„Cerul, de fapt, nu există…“ - interviu cu Adrian ȘONKA

Ce înseamnă profesia de astronom?

În țara noastră, într-adevăr, sînt puțini astronomi sau cercetători care lucrează în astronomie. Oficial sînt vreo douăzeci, mai sînt încă vreo șase-șapte pe Platforma Măgurele, la Institutul de Științe Spațiale. În rest, nu prea mai găsiți. Dar asta nu pentru că nu ar fi cerul frumos, că nu s-ar vedea din România bine, ci, pur și simplu, pentru că oamenii nu sînt educați să studieze și altceva decît economie și alte materii care sînt la modă acum.

Ce trebuie să studiezi ca să poți fi astronom?

Ceva tehnic, științe exacte. În prezent, în România se pot face și masterul, și doctoratul în astronomie la Facultatea de Fizică, în București, la Măgurele, la Craoiva și la Cluj. Mulți din astronomii care acum se retrag au studiat la Matematică. Acum astronomia e mai mult astrofizică.

Astronomia în sens tradițional ce presupunea?

Însemna să stai să măsori poziții, ale stelelor, ale planetelor, din care poziții să scoți orbite. Să vezi cum sînt perturbate orbitele. Și acum se face lucrul ăsta, dar a cam fost înlocuit de chestii automate. Astrofizica înseamnă să înțelegem din ce sînt făcute, cum funcționează și cum evoluează obiectele. E important. Și chestia asta nu se face neapărat numai dacă ești astronom profesionist, ci și dacă ești pasio-nat de astronomie și ai anumite echipamente. Chiar și noi, de aici, de pe terasă, am putut să determinăm compoziția unei stele care a explodat acum mii de ani, dar lumina ei a fost văzută în 2013.

Pînă la urmă, ce-nseamnă să faci astronomie?

Înseamnă că-ți place să te uiți la cer, să‑l observi. Întîi să-l înveți și apoi să faci ceva mai mult, dacă vrei. Dacă nu, doar îl observi și te bucuri de frumusețea obiectelor de pe cer. Un astronom profesionist face cam același lucru, dar mai în detaliu. El nu se uită la tot cerul, ci doar la un obiect, un asteroid, de pildă. Și eu, cînd fac observații aici, stau o lună și observ un singur punct luminos.

Dar să-nveți cerul ce presupune?

Cînd te uiți pe cer, tinzi să vezi constelațiile. Să-nveți cerul înseamnă să înveți să recunoști constelațiile, formele acestea compuse din stele strălucitoare. Să-nveți să deosebești obiectele între ele. Sînt pe cer obiecte care se mișcă. Mulți zic că-s OZN-uri. Oamenii ies și-și pun dorințe la stele căzătoare. Dar majoritatea și le-au pus, de fapt, la sateliți artificiali. Să știi cum arată un satelit artificial, cum apare, cum dispare, cum arată un meteor, adică o stea căzătoare. Mai înseamnă să vezi cum se mișcă toate chestiile astea. Dacă stăm 20 de minute, putem vedea cum stelele s‑au ridicat, au coborît, s-au mișcat de la stînga la dreapta…

Cerul despre care vorbiți e cel de noapte?

Cerul de noapte, pentru că ziua cerul e plictisitor. E un albastru infinit, cum se zice, cu soarele la care nici măcar nu te poți uita pentru că e prea strălucitor. Uneori se mai vede luna și, dacă știi foarte bine, poți vedea planeta Venus. Norii nu sînt obiecte care se pot studia: e ca și cum ai studia aburul de la supa care tocmai fierbe. Cu toate că și observațiile meteorologice pot fi interesante.

Ce vedem, de fapt, cînd ne uităm la cer?

Vezi, practic, prin atmosferă, printr-un aer transparent. Cerul, de fapt, nu există. Vezi, prin atmosfera transparentă, universul. La un moment dat vezi un punct luminos. De fapt, capul tău, atunci, s-a rotit în așa fel încît ochii îți sînt îndreptați spre o direcție de unde vine lumină. Și lumina aia vine de la un alt soare. Fiecare punct luminos pe care-l vedem pe cer e de fapt un alt soare. Noi, de fapt, nu ne uităm pe cer, ci în univers.

Cerul, de fapt, nu există, decît prin corpurile cerești care sînt acolo?

Ele nu sînt acolo, nu sînt pe cer, pentru că cerul e nimic, nu există, e atmosferă transparentă. De fapt, obiectele sînt foarte îndepărtate de noi. Pentru că noi nu le putem vedea în funcție de depărtare, nu putem distinge depărtarea stelelor, ni se pare că sînt toate la aceeași distanță față de noi. Par pictate pe o sferă cerească, cum și-au imaginat unii și alții.

Cum e cînd te uiți printr-un telescop?

