Celovek est’ celovek – Omul este om

Vladimir TISMĂNEANU
Publicat în Dilema Veche nr. 739 din 19-25 aprilie 2018
Celovek est’ celovek – Omul este om jpeg

Grație lui Aleksandr Isaieivici Soljenițîn, cuvîntul „Gulag“ a intrat în vocabularul curent ca sinonim cu universul concentraţionar comunist. Monica Lovinescu scria odată că, dacă ar veni un nou potop și ar trebui alese trei cărți care să exprime catastrofa totalitară, acestea ar fi Arhipelagul Gulag de Soljenițîn, 1984 de Orwell și Zero și infinitul de Koestler. Într-adevăr, Soljenițîn a fost martorul suprem dintr un veac al sîrmei ghimpate, al terorii genocidare, al infamiei și cruzimii duse la paroxism. A fost cel care a explicat că totalitarismul (comunist și nazist) ar fi fost imposibil fără monstruosul ingredient ideologic. Datorită lui Soljenițîn, omenirea a aflat ce a însemnat supraviețuirea în lagărele staliniste. Cu un curaj extraordinar, el a ținut piept imensului aparat polițienesc al statului totalitar comunist. Cînd nu au mai știut cum să-l amuțească, cînd campaniile defăimătoare nu mai serveau la nimic, Brejnev, Suslov și Andropov l-au expulzat. Din exil, Soljenițîn a continuat să lupte împotriva minciunii, scriind cu o mistuitoare pasiune și adăugînd mii și mii de pagini epopeii istorice a unei Rusii martirizate. A fost una din marile conștiințe ale veacului douăzeci. A fost în egală măsură un titan al literaturii ruse și mondiale. Premiul Nobel, dezonorat prin decernarea sa unui Șolohov, a fost reabilitat în momentul cînd i s-a acordat lui Soljenițîn. Mai tîrziu, într-o discuție cu Susan Sontag, Iosif Brodsky, el însuşi laureat al premiului, insista că tot ce scrisese Soljenițîn despre crimele comuniste era adevărat. Cărțile sale, între care Primul cerc, Pavilionul canceroșilor, Roata Roșie (romanul monumental despre război și revoluție), Vițelul și stejarul, Arhipelagul Gulag fac parte dintr-un tezaur nemuritor al adevărului și demnității. Soljenițîn însă nu a fost doar creatorul unui complex univers estetic, ci și cel care a adus tema lagărelor în prim-plan, a demonstrat că utopia bolșevică era inseparabilă de distrugerea individului, de malaxarea conștiințelor și de distrugerea valorilor esențiale.

Filozof al acțiunii disidente, Sol­je­nițîn a acuzat comunismul că este o dictatură a minciunii. Pentru el, ca și pentru Berdiaiev ori Șestov, comunismul era înainte de toate o expresie a unui ateism neo-barbar. În 1967, adresîndu-se Uniunii Scriitorilor din URSS, Soljenițîn cerea intelectualilor să refuze minciuna și să trăiască în adevăr. Cuvintele sale au avut un ecou imediat la Praga, unde scriitorii cehoslovaci (Havel, Vaculik, Kohout) și-au exprimat solidaritatea cu marele romancier rus. Conceptul disident al libertății își afla originea în verticalitatea nedezmințită a lui Aleksandr Soljenițîn. Nu este necesar să fii de acord cu toate pozițiile sale – profetismul îl putea duce uneori în direcția unui naționalism rus de orientare autoritară. Important este să i se recunoască umanismul profund și devotamentul inoxidabil pentru cinste și justiție morală.

