Ce nu se vede

Publicat în Dilema Veche nr. 395 din 8-14 septembrie 2011
Unde s a dus romantismul? jpeg

Orice-am face şi oricît am fantaza, moartea rămîne un lucru inestetic şi indecent. Sîntem programaţi să ne speriem, apoi să conştientizăm ideea, dar să ne raportăm la ea ca şi cînd şi-ar face mendrele întotdeauna cu alţii şi în altă parte. Şi, totuşi, în corpul pe care îl ştiu atît de bine şi-l îngrijesc cu atenţie, creşte un desen ciudat. 

1981. Prima amintire despre moarte: Dana, cu cîţiva ani mai mare decît mine, a avut un accident de karting. Nu fuseserăm prietene, doar vecine. Timp de cîteva zile, toată lumea de pe strada noastră povestea ce se întîmplase, cum volanul maşinii îi intrase fetei în abdomen, pierduse mult sînge şi nu mai putuse fi salvată. Cînd m-am dus s-o văd (după îndelungi parlamentări cu ai mei, obţinusem această favoare), aveam pregătită imaginea fetei moarte: un ficat imens, zdrobit de o fierătanie. Ea stătea însă cuminte pe masa din sufragerie, îmbrăcată într-o rochie de mireasă. Nici urmă de sînge sau de bucăţi de kart. Totul era alb şi curat. N-am mai intrat niciodată de-atunci în casa Danei. Nu ştiam cum arată un ficat sănătos, cu atît mai puţin unul zdrobit, dar mi s-a părut nedrept să ştergi urmele adevărate, să cosmetizezi într-atît de tare povestea unei morţi. Am visat-o mult timp după aceea pe fată cum îşi căuta bezmetică prin curtea şcolii volanul kartului cu care alergase şi cîştigase nenumărate curse. 

2004, o seară de sîmbătă. Stau împreună cu alţi trei prieteni în faţa ecranului unui computer. Aşteptăm relaxaţi ca imaginea să pornească de pe DVD. Scurtmetrajul documentar The Act Of Seeing With One’s Own Eyes/ Actul de a vedea cu proprii ochi, din 1971, al regizorului Stan Brakhage, începe cu o uşă care duce într-o cameră de disecţie. Totul s-a filmat la morga din Pittsburgh, iar condiţia pusă de spital – cadavrelor să nu li se arate feţele. 

De la episodul din copilărie, cînd nu fusesem în stare să ficţionalizez moartea Danei şi mă simţisem minţită de imaginea ei prelucrată, am luat contact cu tot felul de imagini violente. În ficţiune şi în realitate. Zilnic, cîţiva prizonieri cer îndurare pe ecranul televizorului meu dimineaţa, iar seara aflu că au fost decapitaţi. A doua zi, am uitat, vin alte naraţiuni, mai violente, la rînd. Atentatele teroriste şi mărturiile supravieţuitorilor funcţionează ca cele mai violente, dar şi cele mai reuşite scenarii de filme horror. Cum să mă mai impresioneze o cameră de filmat de acum o grămadă de ani, care nu face altceva decît să scotocească printre rărunchii unor cadavre? Nu le văd nici o secundă chipurile celor care manevrează instrumentele, ci doar corpurile neînsufleţite ale oamenilor fără feţe sau nume, de diferite vîrste şi rase, supuse acestei operaţiuni laborioase. Fără sonor, filmat pe 16 mm, experimentul durează cam un sfert de oră. Trupurile deschise sînt de femei şi bărbaţi, tineri şi bătrîni, supli şi graşi, iar mădularele lor acaparează întreaga imagine. Extrase pe rînd, organele vitale devin un fel de obiecte de artă în miniatură: rinichii diferă de la un corp la altul, nici inimile nu par la fel, ca să nu mai vorbesc de carcasele transparente ale trunchiurilor care ajung, la un moment dat, să fie în întregime curăţate şi apoi spălate cu cîte un jet puternic de apă. Corpul uman însuşi e o instalaţie complicată, cu nenumărate elemente, iar în maniera în care cadavrele sînt filmate, îmi doresc să le ating, să le simt suprafaţa mucilaginoasă. Nimic nu e interpretat, din montaj imaginea are toate zgîrieturile autenticităţii. Hiperrealismul disecţiilor e din cînd în cînd scurtcircuitat doar de detalii aparent insignifiante: un fir de telefon care se lipeşte de un halat pătat de sînge, mişcîndu-se în ritmul unei presupuse conversaţii, creierul unuia dintre pacienţi – o dantelărie de macrameuri sofisticate – stă cuminte pe o masă, după ce craniul i-a fost secţionat cu un aparat care arată ca un polizor, plămînii şi intestinele femeii cu sîni frumoşi par la fel de fioroase ca şi mădularele bărbatului gras care a fost „decopertat“ de un strat gălbui şi consistent de ţesut adipos. Totul se termină cu aceeaşi uşă de la camera de disecţie care se închide. Moartea a fost demontată cu minuţiozitate, imaginile crude, violente prin nuditatea lor decontextualizată, la care eşti programat de regulă să te sperii, să te oripilezi, mi-au plăcut şi-mi doream să văd din ce în ce mai mult. Viscerele mi se serviseră simplu, doar ochiul meu le reinterpreta. Nu existau contextul, cauzele deceselor, istoriile personale, felul în care s-au mişcat, au vorbit sau cît de pasionali fuseseră posesorii corpurilor explorate. Nu sînt sigură nici că metafora din alt film, cea cu sufletul care cîntăreşte 21 de grame, funcţionase în cazul lor şi dacă, în momentul morţii, au pierdut în greutate exact atît... Am asistat însă la o proiecţie nonşalantă, necruţătoare a organicului, a biologicului. Discursul de ciné-vérité a reuşit saltul de la o banală lecţie de anatomie, la o introspecţie în zona ascunsă, pe care nici o oglindă din lume nu e în stare să ne-o arate, de care mi-e teamă, dar mă simt atît de ataşată. 

