Căsuţa noastră (de pariuri), cuibuşor de porcării

Publicat în Dilema Veche nr. 927 din 13 – 19 ianuarie 2022
Să trăiţi, să ne conduceţi jpeg

Ca multe alte lucruri din inefabilul vieţii, şi norocul e o chestiune relativă. A observat-o comicul american Lenny Bruce, cu peste o jumătate de secol în urmă: „Dacă laba de iepure poartă noroc, atunci poate îmi explicaţi şi mie care a fost norocul iepurelui”. Mîna în cap pe care ţi-o pune sau nu Dumnezeu are tot felul de explicaţii – unele dintre ele, din străvechime. Trei cuvinte din Cîntul X al Eneidei lui Virgiliu au căpătat cu vremea putere de dicton: Audenter fortuna iuvat, devenit după ani şi ani Audaces fortuna iuvat. „Norocul îi ajută pe îndrăzneţi.” Un program de viaţă pe cît de ambiţios, pe cît de riscant, în care norocului i se repartizează rolul plasei de protecţie în acrobaţiile de la circ. Cine ia de bun dictonul fără să filtreze informaţia şi fără să ţină cont de încărcătura sa metaforică riscă totuşi s-o păţească. Nu-ţi trebuie IQ-ul lui Alan Turing sau al lui Garry Kasparov ca să-ţi dai seama că norocul nu poate suplini inconştienţa, sminteala sau cascadoria pe buza gropii. Cît ai fi de îndrăzneţ, dacă te duci să înoţi într-un fluviu prin care mişună crocodilii e de aşteptat ca norocul să nu te ajute prea mult. Parcă pentru a modera într-o oarecare măsură aşteptările privind norocul temerarilor, rezervorul de înţelepciune latin a dat la iveală şi o pepită din De amicitia a lui Cicero. Pepita miroase a loterie şi spune aşa: Fortuna caeca est. „Norocul este orb.” Altfel spus, nu contează ce faci şi cum arăţi, totul ţine, de la un punct încolo, de soartă. Şi poate că tocmai plecînd de la imaginea norocului orb au distilat mai tîrziu românii, sub vraja acestui joc al non-vizualului, formula „norocului chior” care poate să dea peste tine şi să-ţi modifice traiectoria, cariera, viaţa însăşi.

În răspărul teoriei care spune că norocul – orb sau nu – dă peste tine – îndrăzneţ au ba –, scoate capul o şcoală de gîndire care postulează ideea că „norocul ţi-l faci”. Există, aşadar, două modalităţi de raportare la noroc: cea pasivă, în care eşti fără voia ta beneficiarul unui surîs al zeilor, şi cea activă, în care norocul trebuie construit şi fructificat. Această a doua abordare a făcut să apară, cu multă vreme în urmă, o instituţie care s-a dezvoltat din ce în ce mai bine şi care astăzi a ajuns să regleze cadenţa şi respiraţia speranţei: instituţia pariului. Mai precis, a pariului sportiv. Drumul de la idee la industrie a fost lung şi hîrtopit. Dar a meritat, se vede treaba, din moment ce astăzi casele de pariuri rivalizează numeric (cel puţin în România) cu farmaciile, florăriile şi oficiile de schimb valutar, iar bileţelul pe care ţi-ai trecut opţiunile e mai prezent în viaţa ta decît supa de pui, mersul la biserică, vitamina C sau plimbarea prin parc. La rîndul lui, pariul romantic din romane şi filme, cînd un bookie al curselor de cai era de fapt un agent al cine ştie cărui serviciu secret, s-a transformat într-o îndeletnicire strict pecuniară, al cărei singur scop e umplerea buzunarului. În comunism, pe aşa ceva s-ar fi lipit imediat eticheta „cîştigului nemuncit”, asta în ideea că ar fi putut exista case de pariuri pe vremea lui Bobu şi Postelnicu. În capitalismul nostru de zi cu zi, pariul sportiv e un amestec de fler şi risc, în care depui o sumă fără să ştii dacă o să pierzi sau o să cîştigi. Iar pariul sportiv nu înseamnă doar Liga 1 sau Serie A la fotbal, ci şi hochei din liga secundă finlandeză sau volei din Turcia, spre a nu mai vorbi de teritoriul nesfîrşit al boxului profesionist american. „Norocul ţi-l faci”, am stabilit deja.

