Ce-ar putea urma?

Publicat în Dilema Veche nr. 155 din 26 Ian 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Deşerturi imense, arse de soarele necruţător care lasă arareori loc norilor aducători de ploi catastrofale. Iată cum ne apare viitorul planetei, ca rezultat al modificărilor climatice globale. E însă această imagine corectă? Răspunsul - cel puţin din cîte ştim în acest moment - este negativ. Dar acest fapt nu înseamnă că va fi mai bine, ci, din nefericire, mai rău. Şi asta pentru că modificările rapide ale climei vor afecta practic toate ecosistemele planetei. Topirea banchizei polare arctice nu ne mai apare drept o ameninţare dintr-un viitor foarte îndepărtat. Studii recente arată că veşnicia gheţurilor arctice are un termen limită - 2040 (sau chiar mai devreme). Dar apa dulce, principala resursă a vieţii, va deveni o materie primă foarte valoroasă. Încetinirea curenţilor oceanici (al căror motor este variaţia de temperatură a apei Oceanului Planetar) va atrage după sine şi modificarea drastică a climei pe toate continentele. Iar exemplele au început să apară, dovada cea mai recentă fiind tornada care a măturat acum cîteva săptămîni Londra. Schimbarea climei va duce şi la schimbarea arealelor faunelor şi florelor caracteristice. Specialiştii înregistrează deja migrări spre nord ale unor specii caracteristice - încă - zonelor subtropicale. Unde sînt însă oamenii în această sumbră imagine globală? Ei bine, omenirea se va confrunta în curînd cu probleme pe cît de grave pe atît de inedite - cel puţin în ultimele secole. Creşterea nivelului Oceanului Planetar va duce la apariţia primilor "refugiaţi de mediu". Sînt urmaşii locuitorilor de azi ai atolilor din Pacific, care vor trebui să-şi părăsească insulele, ale căror înălţimi maxime nu se ridică cu mai mult de un metru şi jumătate peste nivelul actual al Oceanului. Multe insule din Vanuatu sau Arhipelagul Marshall vor înceta a fi "paradisul terestru" (ceea ce nu înseamnă că nu vor putea deveni un paradis acvatic). Resursele de apă, din ce în ce mai rare şi greu accesibile, vor deveni cauza unor adevărate războaie ale apei. Iar bătăliile s-ar putea extinde la controlul din ce în ce mai rarelor cîmpii mănoase. Vor fi oare fericiţi cei din zonele mai apropiate de poli? Care, prin încălzirea climei, vor beneficia - poate - de ierni mai blînde? Specialiştii presupun că nu. Şi asta pentru că aspectele negative ale încălzirii climei sînt estimate a fi mai numeroase faţă de cele pozitive. Topirea - accelerată deja - permafrost-ului, solul îngheţat care ţine captive numeroase gaze, precum dioxidul de carbon şi metanul, va duce la accelerarea modificărilor climei. Iar topirea solului îngheţat ar putea duce la transformarea taigalei nordice într-o gigantică mlaştină, în care vor fi încetat să existe căile de comunicaţie pe care circulă în prezent oamenii şi mărfurile nordului. La nivel global, multe economii s-ar întoarce astfel la stadiul de subzistenţă, ceea ce va duce la creşterea consumului resurselor naturale, fapt care, la rîndul său, va accentua şi mai mult sărăcia. Ar fi doar primul tur al unei spirale a decăderii. Iar asta e doar o primă schiţă a unui viitor sumbru, greu de anticipat în toate detaliile sale negative. Cine e de vină? Putem pune totul doar pe seama modificărilor climatice? Evident că nu. Iar climato-scepticii aduc drept principal argument faptul că evenimente extreme au existat şi în trecut. Diferenţa este că atunci nu avea cine să le înregistreze. Un lucru este însă cert. În ultimul secol omenirea a devenit mult mai fragilă în faţa dezastrelor naturale, din mai multe motive. În primul rînd, sîntem mult mai mulţi locuitori ai planetei. De la 3 miliarde la finele anilor 1960, populaţia globului numără în prezent mai bine de 6 miliarde. Iar numai asta înseamnă o dublare a riscului de producere a unor dezastre. Apoi, cum aproape tot satul global a prins gustul turismului, victimele unor dezastre naturale pot fi mai multe şi de pe mai multe continente, iar tsunami-ul de acum doi ani, chiar dacă fără legătură cu shimbarea climei, este o dovadă clară. Dar, poate că în primul rînd, omenirea a început să distrugă sistematic natura. Un pic mai mult de un secol de dezvoltare industrială a fost de ajuns ca să ne pierdem reflexele dobîndite timp de milenii. Două exemple sînt semnificative. Tăierea rapidă şi sistematică a pădurilor, care sînt rezervoare ale dioxidului de carbon, se face simţită nu doar în modificarea climei, ci şi în amplificarea efectelor unor dezastre naturale. Torenţii care mătură totul în cale erau pe vremuri încetiniţi de copaci - astăzi transformaţi în mobilă, hîrtie sau lemne de foc. Un alt exemplu - suprapopularea zonelor costiere, unde s-au mutat două treimi din locuitorii planetei. Zonele mlăştinoase sau pădurile au fost înlocuite de vile şi blocuri, ale căror fundaţii sînt săpate în imediata apropiere a mării. Iată de ce, prin dispariţia unor teritorii naturale care jucau rolul unui tampon între mare şi uscat, aproape orice furtună puternică (şi nu trebuie să ne gîndim doar la uragane) ajunge să distrugă ceva construit de mîna - dar din păcate fără mintea - omului. Sîntem însă condamnaţi definitiv şi irevocabil? Evident, nu. E şi motivul pentru care cei mai mulţi membri ai comunităţii ştiinţifice care se ocupă cu studierea climei, dar şi a dezastrelor naturale, spun că trebuie să acţionăm cît mai rapid posibil. Şi asta pentru că o intervenţie mai rapidă va fi şi mai puţin costisitoare. Există însă două modalităţi de acţiune pentru a combate efectele negative ale schimbării rapide a climei. Dacă stabilizarea emisiilor de gaze cu efect de seră este o sarcină extrem de dificilă şi de complexă, ale cărei rezultate se vor vedea, poate, în timp, există şi o altă cale, veche de cînd lumea. Omenirea a putut evolua şi a reuşit să scape de nenumărate pericole, în timpul istoriei sale, prin adaptare. Iar noi astăzi trebuie să ne adaptăm cît mai rapid noilor pericole care ne ameninţă. Renaturalizarea unor terenuri şi recrearea unor zone tampon, care să absoarbă o parte a furiei naturii, sînt doar cîteva soluţii care cer costuri minime, pe lîngă sumele mult mai însemnate pe care omenirea le-ar avea de plătit, peste cîteva decenii, pentru a rezolva aceleaşi probleme, ajunse atunci mult mai grave.

