Ce e populismul?

Publicat în Dilema Veche nr. 662 din 27 octombrie - 2 noiembrie 2016
Ce e populismul? jpeg

Ce e populismul? O cangrenă a democrației, o pervertire a principiilor democratice, ajunse în derizoriu în mîna (sau gura) unor demagogi de succes? Sau dimpotrivă, tocmai populismul reprezintă democrația adevărată, expresia nemijlocită a voinței poporului, scurtcircuitînd intențiile tenebroase ale elitelor de a guverna ele însele în numele poporului?

Pentru a funcționa corect, sună un postulat politic tradițional, democrația reprezentativă de tip liberal are nevoie de o opinie publică relativ informată, capabilă să judece autonom și rațional în propriul interes. În acest caz, chiar dacă cetățeanul nu are competențe personale în domenii ca economia, finanțele sau politica externă, el – se afirmă – va fi măcar în stare să judece rațional programele și alegațiile actorilor politici.

Pe de altă parte, elitele politice de tip liberal, indiferent de orientarea particulară spre stînga sau spre dreapta, sînt – zice un al doilea postulat – în marea lor majoritate în consens asupra fundamentelor statului de drept, libertăților, drepturilor omului, ba chiar a unor principii de politică externă, astfel încît, oricine vine la putere, marile opțiuni politice nu se vor modifica, iar ajustările vor privi aspecte secundare.

În sfîrșit, un al treilea postulat spune că există o anumită încredere a populației în elitele sale, nu în sensul că s-ar abține de la critică, ci în acela că majoritatea e de acord că, în pofida unor erori, intențiile majorității actorilor politici sînt corecte, că aceștia nu sînt niște răufăcători deghizați și nici niște impostori incompetenți. Bineînțeles că aceste postulate nu se referă la toată lumea: au existat mereu oameni rău informați, care au ales fără să-și înțeleagă nici măcar propriile interese autentice; au existat întotdeauna partide și grupări antisistem, contestatari radicali; mereu au existat unii politicieni corupți sau incompetenți. Dar atîta vreme cît aceste fenomene sînt marginale, nu e nimic prea grav.

Dacă, prin urmare, aceste trei postulate funcționează satisfăcător, avem democrație autentică. Cînd însă – așa cum se întîmplă în ultimul timp în Europa sau SUA (Donald Trump) – ele funcționează rău, atunci populismul începe să se insinueze. Din marginal, devine central și amenință chiar să devină dominant, nu printr-o lovitură de stat sau printr-o rebeliune, ci pașnic, prin intermediul democratic al urnelor de vot, ceea ce îl face aproape irezistibil.

Mai întîi, tot mai mulți oameni încetează să mai fie suficient de informați, încît să aibă posibilitatea să înțeleagă lumea în care trăiesc. Sînt mai multe motive pentru aceasta și enumăr cîteva: declinul culturii scrise și al informării prin intermediul ziarelor; influența televiziunii și, în general, a imaginii, al cărei tsunami emoțional inundă adesea orice considerente raționale; rolul Internetului și al rețelelor care difuzează într-un perfect amalgam deopotrivă informații și știri corecte, dar și imposturi, falsuri, greu de depistat fără o anumită instrucție și atenție specială. De aici și declinul autorității ziariștilor, al formatorilor de opinie, al experților: prin intermediul Internetului, aproape oricine poate să-și aleagă „experții“ care să-i servească orice minciună convenabilă. Complexitatea lumii, pe de altă parte, pe care majoritatea publicului nu este pregătit să o înfrunte, naște noi superstiții, mai ales sub forma teoriilor conspiraționiste. Astfel omul devine imun la adevăr și la fapte și, pierzîndu-și libertatea judecății raționale, devine ușor sclavul unor mistagogi, impostori și demagogi.

Odată cu dezorientarea publicului, pătrund în centrul sistemului politic și politicieni oportuniști care refuză consensul de pînă atunci privitor la chestiunile generale. Uneori ei sînt ținuți în afara mainstream-ului politic, precum în Franța sau Germania, unde totuși cresc și își lărgesc baza de masă din toate nemulțumirile legitime sau nu, amenințînd la un moment dat să deplaseze chiar centrul de greutate al sistemului. Alteori – și e poate chiar mai dramatic –, populiștii (cum altfel să i numim?) se află chiar la centru, deoarece acesta a cedat în mod laș. Conservatorii britanici care, împrumutînd politica stridentă a UKIP, au permis ca jumătate din partid să ducă țara înspre Brexit sînt un exemplu în acest sens. Un altul îl constituie republicanii americani care, deși, în majoritatea lor, au fost conștienți de luni de zile că Donald Trump ar putea reprezenta o catastrofă pentru America și pentru lume, dacă ar fi ales președinte, nu au găsit forța de a-i refuza nominalizarea. Astfel că, în 2016, în alegerile prezidențiale din SUA, acest candidat republican (și nu al unui partid marginal) declară (fapt nemaiauzit în istoria republicii americane), cu două săptămîni înainte de scrutin, că alegerile sînt fraudate deja și că nu e sigur că, dacă va pierde, va recunoaște victoria adversarului.

