Ce-am lăsat în urmă

Dana BUNESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 847 din 2 - 8 iulie 2020
Ce am lăsat în urmă jpeg

Atunci cînd mi s-a propus să montez Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu am acceptat cu interesul celui care nu mai lucrase niciodată cu materiale de arhivă, fără să bănuiesc că întîmplarea asta avea să-mi schimbe viața. Proiectul fusese deja setat în datele lui generale de către regizorul Andrei Ujică, producătoarea Velvet Moraru și Titus Muntean, responsabilul cu documentarea în arhiva TVR. Adică era nevoie pentru început de cît mai mult și mai divers material, fără limita temporală a anului 1965 pe care am pus-o mai apoi în film, și, în măsura în care existau, Titus ar fi trebuit să depisteze imagini căzute la montajul din vremea Televiziunii Române Ne-Libere. La început, misiunea mea era să ordonez marfa pe masură ce venea după transferul din peliculă în DVD și să încep să croiesc proiectul de montaj. Evident că primul și cel mai logic criteriu de rînduire a apărut a fi cel cronologic, parte din date existînd în listele de la TVR, o altă parte trebuind a fi găsită prin cercetări în varii cărți de istorie. Și a venit vremea să vizionăm. Cu Andrei în stînga am început să studiem marfa care însemna tot felul de evenimente care mai de care mai fără legătură cu ceea ce avea să devină filmul nostru. Eram într-un parc de distracții tematic în care și cel mai insignifiant fragment căpăta dimensiuni eroice. După anii ʼ50 intrăm în anii ʼ60 și începem să ne animăm mai strașnic, odată pentru că Andrei era familiarizat cu o parte din evenimente și cu semnificația lor și mi le traducea și mie, apoi pentru că înțelegerea măcar parțială a lor mă forța să mă gîndesc la viața părinților mei, în circumstanțele schițate de ceea ce vedeam. Terenul arăta încă a parc de distracții, dar cu contondențele datorate implicării personale.

Din momentul în care am trecut de pragul critic al lui 1969, anul nașterii mele, tot ce apărea în cadre mă privea direct, completa biografia mea încă din vremea în care nu puteam formula vreo amintire. Pe măsură ce avansam se ițeau din memorie umbre de evenimente, la început cele mai violente, cutremurul și inundațiile, de pildă, cu un bagaj de senzații consistent, cum ar fi gustul de pere de iulie pe care le dăduse bunică-mea de la Sibiu unei femei din Alba, care căuta de-ale gurii pentru copiii ei, care trăiau de cîteva zile într-un pom în vara lui ʼ75, sunetul  de ceramică spartă din colecția tatei ajunsă țăndări în timpul cutremurului din ʼ77, mirosul de noapte de martie de pe terenul de joacă unde ne-au adunat ai noștri pentru că era la mare distanță de oricare dintre blocurile din cartier, în același ʼ77, și altele. După care memoria, gîdilată de imagini, a început să-mi restituie hălci de biografie pe care le îngropasem de mult.

