Cînd idolii ne trădează

Publicat în Dilema Veche nr. 896 din 10 - 16 iunie 2021
Cînd idolii ne trădează jpeg

Un cuplu celebru divorțează, un actor premiat cu Oscar este acuzat de abuz sexual, un promițător activist pentru drepturile minorităților se dovedește a fi la fel de corupt precum un politician încuscrit cu șeful mafiei locale, o trupă celebră este deconspirată pentru faptul că soliștii nu pot să cînte, un medic se dovedește a fi falsificat rezultatele unui studiu celebru cu privire la legătura dintre vaccinuri și autism, un psiholog se sinucide în cabinetul în care lucra pentru a contribui la vindecarea pacienților.

Dincolo de tragismul sau grotescul situației, de fiecare dată cînd citim știrile cu titluri necruțătoare despre una dintre personalitățile pe care le-am admirat (chiar idolatrizat pe alocuri) simțim un amestec supărător de emoții care îmbină dezamăgirea cu anxietatea, cu dezgustul și cu un prea puțin recunoscut sentiment al trădării.

La un prim nivel, dezamăgirea este efectul speranței zdrobite. Ori de cîte ori privim prin ochelarii șlefuiți de mass-media la idolii moderni și la poveștile lor de succes, îmbrățișăm într-un colț al ființei noastre speranța că ni se poate întîmpla și nouă, că viața sclipitoare a vedetelor poate fi și a noastră, dar, mai ales, că lumea în care trăim este primitoare și pentru noi. E un „efect Cenușăreasa” în masă care ne atinge pe toți și întreține o parte vulnerabilă, care îndrăznește să viseze.

Cînd imaginea poleită se prăbușește ca o statuie cu cap de aur și picioare de lut, ne este știrbită nu doar speranța naivă, ci și imaginea lumii întregi – o lume în care idolii se dovedesc a fi neputincioși, iar eroii se transformă în răufăcători. Absurdul, inexplicabilul și aleatoriul acestei lumi sînt zdrobitoare. De aceea ne trezim devorînd automat paginile care promit dezvăluiri senzaționale și secrete șocante cu speranța neconștientizată că vom găsi o explicație cauzală, un amănunt esențial care să restaureze iluzia că sîntem în siguranță, că nouă nu ni se va întîmpla la fel. Altminteri, dacă ei, care aveau totul, au ajuns să divorțeze după decenii de căsătorie, ce ne va ține pe noi împreună? Dacă în spatele unei cariere răsunătoare se ascunde un prădător sexual și nimeni nu l-a denunțat timp de atîția ani, cum voi putea eu face față nedreptăților de la locul de muncă? Dacă cei care îi învață pe alții despre echilibrul emoțional ajung pe marginea prăpastiei de disperare și sar în abis, cum voi putea eu suporta suferința? Disecția mediatică a scandalurilor care zdruncină idolii devine un exercițiu interminabil menit să ne liniștească, dar care nu face decît să ne alimenteze anxietatea. Același exercițiu are, însă, și un beneficiu mai puțin conștientizat.

„De ce el a putut și tu nu?” Întrebarea cu efect devastator ne este familiară prea multora dintre noi. Transmisă prin vocea unui părinte sau a unui profesor „binevoitor”, sub forma unei întrebări retorice sau a unei comparații cu concluzie deja cunoscută, întrebarea aceasta chinuitoare era menită să ne stîrnească rușinea, să ne motiveze să depunem mai mult efort. De cîte ori n-am stat pitiți în vreun colț, privind cu invidie și cu durere la cel sau cea pe care părintele îl considera vrednic de aprecierea după care tînjeam atît de mult...

Treptat, vocea critică s-a interiorizat și a devenit parte din noi, iar în locul colegilor cu care eram comparați au apărut figuri noi, din ce în ce mai idealizate și mai puțin cunoscute. Cînd răscolim cu ardoare știrile care demontează idoli, personalități, cariere sau reputații, partea aceea mică și de atîtea ori rușinată se simte măcar puțin răzbunată. E o ușurare temporară, pe care o primim ca pe un pahar cu apă sărată într-o zi fierbinte de vară. Pentru chinul tuturor eforturilor deznădăjduite și nevăzute, pentru toate durerile de a fi găsiți insuficient de buni, cel puțin pentru o clipă ne putem simți satisfăcuți că nici ei, cei speciali, perfecți, deveniți termeni de comparație pentru o lume întreagă nu sînt cu nimic mai presus. Aceasta ne permite să ne refugiem pentru o perioadă într-un dispreț aparent îndreptățit al idolilor care ne-au trădat de două ori: o dată pentru că au fost atît de speciali încît ne-au întreținut rușinea și a doua oară pentru că n-au fost „îndeajuns de perfecți” încît să ne mențină speranța.

Cînd vîltoarea celui mai recent scandal a trecut și ultimul idol zace cu fața la pămînt în mocirlă, rămînem debusolați și sîntem tentați să fugim în căutarea următorului personaj promițător. Pentru aceia dintre noi care pot să se oprească și să stea cu luciditate față în față cu propriile emoții, fiecare astfel de zguduire poate deveni o ocazie de înțelegere a modului în care am ajuns astfel. De ce avem idoli?

Există vreo legătură între reprezentările animiste ale celor de acum cîteva mii de ani și imaginile glossy ale unor vedete mondiale de astăzi? De ce idealizăm? Nevoia de sens este un motiv fundamental uman și incontestabil, după cum a demonstrat dureros de personal Victor Frankl. Atunci cînd sensul nu poate fi găsit, nu ne rămîne decît să-l construim din materialele pe care le avem la îndemînă. Ramificațiile acestui fenomen constituie subiectul multor lucrări și tratate de filozofie.

Din punct de vedere psihologic, însă, idealizarea reprezintă un mod de a face față amestecului tulburător de bine și rău pe care le-am primit din aceeași sursă. Cînd experimentăm afecțiunea și abuzul, atenția și neglijarea, apropierea și părăsirea în relație cu aceeași persoană, întreaga noastră lume interioară este în dezordine. Cum am putea supraviețui într-o astfel de lume, în care nimic nu este predictibil, iar sursa siguranței poate deveni cauza suferinței în momentul următor? În încercarea de a găsi ceva de înțeles, mintea copilului confruntat cu această dilemă, prea complexă pentru a fi pusă în cuvinte, va idealiza părintele sau adultul care i-a oferit hrană emoțională, făcînd astfel să dispară din amintire toate ocaziile în care același adult l-a rănit sau l-a abandonat. Treptat, figurile idealizate se diversifică și devin din ce în ce mai îndepărtate de propria persoană, iar eforturile noastre de a ne ridica la înălțimea lor se dovedesc a fi din ce în ce mai costisitoare. Iar atunci cînd mecanismele de idealizare sînt brutal rupte și realitatea crudă, umană a celor idealizați ni se dezvăluie precum vrăjitorul din Oz, ne găsim în fața unei alegeri. Fie ne afundăm mai tare în idolatrie, asigurîndu-ne că n-am greșit calea, ci doar idolul, fie ne deschidem spre compasiune pentru cei care au devenit, poate fără să vrea, idolii unor generații. Le vedem defectele, greșelile și slăbiciunile fără a le anula contribuția și valoarea. Le deplîngem căderile fără a-i afunda și mai tare. Astfel, oferind compasiune, putem descoperi o altă sursă a speranței. Pentru că idolii prăbușiți cu fața la pămînt se sfărîmă, dar oamenii căzuți se pot ridica din nou.

Zenobia Niculiță este psiholog.

Desen de J.-J. Grandville

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.