„Ce vor socialiştii români?“ – crearea PSDMR în 1893

Dan DRĂGHIA
Publicat în Dilema Veche nr. 674 din 19-25 ianuarie 2017
„Ce vor socialiştii români?“ – crearea PSDMR în 1893 jpeg

Au trecut puțin mai mult de trei ani de cînd, în toamna anului 2013, într-o atmosferă ultra-festivistă, un PSD aflat în plină glorie sărbătorea „120 de ani de social-democrație în România“. Fostul PDSR își asuma astfel, definitiv, la 12 ani după controversata fuziune cu PSDR din 2001, întreaga istorie a social-democrației românești, pe care PSD susține că o duce mai departe.

Spre deosebire de anvergura actuală a social-democrației PSD-iste, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea socialismul era un curent politic mai degrabă necunoscut în România. Construcția Partidului Social Democrat al Muncitorilor din România, înființat la 31 martie 1893, se poate spune că a început în anul 1881. Atunci, la presiunile Rusiei, confruntată cu asasinarea țarului Alexandru al II-lea de către revoluționarii socialiști, autoritățile române au arestat mulți socialiști locali și au forțat mișcarea să se reorganizeze pe alte coordonate. Pînă în 1881, socialismul românesc a reprezentat o colecție eclectică de idei, accentuat radicale și chiar anarhiste, multe venind din Rusia. Orientați mai mult spre acțiunea politică subversivă, primii socialiști români nu au reușit să își promoveze ideile într-un mediu social lipsit de muncitori și guvernat de un regim ostil activităților politice care excedau sistemul celor două partide în curs de formare, Național-Liberal (1875) și Conservator (1880). După 1881 însă, inițiativa a fost preluată de „socialiștii legaliști“, iar mișcarea și ideile sale au început să se facă simțite în cadrul marilor dezbateri ale epocii, profilîndu-se pe modelul social-democrației germane.

Mai întîi s-a dezvoltat presa socialistă modernă. Au apărut publicațiile Contemporanul și Revista socială la Iași, respectiv Emanciparea și Drepturile omului la București. Acestea au reprezentat vîrful de lance al socialiștilor în polemica pe marginea a cît de „exotic“ este socialismul în România, dar și principalele mijloace prin care au fost răspîndite ideile socialiste. Suma și corolarul acestor idei a fost lucrarea programatică a socialismului românesc de secol XIX, Ce vor socialiștii români? Expunerea socialismului științific și Programul socialist, publicată în patru numere consecutive ale Revistei sociale din anii 1885-1886. În aceasta, Constantin Dobrogeanu-Gherea face o expunere generală a socialismului, pentru a se opri, în a doua parte a studiului, asupra socialismului din România. Aici lămurește mai întîi de ce socialismul nu este „o plantă exotică“, arătînd că acesta nu este mai străin contextului românesc decît liberalismul și „formele fără fond“ pe care acesta din urmă le-a adus în România. În ultima parte, pornind de la analiza realităților sociale din țară, Constantin Dobrogeanu-Gherea, și socialiștii prin el, propune o serie de soluții, care se constituiau formal în măsurile din programul socialist. Printre altele, în materie politică, se cerea votul universal direct, autonomia comunală, libertatea cuvîntului și de asociere, laicitate prin desființarea bugetului cultelor, învățămînt liber și gratuit sau egalitatea femeii, în timp ce din punct de vedere economic erau cerute împroprietărirea comunelor, impozitul progresiv, credit accesibil pentru țărani/meșteșugari/muncitori sau prioritatea comunităților locale în gestionarea alimentelor și locuințelor.

Dincolo de idei însă, constituirea PSDMR a beneficiat și de un context favorabil, care a fost speculat printr-o activitate mult mai susținută a militanților socialiști. Din perspectivă socială, pe fondul măsurilor protecționiste ale guvernului, anii 1880-1890 au marcat și apariția unui proletariat industrial incipient. Greutățile muncitorilor s-au adăugat celor ale meșteșugarilor, generate de desființarea breslelor în 1873. Peste toate, nemulțumirile crescute ale țăranilor au dus la izbucnirea răscoalelor din 1888, toate acestea crescînd aderența la mișcarea socialistă. Și scena politică le-a fost favorabilă: conservatorii au preluat guvernarea în 1888, astfel că liberalii au cultivat o anumită alianță cu socialiștii, aducînd lideri socialiști precum Ioan Nădejde și Vasile Morțun în Parlament și încurajînd ambițiile politice socialiste. Nu în ultimul rînd, a contat și racordarea socialiștilor la mișcarea internațională, exprimată cel mai bine prin sărbătorirea pentru prima dată în România a zilei de 1 Mai, în 1890. Numărul de cluburi socialiste în orașele de provincie și la sate a crescut suficient de mult pentru a se constitui o masă critică reprezentativă la nivel național, care să dea legitimitate Congresului din 31 martie – 3 aprilie 1893. Partidul s-a înființat astfel formal prin adoptarea unui program ce îmbina ideile lui Gherea din Ce vor socialiștii români? și prevederile programului de la Erfurt din 1891 al social-democraților germani. 

Dan Drăghia este lector asociat la Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București. A fost cercetător în cadrul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Exilului Românesc.

Foto: adevarul.ro

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Cât vor plăti turiștii pentru o noapte de cazare în Mamaia, de 1 Mai: prețurile concurează cu cele din Dubai
Pentru minivacanța de 1 Mai, cele mai căutate stațiuni rămân Mamaia Nord și Vama Veche. Hotelierii și comercianții au majorat prețurile, concurând cu destinațiile de lux de pe planetă.
image
Penurie de alimente și creșteri de prețuri fără precedent în Marea Britanie din cauza vremii nefavorabile. „Piețele s-au prăbușit”
Marea Britanie se confruntă cu penuria de alimente și cu creșterea prețurilor, deoarece vremea extremă legată de schimbările climatice provoacă producții scăzute în fermele locale și în străinătate, potrivit The Guardian.
image
Kremlinul cumpără Găgăuzia folosind o schemă sovietică
Într-o analiză pentru CEPA Irina Borogan, jurnalistă de investigații, și Andrei Soldatov, expert în serviciile secrete ruse arată mecanismul prin care regimul Putin cumpără în mod deschis influență în țările vecine.

HIstoria.ro

image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.
image
Un proces pe care CIA l-a pierdut
În toamna lui 1961, CIA se mută din Washington în noul şi splendidul sediu de la Langley, Virginia.
image
Oltcit, primul autovehicul low-cost românesc care s-a vândut în Occident
La Craiova se produc automobile de mai bine de 40 de ani, mai exact de la semnarea contractului dintre statul comunist român şi constructorul francez Citroën. Povestea acestuia a demarat, de fapt, la începutul anilor ’70, când Nicolae Ceauşescu s- gândit că ar fi utilă o a doua marcă de mașini în România.