Dacă te uiți la nimereală printr-un telescop sau binoclu, o să vezi mai multe stele. Dar nu o să le vezi mari, pentru că ele sînt foarte îndepărtate de noi. De exemplu, steaua Vega este la 25 de ani-lumină depărtare de noi. Asta înseamnă că, pînă la ea, sînt de 25 de ori 9460 de miliarde de kilometri. Tu, cînd o apropii prin telescop de o sută de ori, împarți 25 înmulțit cu 9460 de miliarde la 100. Vei vedea că distanța pînă la ea tot mare e. Vezi mai multe stele, le vezi mai strălucitoare pe cele pe care oricum le vedeai strălucitoare, deoarece captezi mai multă lumină de la ele. Tot ce poți vedea în plus sînt niște galaxii, niște pete pe cer, sau planetele mai mari, ori asteroizii – care sînt ca niște punctulețe ce se mișcă printre stele în cîteva ore.

Cînd te uiți prin telescop, cînd vrei să faci observații astronomice, cînd faci știință, trebuie să înregistrezi imaginile, datele, să le prelucrezi. De obicei, se urmărește un obiect mai mult timp, sau prin telescoape din ce în ce mai mari. Fie măsori străluciri, fie poziții de obiecte, fie determini compoziția obiectelor – studiind lumina și descompunînd-o, ca și cum ai face un curcubeu. Noi, oamenii, facem asta de o sută și ceva de ani cu stelele: se descompune lumina stelei, prin telescop, și vezi din ce e compusă steaua – spectroscopie.

La ce rezultate se poate ajunge?

Studiem anumite obiecte. Aflăm mai multe despre ele. Depinde de ce fel de astronomie discutăm: de una de top sau de una de țări est europene. Una e să construiești telescoape spațiale cu care să vezi ce s-a întîmplat în univers acum 15 miliarde de ani. Și alta e să studiezi un asteroid fiindcă doar atît îți permiți. Folosește și asta cînd se întîmplă ceva pe planetă. S-a descoperit, de pildă, că sînt vreo trei feluri de asteroizi, unii din gheață, unii din rocă, unii metalici. E bine să știi despre ce fel de asteroid e vorba, pentru că una e să-ți cadă unul din gheață, alta unul metalic…

Care e teoria viabilă privind universul, formarea și evoluția lui?

Cea cu Big Bang-ul, care a apărut prin 1920. E cea mai bună și singura care a putut fi verificată prin observații. De fapt, galaxiile (care sînt niște zone în Univers cu foarte multe stele), cu cît sînt mai îndepărtate de noi, cu atît fug mai repede de noi. Cu toate că unele vin înspre noi, universul le ia cu el și le face să se îndepărteze. Și tu vezi și că vin, și că se îndepărtează. Nouă asta ne arată că Universul se mărește. Ca și cum am avea niște stafide într-o brioșă și, cînd am pune brioșa la copt, ar începe să se mărească și stafidele s-ar îndepărta una de alta. Dar ele nu se  mișcă în brioșă, ci merg cu brioșa. Dînd totul înapoi, am observat că acum vreo 14 miliarde de ani, totul era într-un singur loc: ăla‑i Big Bang-ul – atunci cînd Universul dintr-un singur loc s-a făcut mai mare.

Cum își are locul Dumnezeu în toate aceste ecuații?

Noi nu știm cum a apărut universul sau ce era înainte de Big Bang. Orice explicație poate să includă și Divinitatea care a făcut Universul. Oricum, chestia asta nu se potrivește cu Dumnezeul vîndut de religie – pentru că acesta a făcut pînă și omul, și pisica, și tot. Nu se vorbește că a făcut Universul și după aia l-a lăsat în liniște pentru ca acolo să se desfășoare fenomenele naturale. Poate există ceva la care ei nu s-au gîndit: un Dumnezeu care a făcut Universul și după aia și-a văzut de treabă. Nu înseamnă că-i adevărat, sînt niște idei pe care ni le facem noi. Oamenii de știință nu se aruncă în tot soiul de explicații. Dimpotrivă, ceilalți folosesc știința pentru a explica anumite lucruri pe care nu ar trebui să le explice în felul acesta, pentru că nu e corect.

Ce credeți despre viața pe alte planete?

În sistemul solar nu prea am avea unde să ne mutăm ca să trăim bine. Am trăi în condiții extraordinar de grele pe Marte, și cam atît. Dar costă foarte mult să trimiți oameni pe Marte. Ca să trimiți o mașină teleghidată acolo, te costă 800 de milioane de dolari. Dacă e să trimiți un om, te costă atîta pentru un deget de-al lui…

În ce privește civilizațiile extraterestre, cred că în Univers sînt miliarde de planete în care, acum, extratereștrii stau și se uită la cer. Nu știu despre asta mai mult decît știe oricine care citește cîteva cărți și se uită pe Internet. Deci dacă zic eu, nu înseamnă că așa și este, e doar părerea mea… Pentru că sînt foarte multe stele, foarte multe planete, statistica ne arată că o stea are în medie două planete, și în galaxia noastră sînt între 200 și 400 de miliarde de stele. Colcăie Universul de viață, dar sîntem cam izolați din cauza distanțelor mari. Iar civilizațiile care‑și permit să călătorească într-un fel anume printre stele, practic, nu ar fi atît de multe. Pot fi cîteva zeci sau sute, în galaxia noastră. 

Adrian Șonka este astronom la Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu“.

a consemnat Iaromira POPOVICI

(Foto: Institutul Astronomic al Academiei Române)