Cerul peste noi: cade sau nu?

Publicat în Dilema Veche nr. 726 din 18-24 ianuarie 2018
Cerul peste noi: cade sau nu? jpeg

„Ce cade peste noi și nu mai cade?“(Cerul cu stelele – ghicitoare din Maramureș) 

Am acceptat invitația Iaromirei, am de scris „ceva despre cer în 6000 de semne“, și – de-a lungul unei întregi săptămîni de școală – de fiecare dată cînd cred că am găsit timpul de scris asta, intervine ceva și mi-l ia. O urgență, o trebșoară de făcut pe ieri, pe alaltăieri, o spaimă de placat, o isterie de calmat, o decizie proastă de îndreptat. Sau de protestat – la cum merg lucrurile prin dulcea țărișoară, mai ales de astea avem parte, și atunci stăm, scriem și discutăm, și protestăm, și rămînem cu protestul nostru, căci ascultarea opiniei universitarilor în deciziile ministeriale despre universități este exclusiv „cu rol consultativ“. Degeaba, de cîte ori un nebun aruncă o piatră în fîntînă avem de explicat (cui NU vrea să ne asculte) că 1) nu e bine să arunci pietre în fîntîni, strici apa; 2) nu se poate scoate o piatră din fîntînă cu polonicul de supă al bunicii; 3) nu se poate înota în fîntîni ca pe țărmurile braziliene ale vreunui resort de lux…

…De cîte ori voisem să scriu despre cer pentru Dilema veche, îmi căzuse cerul în cap, vreau să spun. Pentru că limba română – cu bogăția ei de expresii idiomatice despre cer – mă ajută să nu las lucrurile nespuse. Și expresiile ei figurate despre cer primesc, în nebunia cotidiană, sensuri tot mai literale. Cerul ne cade în cap cu zgomot surd, lovitura doare și ne amețește – simțirea sensului e mai literală decît orice metaforă a cerului rupt din băierile care îl țin. Iar dacă lovitura cerului chiar ne omoară, urcăm la ceruri cuminți, înainte de vreme, întotdeauna înainte de vreme, cazaniile vechi ne-au învățat că crăparea de inimă și urcarea la cer sînt niște mișcări iuți ale sufletului…

Există în literatura română o poveste, istorisită de Lucian Blaga în minunatul său Hronicul și cîntecul vîrstelor, despre cum expresiile figurate despre cer ale limbii române pot genera experiențe de cunoaștere foarte concrete: copil fiind, micul Lulu plănuiește cu un prieten să meargă unul în sus pe ulița Lancrămului, altul în jos, astfel ca, urmați fiecare de cer (căci dacă se uitau la cer, cerul venea după fiecare), să determine spargerea cerului și vederea îngerilor. Experiența iconografică a unui catolicism din bisericile ardelene, unde cerurile crapă precum pereții sau se dau la o parte ca grele catifele, pentru epifaniile obligatorii ale scenariului sacru, plantase rădăcini nenumite în mințile celor doi copii. Care merg și merg pe ulița satului, și cerurile tot nu crapă. Visez uneori un film despre copilărie care să reia scena, cu grația unui ochi de înger privind din cer către copii – și întîlnindu-le privirile, în așteptarea lor spăimoasă: crapă cerurile? Cu zgomot? Și Dumnezeu coboară…?

…Și iar amîn să scriu despre cer, pentru că am de corectat niște lucrări studențești. Care tot spre cer mă duc. Mai întîi, pentru că sînt bine scrise și asta, pentru profesoara din mine, înseamnă „să fiu în al nouălea cer“: bucuria studentului inteligent și pasionat de literatură nu se compară, pentru mine, cu nimic în lumea asta. Și nici, cred, în cerurile lumii de-apoi. Dar una din lucrări îmi pune dinainte un fragment din ultima carte a Ioanei Bradea, Înalt este numele Tău (apărută anul trecut; n-o citisem, iar analiza studentului mă convinge să o trec pe lista lecturilor viitoare obligatorii); scrie acolo așa: „înalt este doar numele celui care a întins cerul ca un cort deasupra noastră și a întărit pămîntul peste ape și a îngrădit marea cu nisip și a revărsat aerul pe care îl răsuflăm în această cetate uitată de rege și de sfinți…“ E o rescriere a Psalmului 103, cu ale sale „Cel ce întinzi cerul ca un cort; cel ce acoperi cu ape cele mai de deasupra ale lui (…) / Cel ce ai întemeiat pământul pe întărirea lui și nu se va clătina în veacul veacului…“ Dar, în cultura românească în care ironia divină are dintotdeauna parte de teme speciale, fragmentul Ioanei Bradea mă întoarce, pe repede înapoi, la amarul cu care Miron Costin ne învăța, în poemul său „Viața lumii“ (încheiat pe la 1673), despre cum „Cerul de gîndurile noastre bate jocurie…“ Cînd nu cade peste noi, cerul își bate joc de gîndurile noastre. Pentru că, știm, „Vacul nostru cu-mprumut dat (e-)n datorie…“.

