Centenar Gică Petrescu

Grigore CONSTANTINESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 594 din 2-8 iulie 2015
Centenar Gică Petrescu jpeg

Recursul la memorie mi se pare atitudinea care argumentează efectuarea călătoriei în timpul trecut, pentru a ne întregi propriile amintiri cu nume, persoane şi fapte ascunse în umbra uitării. În 2015 aniversăm centenarul unui mare artist care nu şi-a negociat în vreun fel popularitatea – Gică Petrescu; în 2016, se împlinesc zece ani de cînd maestrul romanţelor, cîntecelor de dragoste, de petrecere, „dizeurul“ a părăsit scena vieţii, într-o dimineaţă de duminică, 18 iunie, înaintea galei Premiilor muzicale Radio România Actualităţi, în care era pregătit şi un premiu special („Cîntecul e viaţa mea“), oferit de Societatea Română de Radiodifuziune ca omagiu întregii sale cariere. Nu a mai fost întîmpinat de aplauzele publicului venit să-l întîlnească. Dimpotrivă, vestea neagră a dispariţiei sale a înlocuit aşteptarea. 

Cine îşi mai aminteşte acum de Gică Petrescu, de personalitatea atrăgătoare a artistului care a încîntat publicul decenii, traversînd epoci şi evenimente greu de suportat? Nimeni! Acum, emisiunile de radio oferă muzică cu texte anglo-americane, cu interpreţi şi titluri greu de pronunţat sau memorat. Lanţul posturilor de televiziune, de asemenea. Nu mai este mult pînă cînd o fotografie sau o melodie cu Gică Petrescu va fi o „ilustraţie“ posibilă pentru un film de genul

Dacă ne propunem să intrăm între decorurile concertelor de muzică lejeră ale marilor restaurante sau spectacolelor de estradă din mijlocul secolului trecut, imaginile-sunete sînt din ce în ce mai palide; chiar Constantin Tănase a rămas doar un generic al galeriei cîntăreţilor de elită ai „entertainment-ului“ românesc din alte vremuri. Probabil nu au fost toate prezenţele de artişti nume „mari“, o parte a divertismentelor s-au ascuns după partituri şi compozitori care nu se mai potrivesc cu actualitatea. Dar, printre contemporanii săi, din Bucureştiul anilor’40, desigur el a strălucit cu o lumină aparte. Educaţia francofonă, primită de la cei doi părinţi, studiile muzicale – pian, chitară – îi îngăduie să-şi descopere disponibilităţile care îl conduc spre primele ocazii de a cînta, ca solist, cînd era încă elev, fiind remarcat de compozitorul Ion Vasilescu, cel ce îi deschide accesul la Radio. Studiile universitare începute îi par inutile, faţă de şansele de aliniere cu predecesorii săi, deja faimoşi în viaţa bucureşteană, admiraţi de public pentru programele româneşti şi mondene susţinute în localuri de lux, comentaţi elogios de presă – Cristian Vasile, Titi Botez sau Jean Moscopol. După exemplul lor, îşi îmbogăţeşte repertoriul la modă, cu tangouri, rumbe, romanţe, dar şi cu cîntece româneşti preluate de la lăutari, sau cîntece inventate de el.  În plină Belle Époque cîntă la restaurantul Princiar, urcînd spre statutul de vedetă, este solist vocal la Galeries Lafayette, vestimentaţia, eleganţa ţinutei de scenă, apariţia microfonul atrag atenţia societăţii, depăşind perioada debuturilor, trezind interesul celor care îl ascultă mai apoi şi în faimosul Cazino din Sinaia. Încă de la ieşirea din adolescenţă, cîteva principii se afirmă, consolidîndu-i atitudinea de interpret, cum ar fi calitatea execuţiei – intonaţia, relaţionarea cu o gestică adecvată, dar şi exigenţa repertorială. Ştim că, în împrejurările istorice traversate, Gică Petrescu a evitat, sub orice formă, relaţiile politice, ca şi repertoriul de profil. Cele peste şapte decenii ale carierei sale vor fi mereu o ascensiune elitară, în care popularitatea manifestărilor artistice, disciplina dialogului cu publicul, promovarea succeselor au o continuitate exemplară, antrenînd memoria admiratorilor de orice clasă sau cultură. 

