Ce au în comun un druid, un oracol şi un necromant?

Publicat în Dilema Veche nr. 515 din 24-30 decembrie 2013
Ce au în comun un druid, un oracol şi un necromant? png

Echipa mea de mercenari din Atlantica Online este alcătuită din: o vrăjitoare (de modă veche, călare pe o mătură), un erou din Grecia Antică, o vampiriţă care cîntă la o mandolină, un druid, un oracol (de fapt, o „oracoliţă“ destul de sexi, cu pantofi cu toc şic), un necromant şi un soi de arhanghel, cu aripi şi cu o sabie. Caracterul meu – Indus, supereroul creat de mine care îi conduce pe cîmpul de luptă pe toţi aceşti războinici atît de diferiţi, se luptă cu un fierăstrău, iar principala lui vrajă (învăţată din cărţi pe care le cumperi de la Market) se numeşte Chainsaw, adică Drujba. Se deplasează cu o motocicletă SF, pentru că n-am avut suficient gold cu care să-i cumpăr un dragon, şi aproape în fiecare zi face un raid – Labyrinthos, în care împreună cu alţi bravi eroi, îl ucide pe Minotaur.

Atlantica Online este un cunoscut MMORPG (adică un role-playing game online, cu mai mulţi jucători) a cărui poveste este legată de o istorie alternativă a lumii, cu teme mitologice şi elemente de steampunk. Mai exact, explorînd continente care există în realitate, cum ar fi Africa, Europa sau America de Nord, întîlneşti aici, de-a valma, cam de toate: de la elfii din Yggdrasil, vampirii din castelul Bran (un cîmp de bătălie important în joc, am senzaţia că mulţi dintre programatori au fost, de fapt, români), unde însuşi Dracula este un boss de level 60 pe care trebuie să-l căsăpeşti. Există în joc şi un oraş care se numeşte Bucharest şi aparţine unei ghilde din Polonia, în vreme ce ghilda românească RoPower stăpîneşte undeva prin Asia. Atlantica este jocul pe care-l joc de aproape doi ani, cu consecvenţă şi cu o oarecare dependenţă, fără să mă deranjeze tot acest amestec aparent kitsch, însă, de fapt, extrem de amuzant de creaturi şi de motive fantasy sau mitologice. Odată cu trecerea timpului, la fel ca şi ceilalţi jucători, nici nu m-am mai gîndit serios la povestea jocului şi la provenienţa moştrilor pe care îi ucid (că sînt troli, mafioţi din Detroit sau călugări franciscani), m-a interesat doar cît de puternici sînt (în termeni de joc: level, HP, AOE) sau cum să am armuri mai bune şi arme mai performante. M-am obişnuit atît de tare cu lumea din Atlantica (deşi joc mult mai puţin decît alţii care petrec 6-8 ore pe zi în joc), încît uneori viaţa mea reală şi cea virtuală încep să se amestece: de pildă, cînd reuşesc să vînd la Market nişte pene de pasăre Phoenix şi fac rost de mai mult gold, mă gîndesc că ar fi cazul să-mi plătesc facturile la gaze sau energie electrică în rl (real life, cum se vorbeşte pe chat-ul din joc) sau merg pe stradă refăcînd mental anumite misiuni şi întrebîndu-mă unde am greşit.

Vîrsta medie a jucătorilor împărţiţi în ghilde şi naţiuni este nu 16-18, aşa cum vă aşteptaţi probabil, ci 25-30 de ani. Categoric, Atlantica Online nu este un joc pentru puştani, e mult prea complex (ca joc, nu ca poveste), ca să prindă la vîrste mai mici. Am cunoscut aici un antreprenor din Texas, un instalator polonez (pe bune!), un agent de pază belgian, un mecanic, amator de curse de motociclete din Indonezia, o rusoaică măritată, casnică, un poet bulgar, mai mulţi IT-işti din State (unul român care a emigrat), un pensionar canadian de 65 de ani. În general, socializarea se rezumă la performanţele din joc, însă uneori mai vorbim pe chat şi de vieţile noastre reale, de familii, unii chiar de copiii lor. Odată, şeful ghildei din care făceam parte – Gandamar, asiatic, se pare şi jucător înverşunat de vreo patru ani, m-a întrebat care este semnificaţia numelor mercenarilor mei (ca să-i personalizezi, poţi să le dai ce nume vrei). Adică, ce înseamnă Artemis, Odysseus, Thor sau Morrigan? (nume banale, cam clişeistice, pe care le alesesem în funcţie de presupusa obîrşie a fiecărui mercenar). M-a surprins, credeam că orice copil de 10 ani ar fi ştiut aşa ceva! Gandamar avea 29, era expert în misiuni de genul – „Save Helen!“ („Salveaz-o pe Elena din Troia!“), însă nu avea curiozităţi dincolo de joc şi îl aborda inginereşte ca pe o partidă de dame, în care piesele în sine nu reprezintă nimic, contează doar ce mutări poţi face cu ele. Altădată, un jucător din Anglia a fost uimit cînd i-am spus că, în România, există în realitate Castelul Bran. „Oau! Şi se poate vizita? Credeam că e doar o legendă!“ Aşadar, se pare că intrăm într-o eră în care poveştile mai funcţionează doar din punct de vedere „tehnic“, personajele îşi pierd semnificaţia iniţială şi constituie doar o bază pentru mitologii personale, în care fiecare îşi poate crea un supererou. Cine ştie cum, peste 10-20 de ani, într-un alt joc, mai performant, Gandamar, celebrul vrăjitor din Atlantica Online, va exista ca personaj, va fi un boss creat în joc, cu care să te baţi... În lumea virtuală orice este posibil, o mitologie preexistentă poate genera o alta nouă, surprinzătoare.