Ghicitoarea maramureșeană cu care deschideam aceste rînduri are parte de unul din cele mai frumoase răspunsuri din partea lui Eminescu. Să fi cunoscut poetul o variantă a ei? Foarte posibil – și apoi, el era convins că expresiile idiomatice, proverbele și ghicitorile tezaurizează în figurile limbii însuși spiritul unui neam. Așa că, în „Memento mori“, acolo unde universul moare, odată cu Grecia, căzînd în mare după harfa lui Orfeu, poetul vizionar întrerupe logica tablourilor cu nașterea-creșterea-decăderea-moartea civilizațiilor, pentru a prezentifica experiența acestei căderi, a ne trage în ea și a ne lăsa să cădem la infinit. Poemul rostește „noi“, ceea ce citim ni se întîmplă nouă, sîntem prizonierii fără scăpare ai unui univers în cădere și ai unei imaginații de poet: „Dar, mai știi? N-auzim, noapte, armonia din Pleiade? / Știm de nu trăim pe-o lume ce pe nesimțite cade? / Oceanele-infinirei o cîntare-mi par c-ascult / Nu simțim lumea pătrunsă de-o durere lungă, vană (…) / Poate că în văi de caos ne-am pierdut de mult, de mult…“ Pentru mine, e unul din textele fondatoare ale înțelegerii lumii – o lume pătrunsă de o lungă, zadarnică durere, o lume în care cădem în cer, la nesfîrșit, agonizînd de conștiința limitelor noastre. Cădem în cer, cerul cade peste noi și nu mai cade, se întinde deasupra noastră și, refuzînd să ni se deschidă, își rîde de noi. Dar cîtă literatură minunată se naște din asta! Cum să nu îți salte sufletul pînă la cer de bucurie, citind? 

Ioana Bot este profesor de literatură română la Universitatea „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca.

(Foto: flickr)

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?
Mîntuirea biogeografică jpeg
În capul mesei și în băncile dintîi
Ambiția pare să fie una dintre cele mai dilematice și contrariante trăsături de caracter.
p 10 sus jpg
Jocuri şi poturi ale ambiţiei
Ambiţia devine o poftă de mărire şi faimă pe care nimic nu ar putea-o vreodată ostoi.
Silk route jpg
Ambîț strategic Made in China
Supremația Chinei este pe cît de „inevitabilă“, pe atît de „naturală“.
p 12 jpg
De-a dreapta și de-a stînga ambiției: a plăcea oamenilor sau lui Dumnezeu?
Adevăratul creștin este un străin pentru această lume, adevărata lui țintă fiind viața cerească.
p 10 jos jpg
Scurte considerații psihologice despre ambiția la români
Ambiția nu este pozitivă (bună/funcțională) sau negativă (rea/disfuncțională).
p 1 jpg
Radio Itsy-Ambitsy
„Dacă eu n-am putut, măcar tu să poţi. Răzbună-mă, copile, şi o să fiu fericit. O să pot închide ochii cu inima împăcată.”
p 14 WC jpg
Ieșirea din „Machu Kitschu” / (Supra-)realism socialist
Replica din Bucureşti, realizată în 1951, deşi se aseamănă izbitor ca planimetrie şi tipologie a decoraţiei cu cele de la Moscova, este semnificativ mai joasă decît acestea.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 Ion D  Sirbu jpg
Amicul Dexter & amicul Sinister
Văd în Ion D. Sîrbu un fel de „ambasador” necesar acelora dintre noi care au obosit să tot empatizeze cu colaboratorii Securității.

Adevarul.ro

image
Ciobanul din Valahia ajuns domnitor al Ţării Româneşti. A dus o prigoană aprigă împotriva marilor dregători
Mircea Ciobanul - domnitorul Ţării Româneşti care a primit acest nume pentru că înainte de a urca pe tron cumpăra oi pentru Constantinopol. Chiar dacă avea o preocupare paşnică, asta nu l-a împiedicat să devină unul dintre cei mai cruzi domnitori români.
image
Concubine plimbate în turism sexual. Cele mai mari preţuri erau la Suceava
Un oraş din nordul Bucovinei a ajuns paradis pentru proxeneţi şi prostituate datorită tarifelor mari care sunt practicate în această zonă.
image
„Pietrele Foamei” au ieşit la suprafaţă în albiile secate ale Râului Elba: „Dacă mă vezi, să jeleşti”
Europa se confruntă cu o secetă severă în urma unor valuri de caniculă fără precedent, ceea ce a determinat scăderea dramatică a debitului unor râuri europene importante. În Germania, în albiile secate ale râurilor au ieşit la iveală pietre masive folosite în urmă cu sute de ani pentru a prevesti vremuri vitrege pentru omenire, relatează Miami Herald.

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.