şi obiectele de care aceşti oameni nu s-au despărţit o viaţă întreagă au fost recuperate de spectacolul Vîrsta obiectelor, realizat în cadrul „Vîrsta4“, proiect de artă comunitară desfăşurat de tangaProject – http://www.facebook.com/pages/4th-AGE-Community-Arts-Centre/151155228287974.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Cât de scumpă a ajuns una dintre cele mai faimoase stațiuni de pe litoral. „Lasă că Lidl nu e departe, iar la bulgari ne completăm stocul”
Românii sunt întâmpinați cu prețuri mari pe litoral, iar mulți dintre ei sunt dezamăgiți de asta. Inventivi, unii dintre ei se duc să-și cumpere bere de la supermarket, iar țigări și alimente de la vecinii bulgari. Mai greu este cu șezlongurile, care sunt mai scumpe ca în Creta sau Mamaia.
image
Fenomenul care schimbă complet satele pădurenilor. Cum arată așezările după decenii de depopulare VIDEO
După mai mult de jumătate de secol în care cele mai multe sate din Ținutul Pădurenilor s-au aflat într-un regres continuu al numărului de locuitori, înfățișarea așezărilor din Munții Poiana Ruscă a suferit transformări uimitoare.
image
Inima frântă poate fi vindecată. Cât costă intervenția
Cercetătorii susțin că prin stimularea electrică a creierului ar putea fi ameliorată suferința emoțională cauză de o despărțire. Altfel spus, există un remediu pentru ceea ce popular numim „inimă frântă”, care i-ar putea ajuta pe cei care suferă de depresie ori negativitate.

HIstoria.ro

image
,,Haide, haide RPR, du-ne la victorie!” România la preliminariile „Euro 1960”
Pe 6 iunie 1958, Agerpres anunța că Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA), în cadrul congresului său ținut la Stockholm, a luat hotărârea organizării competiției internaționale „Cupa Europei”.
image
Jurnalul lui Mihail Bulgakov, confiscat de NKVD
Manuscrisele nu ard!, proclamă solemn domnul Woland în Maestrul şi Margareta al lui Bulgakov.
image
Atacul de noapte din iunie 1462: Geniul militar al voievodului Vlad Țepeș
Expediția din 1462 a fost un prilej potrivit ca Vlad Țepeș să-și demonstreze priceperea în mânuirea armelor și-n conducerea trupelor.