Ce este un corp?

Publicat în Dilema Veche nr. 168 din 30 Apr 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Iată una din acele întrebări care acceptă un număr aproape nesfîrşit de răspunsuri. Toate diferite între ele. Şi toate corecte. În fiecare tip de cultură însă este valabil un singur răspuns. În ciuda marilor diferenţe, orice răspuns în parte, odată înţeles sau măcar intuit, poate oferi surprinzătoare deschideri, sugestii de interpretare, uneori adevărate revelaţii în raport cu celelalte variante şi mai ales cu versiunea curentă a discursului despre corp, din interiorul propriei culturi. Este exact ce îşi propune prima expoziţie antropologică organizată în cadrul unui nou mare muzeu parizian. Sub titlul "Qu’est-ce qu’un corps?", la Musée du Quai Branly sînt puse în dialog patru concepţii despre corpul uman, prezente în Noua Guinee, în Amazonia, în Africa şi, pentru contrapunct, în Occident. Etnologul Stéphane Breton, coordonatorul expoziţiei, atrage atenţia că, în toate cele patru regiuni alese, corpul păstrează urmele unei alterităţi originare, are în el ceva amestecat, conţine un element străin. Toate reprezentările corpului decurg tocmai din încercarea de a rezolva această contradicţie fundamentală, numai că, în fiecare situaţie, termenii confruntării sînt diferiţi. În vestul Africii accentul cade pe relaţia între cei vii şi cei morţi, în Noua Guinee esenţială este opoziţia feminin-masculin, iar în Amazonia cea dintre uman şi non-uman, mai precis, raportul uman-animal. Definitorie pentru înţelegerea corpului în spaţiul Occidentului european este tensiunea dintre modelul divin şi copia umană. În toate aceste cazuri, corpul, înţeles în primul rînd ca relaţie şi nu ca obiect, este locul privilegiat în care îşi află expresia confruntarea fondatoare între elementele concurente. În Africa, alteritatea constitutivă în raport cu care se defineşte persoana este reprezentată de strămoşi. Corpul uman provine dintr-un fel de reciclare permanentă a celor morţi. Instalaţia ce deschide expoziţia, intitulată "Le corps et ses doubles", se compune dintr-un morman de pămînt roşiatic, lîngă care, sub un linţoliu, ghicim silueta unui defunct. Alături, vasul destinat îngropării rituale a placentei. Urmează trei nou-născuţi dispuşi astfel încît să sugereze eternul ciclu al vieţii şi al morţii. Primul întoarce capul spre lumea strămoşilor, din care vine, al doilea se răsuceşte şi al treilea priveşte în faţă efigiile exemplare, statuete ce îi reprezintă pe strămoşi, fondatori ai clanului. Aceste efigii marchează filiaţia genealogică, continuitatea de substanţă între generaţii, instituie modelul corporal ideal, dotat cu elementele simbolice care le certifică statutul şi reuşita socială. Asemenea albumelor noastre de familie, ansamblul acestor statuete funcţionează ca nişte oglinzi în care cei tineri sînt invitaţi să se recunoască şi să perpetueze aceleaşi valori. Numită "La matrice masculine", secţiunea rezervată culturilor din Noua Guinee mi s-a părut cea mai spectaculoasă. Aici fiinţa umană este fundamental androgină, fiind înţeleasă ca rezultat al unui amestec între substanţa tatălui (sperma) şi cea a mamei (sîngele). Noul corp ce vine pe lume este un compozit deopotrivă masculin şi feminin. Problema nu se pune la fel pentru băieţi şi pentru fete. Corpul feminin este prin excelenţă un corp conţinător, care are implicit un caracter androgin, deoarece poate să conţină elemente ale celuilalt sex. Este considerat un corp complet, capabil să înglobeze alteritatea masculină. Orice bărbat apare şi se dezvoltă în pîntecul unei femei. În cazul bărbaţilor androginia este un balast. Pentru că există obligaţia de a-şi căuta partenera în alt clan, iar descendenţa trebuie stabilită pe linie masculină, este vitală afirmarea neechivocă a masculinităţii. Astfel se evită rivalitatea dintre clanuri. Nou-născutul trebuie să aparţină tatălui şi nu unchiului matern. De aceea, doar în cazul bărbaţilor, prin riturile de iniţiere este abolit caracterul androgin. Tînărul se debarasează de partea feminină, moştenită de la mamă. Se recurge la sîngerări abundente precum şi la rituri