Ce bine a înţeles ciobanul Europa
Cu un amic, la un pahar de vin, prin ianuarie, despre ciobanii care nu mai pot să îşi vîndă brînza în piaţă: - Săracii oameni, ei sînt victimele aderării. - Ştii ce, parcă nu mi-e aşa milă de ei. - Daâ de ce? Că nu le-a spus nimeni nimic, cum nu sînt victime? - De ce să le spună, ei nu puteau să afle şi singuri? - Bine, dar Guvernul trebuia să le explice, să îi înveţe. - Scuză-mă, sînt cumva minori, sînt mai slabi de minte? De ce trebuia să le zică Guvernul ceva, că nu era nici un secret de stat că aderăm la 1 ianuarie. - Păi, unde să întrebe, măi, săracii oameni? - La Direcţia agricolă judeţeană sau cum i-o mai spune. - Hai, lasă, ţi-ai găsit, cred că mulţi din ăia de-acolo nu ştiau ce şi cum. - Păi, atunci să afle de pe net. - Hehehe, glumeşti, ciobani cu Internet! Hai mă, că mă iei peste picior, credeam că vorbeşti serios. Aici s-a încheiat conversaţia. Amicul credea că îl iau în balon. Nici vorbă. Ciobanii cu pricina - deloc săraci - au suficienţi bani pentru a-şi permite o rată lunară de 60 de lei noi pentru un laptop. Pot să îşi permită şi un abonament la un furnizor de Internet. De ce nu ar căuta singuri informaţiile care îi privesc? Sînt sigur că mulţi dintre copiii lor au calculator acasă. În loc de chat, muzică şi filme, ar putea să caute ceva util pentru propriul viitor. De fapt, primii responsabili pentru prosperitatea lor sînt ei înşişi, nu Guvernul. Exerciţiu de memorie: ce s-a întîmplat după ianuarie? Primo: direcţiile de prin ministere au căutat mai bine prin ceasloave - numite în continuare achiuri comunitare) - şi au găsit că povestea cu produsele locale nu este exact cum au crezut ei. Secundo: parte a opiniunii publice româneşti s-a revoltat că ne dispare produsul autohton şi rămînem fără telemea. Tertio: ciobanii s-au organizat, au format un ONG care să le reprezinte interesele şi s-au hotărît să plece chiar şi pînă la Bruxelles, să scape de împilare. Salut cu entuziasm toate cele trei consecinţe ale păţaniei. În cazul funcţionarului care a informat prost lumea, nu s-a întîmplat nimic. El nu a fost sancţionat în nici un fel. El suferă prea puţin că nu a informat poporul, bine şi la timp. Singurii care ar fi suferit ar fi fost tot ciobanii care nu ştiau ce le aduce Uniunea în sacul plin de achiuri. Noi, consumatorii, ne-am fi descurcat. Am fi supravieţuit şi cu feta grecească. Evident, ciobanii, nu funcţionarii ar fi trebuit să sape după informaţii, să se intereseze ce se va întîmpla în viitorul apropiat. Ei ar fi fost singurii afectaţi. Opiniunea publică, degrabă consumatoare de telemea de la "ciobanul meu din Sibiu, îl ştiu de douăzeci de ani, a treia tarabă de la intrare, în hală" nu are decît să se revolte pînă nu mai poate. Personal, fac parte dintre cei care doresc să aibă de unde alege. Vreau de supermarket, ambalată, cu eticheta care îmi indică exact compoziţia, data fabricaţiei şi producătorul, sau vreau să mă duc în hală, să plătesc ceva mai mult, să gust de pe vîrful cuţitului şi să sper că primesc mai puţin zer la cîntar decît data trecută? Am strania senzaţie că amicii mei, consumatorii, se vor orienta din ce în ce mai abitir către prima variantă. Am şi argumentul preţului. Săptămîna trecută am cumpărat feta grecească de o calitate decentă cu numai 81 de mii kilogramul. Alături se lăfăia, ignorată, o "telemea de bivoliţă de Sibiu" la numai 241 de mii kiluâ. Foarte curînd, cred că va scădea dramatic cererea pentru produsul superautohton. Cine cîştigă? Evident, eu, consumatorul. Cine va pierde? Tot ciobanul care stă şi priveşte în zare, în loc să