Cinci răspunsuri la o întrebare

Să facem abstracţie de realitatea politică de după 1989. Într-o lume aşezată, dvs. aţi fi mai aproape de valorile de stînga sau de cele de dreapta? Cristian PÎRVULESCU Sînt mai aproape de valorile de stînga pentru că plec de la premisa că oamenii sînt egali, iar diferenţele sînt doar rezultatul evoluţiei sociale. Pentru că plec de la premisa că există libertate şi că diferenţele dintre oameni nu pot în nici un fel să se transforme într-o limitare a libertăţii lor. Aceste două valori sînt mai aproape de stînga decît de dreapta, în sensul occidental al termenilor. Cu toate astea, sînt un liberal - dacă ar fi să mă definesc în funcţie de partidele politice, m-aş defini ca un liberal social. Asta pentru că sînt ataşat valorilor individualiste. Cred în rolul individului şi mai puţin în grupurile mari sociale. Alin TEODORESCU Sînt mai apropiat de valorile de stînga. Nu pot să spun de ce. Asta o ai sau nu o ai. Eşti de dreapta şi nu te interesează ce se întîmplă în jurul tău, eşti pentru valori individuale, eşti pentru o politică dură. Sau eşti de stînga, adică crezi în solidaritate, crezi că poţi să împarţi cu ceilalţi măcar o cîtime din ce ai. Toate lucrurile astea le simţi. E vorba de educaţie, de modul în care te-ai format, nu ştiu exact. Bogdan TEODORESCU Practic, în orice lume, aş fi mai apropiat de valori de dreapta decît de cele de stînga. Valorile de dreapta mi se par superioare din perspectiva preeminenţei individului asupra masei şi din perspectiva preeminenţei liberului arbitru asupra necesităţii. Fac parte dintre oamenii care sînt de acord că a nu te prezenta la vot nu este un act incriminabil civic, ci un act de maximă libertate a individului. Lipsa de interes faţă de destinul masei în ansamblu are justificări prin interesul faţă de dezvoltarea şi împlinirea fiinţei umane. De asemenea, un alt motiv pentru care cred că individul este superior masei este că masa, în forma ei manifestă, nu este o sumă de indivizi, ci doar suma obsesiilor acelor oameni, în timp ce individul în sine cumulează toate valorile pe care noi, ca fiinţe umane, le celebrăm. Toate performanţele societăţii, chiar dacă au fost făcute prin presiunea masei, s-au făcut datorită geniului individual, indiferent despre ce ţară sau civilizaţie vorbim. Mircea TOMA Eu cred că aceşti doi termeni sînt folosiţi imprecis. Ei ating trei variabile independente şi care se referă la dimensiunea economică, raporturile cetăţean-Putere şi relaţia cu lumea - naţionalism versus internaţionalism. Aşa că răspunsul meu ar fi următorul: sînt internaţionalist, pro-democrat şi cred în distribuirea echilibrată a resurselor în aşa fel încît securitatea socială să fie garantată, dar motoarele capitaliste să funcţioneze bine. Sorin VIERU Întrebarea pusă de Dilema veche îmi cere să fac abstracţie de realitatea înconjurătoare şi să vorbesc despre realitatea mea interioară, de opinii şi preferinţe personale proiectate într-o lume normală. Voi încerca să mă conformez. Mai greu este însă să fac abstracţie de faptul că însăşi întrebarea pusă este "abstractă", în măsura în care nu precizează despre ce fel de valori de stînga sau de dreapta este vorba, despre ce ţară şi societate normală, alta decît cea din cronotopul în care mă găsesc aruncat. Îmi asum riscul să rămîn şi eu la această carenţă a specificaţiilor necesare, în răspunsul pe care îl dau. Răspund deci strict în cadrul întrebării, prin următorul autodenunţ: dacă ar fi să trăiesc într-o Românie realmente mai aşezată decît eterna şi fascinanta Românie de astăzi (ţară mai curînd eternizată într-un prezent continuu decît eternă, şi mai curînd fascinată, de