Însă asta se poate întîmpla doar dacă toată lumea respectă regulile jocului. Şi sportivul, şi agentul de pariuri, şi pariorul. În realitate, lucrurile arată cu totul altfel. Agenţiile de pariuri din zona Tigrilor Asiei de Sud-Est au un palmares al fraudei cît cea mai nouă ediţie din „Pagini aurii”. Pariorii nu ştiu asta. Sau o ştiu, dar nu vor să creadă. Sigur, există şi situaţia inversă, în care blatul pus la cale în interesul pariorului interlop e dejucat în ring. Însă asta doar în filme – de pildă, în scena din Snatch-ul lui Guy Ritchie în care Mickie O’Neil (da, cu un singur „l”) alias Brad Pitt nesocoteşte consemnul şi-şi păleşte adversarul în loc să cadă la podea. Numai că viaţa nu bate filmul. Dacă vreţi confirmări, întrebaţi-l pe Declan Hill, cel care a scris The Fix („Blatul”). Sau mai bine citiţi-i cartea şi aflaţi de sutele de meciuri şi de competiţii trucate, în care zeci de mii de pariori oneşti mizau, fără să ştie, în folosul cîtorva mafioţi a căror mînă greblă se făcea. Aflaţi, printre altele, că la Cupa Mondială de fotbal din 2006 unele rezultate din grupe se ştiau de dinaintea primului meci şi că explicaţiile ratărilor uluitoare ale lui Şevcenko din sfertul de finală Italia-Ucraina 3-0 trebuiau căutate în Singapore, Taiwan şi Hong Kong. Legaţi apoi informaţiile de anumite meciuri din Cupele europene, pentru întregirea tabloului. Adăugaţi secvenţa din Dinamo Zagreb – Olympique Lyonnais 1-7 (1-0 la pauză), meci jucat în 2011, în care fundaşul croat Domagoj Vida îi face cu ochiul atacantului francez Bafétimbi Gomis după ce acesta din urmă înscrie. Mai săpaţi un pic şi ajungeţi la mereu povestibilul meci Oţelul Galaţi – Dinamo Tirana 4-0 (Cupa UEFA, 2004), în care Oţelul marchează de patru ori pînă la pauză în faţa unei echipe de mieluşei ageamii, pentru ca apoi albanezii să lovească, să tragă de timp, să simuleze şi să rupă jocul, fiindcă pariaseră, dragii de ei, pe propria lor înfrîngere cu 4-0 – fără ca gălăţenii să aibă vină şi habar.

Industria românească a pariurilor sportive fie a uitat de aceste episoade, fie preferă să facă abstracţie de ele. De cîţiva ani încoace, reclamele TV sau stradale la casele de pariuri sînt un spectacol obligatoriu. Multă lume bună e convocată la filmări: arbitri, antrenori, moderatori TV, luptători cu nasul turtit, campioane olimpice, jucătoare de fotbal feminin, ziarişti, fotbalişti de altădată. În general, cam toţi cei care au notorietate şi legătură cu mingea de fotbal. Pentru nehotărîţi, există şi emisiuni care se ocupă cu ponturile pentru meciuri, plasate de obicei seara tîrziu în grilă. În orice caz, e greu să trăieşti o zi fără să nimereşti în prezenţa pariurilor. În faţa unui asemenea realităţi, opinia publică scoate din rastel una dintre armele ei preferate: excesul. Reacţiile predilecte ale celor de pe margine sînt obida vociferantă („Ai dracu’, tot ăştia cu bani mulţi îşi umplu buzunarele”) şi căinarea văicăreaţă („Aduceţi oamenii la disperare, mulţi îşi vînd casele ca să joace la pariuri, ce vreţi, să se sinucidă?”). De aici pînă la comparaţia cu drogurile e un pas mic, pe care chibiţii de pe margine îl fac fără şovăire. Dacă la Marx religia era opiu pentru popor, astăzi pariurile sînt privite cu aceeaşi asprime ca amfetaminele, mai cu seamă că şi unele, şi altele dau dependenţă. Două lucruri uită cei care afurisesc pariurile: 1) că ele n-ar exista dacă n-ar fi atîţia amatori; 2) că intenţia celui care pariază e să se îmbogăţească fără alt efort decît scosul unei bancnote din portofel. Sînt pariurile imorale? Da, însă doar în măsura imoralităţii celor care recurg la ele, lucru ceva mai greu de acceptat.

Radu Paraschivescu este scriitor. Cea mai recentă carte a sa: Acul de aur și ochii Glorianei (Editura Humanitas, 2021).

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.