Asta pînă ce am ajuns în anii ʼ80, ani de formare pentru mine și cei din generația mea, mai puțin familiari lui Andrei, care fusese scutit de imagistica deceniului ăluia, fiindcă plecase din țară în ʼ81. Atunci s-au schimbat raporturile noastre cu materialul. Dacă, pentru Andrei, interesul era dublat de amuzament copios, mai ales în fața spectacolelor idioate de pe stadioane, scălîmbe în ambiția grandiosului pe care trebuiau să-l inspire, pentru mine au început atacuri de panică din ce în ce mai frecvente. La început erau provocate de aceleași spectacole, nu pentru că le-aș fi știut deja de la TV (în Craiova prindeam televiziunea iugoslavă, așa că evadasem oarecum din marele proiect de educare socialistă prin media), ci pentru că aveam parte acum de imaginea de ansamblu a unuia pe care îl repetasem într-o intimitate de cîteva mii de juni olteni vreo trei săptămîni, pe stadion, vară, soare, căldură, eu fiind petală de floare dintr-un maldăr de flori. Din fericire, spectacolul n-a avut loc pentru că, pe cînd eram noi în poziții, Ceaușescu a decis să plece din urbe, survolînd totuși stadionul, iar noi am continuat să mestecăm înjurături în praful verii, pînă spre seară. Și așa, tot văzînd material, a început să mă doară din ce în ce mai tare din ce în ce mai tot. Am atins saturația la niște imagini din 15 noiembrie ʼ87, din București, cu piramide de sportivi semidezbrăcați într-o dimineață semicețoasă, într-un decor semiindustrial, piramide pe lîngă care convoiul prezidențial a trecut în goană. La Brașov începea revolta, în București niște prăpădiți, unul în capul celuilalt, își duceau semiviețile în corpuri translucide și tremurînde, iar 20 de ani mai tîrziu punțile spulberate dintre aceste două realități ar fi trebuit să fie restaurate. Am țîșnit din camera de montaj, Velvet m-a întrebat ce am pățit, „nu mai suport să văd materialele astea”, am răspuns, să vină altcineva să vizioneze, a zis ea, „cum adică, eu trebuie să le văd”, „păi, dacă zici că nu mai poți, nu știu cum...”

În fine, crize mai mult sau mai puțin violente au tot fost, în general generate de rezonanțe asemenea celor pomenite. Și a apărut ca obligatoriu un nou substrat în film, cel a fărîmelor de autobiografii, a lui Andrei și a mea, inserate în poveste. Fiecare a făcut cîte o listă cu momente speciale în speranța că vom găsi imagini corelabile cu ele, pe care să le putem integra în film, cu tot acel bagaj emoțional relevant, mai ales pentru noi. Și am găsit. Prezența anumitor elemente de imagine sau sunet din film este dictată de existența acestui substrat. Pentru că Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu este, nu în ultimul rînd, un film despre noi. În sensul ăsta mi-a schimbat viața. Am înțeles, studiind imagini de arhivă care serveau cu totul altui scop decît cunoașterii, cît de puternice sînt mărcile timpului socialismului multilateral dezvoltat în ceea ce sînt eu, cum o reprezentare denaturată a unui timp istoric poate să fie, cu efort, ce-i drept, decodificată, că metoda aceasta de cercetare mi se potrivește și că voi profita de orice prilej mi s-ar oferi să lucrez cu arhive tocmai pentru că dificultatea depistării prin ele a întrebărilor și răspunsurilor juste are recompensa enormă a unui pas către mine.

Dana Bunescu este monteur și a co-regizat, împreună cu Mona Nicoară, documentarul Distanța dintre mine și mine.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

excutie cu ajutorul elefantului jpg
Elefanții transformați în călăi. Una dintre metodele cumplite de execuție folosită în Asia
Una dintre cele mai cumplite metode de tortură și execuție din lume era moartea produsă de elefanți-călăi, special antrenați. Această metodă deosebit de crudă a fost utilizată până în secolul al XIX-lea.
Foto Fb politia Romana
Cu banii din BMW-uri MAI putea angaja şi plăti 2.062 de poliţişti, susțin sindicaliştii din penitenciare
Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) critică achiziţia de BMW-uri a Ministerului Afacerilor Interne (MAI) şi arată că banii cheltuiţi pe bolizii de lux, într-un an, ar fi ajutat ministerul să angajeze şi să plătească aproximativ 2.062 de poliţişti
militar decedat alba iulia
Cazul militarului mort pe tanc în gara din Alba Iulia. Familia victimei contestă clasarea acuzației față de un angajat CFR
Familia militarului care a murit electrocutat pe un tanc în gara din Alba Iulia a contestat în instanță ordonanța procurorilor prin care s-a dispus clasarea acuzației față de un angajat al stației de cale ferată.

HIstoria.ro

image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.
image
Aristide Blank, finanțistul camarilei lui Carol al II-lea
Aristide Blank (1883-1961) a fost o personalitate complexă, care după ce a studiat dreptul și filosofia, s-a implicat în lumea financiară națională și internațională, reușind astfel să influențeze major viața politică românească dintre cele două războaie mondiale.