Categoria <i>impuse</i>

Publicat în Dilema Veche nr. 178 din 5 Iul 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Dacă pînă mai ieri o regulă de aur a marketingului spunea că trebuie să-ţi ţii clienţii satisfăcuţi pentru ca biznisul să aibă succes, acum o altă lege, tot de aur, vine şi spune că asta nu mai e destul. Trebuie să-ţi faci (şi menţii) şi angajaţii satisfăcuţi. Fericiţi - ar fi ideal. Se ştie că un om fericit este, în general, mai bun; extrapolînd, un angajat fericit va fi mai productiv şi eficient. Aşadar nu e de ajuns să plăteşti nişte salarii (de care oamenii oricum se plîng mereu că nu le ajung) şi să consideri cu asta că ţi-ai făcut datoria. Trebuie, în calitate de patron, manager, CEO sau, în fine, denumirea contează mai puţin, să te ocupi şi de alte chestiuni mai lumeşti, precum timpul liber al angajatului. Mai ales că acesta se poate folosi în interesul companiei. În timpul liber, acela care mai rămîne în urma orelor suplimentare pe care le fac pentru a respecta dead-line-uri, angajaţii se pot apuca să-şi construiască şi consolideze echipa. Să-şi dezvolte, adică, aptitudinile esenţiale supravieţuirii la birou, şi anume acele chestiuni care atît de frumos se numesc: spirit de echipă, loialitate, comunicare, solidaritate, creativitate şi care nu se pot dezvolta singure, de capul lor, ci numai în condiţii prielnice, cum ar fi o staţiune liniştită la munte sau la mare (mai nou în Deltă, chiar şi în locuri greu accesibile, dar cu faimă de "sălbatice", precum Sf. Gheorghe sau Portiţa), cu ajutorul unor joculeţe tematice & simpatice, stropite seara cu vin din belşug, acompaniate de grătare nesfîrşite, gustări reci şi calde, garnituri şi deserturi. Şi pentru că omului la băutură i se dezleagă limba şi viaţa-i pare mai bună, colega de la PR - mai frumoasă şi şeful ăl mare - aproape uman, serile se organizează, tot pentru îmbunătăţirea spiritului de echipă şi dezvoltarea capacităţii de comunicare, activităţi amuzante precum karaoke (sau cît-de-tare-şi-fals-poţi-cînta-I-will-survive-după-o-sticlă-de-whisky), concursuri de limbo-dancing, diverse variante ale jocului de mim, precum şi ale altor jocuri de cabană, societate sau grădiniţă, care pot fi încadrate în categoria hai-să-facem-mişto-unii-de-alţii, că doar de-aia sîntem colegi. Toate cele descrise mai sus (şi multe altele, dintre care enumerăm căţărarea prin copaci sau pe stînci, joaca de-a tiroliana sau rapelul, construirea de cazemate, bărcuţe şi plute, mersul de-a buşilea printre obstacole, mersul legat la ochi, concursuri, întreceri şi ghicitori, aruncarea cu suliţa, aruncarea verzei cu catapulta, prinderea găinii, pictatul pe pereţi, nenumărate sporturi în varianta mai hard sau mai light) pot fi înscrise fără probleme în categoria exerciţiilor de team-building, pe care companiile le "oferă" angajaţilor la sfîrşit de săptămînă. Pe de o parte, pentru că astfel oamenii au ocazia să se cunoască şi împrietenească (şi împrietenindu-se vor lucra mai bine împreună), pe de altă parte, pentru a crea un fel de impresie de "mare familie" care te ajută să treci mai uşor peste frustrarea faptului că, muncind, nu mai apuci să petreci timp cu adevărata familie, şi pe de cu totul altă parte, pentru că există un buget, o strategie şi, de multe ori, o modă neînţeleasă prea bine. Dacă aţi participat vreodată la un week-end de felul ăsta - uneori chiar funny, alteori dezastruos, depinde de firma care organizează activităţile - şi aţi avut ocazia să observaţi români şi străini ("expaţi") în acţiune, probabil aţi rămas uimiţi de diferenţele de comportament dintre ei. E un clişeu, dar e adevărat. Străinii participă la tot, cu acel aer amabil, fals-interesat, politicos şi plin de solicitudine; ditamai top-managerii se apucă să se copilărească, la modul cel mai natural din lume, cu zîmbetul pe buze. Dacă înjură sau nu, în gînd, soarta care i-a aruncat în asemenea situaţie penibilă, de dragul jobului bănos, asta n-avem să ştim niciodată. Românii, în schimb, sînt mereu puşi pe miştouri. Rîd unii de