Deoarece o lucrare monografică, în afara celei cu însemnări scrise la senectute de George Sbîrcea nu există, enumerarea, cronologia evenimentelor, încă din preajma Războiului, este dificilă. Amintim, de pildă, înregistrările discografice, solicitate de companii celebre – Columbia, Odeon, His Master’s Voice, Parlophon, Cristal, producători celebri în epocă – urmate în România de Electrecord, care lansează permanent cîntecele sale, de un succes şi o diversitate greu de egalat. Ce se poate încă identifica în discoteca Radiodifuziunii demonstrează valoarea unui repertoriu în care nu pătrund compromisul, vulgaritatea, muzica ce va aparţine la final de secol „manelelor“ – în schimb, sînt făcute cunoscute piese celebre europene sau dedicate lui de către compozitori români, cu o rezistenţă remarcabilă în ani. Gică Petrescu se integrează în viaţa muzicală a epocii, activează ca solist în celebra Orchestră „Dinu Şerbănescu“, efectuează turnee de înregistrări, este succesorul Mariei Tănase la estrada restaurantului Neptun, unde cînta cu orchestra violonistului şi dirijorului Victor Predescu. Apoi, între 1940-1944 cîntă pe scenele teatrelor Gioconda şi Savoy împreună cu pianistul Gaston Ursu şi formaţia Jean Ionescu. Este anunţat uneori cu grad militar „fruntaşul Gică Petrescu“, alături de Antonescu Trestian, Silly Popescu, Nae Roman, Titi Botez şi marele Constantin Tănase. Îşi afirmă şi calităţile de actor pe scena Teatrului Comic, este angajat de Ion Vasilescu la Alhambra, unde lansează zeci de cîntece, care s-au bucurat de mare popularitate pînă la împlinirea vîrstei de octogenar. În 1946, la barul-grădină Arizona, l-a ascultat, ca oaspete, marele violonist Yehudi Menuhin. Gică Petrescu i-a cîntat şansonete, şlagăre americane, care l-au entuziasmat şi l-au emoţionat pe acesta, l-a impresionat cu cîntecele „La margine de Bucureşti“, „Suflet candriu de papugiu“ şi „Costică, Costică“. Depăşeşte restricţia autorităţilor faţă de repertoriul său ce conţine cîntece occidentale. În 1953, cu ocazia Festivalului Internaţional al Tineretului de la Bucureşti, la Teatrul Savoy, în Concertul popoarelor, Gică Petrescu cîntă, cu mare succes, piese în cîteva limbi străine, multe din repertoriul lui Yves Montand. În 1956-1959 Concertul popoarelor trece Nistrul, într-un lung turneu în Rusia, cu Ion Dacian, Trio Grigoriu.  Rămîne credincios Teatrului de revistă „Constantin Tănase“ la sălile Savoy şi Victoriei 174, alături de colegii săi Dorina Drăghici, Nicu Stoenescu, marele comic Mircea Crişan, Horia Şerbănescu şi Radu Zaharescu. Iar în 1965 participă la un important turneu – două luni în Franţa – la Paris, pe scena music-hall-ului Olympia, alături de Stela Popescu şi Mircea Crişan. Urmează turnee în Israel, alături de Florin Piersic, Doina Badea, spectacole luate cu asalt de numerosul public venit din România. Lansează noi şlagăre pe scena Festivalului de Muzică Uşoară de la Mamaia, timp de mai multe ediţii, în 1966-1971 înregistrează la Electrecord şlagărele care l-au făcut celebru (de pildă „Căsuţa noastră“, „Of, of, of, măi, şpriţule“, „Dă-i cu şpriţul pîn’ la ziuă“, „Uite-aşa aş vrea să mor“ sau „Du-mă acasă, măi tramvai“). 

În 1982-1987 participă la Festivalul Crizantema de aur, de la Tîrgovişte. Alături de trupa lui George Carabulea, la 74 de ani, Gică Petrescu dă măsura talentului, dovedind o excepţională ştiinţă a artei interpretative muzicale şi actoriceşti. Recitalul rămîne una dintre cele mai valoroase secvenţe din Arhiva TVR. În 1993-1995 apare cartea biografică

scrisă de compozitorul şi muzicologul George Sbîrcea, avînd ca documentare caietele şi albumele, afişele şi fotografiile strînse cu devoţiune de soţia artistului, Cezarina Moldoveanu, autoarea multor texte din repertoriul său. Nu osteneşte, după vîrsta de 80 de ani, să înregistreze noi albume muzicale cu melodii cîntate în toată cariera (orchestraţii noi, înregistrări noi într-un studio digital), uimindu-şi colaboratorii cu seriozitatea şi vitalitatea sa, devenite proverbiale. Printre numeroasele distincţii primite – Artist emerit, Meritul Cultural, Premiul discului, Steaua României ş.a.– în 2003 Instituţia Prezidenţială îi conferă ordinul „Steaua României“ în grad de cavaler.

Ultimii ani de viaţă sînt înconjuraţi de umbrele singurătăţii. Energia, vitalitatea, interesul pentru muzică continuă să-l însoţească, însă, împreună cu puţinii muzicieni prieteni care vorbesc despre secolul care a trecut. 

Grigore Constantinescu este prof. dr la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti şi preşedintele Uniunii Criticilor muzicali „Mihail Jora“. 

