Ce te faci cînd roşia e obligată să fie roşie?

Publicat în Dilema Veche nr. 493 din 25-31 iulie 2013
Ce te faci cînd roşia e obligată să fie roşie? jpeg

Cînd, în decembrie 1989, s-au umplut străzile de oameni disperaţi de foame, de frig, de frică, unul dintre sloganurile frecvent auzite şi păstrate în memoria efemeră a zidurilor bucureştene şi ale marilor oraşe de provincie suna „Libertate, te iubim, ori învingem, ori murim!“

Priveam cu jind peste Cortina de fier, atît cît se putea, imaginîndu-ne cum e viaţa în ţări unde principiul de bază al funcţionării în interiorul reţelei sociale nu e interdicţia. Constrîngerea, cu forma agravată a interdicţiei, a marcat existenţa noastră cotidiană în spaţiul autoritar şi sufocant al lui „nu e voie“. Ea ne-a făcut să tragem, apoi, consecinţele amputării propriului discernămînt: în faţa unor decizii colective majore, cu impact direct asupra libertăţii şi a bunăstării fiecăruia, cum au fost, de pildă, primele alegeri „democratice“ din mai 1990, spiritul liber a luat o pauză de somn. Numeroase sînt exemplele, mai ales în primii ani de libertate, cînd am putut vedea în ce măsură interdicţia, ca metodă de guvernare, îl poate văduvi pe cetăţean de o minimă gîndire autonomă.

Pînă la urmă, o discuţie despre interdicţie într-un regim politic – oricare ar fi el – implică, în mod natural, o discuţie paralelă despre sensurile libertăţii politice şi raporturile ei cu un anumit tip de constrîngere, propriu vieţii în societate. A reglementa nu înseamnă, evident, acelaşi lucru cu a interzice. Şi probabil că în spaţiul cuprins între cele două limitări ale libertăţii, una venind din sfera unei asumări liberale, democratice, a ordinii, şi a doua – mai degrabă din inspiraţia autoritară ori paternalistă, se naşte zona gri a abuzului de interpretare, a absurdului ori a lipsei de măsură.

Cuvintele mari, frazele sforăitoare, elanurile irepresibile stîrnesc astăzi, privind în jurul nostru, după 23 de ani, zîmbete condescendente. „Da, am avut libertatea, şi la ce ne-a folosit?“ – vor spune, amar, unii. „Nu, de libertate adevărată, democratică, civilizatoare, nu am avut niciodată parte“ – vor replica, strîmbînd din nas în faţa abuzului de cuvinte, alţii.

Din 2007, am putut experimenta un alt tip de abordare a interdicţiei. În mitologia urbană a preaderării, se vorbea de regulamente europene privind dimensiunea şi culoarea merelor, a roşiilor, a castraveţilor şi dovleceilor şi alte asemenea năzdrăvănii. Într-o ţară încă foarte sensibilă la raporturile dintre spaţiul public şi privat, unde, în mod tradiţional, istoric (încă de la Regulamentele Organice!), orice tentativă de reglementare e privită cu suspiciune, unde cetăţeanul se umple de indignare autohtonistă cînd i se spune cum să-şi vopsească gardul sau să taie porcul, toată zvonistica legată de mania reglementativă a birocraţilor de la Bruxelles părea uşor neverosimilă.

Cu toate acestea, într-un fel, neverosimilul s-a produs. Am intrat şi noi în maşinăria birocratică europeană, cu toate avantajele, dar şi absurdităţile ei. Pînă la urmă, fiind vorba de un aparat birocratic imens, el există, ca peste tot, şi pentru propria, perpetua regenerare. Reglementările pe hîrtie cheamă, la rîndul lor, alte hîrtii. Cel mai aprig apărător al dezvoltării durabile devine astfel şi cel mai redutabil devorator al pădurilor.