Viețile netrăite jpeg
Cît de ficționale sînt țările și spațiile în care trăim?
Liniștea și familiaritatea sînt suficiente sau devin prea puțin cînd vine vorba de promisiunea unui altfel?
Drepnea
Jumătate mișcare, jumătate siguranță
Locurile sînt sinonime cu niște stări psihice, sînt legate de întregi constelații de lucruri trăite, sunete, imagini, intensități care au înscris acel teritoriu pe harta mea emoțională.
Neuhausen (Erzgeb ), die Schlossgasse JPG
În satul Noulacasă
Acest sat se numește Neuhausen, iar mie, în română, îmi place să-i spui Noulacasă.
mare
Un lac între munți
Am știut că atunci, acolo, sînt fericit și că e un loc în care o să mă întorc întotdeauna cînd o să mă pierd, cînd o să-mi fie foame, sete sau o să mă rătăcesc.
p 11 jos jpg
Aici, între cei doi poli ai vieții mele
Cred că pentru mine e esențial să pot oscila între două stări sau două locuri sau două universuri sufletești.
p 12 Paris, Cartierul Latin WC jpg
Orașe uriașe
Mă văd întors în Paris, trăind liniștit viața altora, recunoscător celor care se poartă frumos cu mine, pînă cînd alții, nou-veniți, încep să îmi fie recunoscători că mă port frumos cu ei.
25869202527 80595838cf c jpg
4 case x 4 mașini
Mașina pe care mi-aș fi luat-o putea funcționa drept criteriu de delimitare a unor intervale (micro)biografice.
p 13 jpg
Harta
Aș vrea să trăiesc în România pentru că, după atîtea mereu alte și alte hărți, ar fi mai ușor s-o iau pe-a noastră la puricat, și la propriu, și la figurat.
p 1 jpg
Pe aripile gîștelor sălbatice
M-aș lăsa purtată de gîştele sălbatice ale lui Nils Holgersson, dînd roată nu doar Suediei, ci întregului continent, planînd fără nici o obligaţie şi nici un regret pe deasupra locurilor pe care le-am iubit cîndva.
1200x630 jpg
Pentru Constanța, cu dragoste și abjecție
Mi-ar plăcea să trăiesc într-o Constanța în care nostalgia – neobturată de dezvoltările imobiliare – să deschidă portaluri către trecut.
index png
Orașul Sud
Lună plină, Dunărea caldă și întunecată la Brăila, primitoare cînd intri cu picioarele în malul ușor nămolos.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Centrul și marginea
Tendința este acum cea a descentralizării și nu doar din punct de vedere urbanistic.
p 10 sus WC jpg
Strada Tunari în ficțiune și în realitate
Comoditatea locuirii împreună se vede că a primat față de disconfortul izvorît din diferență, rasială, socială.
Mahala jpg
Mahalale şi mahalagii
Oamenii se temeau de mahala şi de puterea cu care devora reputații şi destine.
Diana jpg
La Bragadiru
Lockdown-ul din martie 2020 ne-a prins în cei 46 de metri pătrați ai apartamentului de două camere din Drumul Taberei. Atunci a fost momentul-cheie.
p 12 sus jpg
Periferia sferei moralității: o scurtă istorie despre progres
Virtutea nu mai este ceva ce poate fi impus de la centru, ci descoperit și practicat de fiecare.
Irina jpg
O stradă doar a lor
Blocurile noi, plombe inestetice inserate în această alveolă cu aspect periurban, la rîndul ei înglobată într-un mare cartier de blocuri, ar fi contribuit la „curățirea” zonei.
1024px Bruxelles   Commission Européenne Berlaymont (23191436909) jpg
România, la periferia UE? Da, dar alții dau buzna afară
Faptul că euroscepticismul e (deocamdată?...) o afacere politică fără urmări, în România, e confirmat de ultimele formule de guvernare din țară.
p 14 sus Piazza del Popolo WC jpg1 jpg
Marginea lumii
E o senzație greu de găsit în altă parte, aceea că nimeni, niciodată, n-are ochii ațintiți spre tine, ceea ce îți lasă loc să faci ce vrei și să fii cum ești.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta apărării
Ne-am gîndit să abordăm chestiuni precum soarta, scopul și responsabilitatea artei în vreme de război.
p 10 C  Alba jpg
Artă fără adăpost
Muzeele de artă s-au obișnuit cu drôle de guerre care a șters din mințile tuturor iminența sau măcar posibilitatea unui război real.
p 11 youtube jpg
Patru tablouri
Au fost furate peste 170.000 de mii piese de artă fără ca trupele „eliberatoare“ să intervină.
d15 Dan Perjovschi Anti War Drawings ©Nicolas Wefers 5 jpg
Make art, not war – anchetă
Dată fiind natura explicit grafică a unui conflict armat, am adresat trei întrebări cîtorva artiști care se ocupă cu imaginea: pictori, artiști vizuali, regizori de film, desenatori.
p 1 Carlos Alba jpg
Fragilitatea indestructibilă a literei
Asta e proprietatea esențială a cărților: opresc în corpul lor corpurile morții.