Dacă s-ar mai deschide o dată uşa, filmul s-ar relua altfel. Pe masa de disecţie, aş fi întinsă chiar eu: o femeie tînără, cîteva vise cam fleşcăite, o splină mică (pe care o doctoriţă mi-a găsit-o greu la ecograf) fără apendice şi decedată din motive necunoscute, dar cine ştie ce nebunie imagistică, ce plăceri estetice violente ar stîrni structurile alambicate ale plămînilor mei, esofagul zvelt sau coastele sidefii?

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Libertățile lui Niță
Dosarul de față marchează un secol de la acea Constituție și o privește cu luciditate.
constitutia din 1923 2 jpg
Triumful efemer al brătianismului – Constituția de la 1923
Constituția de la 1923 este, în termeni politici, juridici şi simbolici, apoteoza lui Ioan I.C.Brătianu
img jpg
De la formă la forță: starea de asediu
O altă Constituție urma să fie proclamată la sfîrșitul lui februarie 1938, instaurînd formal autoritarismul carlist.
p 11 Carol al II lea WC jpg
Între bovarism și realitate tradiții constituționale la centenar
Constituția din 1923 e mai mult un abandon al constituționalizării și, în felul ei, un pas precar spre maturizare.
p 12 Juliu Maniu WC jpg
p 13 Statuia lui Ion I C  Bratianu WC jpg
Cît de liberală putea fi Constituția din 29 martie 1923?
Din punct de vedere politic, adoptarea Constituției României Mari reprezintă un considerabil succes al PNL.
culisele promulgarii constitutiei din 1923 bataie ca in filme in jpg
A fost suficient să vi se prezinte chestiunea femeilor...
Dl. V. Pella: Ce legătură are igiena cu drepturile politice ale femeilor?
Mîntuirea biogeografică jpeg
Azi, cu gîndul la mîine
Preocuparea pentru sustenabilitate are, în tot cazul, o natură problematizantă, interogativă, deschisă, care nu poate decît să placă „omului cu dileme”.
Green office space jpg
Despre sustenabilitate, azi
Consumul sustenabil nu presupune, implicit, o renunțare la consum, ci presupune, mai degrabă, o schimbare a comportamentului consumatorilor
p 14 Uzina electrica Filaret WC jpg
Electrificarea Bucureștiului
Orașul București a fost iluminat succesiv cu: lumînări de seu, păcură, uleiuri grele, petrol și electricitate.
Construction workers raising power lines   DPLA   fd565d9aa7d12ccb81f4f2000982d48a jpg
Uzina de Lumină – o istorie de peste un secol
Drept urmare, Uzina de Lumină a continuat să funcționeze doar ocazional, în caz de avarii în sistem, pînă în 1973, cînd, după 74 ani, și-a încheiat definitiv funcționarea.
p 10 jpg
În numele generațiilor viitoare
Cum privim spre generațiile viitoare?
p 12 WC jpg
Monahismul. Sustenabilitatea perenă
Tensiunile legate de ceea ce numim acum sustenabilitate și reziliență au existat dintotdeauna, fără îndoială.
p 11 BW jpg
Sfîrșitul războiului cu natura
Tăiem păduri în timp ce aducem în țară și îngropăm sau ardem mii și mii de tone de deșeuri.
marius jpg
Ecranul vieții noastre
Era anul 1923 cînd un imigrant rus, pe nume Vladimir K. Zworykin (1888-1982), angajat al unui centru de cercetare american din Pittsburg, a patentat iconoscopul, prima cameră de televiziune electronică.
p 10 Truta WC jpg
Mica/marea istorie a TVR
Un tezaur fabulos, aș zice, o adevărată mină de aur pentru cineva care s-ar încumeta să scrie o istorie extinsă a televiziunii din România.
p 11 Preutu jpg
„Televiziunea nu trebuie concurată, trebuie folosită”
Cultul personalității liderului se resimțea și în cele două ore de program TV difuzate zilnic.
Family watching television 1958 cropped2 jpg
p 13 Negrici jpg
Ecranism și ecranoză
Din nou, patologia ecranozei. Se întrevede oare vreun leac pentru această psihoză de masă?
p 14 Ofrim jpg
Cutia cu spirite
La începuturile cinematografiei, spectatorii nu suportau să vadă prim-planuri cu fețe de oameni, cu mîini sau picioare.
p 15 Wikimedia Commons jpg
Artă cu telecomandă sau jocurile imaginii
Arta strînge în jurul ei, dar o face pe teritoriul ei, în condițiile ei. Pentru lucrarea de artă fundalul e muzeul, galeria, biserica, cerul liber; pentru televizor, e propria ta amprentă, intimă și unică.
E cool să postești jpeg
O oglindă, niște cioburi
Pe de altă parte, blamînd lipsa de valori și societatea pervertită, nu vorbim și despre o comoditate a pesimismului?
p 10 WC jpg
Pe vremea mea, valoarea n-avea număr!
Valoarea mea s-a redus deodată la impactul asupra „bateriei“ corpului unui om.
p 11 jpg
„Privatizarea” valorilor: o narațiune despre falșii campioni ai bunului-simț
Mulți cred că generația mea e anomică. Nu e adevărat, și pe noi ne ajută istoria, în felul nostru.

