Chiultura civică la români. Cîteva repere istorice

Publicat în Dilema Veche nr. 921 din 2 – 8 decembrie 2021
Chiultura civică la români  Cîteva repere istorice jpeg

O istorie a chiulului la români, dacă ar fi să fie scrisă vreodată, ar trebui cu necesitate să înceapă de la daci (așa cum încep mai toate narațiunile mitico-istorice la locuitorii spațiului carpato-danubiano-pontic). Și nu de la orice dac(i), ci de la unul anume: Zalmoxis/Zamolxis. Că a fost un zeu, un filosof, un sfetnic regal, un rege sau toate la un loc, Zalmoxis/Zamolxis s-a impus în imaginarul național (românesc) drept figura divină principală (la drept vorbind, în afară de preoții Deceneu și Gebeleizis – acesta din urmă fiind considerat chiar zeu de unele surse – nu prea mai există personaje documentate care să umple un panteon dac).

Știm deja că Herodot spune, în Istorii, că Z „a pus să i se clădească o sală de primire unde-i găzduia şi-i ospăta pe cetăţenii de frunte; în timpul ospeţelor, îi învăţa că nici el, nici oaspeţii lui şi nici urmaşii acestora în veac nu vor muri, ci se vor muta numai într-un loc unde, trăind de-a pururi, vor avea parte de toate bunătăţile. În tot timpul cît îşi ospăta oaspeţii şi le cuvînta astfel, pusese să i se facă o locuinţă sub pămînt. Cînd locuinţa îi fu gata, se făcu nevăzut din mijlocul tracilor, coborînd în adîncul încăperilor subpămîntene, unde stătu ascuns vreme de trei ani. Tracii fură cuprinşi de părere de rău după el şi-l jeliră ca pe un mort. În al patrulea an se ivi însă iarăşi în faţa tracilor şi aşa îi făcu Zamolxis să creadă toate spusele lui”.

După Strabon (Geografia), Z „l-a înduplecat pe rege să împărtăşească domnia cu el, întrucît este în stare să le vestească vrerile zeilor. La început, el a fost ales mare preot al celui mai venerat zeu de-al lor, iar după un timp, a fost socotit el însuşi zeu [...], iar după aceea a primit şi numele de zeu, petrecîndu-şi viaţa într-o peşteră, pe care a ocupat-o el, şi unde ceilalţi nu puteau intra. Se întîlnea rar cu cei din afară, cu excepţia regelui şi a slujitorilor acestuia. Regele lucra în înţelegere cu el, fiindcă vedea că oamenii ajunseseră [datorită lui] mult mai ascultători decît înainte. Căci supuşii lui credeau că [regele] dă poruncile sfătuit de zei. Obiceiul acesta a continuat pînă în zilele noastre pentru că mereu se găsea cineva gata să-l sfătuiască pe rege şi acelui om geţii îi spuneau zeu”.

Sigur că se poate specula cu argumente din cele mai simandicoase că Zalmoxis/Zamolxis ar fi putut fi un deus absconditus/otiosus (deși, din ce ne spun Herodot și Strabon, Z al nostru era foarte implicat în viața credincioșilor – atît în varianta lipsei subterane de trei ani, cît și în cea a lipsei viagere – și își aranja afacerile ca un adevărat strateg politic, spre deosebire de Dumnezeul absent care a lăsat lumea de capul ei).

La fel de bine, însă, se poate ca Zalmoxis/Zamolxis să fi fost primul chiulangiu din istoria politică a teritoriului în care azi se află statul român. Practic, spre deosebire chiar și de liderii vremii, care nu se sinchiseau nici cît negru sub unghie de nevoile de reprezentare ale democrației (fie și în varianta democrației ateniene a perioadei), Z găsise o metodă prin care să guverneze fără nici un fel de neajunsuri din cele pe care i le-ar fi adus o funcție publică. Un chiul strategic, deci, care nu doar că îl scutea de eforturi, dar îi creștea și puterea simbolică.

Dar nu a fost să dureze și scena istoriei a trebuit eliberată pentru un chiul ceva mai organizat și mult mai de anvergură. Acesta a avut loc cîteva sute de ani mai tîrziu și a rămas cunoscut în istorie drept retragerea aureliană. S-a petrecut în 271-272 d.Chr. Ocazie cu care a dispărut și Dacia felix, acea colonie romană bogată (în special în aur, după cele mai multe teorii istorice) care deținea toată infrastructura imperială, după modelul consacrat al Romei.

Al doilea chiul major înregistrat de cronologia daco-romană a provocat în mod direct al treilea chiul al istoriei națiunii care urma să se numească română. Iar acest din urmă chiul a fost suficient de important încît să conteze și azi în unele momente și, mai ales, regiuni. Potrivit „teoriei lui Roesler”, vreme de aproape o mie de ani (pînă în secolul al XIII-lea), a chiulit mai toată populația din actualul spațiu românesc, care ar fi fost evacuată, odată cu retragerea aureliană, la sud de Dunăre, unde romanii și-au mai păstrat o vreme controlul. Scandalul istoricilor a primit numele de „chestiunea continuității” și, în esență, a dezbătut dacă populația daco-romană de la nord de Dunăre, din Oltenia și Transilvania de azi, a părăsit masiv acest teritoriu (astfel încît, la apariția năvălitorilor maghiari în secolele al IX-lea și al X-lea, aceștia să nu mai fi găsit nici picior de urmași ai lui Decebal și Traian) sau nu.

