Ce-am lăsat în urmă

Dana BUNESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 847 din 2 - 8 iulie 2020
Ce am lăsat în urmă jpeg

Atunci cînd mi s-a propus să montez Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu am acceptat cu interesul celui care nu mai lucrase niciodată cu materiale de arhivă, fără să bănuiesc că întîmplarea asta avea să-mi schimbe viața. Proiectul fusese deja setat în datele lui generale de către regizorul Andrei Ujică, producătoarea Velvet Moraru și Titus Muntean, responsabilul cu documentarea în arhiva TVR. Adică era nevoie pentru început de cît mai mult și mai divers material, fără limita temporală a anului 1965 pe care am pus-o mai apoi în film, și, în măsura în care existau, Titus ar fi trebuit să depisteze imagini căzute la montajul din vremea Televiziunii Române Ne-Libere. La început, misiunea mea era să ordonez marfa pe masură ce venea după transferul din peliculă în DVD și să încep să croiesc proiectul de montaj. Evident că primul și cel mai logic criteriu de rînduire a apărut a fi cel cronologic, parte din date existînd în listele de la TVR, o altă parte trebuind a fi găsită prin cercetări în varii cărți de istorie. Și a venit vremea să vizionăm. Cu Andrei în stînga am început să studiem marfa care însemna tot felul de evenimente care mai de care mai fără legătură cu ceea ce avea să devină filmul nostru. Eram într-un parc de distracții tematic în care și cel mai insignifiant fragment căpăta dimensiuni eroice. După anii ʼ50 intrăm în anii ʼ60 și începem să ne animăm mai strașnic, odată pentru că Andrei era familiarizat cu o parte din evenimente și cu semnificația lor și mi le traducea și mie, apoi pentru că înțelegerea măcar parțială a lor mă forța să mă gîndesc la viața părinților mei, în circumstanțele schițate de ceea ce vedeam. Terenul arăta încă a parc de distracții, dar cu contondențele datorate implicării personale.

Din momentul în care am trecut de pragul critic al lui 1969, anul nașterii mele, tot ce apărea în cadre mă privea direct, completa biografia mea încă din vremea în care nu puteam formula vreo amintire. Pe măsură ce avansam se ițeau din memorie umbre de evenimente, la început cele mai violente, cutremurul și inundațiile, de pildă, cu un bagaj de senzații consistent, cum ar fi gustul de pere de iulie pe care le dăduse bunică-mea de la Sibiu unei femei din Alba, care căuta de-ale gurii pentru copiii ei, care trăiau de cîteva zile într-un pom în vara lui ʼ75, sunetul  de ceramică spartă din colecția tatei ajunsă țăndări în timpul cutremurului din ʼ77, mirosul de noapte de martie de pe terenul de joacă unde ne-au adunat ai noștri pentru că era la mare distanță de oricare dintre blocurile din cartier, în același ʼ77, și altele. După care memoria, gîdilată de imagini, a început să-mi restituie hălci de biografie pe care le îngropasem de mult.

Asta pînă ce am ajuns în anii ʼ80, ani de formare pentru mine și cei din generația mea, mai puțin familiari lui Andrei, care fusese scutit de imagistica deceniului ăluia, fiindcă plecase din țară în ʼ81. Atunci s-au schimbat raporturile noastre cu materialul. Dacă, pentru Andrei, interesul era dublat de amuzament copios, mai ales în fața spectacolelor idioate de pe stadioane, scălîmbe în ambiția grandiosului pe care trebuiau să-l inspire, pentru mine au început atacuri de panică din ce în ce mai frecvente. La început erau provocate de aceleași spectacole, nu pentru că le-aș fi știut deja de la TV (în Craiova prindeam televiziunea iugoslavă, așa că evadasem oarecum din marele proiect de educare socialistă prin media), ci pentru că aveam parte acum de imaginea de ansamblu a unuia pe care îl repetasem într-o intimitate de cîteva mii de juni olteni vreo trei săptămîni, pe stadion, vară, soare, căldură, eu fiind petală de floare dintr-un maldăr de flori. Din fericire, spectacolul n-a avut loc pentru că, pe cînd eram noi în poziții, Ceaușescu a decis să plece din urbe, survolînd totuși stadionul, iar noi am continuat să mestecăm înjurături în praful verii, pînă spre seară. Și așa, tot văzînd material, a început să mă doară din ce în ce mai tare din ce în ce mai tot. Am atins saturația la niște imagini din 15 noiembrie ʼ87, din București, cu piramide de sportivi semidezbrăcați într-o dimineață semicețoasă, într-un decor semiindustrial, piramide pe lîngă care convoiul prezidențial a trecut în goană. La Brașov începea revolta, în București niște prăpădiți, unul în capul celuilalt, își duceau semiviețile în corpuri translucide și tremurînde, iar 20 de ani mai tîrziu punțile spulberate dintre aceste două realități ar fi trebuit să fie restaurate. Am țîșnit din camera de montaj, Velvet m-a întrebat ce am pățit, „nu mai suport să văd materialele astea”, am răspuns, să vină altcineva să vizioneze, a zis ea, „cum adică, eu trebuie să le văd”, „păi, dacă zici că nu mai poți, nu știu cum...”

