Ce-i mîna pe ei în luptă?

Publicat în Dilema Veche nr. 560 din 6-12 noiembrie 2014
Ce i mîna pe ei în luptă? jpeg

Dacă s-ar înscrie în cursa pentru biroul din Palatul Cotroceni doar cei care speră să-l poată ocupa, nu am avea mai mult de doi-trei candidaţi la fiecare scrutin. Dar asta s-a întîmplat doar în epoca romantică postrevoluţionară – în mai 1990, cînd am avut trei candidaţi, fiecare o personalitate politică puternică şi reprezentînd cîte o grupare politică redutabilă, măcar în plan simbolic. 

Mai tîrziu, pentru că alegerile parlamentare se desfăşurau simultan cu cele prezidenţiale, partidele au realizat că pot obţine o vizibilitate utilă în cursa parlamentară, prin prezentarea unui candidat la Preşedinţie, chiar dacă acesta nu are nici o şansă de victorie. Aşa s-a făcut că, în 1992, au apărut candidaţii-locomotivă pentru partide.

Tot în 1992, a apărut un alt tip de candidat: cel care nu este interesat de cursa electorală propriu-zis, ci are de transmis un mesaj pe care speră să-l impună pe agenda publicului. Campania electorală (mai ales aşa cum se desfăşura atunci, cu dezbateri care beneficiau de maximă acoperire mediatică) oferea un excelent prilej de acces la mass-media, altfel puţin receptivă la subiect. Era vorba despre candidatul independent Mircea Druc, fost premier al Republicii Moldova, care dorea să atragă atenţia publicului asupra cauzei românilor din stînga Prutului. Astăzi, s-ar numi

Începînd din 1996, avem de-a face cu o masificare a candidaturilor la funcţia supremă: 16 candidaţi înscrişi (record încă nedepăşit). 13 dintre ei reprezentau partide care sperau un scor bun la parlamentare. (Acest tip de candidatură avea să dispară odată cu decuplarea de alegerile parlamentare, în 2009.) Pe lîngă aceştia, apar altfel de candidaţi „pentru mesaj“: ei nu au ceva de spus pentru interesul public, ci mai degrabă despre ei înşişi. Cazul tipic este generalul Nicolae Militaru, personaj care jucase un rol controversat în ultimii ani ai regimului comunist şi primii ani postrevoluţionari, şi care dorea să se explice naţiunii – naţiune care, de altfel, era complet dezinteresată de speţă.  

Speţa candidaţilor care caută publicitate a fost prezentă şi în scrutinele prezidenţiale următoare. Ne amintim de prima femeie care a candidat (în 2000), o avocată care a cîştigat notorietate, un tînăr om de afaceri care a dat în judecată toate institutele de sondaje care îl incluseseră cu perseverenţă la categoria „alţii“ (în realitate, înregistra scoruri sub marja de eroare), un pretins prinţ care nu prea ştia româneşte (a reuşit mai tîrziu să devină cumătru cu preşedintele în funcţie), un pretins exponent al etniei rome care între timp şi-a mutat rezidenţa într-un penitenciar, un ex-securist, un cleric newyorkez condamnat ulterior pentru înşelătorie (a obţinut o sentinţă favorabilă la CEDO împotriva statului român, pentru tratamentul degradant din închisoare). Să nu-l uităm pe binecunoscutul Gigi Becali. Pe scurt, multe personalităţi accentuate, cu tendinţe mesianice, în căutare de notorietate şi glorie. De menţionat că cel puţin cinci foşti candidaţi la preşedinţie au ajuns ulterior în închisoare. 

Anul acesta, pe lîngă candidaturile „exotice“ (Funar, C.V. Tudor, William Brînză), avem un nou tip de candidatură: cea strategică. O recunoaştem după absenţa oricărui program politic. Este candidatul care nu are vreo veleitate de a cîştiga, dar speră să „ciupească“ o parte din electoratul care, în principiu, ar vota unul dintre candidaţii principali – cazul lui Tăriceanu. Alt candidat (Meleşcanu) este în cursă „just in case“ – poate Iohannis va fi invalidat în justiţie şi atunci ACL va trebui să susţină un alt candidat. 

Tot „strategice“ pot fi considerate candidaturile menite să strîngă nişte voturi, marfă destul de iluzorie în perspectiva negocierilor dintre cele două tururi – este situaţia doamnei Udrea, susţinută tocmai de către cel care, în primăvară, clama necesitatea unui unic candidat al Dreptei, dar şi a deja tradiţionalului Kelemen Hunor, care acum are un rol suplimentar: acela de a demonstra că partidul său, şi nu cel al lui Zsolt Szilágyi, este adevăratul reprezentant al comunităţii maghiare. 

Tot o categorie nouă o reprezintă candidatura independentă a Monicăi Macovei. Este clar că ea nu urmăreşte nici publicitatea gratuită, nici negocierea voturilor obţinute. Mai degrabă, cred că domnia sa doreşte să testeze aderenţa pe care o poate obţine mesajul său anti-corupţie şi anti-sistem (aici, ar fi de discutat). Probabil, voturile obţinute vor constitui punctul de plecare al unei noi construcţii politice. 

Mircea Kivu este sociolog. 

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Panică în Ploiești. Creșteri semnificative ale concentrațiilor de hidrogen sulfurat și benzen în aer
Locuitorii Ploieștiului se confruntă cu o scădere semnificativă a calității aerului în ultimele zile, cauzată de creșteri alarmante ale concentrațiilor de hidrogen sulfurat (H2S) și benzen (C6H6).
image
De unde poate obține România un munte de bani în loc să crească taxe și impozite. Expert: „Ne-am permite tot ce avem nevoie”
România nu reușește să-și țină în frâu cheltuielile, iar deficitul crește de la o lună la alta spre cote amețitoare. Analistul economic Adrian Negrescu explică, într-un interviu pentru „Adevărul”, cum ar putea fi rezolvată problema, fără să mai fie nevoie de taxe și impozite mai mari.
image
EXCLUSIV. David Petraeus, fost director CIA: „România e pregătită militar în cazul unui potențial atac al Rusiei”
Fost director CIA și comandant al Forțelor Armate ale SUA în Afganistan, generalul David Petraeus a vorbit, într-un interviu exclusiv pentru ”Adevărul”, despre importanța României în regiune și despre posibilitățile ca Vladimir Putin să fie înlăturat de la putere.

HIstoria.ro

image
Cine au fost „indezirabilii”?
Fondul „Bruxelles” al Arhivei Ministerului Afacerilor Externe păstrează în dosarele secțiunii consulare a Legației României la Bruxelles câteva istorii ale unor personaje de rang secund, aventurieri, delincvenți, propagandiști – așa-numiții „indezirabili”.
image
Atacul lui Cuza asupra masoneriei bucureștene
Modernizarea țării, pe care toți românii o doreau, dar care avea reprezentări diferite de la un grup social la altul, a generat tensiuni în tânărul stat. Programul de reforme al lui Cuza a început să fie contestat.
image
Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul  pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.