Trebuie amintit aici momentul 1963 cînd, cu aprobarea lui Nikita Hrușciov, revista Novîi Mir a publicat nuvela O zi din viața lui Ivan Denisovici. A fost o clipă eliberatoare, o răscruce în istoria spirituală a Europei de Est. Pentru prima dată, într-o publicație oficială sovietică, se scria negru pe alb, cu deplină sinceritate, despre experiența lagărelor staliniste. Se recunoștea, în fine, că sistemul era bazat pe teroare, spaimă și violență. La vremea respectivă, cu excepția Albaniei, România a fost singura țară din Europa de Est unde nu s-a publicat, în traducere, nuvela lui Soljenițîn. Cei care continuă să exalte „autonomismul“ unor Dej (la sfîrșitul vieții) ori al unui Ceaușescu ar face bine să-și amintească acest episod. Ivan Denisovici a schimbat busola literaturii din statele comuniste, a introdus o nouă matrice morală. Întreaga tablă de valori oficială era sfidată de această invitație la adevăr. Pentru că nu a îngenuncheat, pentru că a crezut în primatul spiritului, Soljenițîn a învins un sistem care s-a visat etern. Cum a scris cîndva George Kennan, nu există alt scriitor care să fi făcut atît de mult precum Soljenițîn pentru demascarea despotismului totalitar. A fost supremul martor al acuzării.

Soljenițîn a fost într-adevăr cel care, într-o vreme a înghețului totalitar, a știut cum să țină minte, s-a îndîrjit să nu uite, salvîndu-se pe sine și salvînd demnitatea culturii ruse. Față de Simonov, Fedin, Ehrenburg și Paustovski, Soljenițîn a avut un enorm dezavantaj pe care l-a transformat în șansa sa. A trăit în lagărele staliniste, nu a pactizat cu birocrația, nu a profitat niciodată de pe urma sistemului. Hannah Arendt nu a apucat să scrie despre Soljenițîn. A făcut-o un alt mare filozof politic, Claude Lefort, care a scris o superbă carte, Un homme en trop (1975). Înțelegerea totalitarismului, cum nota Roger Scruton, este imposibilă fără referința la Soljenițîn. Pentru el, Răul nu a fost cîtuși de puțin banal. În Arhipelagul Gulag avem portretele unora dintre călăii din vîrful piramidei, precum și ale celor care au servit drept echivalentul comunist al lui Kapo din lagărele naziste. Soljenițîn a fost, cum a scris cîndva Monica Lovinescu, zek-ul (deținutul) paradigmatic, tot așa cum personajul central din nuvela care a zguduit Imperiul Roșu și tot establishment-ul de stînga din Vest, O zi din viața lui Ivan Denisovici, nu era un veteran bolșevic, precum Rubaşov, eroul romanului Zero și infinitul de Koestler. Era vorba, de această dată, de un om simplu, de un zek „banal“, de una dintre milioanele de victime ale unui sistem ce se dorea apoteoza Rațiunii în Istorie.

Soljenițîn a șocat intelighenţia vestică, dar și pe senilii politbirocrați, prin atacul împotriva lui Lenin. I-a datorat mult lui Hrușciov (cel care a permis publicarea lui Ivan Denisovici în 1962), dar nu s a oprit la poziţia hrușciovistă. Critica sistemului la Soljenițîn merge la rădăcinile filozofice ale utopiei totalitare. În acest sens a editat el, în samizdat, un volum clasic intitulat Dedesubtul molozului, replică la o celebră colecţie de eseuri „Repere“ apărută la începutul secolului XX, coordonată de Nikolai Berdiaiev.

S-a scris în ultima vreme despre naţio­nalismul, ba chiar despre un fel de antisemitism al lui Soljenițîn. Nu pot intra aici în detalii. Trebuie amintit, totuși, că scriitorul a respins categoric acuzaţia de antisemitism, declarînd: „Antisemitismul este o atitudine nedreaptă, bazată pe prejudecăți împotriva întregului popor evreu. Nu există în opera mea o asemenea atitudine!“ Istoricul american Richard Pipes (el însuși evreu) a negat că ar exista o asemenea înclinație în scrierile lui Soljenițîn, inclusiv în controversata Două secole împreună. A explora implicarea unor cadre alogene (evrei, polonezi, gruzini, letoni) în practicile bolșevice nu echivalează cu îmbrățișarea ideologiei antisemite. Cînd acuzații identice au fost aduse volumului Lenin la Zürich, marele sovietolog britanic Leonard Shapiro a protestat scriind că nu există nici un fel de obsesie antisemită la Soljenițîn. Rămîne faptul că, mai ales în ultimii ani, pozițiile publice ale acestui apostol al libertății au înclinat spre un anumit autoritarism rusocentric. Dar, cum scria Anne Applebaum, autoarea unei formidabile istorii a Gulagului, bazată de mii de mărturii și documente de arhivă, opera lui a contribuit la recunoașterea drepturilor omului „ca un element legitim al dezbaterilor internaționale și al politicii externe“.