În fine, crize mai mult sau mai puțin violente au tot fost, în general generate de rezonanțe asemenea celor pomenite. Și a apărut ca obligatoriu un nou substrat în film, cel a fărîmelor de autobiografii, a lui Andrei și a mea, inserate în poveste. Fiecare a făcut cîte o listă cu momente speciale în speranța că vom găsi imagini corelabile cu ele, pe care să le putem integra în film, cu tot acel bagaj emoțional relevant, mai ales pentru noi. Și am găsit. Prezența anumitor elemente de imagine sau sunet din film este dictată de existența acestui substrat. Pentru că Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu este, nu în ultimul rînd, un film despre noi. În sensul ăsta mi-a schimbat viața. Am înțeles, studiind imagini de arhivă care serveau cu totul altui scop decît cunoașterii, cît de puternice sînt mărcile timpului socialismului multilateral dezvoltat în ceea ce sînt eu, cum o reprezentare denaturată a unui timp istoric poate să fie, cu efort, ce-i drept, decodificată, că metoda aceasta de cercetare mi se potrivește și că voi profita de orice prilej mi s-ar oferi să lucrez cu arhive tocmai pentru că dificultatea depistării prin ele a întrebărilor și răspunsurilor juste are recompensa enormă a unui pas către mine.

Dana Bunescu este monteur și a co-regizat, împreună cu Mona Nicoară, documentarul Distanța dintre mine și mine.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

Cropat Radu Theodoru la o intalnire a gruparii Vlad Tepes in februarie 2025 FOTO Facebook jpg
Ce li se pregătea românilor prin proiectul „Geția”: „Se va confisca tot. Se va naționaliza tot. Va fi jihad” STENOGRAME
Robertin-Adrian Dinu, liderul Comandamentului Vlad Țepeș, organizație care funcționa ca un sistem paramilitar, paralel cu instituțiile statului român, ai cărei membrii sperau să schimbe constituția și numele țării cu ajutorul rușilor, explica ce va urma după demararea proiectului Geția.
Cheile Cibului  Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (79) JPG
Fenomenele stranii petrecute în Cheile Cibului. Toți oamenii din sat și-au împodobit casele cu cruci și icoane
Cheile Cibului, un sat izolat din Munții Apuseni, a fost în trecut locul unor evenimente tulburătoare. Acum își întâmpină oaspeții într-o înfățișare pitorească, cu gospodării împodobite de cruci, icoane și monumente religioase.
image png
Puterea uimitoare a cojilor de ouă. Un îngrășământ natural care îți va transforma grădina într-un paradis
De câte ori ai aruncat coji de ouă la gunoi fără să te gândești cât de utile sunt pentru grădină? Acestea reprezintă un îngrășământ natural incredibil de eficient, care întărește plantele, îmbunătățește solul și respinge dăunătorii.
seminte chia jpg
De ce tot mai mulți oameni au ajuns să consume semințe de chia cu lămâie. Ce beneficii are acest amestec
Poate că deja mulți dintre noi am auzit despre cât de benefice pentru sănătate sunt semințele de chia. Iar de-a lungul lumii, tot mai mulți oameni combină aceste semințe cu lămâie, pentru a se bucura de efectele pozitive pe care acest amestec le poate avea asupra organismului.
Sealandafterfire2 jpg
Singura țară din Europa cu un singur locuitor. Are doar 550 metri pătrați
Sealand, cunoscută oficial ca Principatul Sealand, este considerată cea mai mică țară din lume, situată pe o platformă marină abandonată din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, la aproximativ 12 kilometri de coasta Suffolk din Marea Nordului.
Condimentele și ierburile sunt extrem de benefice pentru sănătate Colaj DMS
Șapte condimente care reduc inflamațiile și îmbunătățesc digestia. Alimentul cu cel mai ridicat conținut de fier în doze reduse
Nutriția devine un subiect din ce în ce mai important în societate, pe măsură ce crește conștientizarea impactului pe care îl pot avea anumite deficiențe alimentare asupra sănătății.
image png
Cum să îndepărtezi, fără prea mari bătăi de cap, etichetele de pe borcane
De multe ori, atunci când vrei să reutilizezi borcanele sau sticlele, te lovești de o problemă frustrantă: etichetele care nu vor să se desprindă. Fie că sunt etichete de la borcane de zacuscă, gemuri sau miere, reziduurile lipicioase rămân adesea pe sticlă sau pe metal, iar orice tentativă de îndep
image png
Cum să ascuți foarfecele cu ajutorul foliei de aluminiu? Un truc simplu care te ajută să economisești timp și bani!
Ați încercat vreodată să tăiați ceva cu foarfece contondente? Este frustrant, nu-i așa? E ca și cum ai încerca să feliezi o roșie cu un cuțit de jucărie – complet ineficient. În loc să te enervezi pentru alegerea nefericită a instrumentului sau să te grăbești să cumperi un set nou de foarfece
carmen constantin romanca austria foto arhiva personala jpeg
Româncă, despre sistemul de educație din Austria: „Profesorii n-au interesul ca tu să termini liceul”
Carmen Constantin, o jurnalistă din Piteşti stabilită de șapte ani cu familia în oraşul austriac Linz, are doi copii și a vorbit pentru „Adevărul” despre regulile stricte din sistemul de educație din Austria, total diferite față de România.