Cînd ești un ratat cu media 9,50

Publicat în Dilema Veche nr. 924 din 23 decembrie 2021 – 5 ianuarie 2022
FILIT – Iași 2021 jpeg

Un copil a terminat clasa a V-a cu media 9,50. Faptul a creat o mică tensiune între părinți, care sînt separați de mai mulți ani, dar în problemele care țin de fiul lor au o comunicare constantă. Ei bine, care a fost acum problema? Păi, această medie, 9,50, a poziționat copilul abia pe penultimul loc în clasă. Tatăl, care participase la festivitatea de încheiere, căci mama nu putea lipsi de la serviciu, mai impulsiv de felul lui, a fost profund iritat de această medie „mică” și de poziția copilului în ierarhia clasei și a acuzat mama că nu se ocupă destul de copil. Nu intru în mai multe detalii din viața privată, amintesc doar faptul că și copilul a fost afectat de context, pentru că a participat la dispută. A trăit sentimente de frustrare. S-a simțit, ca să spun așa, „ratat”. Cu media 9,50!

Observați, desigur, absurdul. Să ai media 9,50 e în sine o performanță. Dar dacă o ai într-o ierarhie în care alți 25 sau 29 au medii mai mari, dintr-o dată devine un eșec. Asta dacă așa sînt explicate și abordate lucrurile de cei din jur, de mediile în care te miști, cel familial și cel educațional.

La festivitatea în cauză, diriginta strigase elevii în ordinea mediilor, chemîndu-i în fața publicului, pe rînd. Actul în sine, atît de uzual, de frecvent în mediul educațional autohton, este, de fapt, inadecvat, lipsit de dimensiune pedagogică și cu impact psihologic negativ. De ce trebuie să fie scoși elevii în fața publicului și să li se rostească mediile în plen, astfel încît ierarhia să fie evidențiată și să primeze? Ce mesaj transmitem prin acest obicei? Că educația este despre competiție, că școala este despre ierarhii, că nu formarea contează, dezvoltarea competențelor, dezvoltarea personală. Că școala este un mediu competițional, nu unul formativ.

Ați avut experiențe de felul următor, unii dintre voi, probabil: copil de profesor fiind, să vă scoată la tablă profesorul vostru de aceeași specialitate cu părintele vostru și să vă spună că „ar fi trebuit să știi asta, doar ești copil de profesor de X disciplină”. Cu alte cuvinte, ați fost identificat cu părintele, fiindu-vă diminuată individualitatea, ați fost comparat și ați fost făcut de rușine. O rușine care îl implica și pe părinte, la rîndul lui pus la zidul infamiei.

Sau ați fost, poate, în altă situație, cînd toată lumea vă întreba ce a făcut copilul vostru la un examen sau la un final de an sau la vreo competiție și pentru că acesta nu performase în termeni de excelență ați trăit sentimentul de rușine, v-ați fofilat, ați evitat răspunsul etc.

Cu siguranță ați fost, în calitate de părinți, dar poate și în calitate de profesori diriginți, în situația de a participa la ședințe cu părinții în care se iau la rînd, în plen, elevii clasei, spunîndu-se public notele acestora, mediile, situația la învățătură și la purtare.

Îmi aduc aminte, iar despre asta am mai scris odinioară, cum în urmă cu cîțiva ani, cînd regulile GDPR încă nu se aplicau la noi, presa făcea un eveniment național din rezultatele – meritorii sau mai puțin meritorii – copiilor unor personalități. Fiul ministrului X a picat Bacul! Fata cutărei deputate a luat la română doar nota 6. O expunere publică prin care se afecta nu doar imaginea părintelui, care să spunem că își asumase prin poziția politică sau profesională o vizibilitate vulnerabilizantă, dar care implica și un copil, lipsit de vreo vină în privința carierei părintelui său.

Dimensiunea aceasta a ierarhizării pare să ne obsedeze încă în plan educațional, deși vorbim de mulți ani despre un învățămînt formativ, centrat pe competențe, pe dezvoltare personală. Vorbim despre predare diferențiată, ne dorim marcarea progresului, nu a unor standarde de performanță doar, însă, în fapt, ceea ce glorificăm este doar poziția într-o ierarhie.

După examenele naționale, unul dintre subiectele preferate de presă este cel al topurilor: județele cu cel mai mare procent de promovare, județele cu cel mai mic procent de promovare. Școlile și liceele din Top 3 sau Top 5 sau Top 10 și cele de la coada listei, de cealaltă parte.

Mă întorc la punctul de plecare, pentru a-l duce spre o concluzie. Dacă în privința examenelor naționale, de orice fel ar fi ele, de cîțiva ani s-a impus aplicarea regulilor GDPR, astfel încît notele nu mai sînt publice cu afișarea numelui – fapt pe care îl consider unul dintre cele mai corecte decizii sistemice din ultimii ani –, la nivelul claselor și al școlilor, la firul ierbii deci, încă nu există această practică. Profesorii nu au deprins încă obiceiul de a fi discreți în privința notelor elevilor, obiceiul de a nu le spune în plen, de a nu rușina un elev în fața clasei cu nota obținută la un test sau de a nu-i rușina părinții la ședințe, expunînd în public notele copilului lor.

Mai mult, la nivelul școlilor nu s-a născut încă gîndul, care să devină apoi obicei, că nu ar trebui prezentată situația elevilor la final de an în cadru festiv, cu menționarea tuturor mediilor elevilor dintr-o clasă, fapt care poate să îl facă pe un elev cu media 9,50 să se simtă prost, să-și dezvolte complexe, dacă acest 9,50 îl situează, ierarhic vorbind, pe ultimele locuri din clasă. N-ar fi suficient să fie evidențiați doar premianții? N-ar fi OK să fie evidențiați și cei cu progrese semnificative, chiar dacă nu sînt pe podium?

Cred că aici avem încă de format mentalități, în rîndurile profesorilor, pe de o parte, dar și în rîndurile părinților. Un părinte dezamăgit de copilul lui, pentru că are „doar” media 9,50 și e penultimul din clasă, ar trebui să aibă un dialog mai atent cu sine în fața oglinzii. Dar dincolo de asta, școala n-ar trebui să-l pună în situația publică de a constata că fiul lui este penultimul din clasă.       

Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română.

(Apărut în Dilema veche, nr. 900, 8-14 iulie 2021)

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.