Ce au în comun un druid, un oracol şi un necromant?

Publicat în Dilema Veche nr. 515 din 24-30 decembrie 2013
Ce au în comun un druid, un oracol şi un necromant? png

Echipa mea de mercenari din Atlantica Online este alcătuită din: o vrăjitoare (de modă veche, călare pe o mătură), un erou din Grecia Antică, o vampiriţă care cîntă la o mandolină, un druid, un oracol (de fapt, o „oracoliţă“ destul de sexi, cu pantofi cu toc şic), un necromant şi un soi de arhanghel, cu aripi şi cu o sabie. Caracterul meu – Indus, supereroul creat de mine care îi conduce pe cîmpul de luptă pe toţi aceşti războinici atît de diferiţi, se luptă cu un fierăstrău, iar principala lui vrajă (învăţată din cărţi pe care le cumperi de la Market) se numeşte Chainsaw, adică Drujba. Se deplasează cu o motocicletă SF, pentru că n-am avut suficient gold cu care să-i cumpăr un dragon, şi aproape în fiecare zi face un raid – Labyrinthos, în care împreună cu alţi bravi eroi, îl ucide pe Minotaur.

Atlantica Online este un cunoscut MMORPG (adică un role-playing game online, cu mai mulţi jucători) a cărui poveste este legată de o istorie alternativă a lumii, cu teme mitologice şi elemente de steampunk. Mai exact, explorînd continente care există în realitate, cum ar fi Africa, Europa sau America de Nord, întîlneşti aici, de-a valma, cam de toate: de la elfii din Yggdrasil, vampirii din castelul Bran (un cîmp de bătălie important în joc, am senzaţia că mulţi dintre programatori au fost, de fapt, români), unde însuşi Dracula este un boss de level 60 pe care trebuie să-l căsăpeşti. Există în joc şi un oraş care se numeşte Bucharest şi aparţine unei ghilde din Polonia, în vreme ce ghilda românească RoPower stăpîneşte undeva prin Asia. Atlantica este jocul pe care-l joc de aproape doi ani, cu consecvenţă şi cu o oarecare dependenţă, fără să mă deranjeze tot acest amestec aparent kitsch, însă, de fapt, extrem de amuzant de creaturi şi de motive fantasy sau mitologice. Odată cu trecerea timpului, la fel ca şi ceilalţi jucători, nici nu m-am mai gîndit serios la povestea jocului şi la provenienţa moştrilor pe care îi ucid (că sînt troli, mafioţi din Detroit sau călugări franciscani), m-a interesat doar cît de puternici sînt (în termeni de joc: level, HP, AOE) sau cum să am armuri mai bune şi arme mai performante. M-am obişnuit atît de tare cu lumea din Atlantica (deşi joc mult mai puţin decît alţii care petrec 6-8 ore pe zi în joc), încît uneori viaţa mea reală şi cea virtuală încep să se amestece: de pildă, cînd reuşesc să vînd la Market nişte pene de pasăre Phoenix şi fac rost de mai mult gold, mă gîndesc că ar fi cazul să-mi plătesc facturile la gaze sau energie electrică în rl (real life, cum se vorbeşte pe chat-ul din joc) sau merg pe stradă refăcînd mental anumite misiuni şi întrebîndu-mă unde am greşit.

Vîrsta medie a jucătorilor împărţiţi în ghilde şi naţiuni este nu 16-18, aşa cum vă aşteptaţi probabil, ci 25-30 de ani. Categoric, Atlantica Online nu este un joc pentru puştani, e mult prea complex (ca joc, nu ca poveste), ca să prindă la vîrste mai mici. Am cunoscut aici un antreprenor din Texas, un instalator polonez (pe bune!), un agent de pază belgian, un mecanic, amator de curse de motociclete din Indonezia, o rusoaică măritată, casnică, un poet bulgar, mai mulţi IT-işti din State (unul român care a emigrat), un pensionar canadian de 65 de ani. În general, socializarea se rezumă la performanţele din joc, însă uneori mai vorbim pe chat şi de vieţile noastre reale, de familii, unii chiar de copiii lor. Odată, şeful ghildei din care făceam parte – Gandamar, asiatic, se pare şi jucător înverşunat de vreo patru ani, m-a întrebat care este semnificaţia numelor mercenarilor mei (ca să-i personalizezi, poţi să le dai ce nume vrei). Adică, ce înseamnă Artemis, Odysseus, Thor sau Morrigan? (nume banale, cam clişeistice, pe care le alesesem în funcţie de presupusa obîrşie a fiecărui mercenar). M-a surprins, credeam că orice copil de 10 ani ar fi ştiut aşa ceva! Gandamar avea 29, era expert în misiuni de genul – „Save Helen!“ („Salveaz-o pe Elena din Troia!“), însă nu avea curiozităţi dincolo de joc şi îl aborda inginereşte ca pe o partidă de dame, în care piesele în sine nu reprezintă nimic, contează doar ce mutări poţi face cu ele. Altădată, un jucător din Anglia a fost uimit cînd i-am spus că, în România, există în realitate Castelul Bran. „Oau! Şi se poate vizita? Credeam că e doar o legendă!“ Aşadar, se pare că intrăm într-o eră în care poveştile mai funcţionează doar din punct de vedere „tehnic“, personajele îşi pierd semnificaţia iniţială şi constituie doar o bază pentru mitologii personale, în care fiecare îşi poate crea un supererou. Cine ştie cum, peste 10-20 de ani, într-un alt joc, mai performant, Gandamar, celebrul vrăjitor din Atlantica Online, va exista ca personaj, va fi un boss creat în joc, cu care să te baţi... În lumea virtuală orice este posibil, o mitologie preexistentă poate genera o alta nouă, surprinzătoare.

