Cîini cu coada încovrigată

Publicat în Dilema Veche nr. 235 din 14 Aug 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Cînd am ieşit prima oară din ţară am crezut că e adevărat proverbul cîinilor cu covrigi în coadă. Nu foarte departe în timp, pe vremea vizelor, a cozilor interminabile la graniţă şi a norocului de a obţine un paşaport în regim de urgenţă. Nu mai conta deloc că autobuzul urma să ne tîrîie prin mai toată Europa pînă-n Franţa şi că pe drum nu am făcut pui, ci, din contră, am pierdut cîte unul prin Italia, prin Austria, prin Franţa. Dispăreau în mare secret de parcă eram în vreun film poliţist. Primul contact cu străinătatea s-a lăsat aşteptat, chiar îndelung aşteptat. Pentru că vama Nadlac era foarte cochetă şi nu putea grăbi afluxul de maşini ce se întindea cît vedeai cu ochii, fără a-l scărmăna bine de şpagă. Prima impresie a fost extraordinar de plăcută: vameşii ungari erau de-a dreptul drăguţi, vorbeau puţin româna şi m-au făcut să nu înţeleg murmurele celor cu state mai vechi în ieşiri, cum că a fost foarte uşor. Nici vămile slovene nu au luminat tunelul, ci totul acolo a durat exact cît e şi ţara: puţin şi la obiect. În schimb, vama italienească m-a lovit cu lanterna în cap. Începeam să înţeleg foarte bine ce înseamnă să vii din România: nu vă lăsăm să treceţi, nu pentru că nu aţi avea acte în regulă, maşină fără probleme sau că nu aţi părea oneşti. Pur şi simplu, sînteţi români. Dulcele grai înrudit a fost mai acru decît cea mai bine ţintită înjurătură neaoşă. Spaţiul Schengen putea fi invadat şi pe la austrieci, ne-au spus ei pe la miezul nopţii, fără pic de amabilitate. Atunci m-am întrebat dacă mafia italo-americană nu a fost înfiinţată de către vameşi sau dacă inconştient nu-l citau greşit pe Dante: Lasciate ogni speranza voi che (non) entrate. Cu totul altă mîncare de peşte, la austrieci: corecţi, blonzi şi blînzi. Ne-am simţit ca şi cum peisajul nu era singurul cadou. Şi ca orice români corecţi, ce trebuia să le dea dreptate macaronarilor, am trecut prin Milano, unde trebuia să dispară cîteva colete bipede. Ajunşi în Franţa, am descoperit un fel de Românie idilică, cea de prin poeziile înflăcărate. Atunci mi-am dat seama că proverbul cu cîinii ţine probabil de încovrigarea cu mîndrie a cozii. Nu mîndria de a avea ceva extraordinar, ci de a respira civilizaţie. Nu ciobăneştii ţanţoşi plimbîndu-se dimineaţa prin iarbă mi-au adus aminte de ţară, ci dialogurile servite la o masă, cu mine în plan secundar. Era ca şi cum părinţii şi cunoscuţii mei ar fi vorbit în altă limbă, filtrînd grijile zilnice, înjurăturile pătimaşe adresate guvernului incompetent şi taxele mari. Atunci m-am gîndit la cum o să arate mica noastră enclavă din lacul slav: poate mai răsărită, poate mai aşezată. De curînd am fost din nou în Franţa şi, de data aceasta, i-am fentat pe vameşii italieni pentru că am luat avionul. Multe lucruri s-au schimbat şi nu am mai avut deloc impresia că traversez o prăpastie pe un pod şubred din lemn. De sus, nu existau străini, ci doar un grup de oameni povestind întîmplări diverse, în mai multe limbi, printre care şi româna. Doar piloţii francezi, ce făceau giumbuşlucuri, mi-au amintit de plecatul afară şi de latentul complex de inferioritate. Pe străzile strasburgheze am înghiţit în sec: am importat schimbări şi metehne oarecum vestice, dar am rămas datori pe undeva. Mergînd pe trotuare, îmi căutam cîinii ţanţoşi cu coada făcută covrig. Pe străzi unde nu se aud niciodată claxoane disperate, unde maşinile nu accelerează cînd văd pietoni şi unde nu se ridică un vîrtej de praf la fiecare manevră mai iute. Pe trotuare unde bicicliştii, speciile dominante, fac legea prin spaţiul delimitat lor. Printre ziduri nici prea-prea, nici vai-vai, dar care adăposteau şi cîte o creaţie statuară civilizat mică, şi nu obsedant mausoleică. Pe lîngă mici canale unde nu înfloresc la fiecare pas celofane, ci e loc destul pentru păsări pretenţioase. Îmi recunosc neastîmpărul de a fi oprit pe cineva pe stradă pentru a dejuca vreo piesă de proporţii nebănuite, vreun fel de mascaradă datînd din vremuri medievale. Respectivul ar fi zîmbit poate bucureştean şi nu ar fi împuns cu mîna grăbită spre vreo stradă rebegită, ci ar fi lăsat braţul să descrie o paletă de mici gesturi care nu s-au strecurat pînă pe pavelele noastre. Cîinii noştri nu au covrigi în coadă pentru că stăpînii lor sînt prea ocupaţi să fugă de hîrtia ce a aterizat lîngă coşul de gunoi.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Cum arată Rotunda, locul unde a fost bătaie pe „casele de 250 de euro". Prețul cu care se vând acum imobilele FOTO
Zeci de proprietari ai caselor din satul Rotunda, comuna băcăuană Gura Văii, își reabilitează și modernizează imobilele. Mai mult de jumătate din cele 205 case construite de autorități în 2005, după inundații devastatoare, și abandonate ulterior au fost cumpărate la licitație acum doi ani
image
Unde trăiesc cel mai puțin „dotaţi“ bărbaţi din lume. Locul ocupat de români în topul mondial
Cercetătorii au întocmit o hartă interactivă a statelor unde trăiesc cei mai slab dotați bărbați.
image
Tipul de brânză pe care este bine să-l mănânci înainte de culcare: adormi în timp record
Mâncatul câtorva felii de brânză înainte de culcare vă poate ajuta să adormiți rapid.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.