Cetatea care prinde viață
![Cetatea care prinde viață jpeg](https://cdn.adh.reperio.news/image-b/b54ff57f-7cd0-49b6-83b3-99c96703c56d/index.jpeg?p=a%3D1%26co%3D1.05%26w%3D500%26h%3D665%26q%3D91%26r%3Dcontain%26f%3Dwebp)
„Sperăm ca la anul pe vremea asta totul să fie gata!“, îmi spune Dan Popescu, directorul executiv de la Consiliul Judeţean şi ghidul meu la cel de-al doilea tur al Cetăţii. El este unul dintre oamenii care iau de pe raftul vitrinei obiectul numit Cetate şi ştiu să-l „folosească“, îi dau un rost, un sens. „Spaţiul permite, de exemplu, organizarea a două festivaluri în paralel, fără ca unul să-l încurce pe celălalt.“ Povestim, avem viziuni comune, e nevoie doar de puţină imaginaţie şi de dorinţa de a face, de a te implica. Acum organizează Festivalul Dilemei vechi, peste o săptămînă se va ocupa de cel de teatru, iar în noiembrie de Festivalul de folk. Entuziasmul lui e molipsitor. În plus, ştie şi cele mai bune aforisme legate de numele „Popescu“, pe care le-am auzit pînă acum. „Popescu nu e un nume, e o calitate.“ Corect. „Iar cînd doi Popescu se întîlnesc, merg împreună.“ Mergem împreună ca să-l cunosc pe Vali Şerban, renumit folkist, acum maestrul de ceremonii al Cetăţii. Vorbeşte despre ea cu acelaşi amestec de respect şi duioşie care m-a impresionat atît de mult la oamenii din Alba Iulia. Acum pare un om obişnuit, a doua zi, la deschiderea festivalului, îl voi vedea în ţinuta sa „oficială“ de cetăţean al nelocuitei Alba Carolina, dînd replica ostaşilor din gardă. Nu e doar un spectacol, e o tradiţie pe care albaiulienii au început s-o ia în serios. La ea participă peste 50 de soldaţi îmbrăcaţi în uniforme ale armatei austriece, compusă dintr-un corp de artilerie, unul de infanterie şi altul de cavalerie. Cînd am dat un search pe Google în limba română, legat de „schimbarea gărzii“, primul rezultat a fost cel legat de Alba Iulia, al doilea – de Palatul Buckingham.
„E astăzi ceva activitate sus, în Cetate?“, mă întreabă a doua zi, vineri, un tînăr destul de timid, cu plete şi cu un tricou cu Metallica. Îi spun că e un festival al revistei Dilema veche şi cîteva concerte rock. „Unde, în şanţuri?“ Nu, chiar în centrul Cetăţii. Se uită la mine neîncrezător. „Păi, acolo nu-i închis pentru public?“ Ceva mai tîrziu, un grup de rockeraşi, în stilul anilor ’90, se îndreaptă hotărîţi spre Cargo. În aşteptarea concertului şi a altor evenimente, albaiulienii iau reviste de pe băncile de la corturile cu bere şi citesc. Sîmbătă, o ţigancă trece pe lîngă recitalul stradal al trupei medievale Ad hoc din Cluj (din păcate puţin pus în valoare la această primă ediţie, din cauza faptului că s-a suprapus cu schimbarea gărzii), care se potriveşte perfect „în decor“: „Asta e muzică adevărată!“, zice pe un ton admirativ. Cîţiva paşi mai încolo, ia o Dilema veche de pe o masă: „Să vedem ce scrie în foaia asta!“. Nu face parte chiar din „publicul nostru ţintă“, spre deosebire de domnul profesor revoltat care şi-a făcut apariţia în Sala Armelor ca să facă „reclamaţie“ că s-a modificat programul şi că a venit special pentru dezbaterea cu Dan C. Mihăilescu pe care o aşteaptă de zece ani. Două cochete doamne de vîrsta a treia au plecat scandalizate de „reprezentaţia“ poetico-culinară a lui Mircea Dinescu, cînd au auzit cuvîntul „craci“. Altele au zîmbit şi au rămas. Iar un domn tot cu părul alb şi în costum i-a mărturisit plin de emoţie soţiei sale, după concertul lui Alexandru Tomescu din catedrala Sfîntul Mihail: „Dragă, ăsta a fost pentru mine evenimentul anului. De suflet“.
La Alba Iulia, lucruri care ni se păreau înainte neesenţiale au devenit brusc esenţiale.