găsească un cumpărător en gros pentru laptele lui. Pentru a prospera, va avea nevoie, din nou, de informaţie. Cea mai educativă urmare este, în opinia mea, formarea asociaţiei şi intenţia de a-şi apăra interesele oriunde, la Bucureşti şi la Bruxelles. Este cea mai fermecătoare formalizare a unui grup de interese din România. Asocierea le va aduce informaţie, acces la decizie, influenţă. Îi va face şi curioşi. O să afle că prosperitatea stă în informare şi o să-şi pună beizadeaua să mai lase counterstrike-ul (denumit mai departe "caunter") şi să mai dea şi pe europa.eu.int. O să pună frumuşel link-ul la favorites şi o să constate că normele sînt scrise şi în româneşte. Ba o să mai primească şi newsletter-uri (zise şi "scrisorile alea, fa, de-mi vin o dată pe lună din Belgia") cu toate noutăţile legislative de pe la Uniune. Vecinul lui (îl ştiţi, cel care-i vrea capra moartă) o să se uite mai departe la televizor. O să aştepte să îi explice, pe îndelete, ministrul Agriculturii - sau un ziarist - cum să facă el primul milion de euro. Nota bene: explicaţiile trebuie să fie scurte, să încapă în pauza meciului. Tot ce depăşeşte această durată-standard se trece automat la capitolul "plictiseală". Activarea clauzei individuale de salvgardare constă, invariabil, în utilizarea telecomenzii înspre a găsi primul van Damme disponibil. Acesta se găseşte pe undeva între un Gigi şi o Andreea. Nu întrebaţi care Gigi, care Andreea, zău aşa... Vecinul va pleca apoi spre cîrciumă. Acolo va înjura vîrtos Guvernul că nu îl informează, că el de unde să ştie? El nu ştie, de fapt, că dacă ministrul - sau ziaristul - ar fi ştiut cum se face un milion de euro, i-ar fi făcut el, ministrul - sau ziaristul-, nu ar fi stat de dat sfaturi, altora, la televizor. Altminteri, zău că nu am de ce să plîng de mila nimănui. În calitate de cetăţean de la oraş care completează şi mama formularelor şi ipotecilor pentru un credit la casă sau maşină, nu simt compasiune. Fermierul este rugat insistent să ia bani, fără garanţii, fără ipoteci (vezi programul "Fermierul"). El este rugat să ia bani pe hectar (vezi plăţile directe). Trebuie doar un pic de bun-simţ şi de informare. În calitate de contribuabil, dau destul din banii mei de taxe către toate formele de subvenţii care pe ei nu îi interesează, că nu au timp de completat trei hîrtii. Dăm şi pentru campanii de informare, doar-doar s-o milostivi Măria Sa Locuitorul Rural să-şi ia bănuţii de subvenţii agricole. Pînă la urmă, întîmplarea din ianuarie, cea cu brînza, a avut un efect splendid. I-a lămurit pe cei mai curioşi dintre conservatorii noştri fermieri că veşnicia o avea certificat de naştere în satul lor, dar nu le foloseşte la nimic în lumea de azi. Că au şanse să trăiască decent doar dacă se informează, dacă sînt curioşi, dacă mai pun mîna pe o revistă sau pe un site de Internet (de ce nu?!). Că, la cîrciuma satului pot avea şi alte subiecte de conversaţie în afară de Gigi şi Andreea. De aceea, eu i-aş aplica nefericitului de funcţionar care, din incompetenţă, a trîntit bomba cu nişte norme europene aiurite, nu o sancţiune, ci o primă. După aia, evident, l-aş da afară. P.S. Îl provoc de Mircea Dinescu la un blind test. Mergem în piaţă, în Amzei. Îl leg la ochi, el se apucă de gustat. Să-mi spună după aia care e roşia care îi place mai mult: aia românească (60-65 de mii un kilogram, din răsad olandez, plină de fosfaţii din solar), cea olandeză (fadă, de acord), turcească (mizerabilă, dar ieftină) sau senzaţionala roşie de Sicilia (50 de mii un kilogram, domină toate pieţele Europei cu soiurile lor).