În limbajul de lemn al Uniunii Europene, al cărei membru am devenit, după ani de aşteptare mai mult sau mai puţin disperată, interdicţia poartă diverse nume şi se ascunde sub umbrela mai multor categorii de eufemisme. „Sănătatea consumatorului“, „Siguranţa cetăţeanului“, „protecţia mediului“ etc. Îndărătul lor, funcţionarii europeni comit, în fapt, miniatentate la discernămîntul cetăţeanului, transformînd zecile de milioane de europeni într-o masă indistinctă de adulţi infantilizaţi, în perpetuă nevoie de reguli precise. Lună de lună, de la Bruxelles mai aflăm ce, cum şi cît trebuie să bem, să mîncăm, să respirăm, să fumăm, să citim. Interdicţiile europene de acest tip, traduse în reglementări, se îndepărtează din ce în ce mai mult de idealul european al protejării diversităţii în toate ipostazele ei şi cu atît mai mult de ideea protejării libertăţilor cetăţeneşti, pe care instituţiile politice ale Uniunii Europene le garantează.

Luaţi de valul unei uniformizări pînă la un punct benigne şi cu efecte benefice în multe domenii (scăderea tarifelor la roaming e un exemplu relevant pentru buzunarele europene), birocraţii europeni pierd din ce în ce mai limpede din vedere scopul instituţiilor pe care vremelnic le animă şi care privesc tocmai garantarea autonomiei individuale, în raport cu un organism birocratic devorator şi, după cum se vede, cu certe tendinţe patriarhale. Or, frontiera dintre reglementări democratice şi interdicţii paternaliste e atît de fragilă, încît principala preocupare a tuturor formelor omeneşti de asociere politică ar trebui să fie, înainte de toate – vorba liberalului Benjamin Constant –, „libertatea individuală: pe ea se sprijină morala publică şi privată, fără ea nu există nici pace, nici demnitate, nici fericire“.

Raluca Alexandrescu este lector univ. la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii Bucureşti.

Foto: L. Muntean

index jpeg 2 webp
Pantofii lui Van Gogh
Este înțelegerea pașnică, în febrila încrîncenare de a nu mai vrea să înțelegi nimic.
p 10 jpg
Boema ca o operă
În opera lui Puccini, marile încercări ale vieții (iubirea și moartea, boala, prietenia) sînt livrate în forma lor epurată, căci personajele le trăiesc boem.
p 11 desen de J  J  Grandville jpg
Paris, ultimii boemi
Cum recunoști azi un boem, la Paris?
image png
În stație la Boema
Pentru Ozun, „stația” boemei trece, așadar, fără să lase urme nici măcar în amintire.
image png
Îndreptar boem
Să reținem amprenta lăsată de acești grozavi pictori asupra istoriei artei, asupra dumneavoastră, asupra mea.
p 13 jpg
Trei roluri ale boemei în cultura română
Fără îndoială, boema e una dintre puterile literaturii și artei asupra societății.
p 14 jpg
Boemul, un desuet?
De aceea, viața boemă a fost și fericit asociată cu aristocrația interioară și eleganța profunzimii.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Începe vara
Tranziția pe care o aduce toamna poate fi de multe ori delicată, ca o dulce amînare.
11642099644 1a9d5559e6 o jpg
A treia fiică a anului
Toamna întind mîna după paharul de vin și fotografii vechi, mă duc la tîrgul de cărți, ascult teatru radiofonic.
Chisinau Center4 jpg
Toamna-Toamnelor
Pentru mine, Chişinăul devenise, încet, un oraș galben, despre care îmi plăcea să spun că găzduiește Toamna-Toamnelor.
p 11 sus Sonata de toamna jpg
Lasă-mi toamna
În „Sonata de toamnă” (1978), Ingmar Bergman dedică acest anotimp transpunerii unei întîlniri dintre o mamă și o fiică înstrăinate.
31524231041 19fca33e3b o jpg
Viața începe cînd cade prima frunză
Și-acum, la 33 de ani, îmi cumpăr haine noi odată cu fiecare început de toamnă, de parcă m-aș pregăti iar pentru școală.
p 12 sus WC jpg
Delta
Septembrie era pentru noi și luna marii traversări a lacului Razelm.
51604890122 85f6db3777 k jpg
Toamna vrajbei noastre
„Nu «Rarul umple carul», ci «Desul umple carul»!“
3035384225 17c8a2043e k jpg
Toamna între maşini paralele
Ne mai amintim cum arăta o toamnă în București în urmă cu 17 ani?
p 14 WC jpg
p 23 WC jpg
Make tea, not war
Ori de cîte ori englezii nu se simt în largul lor într-o situație (adică aproape tot timpul), pun de ceai.
image png
SF-ul din viețile noastre
Dosarul de acum e o revizitare a unor epoci dispărute.
p 10 la Babeti WC jpg
Cine te face voinic?
Iar azi – numai săpunuri bio, zero clăbuc, sau geluri antibacteriene, zero miros.
image png
Sînt atît de bătrîn, că
Sînt atît de bătrîn, că în copilăria mea dudele se mîncau de pe jos, din praf.
image png
În tranziţie
O zi şi o noapte a durat, cred, aşteptarea pe trotuarul primului McDonald’s, pentru un burger gratuit.
p 11 la Rugina jpg
Avem casete cu „Casablanca“
Fell in love with you watching Casablanca.
p 12 la Mihalache jpg
Unde ești?
„Și după aia pot să plec?” „În nici un caz!” „Nu mai înțeleg nimic!”, se bosumflă. Nu știu dacă e ceva de înțeles, m-am gîndit, dar nu i-am mai spus.
image png
Cu o bursă de studii la Berlin
Mă întreb cum s-ar mai putea realiza astăzi experiența unei călătorii în care totul nu e planificat dinainte pe Internet