Adevarul.ro

image
Femeia fatală a anilor '70: „M-am săturat să mă culc în fiecare seară cu alt bărbat!“ VIDEO
Talentată și frumoasă, Vasilica Tastaman, femeia fatală a anilor '70, a atras cu mare ușurință spectatorii în sălile de spectacole și bărbații în viața ei. Este una dintre marile actrițe pe care le-a avut România. Astăzi se împlinesc 20 de ani de la decesul artistei.
image
Céline Dion la 55 de ani. Ce i-ar fi declanșat boala nemiloasă: „I-au dispărut cei doi stâlpi și s-a prăbușit“
Cântăreaţa de origine canadiană, Céline Dion, este una dintre cele mai de succes interprete din istoria muzicii pop. În cei peste 35 de ani de carieră a vândut peste 250 de milioane de albume. S-a căsătorit cu impresarul ei cu care are trei copii și alături de care a rămas până finalul vieții lui.
image
Rusoaică voluntar în Ucraina, dezvăluiri șocante. Femeile din unitatea sa, folosite ca sclave sexuale
Un militar rus detașat în Ucraina a declarat că ofițeri de rang înalt au folosit femeile medic din propria armată ca sclave sexuale și le-au pedepsit pe cele care nu cooperau.

HIstoria.ro

image
Statul sovietic paralel în România. Rețeaua colonelului Zudov
Prin sintagma „stat sovietic paralel” înțelegem mecanismul clandestin prin care Uniunea Sovietică a instituit controlul total asupra suveranității statului român.
image
Povestea marilor cutremure ce au zguduit spațiul românesc
La mijlocul lunii februarie a acestui an, orașul Târgu Jiu și localitățile învecinate au fost afectate de o serie de cutremure care, deși nu au produs pierderi de vieți omenești sau pagube materiale majore, au stârnit panică în rândul populației.
image
Irina Bossy-Ghica: „Îmi consacru toate eforturile pentru a reconstrui ceea ce înaintașii mei au clădit”
Stră-strănepoata lui Ion Ghica și a lui Gheorghe Grigore Cantacuzino a plecat din România în liceu, în 1973, și s-a reîntors prima oară 17 ani mai târziu, după „Revoluția” pe care ține s-o scrie cu ghilimele.