alţii, chicotesc, se adună pe bisericuţe, refuză să participe la activităţi, dacă li se par a nu fi "de nasul lor", se ciorovăiesc cu organizatorii, întotdeauna se găseşte cineva care "ştie el mai bine cum ar fi trebuit făcute lucrurile", dacă sînt organizaţi pe echipe, devin pătimaşi şi chiar violenţi, vor să cîştige cu orice preţ şi sînt dispuşi să trişeze pentru asta, beau peste măsură, sfîrşesc prin a dansa pe mese (secretara directorului cu şoferul de la distribuţie), încep să-şi facă dedicaţii muzicale la discotecă, sînt nemulţumiţi de felul în care e făcut patul în cameră sau de ora la care trebuie să se scoale dimineaţa, îşi iau haine nepotrivite (femeile insistă să poarte pantofi cu toc la munte), unora le e prea frig, altora prea cald; şi din nou rîd, chicotesc, se adună pe bisericuţe să bîrfească şefii, organizarea proastă, colegii de la celelalte departamente. După un week-end astfel petrecut la munte sau la mare, în care ditamai managerii redevin copii, jucîndu-se cot la cot cu subalternii tot soiul de joculeţe tematice şi veselindu-se împreună în nesfîrşite chiolhanuri pe banii companiei (ocazie cu care se lămuresc în sfîrşit şi combinaţiile amoroase din firmă), iată că ziua de luni aduce la birou nişte oameni nu doar foarte mahmuri, ci şi mai uniţi şi motivaţi. Încă două-trei team building-uri de-astea şi echipa proaspăt formată se va închega, metamorfozîndu-se apoi într-o "mare familie", în care membrii comunică eficient şi debordează de încredere şi solidaritate. Ceea ce pentru managementul companiei nu poate fi decît o bucurie, pentru că - spun unii experţi - cică munca în familie ar fi mai productivă. Altfel munceşte omul pentru binele familiei care l-a adoptat şi care îl răsfaţă cu mici atenţii, prime de Crăciun şi week-end-uri în Deltă! Dintr-o entitate enigmatică şi oarecum abstractă, "compania" se transformă astfel într-un spiriduş prietenos şi binefăcător, pe care ajungi să-l iubeşti şi în care poţi avea încredere. Şi nu te mai superi aşa de tare, cînd realizezi că nu prea mai ai, de fapt, timp liber (numai al tău), nici măcar la sfîrşit de săptămînă, fiind prea ocupat cu team-building-uri, training-uri, workshop-uri, party-uri aniversare şi alte asemenea delicii corporatiste, toate cu denumiri de import.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Un oraș din România se află în topul celor mai ieftine orașe din Europa de vizitat în 2024. Pe ce poziție s-a clasat
De la Lisabona până în capitala Lituaniei, în urma unei analize făcută de specialiștii englezi, a reieșit o listă cu cele mai accesibile orașe europene pentru turism de weekend, printre care se află și unul din România.
image
Păţania de groază a unor nemți. Au rămas suspendaţi cu autorulota deasupra unei prăpăstii. „Dacă făceau asta românii în Germania...“
Salvamontiştii din Neamţ, care acţionează în zona masivului Ceahlău, au dat detalii despre o misiune care i-a avut în prim-plan pe membrii unei familii germane.
image
Turist speriat de prețurile din centrul unui mare oraș din România: „E prea mult“
Restaurantele, terasele și barurile reprezintă, fără îndoială, puncte importante de atracție pentru foarte mulți turiști. Cu toate acestea, mulți dintre ei se lovesc de prețurile piperate din marile orașe ale României.

HIstoria.ro

image
Atacul lui Cuza asupra masoneriei bucureștene
Modernizarea țării, pe care toți românii o doreau, dar care avea reprezentări diferite de la un grup social la altul, a generat tensiuni în tânărul stat. Programul de reforme al lui Cuza a început să fie contestat.
image
Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul  pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.
image
Cadoul de nuntă primit de Zoia Ceaușescu de la părinți
Fabricat în Franța, la o comandă specială a familiei Ceaușescu în anul 1983, automobilul Fuego GTS a fost facturat de către Renault (Service des Ventas Speciales Exportation) pe numele Ceaușescu Elena Zoia, unul dintre copiii familiei prezidențiale, care l-a primit cadou de nuntă de la părinți.