O invazie magică

Primele cărţi „fantasy“ ale copilăriei mele (pe vremea cînd nu ştiam că fantasy e un gen literar) au fost „Legendele Olimpului“, repovestite de Alexandru Mitru. Creaturi fabuloase precum hidra din Lerna sau Cerber, cîinele cu trei capete, populau jocurile noastre din spatele blocului, în care ne împărţeam roluri de zei şi de eroi ai Greciei Antice. Scoase din context, rupte de credinţele şi cultura unei civilizaţii care existase în realitate (nici un copil nu citea pe atunci şi notele de subsol despre politeism, nu ştiu care sit arheologic şi trimiteri la geografia reală, de zilele noastre), toate aceste legende îşi pierdeau apartenenţa şi erau pentru noi doar nişte minunate poveşti universale, în care existau magie, acţiune, ceva romance, lupta între bine şi rău, ca în orice basm. De aceea ne jucam de-a zeii, aşa cum copiii de astăzi se joacă de-a Harry Potter.

Prima carte fantasy adevărată pe care am citit-o (şi recitit-o de cel puţin zece ori) a fost O poveste cu un hobbit a lui Tolkien, apărută printr-o minune în seria „Biblioteca pentru toţi copiii“ de la Editura Ion Creangă. Aici am făcut cunoştinţă cu un cu totul alt tip de mitologie, total diferită faţă de cea din Legendele Olimpului. O mitologie inventată, e adevărat, dar care avea ca sursă de inspiraţie miturile şi poveştile nordice şi anglo-saxone. I-am întîlnit pentru prima dată pe troli, gnomi, enţi şi dragoni, dar mai ales pe elfi, iar de elfii lui Tolkien nu ai cum să nu te îndrăgosteşti din prima, au o magie a lor care, surprinzător, a rămas intactă chiar şi în filmele cu superefecte de mai tîrziu – seria Lord of the Rings (se ştie că de regulă filmul „strică“ imaginea pe care ţi-o faci din carte). Aşadar, citind pe la 12 ani povestea hobbitului Bilbo Baggings, nu-mi puteam imagina, desigur, invazia de elfi, vampiri şi dragoni care va urma 15-20 de ani mai tîrziu. Reciclate la infinit, toate aceste personaje au devenit treptat nişte clişee comerciale. Ele vînd cărţile pentru copii şi, ca şi în cazul jocului meu Atlantica online, povestea în sine – valoarea şi profunzimea ei – începe să conteze prea puţin. Se creează trend-uri: după megasucces-ul Harry Potter, ies pe bandă rulantă poveşti cu vrăjitori buni şi răi (care se ascund sub aparenţele unor oameni obişnuiţi, care îşi descoperă întîmplător puterile magice şi nu ştiu ce să facă cu ele, care urmează o şcoală, ucenicie etc. etc. – imitaţii ale lui Harry). Seria „Eragon“ dă liber la poveştile cu dragoni de toate tipurile. Seria „Amurg“ – o telenovelă cu vampiri, în opinia mea – (re)defineşte o poveste veche de cînd lumea: iubirea dintre o muritoare şi un nemuritor (de preferat, periculos, magic, cu colţi). Urmează o avalanşă de romănaşe siropoase pentru adolescenţi, în care acelaşi gen de fată (frumuşică, inocentă, cumva inadaptată) se îndrăgosteşte de alţi vampiri, vîrcolaci sau de diferiţi monştri care pot da dovadă de tandreţe şi umanitate. În tot acest peisaj cu întîmplări magice (şi finaluri) care se repetă, o excepţie ar fi saga lui R.R. Martin – Cîntec de gheaţă şi foc, mai degrabă o serie de romane cavalereşti decît fantasy, în care primează povestea, iar magia e bine temperată, şi nu într-un exces care îl poate duce pe cititor la un overdose. Iar ca o replică mai pragmatică şi poate pentru a stopa invazia acestor creaturi magice cîrpite şi debusolate, la modă sînt acum şi romanele realiste pentru copii (vezi Jurnalul unui puşti, care nu este însă cel mai valoros exemplu, ci cel mai popular), poveştile din rl (real life, desigur... pe care nu am abandonat-o încă de tot) care ridică probleme reale ale copiilor moderni, legate de inadaptare, discriminare, familii disfuncţionale etc. Acestea, mai nou, sînt cărţile pentru copii cele mai premiate, însă nimic n-are totuşi farmec fără un strop de magie.