Faptul că publicul pierde încrederea în politicieni și în elite este, de asemenea, vădit. Sînt însă, în general, politicienii de azi mai corupți și mai incompetenți decît cei de acum douăzeci sau patruzeci de ani? Probabil că nu, dar publicul larg știe mult mai multe lucruri despre ei, mulțumită televiziunilor, hackerilor, marii accesibilități a tehnologiei de înregistrare audio-video. Or, chiar dacă misterul puterii e o tradiție autoritară și nu democratică, discreția rămîne apanajul oricărei politici. E, de exemplu, imposibil de negociat serios cu presa de față. Între omul politic și consilierii săi trebuie să existe maxima sinceritate, iar uneori expresiile prea directe sînt inevitabile. Nu e deloc nevoie ca toate acestea să ajungă la urechile publicului și nimic nu garantează că, dacă totuși ajung, politica va fi mai bună. Pe de altă parte, exigența ca politicienii să nu aibă un dublu limbaj nici măcar în viața privată și să respecte chiar și în intimitatea căminului principiile pe care le profesează în public, deși justificată pînă la un anume punct, poate ruina o carieră politică, altminteri valoroasă. Omul politic nu este un sfînt și nu pentru a fi sfînt e el ales. E suficient să ne asigurăm că e onest și că servește și interesul public. A merge mai departe cu indiscrețiile și exigențele nu face decît să sădească neîncredere în public și resentiment nu numai în politicieni, dar și, mai grav, în instituțiile pe care ei le reprezintă și le conduc. E grav cînd controlul opiniei publice începe să limiteze responsabilitatea politicienilor, dar și cînd se iau măsuri după sondajele de opinie.

Iată deci felul în care populismul parazitează democrația liberală, amenințînd chiar să o distrugă, aparent spre binele poporului, în fapt în interesul personal al unor aventurieri, nu o dată descreierați, care, precum tiranii cetăților grecești din Antichitate, pretind că vor să apere poporul de elitele ticăloase. În Antichitate exista însă o metodă prin care cei suspectați de tiranie erau trimiși în exil fără confiscarea averii: ostracismul. Metoda e inaplicabilă pentru noi, care avem statul de drept. Și totuși: cum îi vom înlătura pe cei mai periculoși dintre populiști, înainte ca ei să ia puterea? Imposibil, se va spune: noi avem drepturile omului și statul de drept. Desigur. Și Republica de la Weimar le avea. 

Andrei Cornea este profesor la Facultatea de Litere a Universității București. Cea mai recentă carte publicată este romanul Uimitoarea istorie a lui Șabbatai Mesia.

Foto: wikimedia commons

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

Repartitor de caldura FOTO Shutterstock jpg
Românii care stau la bloc, obligați să-și schimbe repartitoarele
Toate contoarele și repartitoarele de costuri pentru energia termică din blocuri vor trebui înlocuite, potrivit unei OUG publicate vineri în Monitorul Oficial.
eduard novak
Stadionul Arcul de Triumf va fi administrat de Federaţia Română de Rugby, afirmă ministrul Sportului
Stadionul Arcul de Triumf ar urma să fie trecut în administrarea gratuită a Federaţiei Române de Rugby, fără a fi luate în calcul şi celelalte obiective din cadrul complexului sportiv, a declarat, pentru Agerpres, ministrul Sportului.
Depeche Mode afiș turneu Foto depechemode.com jpg
Depeche Mode, concert la București în 2023. Este primul turneu mondial după moartea lui Andrew Fletcher
Depeche Mode anunță primele spectacole live după o pauză de cinci ani: turneul mondial „Memento Mori“, care începe pe 23 martie 2023, în California.

HIstoria.ro

image
Au purtat voievozii români coroane?
De la Nicolae Alexandru și Alexandru cel Bun până la Mihai Viteazul și Constantin Brâncoveanu, coroana a fost mereu prezentă în portretele votive ale domnitorilor din Țara Românească și Moldova. Cu toate acestea, misterul care înconjoară coroanele medievale românești nu a fost (încă) elucidat...
image
Polonia cere Germaniei despăgubiri de război de 1,3 trilioane de dolari. Ce speră Polonia să obțină?
Ministrul de Externe al Poloniei, Zbigniew Rau, a trimis o notă diplomatică la Berlin prin care Varșovia cere Germaniei despăgubiri de război în valoare de 1,3 trilioane de dolari. Germania consideră în mod oficial că această chestiune este închisă.
image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.