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Dar dacă ești tînăr, sărac și bolnav?
Salvează tinerețea – vîrsta la care se spune că poți orice – chiar orice nenoroc sau chiar orice nefericire?
p 10 jpg
Povara tinereții
Copilăria se încheie, adesea, abrupt, după o vacanță de vară – tinerețea se consumă lent, se îngemănează cu bătrînețea firesc, insesizabil.
16781709398 92dac8f6bb c jpg
Primăvară în decembrie
„Femeile au devenit mai puțin interesate de machiaj și mai mult de frumusețea în ansamblu, cea care radiază din interior spre exterior, spre ideea de wellness.”
p 11 jpg
Note despre „încă”
De-ar fi să trebuiască să cred totuși în ceva și tot n-aș (putea) crede în Dumnezeu! Intuiție, vanitate, consolare – ține aceasta de vîrstă?
p 12 jpg
Tinerețea are coloană sonoră
Sînt părți de suflet în legătură cu care vom fi mereu subiectivi.
640px Pierre Auguste Renoir The Boating Party Lunch jpg
Simțire și nepăsare
Se spune că tinerețea, la fel ca și copilăria, nu e conștientă de ea însăși, că abia mai tîrziu ajungi să ți le amintești cu nostalgie și să le apreciezi adevărata valoare.
p 13 jpg
Oase ușoare ca ale păsărilor
Îi privesc atentă pe oamenii foarte tineri.
2722374996 d24e7fdf0e c jpg
Tinerii bătrîni și bătrînii tineri Cum mai măsurăm tinerețea?
Cred că merită să pledăm și, mai mult, e destul de limpede faptul că nu există o compartimentare netă a tinereții și a bătrîneții dată de vîrste și condiții, ci ele există simultan, în orice moment al vieții.
50294010101 132de799e7 c jpg
Anii ’90
Anii ’90 s-au încheiat pe 31 decembrie în Piaţa Revoluţiei, cînd deasupra noastră şi sub egida PRO TV-ului s-a înălţat un înger kitsch.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Învățături fără dezvăț
Trăim o vreme în care toți credem cu tărie că educația este esențială.
p 10 credit C  Hord jpg
p 11 credit C  Hord jpg
Pedagogia juridică între învăț și dezvăț
Avizele Consiliului Legislativ, în măsura în care ar fi urmate, sînt o bună premisă pentru creșterea calității legilor adoptate de Parlament.
p 13 credit C  Hord jpg
Seducția. Didactica nova?
Profesorul trebuie să fie el însuși seducător.
p 14 credit C  Hord jpg
Nu mai mîngîiați cercul!
Orice rol este făcut dintr-o continuă modelare a sensibilităţii interioare.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Jurnal de glande și hormoni
Glandele endocrine și hormonii sînt o bună metaforă a importanței lucrurilor „mărunte”.
DS jpg
Minunatele isprăvi ale Adrenalinei (basm suprarenal)
Avea în ea atîta energie fata asta cît să transforme repausul într-un motor puternic.
640px Human mind, Human Universals png
p 11 sus jpg
Despre iubire, cu rigla si compasul. O încercare de endocrinologie euclidiană
Omul de știință stă drept, rezistă seducției misterioase și pune problema clar: în ce constă chimia acestei biologii?
p 12 sus jpg
Despre iubire și alte droguri
Iubirea romantică motivează o serie nesfîrșită de alegeri individuale și joacă un rol fundamental în elaborarea planurilor noastre de viață.
p 13 Hans Holbein, Henric al VIII lea WC jpg
Hormonii: „dirijorii” lichizi care ne schimbă corpul fizic și istoria
În epoca de formare a operei italiene, rolurile feminine erau interpretate de bărbați castrați, deveniți astfel eunuci.
640px Bloodletting 1 298x300 jpg
Profilul hormonal
Hormonii îți schimbă comportamentul sau comportamentul îți modifică profilul hormonal?
All Art is Erotic (Unsplash) jpg
Avem erotism în arta românească?
Cum rămîne totuși cu senzația că eroticul și erotismul au ocolit arta românească?
E cool să postești jpeg
Logica bunului-simț
De ce este logic să avem bun-simț chiar într-o societate care își pierde din ce în ce mai mult această noțiune?
p 10 jpg
Drumul în sus
E adevărat că bunul-simț nu poate fi construit fără simțul comun.

Adevarul.ro

image
Scandalul Dorian Popa versus restaurantul care l-a refuzat pe Cheluțu. „Ne criticați fără să ne cunoașteți” | adevarul.ro
Personalul restaurantului din Turda despre care vloggerul Dorian Popa a spus că nu l-a primit în incintă pe Cheluțu, câinele său, le-a dat replica artistului și fanilor săi.

HIstoria.ro

image
Una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor
Fără îndoială, una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor a fost scoaterea de sub cenușă a orașului roman Pompeii, redus la tăcere în vara lui 79 de erupția vulcanului Vezuviu.
image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.
image
Noiembrie 1918: O lume în revoluție
1918, așa cum este creionat de literatura memorialistică, este anul unei lumi în plină revoluție. Desfășurată de la un capăt la celălalt al continentului european, revoluția este inegală și îmbracă diverse forme.