Foto: T. Banuş

Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.
Immanuel Kant  Aquatint silhouette  Wellcome V0003180 jpg
Cît de mult ne pot consola filosofii?
Lecția pe care o putem extrage din schimbul de scrisori între Kant și Maria von Herbert este că filosofii ne pot consola în măsura în care nu vor forța aplicarea în practică a adevărurilor existențiale pe care le descoperă.
5832910afis jpg
În plină stradă
Arta publică din România este prea puțin susținută, reglementată sau mediată, fapt ce relevă porozitatea comprehensiunii și receptării conceptului, zdruncinînd atît semnificația, cît și scopurile artei înseși.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta ca exagerare
„În artă, cînd nu știm ce vedem, reacționăm prin exagerare”.
p 10 Guerrilla Girls WC jpg
Eco-activismul și arta
Astfel, activiștii speră că dacă ne pasă de artă suficient de mult încît să vrem să protejăm arta, vom găsi modalități pentru a ne salva planeta.
p 11 WC jpg
Palimpseste temporare
La urma urmei, armele artiștilor și ale activiștilor sînt aceleași, iar salvarea se află în mîinile și în conștiința noastră.
Racism is not patriotism sign in Edison, NJ jpg
Rasismul ca reacție a publicului cinefil
Cert este că, în ultimii ani, mainstream-ul hollywoodian traversează o încercare de emancipare, prin care vrea să se dezică de vechile obiceiuri.
index jpeg 2 webp
Curaj
Cum facem asta? Semnăm petiţiile împotriva persecuţiilor, participăm la proteste. Ne exprimăm. Orice fărîmă contează.
p 13 Ashraf Fayadh YouTube jpg
Cuvintele, mai puternice decît dictatorii
Fiindcă adevărul cuvintelor noastre vorbește despre libertate, pe cînd adevărul cuvintelor dictatorilor vorbește despre frică.
p 14 J K  Rowling jpg
Voldemort pe Twitter?
J.K. Rowling nu este „too big to fail”, dar este „too big to cancel”.
E cool să postești jpeg
Lucrurile bune, trecute cu vederea
Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres.
index jpeg webp
Cum și de ce să găsești partea plină a știrii
ar dacă mai devreme vorbeam despre libertatea jurnaliștilor sau a editorilor de a alege ce știri dau mai departe, nu trebuie să uităm că și publicul are libertatea să aleagă. Important e să aibă de unde alege.
Cloud system moving into Chatham Sound png
Depinde doar de noi
Altă veste bună din 2022 vine tot din emisfera sudică. În unele zone din Marea Barieră de Corali din Oceanul Pacific, cercetătorii au observat o însănătoșire și o extindere a recifurilor de aici.
p 11 WC jpg
Liberul-arbitru și paradoxul „poluării bune”
Dar chiar și dacă nu vrem să facem nimic, partea plină a paharului este că noi avem șanse bune să murim de moarte bună, în aproape aceleași condiții climatice în care am trăit.
p 12 Tarkovski, Nostalgia jpg
Pandemie cu final ca-n filme
Am strîns puncte din tot felul de grozăvii ale pandemiei, așteptînd vaccinul, așteptînd remediul, așteptînd vestea eliberatoare. Și, în cele din urmă, am cîștigat, tancul american a apărut.
p 13 M  Chivu jpg
Copilul călare pe porc sau falsul conflict dintre tradiție și modernitate
Generația mea poate a făcut mai multe sau mai puține. Am făcut ce am putut. Însă viitorul este deja aici. Iar cei care pot prelua ștafeta sînt și ei aici.
06F2AB41 2CE7 4E53 9857 4D9205D89939 1 201 a jpeg
2022, cu bune
Gura mea de aer: cu acel zîmbet curat, te privește fix în ochi și, pe un ton apăsat, îți spune: „Tati, te iubesc!”.

Adevarul.ro

image
Tatăl care și-a violat fiul cu retard mental: „Trebuie să aibă și el viaţă sexuală. Nu poate rămâne virgin”
Motivarea hotărârii prin care bărbatul din Zlatna a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru două infracţiuni de viol, victima fiind fiul său cu retard mental, arată o situație cutremurătoare
image
image
Când au elevii vacanță în februarie, în funcție de județ. Harta cu toate informațiile
La decizia inspectoratelor şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti, următoarea vacanţă a elevilor, de o săptămână, va fi programată undeva în perioada 6 - 26 februarie, dar nu pentru toată lumea la fel.

HIstoria.ro

image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Din culisele Operațiunii Marte
În istoria războiului sovieto-german, nume ca „Moscova”, „Stalingrad”, „Kursk”, „Belarus” sau „Berlin” evocă mari victorii sovietice.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.