Adevarul.ro

image
Motivul stupid pentru care o grădiniţă din Hunedoara a fost mâzgălită cu mesaje de ură şi ameninţare VIDEO
O grădiniţă din Hunedoara a fost vandalizată. Autorii distrugerilor au lăsat mesaje de ameninţare şi de ură pe faţada clădirii.
image
Un general rus obez şi retras din activitate, trimis să lupte în războiul din Ucraina: „Nimeni nu-i poate refuza supunerea”
Un general rus pensionat şi obez, a fost trimis de Vladimir Putin să lupte în prima linie în războiul din Ucraina care se desfăşoară mai ales în partea de est a ţării. Decizia vine în contextul în care armata rusă pierde tot mai mulţi militari de rang înalt pe câmpul de luptă.
image
„Q”, internautul de la care a pornit mişcarea QAnon, a revenit pe forumurile web după 2 ani de pauză: „Să jucăm încă o dată?”
Utilizatorul anonim cunoscut sub numele de „Q” al forumurilor 4chan şi 8kun, personaj ale cărui anunţuri criptice au dat naştere teoriei conspiraţiei fasciste pro-Trump cunoscută drept QAnon, şi-a reluat postările după o pauză de aproape doi ani.

HIstoria.ro

image
100 de ani de show-uri culinare
În primăvara lui 1924 se auzea la radio primul show culinar, a cărui gazdă era Betty Crocker, devenită o emblemă a emisiunilor de acest gen și un idol al gospodinelor de peste Ocean. Puțină lume știa că Betty nu exista cu adevărat, ci era doar o plăsmuire a minților creatoare ale postului de radio.
image
„Uvertura” războiului austro-turc din 1715-1718
Războiul turco-venețiano-austriac dintre anii 1714-1718, cunoscut și drept Războiul Austro-Turc din 1715-1718, sau „Războiul lui Eugeniu de Savoia”, este primul din seria războaielor ruso-austro-turce din secolul XVIII.
image
Capitularea lui Osman Pașa
La 4/16 decembrie 1877, Carol îi scria Elisabetei că otomanii încercaseră pe data de 28 să iasă din Plevna luptând și construind un pod peste râul Vid, în zonă desfășurându-se bătălii cumplite. Carol s-a îndreptat imediat în acea direcție, în timp ce împăratul se dusese în centrul dispozitivului.