Cei mici, între spaime mari

Doru CĂSTĂIAN
Publicat în Dilema Veche nr. 941 din 21 – 27 aprilie 2022
Cei mici, între spaime mari jpeg

Este esenţial să vorbim despre frică, anxietate şi spaimă la elevii români. Pentru că a fi elev în România aduce adesea cu deprinderea de a trăi murat cu totul într-un cocon de nelinişte. Am trăit-o şi eu la vremea mea, o trăiesc mulţi alţii acum. Un studiu recent (1 aprilie 2022, disponibil pe www.cdc.gov) al Centrului pentru Combaterea şi Prevenţia Bolilor a arătat rate neobişnuit de mari ale tulburărilor psihiatrice la adolescenţi şi, de asemenea, rate neobişnuit de mari ale ameninţărilor cu suicidul şi încercărilor de suicid. Nu este, în principiu, o surpriză. Era de aşteptat ca cei doi ani de pandemie să producă o înrăutăţire a stării generale la elevi, profesori, părinţi. Ce este însă o surpriză pentru mine se referă mai degrabă la încremenirea în (lipsa de) proiect care caracterizează şcoala românească aproape dintotdeauna. M-aş fi aşteptat, în optimismul meu cu scrupule, ca toată această perioadă de fragilitate să crească sensibilitatea instituţională cu privire la problema gravă şi ubicuă a sănătăţii mintale în şcoli, m-aş fi aşteptat ca plaja conceptuală a stării de bine şcolare (deloc identificabilă cu voioşia ineptă) să găsească, după doi ani de suferinţă şi inadecvare, altă priză în imaginarul strategic al conducătorilor (la toate nivelurile) şcolilor româneşti. După o perioadă atît de dificilă, m-aş fi aşteptat ca evaluarea riguroasă şi exhaustivă a stării de sănătate psihică în şcoli să fie o prioritate, la fel cum m-aş fi așteptat să fie o prioritate ameliorarea relelor produse de cuplarea atît de improbabilă a unei pandemii cu un război sîngeros. Nu vedem, însă, decît sporadic şi nereprezentativ cîte ceva din toate astea. Am văzut în schimb şcolile, desigur, cu anumite excepţii, revenind rapid la căile bătătorite, la vechile metehne ale ascunderii cu spaimă a spaimei sub preş. Începînd cu ministrul Educaţiei, atitudinea condescendent-autoritară, ca să nu spun dispreţuitoare, la adresa celor mai mici în rang a revenit în miezul leadership-ului nostru educaţional mai vioaie ca niciodată şi la fel de ineficientă ca întotdeauna. Într-o vreme în care ar conta mai mult decît oricînd să fim empatici, implicaţi şi organizaţi, armata somnambulă a funcţionarilor a reluat, cu forţe proaspete, controalele, verificările, punerile la punct. Am reluat olimpiadele şi concursurile şcolare pe repede-înainte pentru că alte moduri de a evalua performanţe nu ştim sau nu vrem să ştim. Şi, bineînţeles, le-am reluat cu mare voioşie, spre uşurarea celor care reduc convenabil profesia la asta şi a vînzătorilor de pişcoturi, fără să ne punem vreo secundă problema impactului psihologic pe care l-ar putea avea stimularea competiţiei, uneori acerbe şi neprincipiale, asupra unor copii şubreziţi de duritatea perioadei abia traversate. Pe scurt, sistemul pare să fi revenit repede la forma gri, lipsită de dinamism, viaţă şi chip, cu care ne-a obişnuit de trei decenii încoace. Mă văd silit să conchid că, pentru mulţi dintre noi, vieţile interioare ale copiilor reprezintă încă un inconvenient şi un obstacol jenant. Spaimele, temerile, anxietăţile sînt doar probleme a căror rezolvare (deseori incertă) durează mult şi riscă să afecteze suprafaţa de porţelan a unui kitsch cu pretenţii de monument. S-a vorbit mult despre inadecvarea la realitate a şcolii româneşti. Deşi am militat mereu pentru nuanţe şi am refuzat să preiau pauşal reproşuri făcute în termeni vagi, e de datoria mea să fac această remarcă: dacă există o inadecvare la real a şcolii, nu mă îngrijorează atît lipsa unei empirii voioase (ca aceea care ne face să vrem să învăţăm formula perimetrului doar măsurînd curtea şcolii sau care cere ca studiul cefalopodelor să se facă numai la muzeul de ştiințele naturii), cît lipsa unei adecvări umane şi morale la mizele şi bătăliile prezentului. Ignorăm tribulaţiile psihologice ale interiorităţii, aşa cum ignorăm aspiraţia spre verticala principiilor, spre moralitatea dezirabilă întru care ar trebui (inclusiv conform documentelor programatice) să ne educăm copiii. De-a lungul anilor, profesorimea a ratat constant marile discuţii, marile bătălii etice şi polemicile de substanţă din societate (fie că ne referim la situaţii structurale legate de funcţionarea şcolii, fie că ne referim la cazuri punctuale cu ecouri şi efecte profunde pentru sănătatea morală a naţiunii, cum ar fi povestea recentă a kompromat-ului Emiliei Şercan). Pur şi simplu, în ciuda numeroaselor eforturi venite de la firul ierbii, sistemul educaţional pare încremenit iremediabil într-o stază nefirească şi amorală care îl face deopotrivă ineficient şi necredibil. Iar forţele interne capabile să scoată acest leviatan din amorţeală par momentan insuficiente şi, tocmai de aceea, această paralizie mă face, la rîndul meu, să privesc cu teamă şi neîncredere viitorul şcolii româneşti.