homosexuale, cu funcţia de a asimila substanţa masculină, totul în scopul stabilirii unui dezechilibru între cele două componente iniţiale, în favoarea elementului masculin. Corpul bărbatului trebuie să devină incomplet, avid de a se completa printr-o parteneră, pentru a perpetua clanul tatălui. În vederea realizării potenţialului reproductiv, la nivel simbolic lucrurile se complică. Corpul bărbatului trebuie să egaleze capacitatea de a îngloba, proprie corpului feminin. Paradoxal, corpul feminin este idealul corpului masculin. Prin metafora devorării este dobîndită simbolic funcţia corpului capabil să conţină altceva, să înglobeze. Un rol important îl au impresionantele statuete care figurează această transformare compensatorie a corpului masculin. Astfel, nasul devine un cioc ce se prelungeşte pînă la contopirea cu penisul, absorbindu-l de fapt. În imaginea ideală a corpului masculin, părţile care ies cel mai mult în afară ajung să se confunde cu orificiile. Penisul se termină printr-o gură. Prin autodevorare, se imaginează un corp ce se autoconţine. Astfel se obţine o simetrie simbolică faţă de corpul feminin. În următorul sector, denumit "Un corps fait de regards", principiul totemic al constituirii clanurilor amazoniene este detaliat prin particularităţile corporale ce decurg din imitarea trăsăturilor animalului cu care se identifică. Partea expoziţiei dedicată Europei occidentale se deschide cu statuia unui Christ răstignit şi ilustrează printr-o triplă diaporamă, genericul La chair est image. Succesiunea foarte rapidă de imagini ale unor corpuri celebre sau comune, îmbrăcate sau dezbrăcate, frumoase sau urîte, întregi sau eviscerate, tăiate sau cusute sugerează infinitele metamorfoze ale ideii că trupul omului a fost creat după chipul şi asemănarea Creatorului. După tot acest parcurs, rămînem cu ideea că totuşi corpul rămîne un mister. Nu ştim nici de unde vine şi nici unde se duce, iar pe parcursul vieţii nu ne rămîne decît să-l inventăm.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Coșmarul prin care a trecut un culturist: a pierdut zeci de kilograme în 35 de zile. „Corpul meu a început să se mănânce singur”
Culturistul canadian Jared Maynard a slăbit enorm în cinci săptămâni și și-a pierdut capacitatea de a vorbi din cauza unei boli rare și terifiante de care a reușit, într-un final, să scăpe, deși medicii îi dădeau șansele minime de supraviețuire, potrivit The US Sun.
image
„Cel mai rău lucru din istoria umanității!” Internauții se revoltă din cauza măsurilor de mediu luate de producătorii de băuturi răcoritoare
Fie că este vorba de Coca-Cola sau de suc de portocale, dacă ați cumpărat recent o băutură îmbuteliată, probabil ați observat o schimbare subtilă, dar exasperantă, scrie Daily Mail Online, care relatează ce cred internauții, producătorii și experții în reciclare despre această măsură.
image
Cafeaua Marghilomana, relansată la conacul marelui politician Alexandru Marghiloman. Cum se prepara celebra licoare interbelică VIDEO
Cafeaua Marghilomana, băutura aristocraților de odinioară, a fost relansată. Va putea fi savurată odată cu introducerea în circuitul turistic a clădirilor recent reabilitate de pe domeniul din Buzău care i-a aparținut marelui politician Alexandru Marghiloman.

HIstoria.ro

image
Când a devenit Sicilia romano-catolică?
Mai mult de 13 civilizații și-au pus amprenta asupra Siciliei din momentul apariției primilor locuitori pe insulă, acum mai bine de 10.000 de ani, dar normanzii și-au tăiat partea leului.
image
Amânarea unui sfârșit inevitabil
„Născut prin violenţă, fascismul italian era destinat să piară prin violenţă, luându-și căpetenia cu sine“, spune istoricul Maurizio Serra, autorul volumului Misterul Mussolini: omul, provocările, eşecul, o biografie a dictatorului italian salutată de critici și intrată în topul celor mai bune cărţi
image
Căsătoria lui Caragiale cu gentila domnişoară Alexandrina Burelly
Ajuns director la Teatrul Naţional, funcţie care nu l-a bucurat atât de tare precum credea, Ion Luca Caragiale a avut în schimb o mare şi frumoasă împlinire: a cunoscut-o pe viitoarea doamnă Caragiale.