„Celovek est’ celovek“ – „Omul este om“, acest principiu etic însemna pentru Soljenițîn că individul nu poate fi umilit de aparatele statale, că demnitatea sa este non-negociabilă, că ea nu poate fi trunchiată și înjosită după cum își doresc funcționarii Răului. Soljenițîn stă sub semnul memoriei și al compasiunii. A fost un scriitor de geniu, recunoscut ca atare de intelectuali atît de diferiți, precum Raymond Aron și Heinrich Böll, Iosif Brodsky și Cornelius Castoriadis, ­François Furet și Norman Podhoretz, ­Anna Ahmatova și Andrei Saharov. Prefața traducerii franceze a lui Ivan Denisovici a fost scrisă de Pierre Daix, fostul editor al săptămînalului Les Lettres françaises, cel care, în anii ’50, negase existenţa lagărelor staliniste. Grație lui Soljenițîn, arhipelagul Gulag a căpătat un loc indelebil pe harta istorică a omenirii. A fost, de fapt, un continent al eroismului și al disperării, al crimei și al supraviețuirii.

Cărţile lui Soljenițîn rămîn în istoria literaturii alături de Amintiri din casa morților de Dostoievski și de poemul „Requiem“ al Annei Ahmatova. Citesc despre faptul că numele său nu mai spune mare lucru tinerilor din Rusia, și nu numai. Soljenițîn a protestat împotriva consumerismului idiotizant și a devenit el însuși victima acestui mod de autodistrugere spirituală. Ceea ce nu înseamnă, însă, că vocea sa este sortită să se stingă în neantul abulic al indiferenței. Există un film extraordinar, Dialoguri cu Soljenițîn, făcut de Aleksandr Sokurov (fostul asistent al lui Tarkovski, el însuși unul dintre marii regizori ai lumii de azi). Recomand din suflet TVR să-l difuzeze. Este o lecție de filozofie morală și demnitate spirituală. 

Vladimir Tismăneanu este profesor la Universitatea Maryland, SUA.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

Popescu
Gică Popescu, revoltat de ce pățesc românii din cauza străinilor: „Băi oameni buni, nu se poate așa!“
Decăderea fotbalului românesc continuă să-l șocheze pe fostul căpitan al tricolorilor.
tiruri 2 jpg
Două tiruri s-au ciocnit pe DN25. Unul dintre șoferi a rămas încarcerat, fiind grav rănit
Un accident rutier grav a avut loc sâmbătă noapte, pe DN 25, în județul Galați. Două tiruri s-au ciocnit frontal, iar în urma impactului puternic un șofer a rămas încarcerat, fiind grav rănit.
Ioan-Marcel Boloș FOTO gov.ro
Boloș: Pensiile speciale trebuie să rămână. Le au și alte state europene
Pensiile speciale trebuie să rămână, susține Marcel Boloș, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, declarând că și alte state europene au astfel de pensii.

HIstoria.ro

image
Bălcescu, iacobinul român despre care nimeni nu mai vorbește
Prima jumătate a veacului al XIX-lea a reprezentat pentru Ţările Române un timp al recuperării. Al recuperării parţiale – ideologice şi naţionale, cel puţin – a decalajului ce le despărţea de Occidentul european. Europa însăşi este într-o profundă efervescenţă după Revoluţia de la 1789, după epopeea napoleoniană, Restauraţie, revoluţiile din Grecia (1821), din Belgia şi Polonia anului 1830, mişcarea carbonarilor din Italia, toată acea fierbere socială şi naţională, rod al procesului de industria
image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Victor Babeș, cel mai elegant savant român
Victor Babeș a fost savant, profesor universitar, unul dintre cei mai renumiți oameni de știință, cunoscut și recunoscut în toată lumea. Când apărea profesorul Babeș la catedră, sau cu alte ocazii, acesta era îmbrăcat impecabil, foarte elegant, având o ținută exemplară.