Mînată de mișcări naționaliste de secol al XIX-lea, teoria a fost intens circulată și promovată și a împărțit branșa istoricilor în două tabere cu vederi ireconciliabile. Totuși, ce admit ambele grupări este că, într-adevăr, vreme de aproape un mileniu, pînă în secolul al XIII-lea, a existat o „tăcere a documentelor (argumentul a silentio)” în legătură cu prezența latinofonilor la nord de Dunăre. (Undeva, într-o argumentație în zece puncte, răposatul Neagu Djuvara contrazice „teoria lui Roesler” și insistă că „chestiunea nu mai prezintă azi nici o importanță politic. (...) Dreptul internațional contemporan nu mai ține seama de pretinse drepturi istorice. Nu se mai ține seama decît de situația demografică actuală”.)

După secolul al XIV-lea, istoria românilor (fie ei moldoveni, vlahi sau transilvăneni) a căpătat ceva mai mult fond documentar. Ocazie cu care noi metode de chiul în masă sau individual au fost dezvăluite. Cel mai adesea, chiulul în masă a fost declanșat de cîte o invazie militară (cel mai adesea, otomană) și a rămas în istorie cu cîteva descrieri plastice precum „pîrjolirea grînelor” și „otrăvirea fîntînilor”, operațiuni dublate de retragerea unor populații consistente spre zări mai puțin periculoase.

Cazurile individuale de chiul din epocă se referă în special la diverse oase domnești și boierești care au ales bejenia în momente mai puțin favorabile politic. Cazul lui Dimitrie Cantemir este doar unul dintre cele mai celebre și mai luminoase prin dimensiunea intelectuală a personajului, dar exilul (ales sau forțat) era o regulă a vremii. În 1711, cînd voievodul moldovean a fost nevoit să se refugieze în Rusia lui Petru cel Mare după o înfrîngere în fața turcilor la numai un an de la preluarea domniei, în Moldova și Țara Românească a fost instituită dregătoria fanariotă. Practic, timp de 110 ani, pînă în 1821, liderii locali au chiulit din cronologia puterii, pînă la revoluția lui Tudor Vladimirescu.

La aproape 200 de ani de atunci, căderea Cortinei de Fier, globalizarea de toate felurile și avansul tehnologic le-au răpit românilor bucuria simplă a chiulului. Într-o lume globalizată în care nu mai există blocuri politico-geografice la fel de solide ca pînă acum 30 de ani, o putere mondială îți poate fi aliată peste mări și țări chiar dacă te afli în coasta unei alte puteri mondiale, ostile primeia. Așa a ajuns România membră NATO și UE, în ciuda numeroaselor tentative de a chiuli de la orele de pregătire a adeziunilor la cele două alianțe. Iar geografia, care altădată ne scotea din istorie cu sutele de ani, ne face acum să fim prezenți în prima bancă, ba uneori să mai dăm și răspunsurile corecte, după ce ni s-a suflat pe WhatsApp. Așa că acum nu mai chiulim ca pe vremuri, doar ne prefacem că nu ne funcționează camera ori microfonul la ora de istorie contemporană online.

Cătălin Prisacariu este jurnalist, redactor-șef adjunct la Newsweek România.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Situație jenantă pentru România în SUA. Iohannis l-a trimis pe Ciucă la dineul de la Casa Albă, dar americanii nu l-au primit
Deputatul USR Claudiu Năsui spune, într-o postare pe Facebook, că preşedintele Klaus Iohannis trebuie să explice de ce a lipsit de la dineul de la Casa Albă, unde România nu a fost reprezentată. L-a trimis, în schimb, pe N. Ciucă, dar acesta nu a fost primit de americani.
image
Scandal internațional la Euro 2024. Fotbaliști spanioli, acuzați că au scandat „Gibraltarul e spaniol”, după finala cu Anglia. Rodri: „Nu-mi pasă”
Bucuria victoriei Spaniei la Euro 2024 a fost umbrită de un incident care a stârnit o furtună de polemici la nivel internațional. În timpul celebrării triumfului, câțiva jucători ai echipei naționale a Spaniei au scandat lozinci care au vizat Gibraltarul, teritoriu britanic de peste mări, potrivit T
image
Codin Maticiuc, șocat de condițiile de cazare din Costinești: „Doar în Africa am mai văzut așa ceva”. Ce spune despre arestarea lui Wiz Khalifa
Celebrul actor și vlogger român, Codin Maticiuc, a avut parte de o experiență neplăcută la festivalul ”Beach, Please!” din Costinești. Deși evenimentul l-a cucerit, condițiile de cazare l-au lăsat mască.

HIstoria.ro

image
Încălzirea politică globală
Poate că 2024 va depăși recordul lui 2023 și va fi cel mai călduros din istorie, record pe care nu și-l dorește nimeni.
image
Pe vremea când nu exista cod roșu și aer condiționat: în 1911 canicula a făcut prăpad în Europa și SUA
Chiar dacă valurile de căldură devin din ce în ce mai intense și mai frecvente ca urmare a încălzirii globale, acestea nu reprezintă un fenomen nou în istorie. Un exemplu tragic este vara anului 1911, când Franța a fost lovită de un val de căldură devastator. În acea perioadă, peste 40.000 de oameni
image
De ce mergeau bogătașii ruși la Nisa?
Citirea romanului Fum, de Turgheniev, dar și reluarea prozei mele despre Rușii de la Baden Baden, au făcut să mă întreb: De ce mergeau rușii din lumea înaltă în Occident în proporție de masă? De ce nu dădeau năvală occidentalii în Rusia țaristă?