O invazie magică

Primele cărţi „fantasy“ ale copilăriei mele (pe vremea cînd nu ştiam că fantasy e un gen literar) au fost „Legendele Olimpului“, repovestite de Alexandru Mitru. Creaturi fabuloase precum hidra din Lerna sau Cerber, cîinele cu trei capete, populau jocurile noastre din spatele blocului, în care ne împărţeam roluri de zei şi de eroi ai Greciei Antice. Scoase din context, rupte de credinţele şi cultura unei civilizaţii care existase în realitate (nici un copil nu citea pe atunci şi notele de subsol despre politeism, nu ştiu care sit arheologic şi trimiteri la geografia reală, de zilele noastre), toate aceste legende îşi pierdeau apartenenţa şi erau pentru noi doar nişte minunate poveşti universale, în care existau magie, acţiune, ceva romance, lupta între bine şi rău, ca în orice basm. De aceea ne jucam de-a zeii, aşa cum copiii de astăzi se joacă de-a Harry Potter.

Prima carte fantasy adevărată pe care am citit-o (şi recitit-o de cel puţin zece ori) a fost O poveste cu un hobbit a lui Tolkien, apărută printr-o minune în seria „Biblioteca pentru toţi copiii“ de la Editura Ion Creangă. Aici am făcut cunoştinţă cu un cu totul alt tip de mitologie, total diferită faţă de cea din Legendele Olimpului. O mitologie inventată, e adevărat, dar care avea ca sursă de inspiraţie miturile şi poveştile nordice şi anglo-saxone. I-am întîlnit pentru prima dată pe troli, gnomi, enţi şi dragoni, dar mai ales pe elfi, iar de elfii lui Tolkien nu ai cum să nu te îndrăgosteşti din prima, au o magie a lor care, surprinzător, a rămas intactă chiar şi în filmele cu superefecte de mai tîrziu – seria Lord of the Rings (se ştie că de regulă filmul „strică“ imaginea pe care ţi-o faci din carte). Aşadar, citind pe la 12 ani povestea hobbitului Bilbo Baggings, nu-mi puteam imagina, desigur, invazia de elfi, vampiri şi dragoni care va urma 15-20 de ani mai tîrziu. Reciclate la infinit, toate aceste personaje au devenit treptat nişte clişee comerciale. Ele vînd cărţile pentru copii şi, ca şi în cazul jocului meu Atlantica online, povestea în sine – valoarea şi profunzimea ei – începe să conteze prea puţin. Se creează trend-uri: după megasucces-ul Harry Potter, ies pe bandă rulantă poveşti cu vrăjitori buni şi răi (care se ascund sub aparenţele unor oameni obişnuiţi, care îşi descoperă întîmplător puterile magice şi nu ştiu ce să facă cu ele, care urmează o şcoală, ucenicie etc. etc. – imitaţii ale lui Harry). Seria „Eragon“ dă liber la poveştile cu dragoni de toate tipurile. Seria „Amurg“ – o telenovelă cu vampiri, în opinia mea – (re)defineşte o poveste veche de cînd lumea: iubirea dintre o muritoare şi un nemuritor (de preferat, periculos, magic, cu colţi). Urmează o avalanşă de romănaşe siropoase pentru adolescenţi, în care acelaşi gen de fată (frumuşică, inocentă, cumva inadaptată) se îndrăgosteşte de alţi vampiri, vîrcolaci sau de diferiţi monştri care pot da dovadă de tandreţe şi umanitate. În tot acest peisaj cu întîmplări magice (şi finaluri) care se repetă, o excepţie ar fi saga lui R.R. Martin – Cîntec de gheaţă şi foc, mai degrabă o serie de romane cavalereşti decît fantasy, în care primează povestea, iar magia e bine temperată, şi nu într-un exces care îl poate duce pe cititor la un overdose. Iar ca o replică mai pragmatică şi poate pentru a stopa invazia acestor creaturi magice cîrpite şi debusolate, la modă sînt acum şi romanele realiste pentru copii (vezi Jurnalul unui puşti, care nu este însă cel mai valoros exemplu, ci cel mai popular), poveştile din rl (real life, desigur... pe care nu am abandonat-o încă de tot) care ridică probleme reale ale copiilor moderni, legate de inadaptare, discriminare, familii disfuncţionale etc. Acestea, mai nou, sînt cărţile pentru copii cele mai premiate, însă nimic n-are totuşi farmec fără un strop de magie.

Foto: T. Banuş

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

stela si arsinel jpeg
Legatura deosebită dintre Arșinel și Stela: detalii mai puțin cunoscute despre cuplul de aur al scenei românești
Cuplul de aur al scenei românești Alexandru Arșinel și Stela Popescu s-a format la finalul anilor '70. După moartea fulgerătoare a Stelei Popescu în 2017, joi lumea teatrului a rămas și fără Alexandru Arșinel, care a murit la vârsta de 83 de ani.
Joe Biden FOTO Profimedia
Joe Biden, dezorientat în timpul unui discurs. S-a adresat unei parlamentare decedate VIDEO
Preşedintele american Joe Biden s-a adresat miercuri, în timpul unui discurs, unei parlamentare americane decedate, ceea ce a generat numeroase întrebări din partea presei la conferinţa de presă săptămânală.
hipertensiune pexels com jpg
Bolile cardiovasculare, un ucigaș tăcut care lovește în plin. Cifrele lipsei de educație
Societatea Română de Cardiologie transmite un mesaj cu ocazia Zilei Internaționale a Inimii, în care subliniază importanța informării corecte a populației pentru prevenția și depistarea precoce a bolilor cardiovasculare.

HIstoria.ro

image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.