Spaima şi temerile nu vor dispărea, cu totul, vreodată. Ţin de ADN-ul profund al speciei şi, atît timp cît nu ne înghit şi nu ne redefinesc stihiile transumane, ne putem aştepta ca ele să rămînă cu noi. Surprinzător, poate, pentru unii, ele pot fi privite şi ca porţi spre umanitatea noastră, ca oportunităţi pentru a le da chip elevilor noştri, căi subtile spre psihologie, filozofie şi artă, către sufletul invizibil şi dezorientat al elevilor noştri. Prevăd criticile acestei poziţii. Dar, nu, ce propun aici nu e dădăceală ieftină şi remedii la modă pentru snow flakes. Adevărata umanitate se cîştigă cu fermitate, tărie şi disciplină interioară. Slabi şi amorfi sîntem însă atunci cînd abandonăm în praf verticala virtuţilor, atunci cînd fugim fără încetare, autosuficienţi şi superficiali, de întrebările şi provocările esenţiale. Ştiu, nu e uşor, cunosc deprimanta lege psiho-sociologică ce ne spune că un sistem de învăţămînt nu poate fi substanţial mai bun decît societatea în care funcţionează. Dar, dacă există un loc de unde pot începe revoluţiile minţii şi ale inimii, acel loc nu se află decît în şcoală. O şcoală din care să putem privi spre viitor în sfîrşit cu încredere, fără spaimă şi neputinţă.

Doru Căstăian este profesor de filosofie și științe socio-umane, publicist, traducător.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

episcopia tulcii jpg
Ierarhi menționați în scandalul sexual cu deputatul Bălășoiu în prim-plan. Scrisoarea care poate arunca în aer BOR
Numele a patru ierarhi ai Bisericii Ortodoxe apar menționate într-o scrisoare adresată Patriarhului României, în care înaltelor fețe bisericești li se aduc acuzații grave de natură sexuală. Prelații se apără și spun că acuzatorul este un frustrat.
 Mobilizare partiala - rusi trimisi la razboi FOTO Profimedia
Bătaie între soldați și recruți la o bază militară din regiunea Moscova: Poliția Militară a intervenit pentru a calma spiritele
Soldați aflați sub contract și bărbați recent mobilizați pentru război s-au luat la bătaie la baza Alabino, din regiunea Moscova, după ce aceștia din urmă s-au opus confiscării telefoanelor mobile.
elon musk foto profimedia
Dispută între Musk și Zelenski asupra unui „plan de pace” propus de cel mai bogat om din lume
Miliardarul american Elon Musk le-a cerut luni utilizatorilor pe Twitter să se pronunţe asupra unui plan pentru a pune capăt războiului Rusiei în Ucraina, condamnat imediat de ucraineni, inclusiv de preşedintele Volodimir Zelenski.

HIstoria.ro

image
Au purtat voievozii români coroane?
De la Nicolae Alexandru și Alexandru cel Bun până la Mihai Viteazul și Constantin Brâncoveanu, coroana a fost mereu prezentă în portretele votive ale domnitorilor din Țara Românească și Moldova. Cu toate acestea, misterul care înconjoară coroanele medievale românești nu a fost (încă) elucidat...
image
Polonia cere Germaniei despăgubiri de război de 1,3 trilioane de dolari. Ce speră Polonia să obțină?
Ministrul de Externe al Poloniei, Zbigniew Rau, a trimis o notă diplomatică la Berlin prin care Varșovia cere Germaniei despăgubiri de război în valoare de 1,3 trilioane de dolari. Germania consideră în mod oficial că această chestiune este închisă.
image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.