mai ştiu eu cine, decît fascinantă), eu aş fi mai apropiat de valorile de stînga decît de cele de dreapta. Sau, ca să fiu ceva mai precis, şi ţinînd seama că multe valori de stînga au aceeaşi denominaţie (sînt omonime) cu valori de dreapta, eu m-aş simţi mai atras de interpretările de stînga ale valorilor respective. Aceasta este valabil în mod deosebit pentru felul în care înţelege stînga - o anumită stîngă, moderată şi înţelepţită de pe urma înfrîngerilor sale istorice, dar, trebuie recunoscut, încă nu de tot desmeticită pentru a medita mai temeinic la erorile şi crimele sale şi a privi spre viitor - valori precum justiţia socială, democraţia, libertatea, drepturile individuale şi colective ale omului şi naţiunilor... Fapt este însă că trăiesc într-o Românie neaşezată. (Şi - dacă mi se permite - într-o lume în întregul ei neaşezată. Întreaga lume, realitatea globală, este neaşezată.) În situaţia reală, adică în irealitatea imediată apropiată de astăzi, de trei ori mai mult vreau să mă declar apropiat de valorile şi idealurile stîngii, pronunţîndu-mă totodată pentru un dialog efectiv între dreapta şi stînga. Ele, o anumită dreaptă şi o anumită stîngă, au ce-şi spune, au ce învăţa una de la alta, din momentele lor de succes şi din eşecurile lor colosale, din felul în care îşi reinterpretează (sau nu) valorile şi scopurile, trecutul şi viitorul. Ieşind puţin din cadrul strict al întrebării, mai vreau să adaug ceva. Cred că un intelectual de stînga nu poate nici în somn face abstracţie de realitatea politică de la noi. O realitate locală caracterizată, printre altele, prin distanţarea clasei politice de stalinism, dar şi prin reapropierea tot mai pronunţată a aceleiaşi clase de un caragealism de care niciodată nu s-a despărţit de tot. Şi mai cred că un intelectual de stînga nu poate şi nu are dreptul să facă abstracţie de întreaga mizerie materială, politică şi morală a societăţii în care trăieşte. Altminteri, presupusul intelectual ar putea să rămînă intelectual, dar nu unul de stînga; ar fi unul de dreapta, din tălpi pînă-n creştet. Aşa stînd lucrurile, îmi continuu autodenunţul, spunînd că, în condiţiile reale date, eu cu atît mai mult mă simt apropiat de stînga. De o anumită stîngă. Una neînregimentată. Una slabă. Condamnată la utopie, izolare şi ineficienţă în viitorul apropiat - ca orice diagnosticare neurmată de o terapie - dar practicînd o necesară critică socială. Privesc cu scepticism tabloul pe care ni-l oferă societatea noastră, spectacolul lamentabil oferit de partidele noastre şi, nu în ultimul rînd, oferit de către principalele două partide zise de stînga. Unul dintre ele, dirijat din penumbră de o importantă persoană politică, este în curs de a-şi realiza vocaţia lui autentică, care este de dreapta; intitulîndu-se pînă nu de mult partid de centru-stînga, el îşi schimbă acum mobilierul ideologic şi "brand-ul", ca partid de centru-dreapta, cum de fapt a şi fost de mai multă vreme. Lucru lăudabil, această schimbare de decor, această punere în concordanţă a blanei cu năravul ideologic, acest pragmatic viraj la dreapta, ca stînd sub semnul unei autenticităţi regăsite. Dar şi regretabil, în măsura în care lasă complet liber culoarul pe care va putea să alerge nestingherit un alt partid care pretinde că este de centru-stînga, pretinde fără să fie (şi nu se ştie cînd va fi); e vorba de celălalt principal partid rival, zis de stînga, în fapt mai curînd populist decît de stînga, servind mai curînd interese de grup decît ale ansamblului social, un partid cu care primul partid la care mă refeream mai sus împărtăşeşte o întreagă istorie şi preistorie, o întreagă halim