Adevarul.ro

image
Răzbunarea unui patron disperat că îl abandonează angajații. „Sunt sigur că o să-mi săriți în cap cu treaba asta”
Tot mai mulți antreprenori se plâng nu doar de faptul că își găsesc cu greu angajați, dar și că mulți dintre ei pleacă după doar câteva săptămâni și îi lasă baltă, fără preaviz și fără să suporte niciun fel de consecințe. Un patron crede că a găsit soluția la această problemă
image
Mircea Badea: „De ce să stea Simona Halep în România?! O viață ai, cu toată dragostea pentru țară”
Prezentatorul de la Antena 3 comentează decizia sportivei de se muta la Dubai.
image
Româncă gravidă în nouă luni, înjunghiată în Țara Galilor. Motivul pentru care agresorul, tot român, o urmărea de o lună
Andreea Pintili, o româncă de 29 de ani care locuiește în Țara Galilor, a fost înjunghiată de mai multe ori de un conațional care o urmărea și posta pe TikTok clipuri cu ea și cu copiii săi.

HIstoria.ro

image
Moartea lui Aurel Vlaicu. Concluziile anchetei
În cursul anchetei în cazul accidentului aeronautic în care și-a pierdut viața Aurel Vlaicu (31 august/13 septembrie 1913) s-au conturat două ipoteze, pe care locotenentul av. Gheorghe Negrescu le prezintă astfel:
image
Zguduitoarea dramă amoroasă din Brăila, care a captivat presa interbelică
În anii 1923-1924, numita Anny Bally din Brăila, „de o frumuseţe rară“, a încercat să se sinucidă din dragoste. În 8 noiembrie 1924, tot din amor, şi-a împuşcat iubitul, după care s-a împuşcat şi ea.
image
Importanța stației NKVD de la Londra în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
În 1941, stația NKVD de la Londra era cea mai productivă din lume, comunicând Moscovei 7.867 de documente diplomatice și politice, 715 documente pe probleme militare, 127 referitoare la aspecte economice și 51 legate de activități sau operațiuni ale serviciilor de informații.