Casa mea e un templu al porcului

Laura ALBULESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 483 din 16-22 mai 2013
Casa mea e un templu al porcului jpeg

Orice obiect care are de-a face cu porcul mă umple de fericire. De fapt, nu e vorba numai de obiecte: mărturisesc că îmi place şi să grohăi din cînd în cînd; mai mult, am un prieten care mi-a devenit mult mai simpatic de cînd am constatat că, atunci cînd rîde cu poftă, emite nişte sunete care aduc cu nişte grohăieli înfundate, ca şi cum un godac s-ar hlizi cînd nu e cazul şi maică-sa îi transmite să se abţină. Cînd văd un rît desenat sau tirbuşonul cozii de purcel, îmi pierd minţile de entuziasm. Sînt fan porc pînă la moarte. Pe scurt, am un fetiş.

Ca orice fetiş, a fost cultivat cu cvasireligiozitate: porci din toată lumea se lăfăie în casa mea, în toate ipostazele. Cabinetul de curiozităţi la care lucrez de ani de zile începe să frizeze muzeul. Colecţia mea porcină are un aer totemic: în biblioteca din sufragerie, am o zonă sacră unde am plasat cărţile de şi despre Bourdieu. Acolo se odihnesc, pe nişte adevărate jilţuri, trei godaci de sticlă: Gustav, cel mai mare, a fost urcat pe un tron regal miniatural, dar tapiţat. L-am primit din Grecia şi a rămas Gustav, pentru că e un nume grozav pentru un porc şi, în plus, sticla are în interior nişte pete de culoare à la Klimt. Lîngă el şade Bohumil, mai mic decît o boabă de fasole (are sub 1 cm), dintr-o sticlă culoarea gălbenuşului, dar cu rît, ochi, codiţă şi tot ce-i trebuie. I-am făcut, din traforaj, un scaun de un azuriu intens. I se mai zice şi Boh, e preferatul meu şi l-am luat din Praga, se înţelege. În stînga lui e Toto – verde, gras şi tîmp, cu o ureche ciobită, cocoţat pe un scaun portocaliu. Nu ţin prea mult la el, fiindcă l-am luat din Veneţia, în timp ce mă despărţeam melodramatic de un tip cu care credeam că o să mă căsătoresc. Tot prin zonă mai bîntuie, lucraţi foarte naturalist, dintr-un fel de cauciuc rozaliu, o scroafă cu un godac (de la acelaşi tip), plus o domnişoară din lavă, primită de la o colegă care-a fost recent în Sicilia. Ea e glam şi sexy şi o cheamă Poppy.

Cînd lucrez la calculator, am în spate un exemplar din porţelan, de la Paris, şi lateral două bucăţi de lemn, dintre care una e un porc zburător, cu picioare mobile, agăţat cu o tijă de lampă şi înhăţat lacom dintr-un magazin praghez de jucării. În cutia de bijuterii pluteşte un godac de expoziţie, pandantiv de argint cumpărat cu lacrimi în ochi de la metrou (Eroilor). Cărţile dedicate porcului sînt multe, dar piesele de rezistenţă sînt două: un album Beautiful pigs, care se deschide cu declaraţia de iubire a lui Churchill, închinată neamului porcin şi care mă asigură, pe coperta a patra, că o să descopăr porcul cum nu l-am mai văzut niciodată. Confirm, arată ca un calendar Pirelli. A doua bijuterie e Trott’s Porcine Miscellany, din care am aflat cît de sensibil este rîtul (conţine la fel de mulţi receptori ca ambele mîini ale omului) şi că, la 70 de kilometri nord de Stuttgart, există Muzeul Porcului Norocos, care are 14.000 de exponate. Din aceeaşi lucrare i-am citit aceluiaşi tip, cînd încercam să-mi cresc cota de seducţie: cîte bătăi de inimă are, în medie, un porc într-o viaţă şi sfaturi practice, gen cum să-i iei pulsul.

Şi bucătăria e un templu al porcului: patru magneţi pe frigider, din materiale diferite (sticlă, carton, tablă etc.), un pahar rozaliu de plastic, în formă de rît, un exemplar textil plasat strategic în mijlocul unui suport de tort din porţelan englezesc şi un fund de tocat reprezentînd un godac, smuls fără scrupule de la prietenul meu care grohăie involuntar cînd rîde. Dulapul din dormitor ascunde şi el nişte nestemate: şosete şi tricouri cu porci. A, şi mai am şi-o broşă de dimensiunile unui cartof.

Mi-am făcut cont pe Facebook ca să expun o poză de profil cu un purcel foarte ferchezuit, citind un ziar de views, nu de news (sub pseudonim, se înţelege), la fel cum mi-am torturat iubiţii să-mi facă simboluri heraldice, cu dictoane în latină şi cu porci. Wallpaper-ul laptopului meu este cu un porc gigantic etc. etc.

Cum am ajuns aici? N-aş putea să spun. E o hiperslăbiciune care n-are nici o bază raţională: n-am avut contact cu porcul în copilărie, mănînc slănină cu o plăcere teribilă, nu-mi amintesc ca vreun reprezentant livresc să mă fi cucerit vreodată. Am o slăbiciune pentru animale în genere, ador cîinii şi aricii, cu care am copilărit, de altfel, dar nu mi-aş umple casa cu obiecte din registrul canin sau aricesc. Nu o cultiv din excentricitate, cum defila Dalí cu tapirul prin urbe, iar moda microporcilor lansată de Clooney mi-a displăcut, deşi posesorul microporcului merita toată atenţia feminină. Seamănă, mai degrabă, cu o pasiune abstractă, pornită dintr-o glumă sau o joacă, asumată şi apropriată pînă a căpătat toate datele unui fetiş. Din motive evidente, definiţia freudiană a fetişului nu mă încîntă prea tare („substitut al falusului feminin, în care copilul a crezut şi la care nu poate renunţa“, o rezolvare a ameninţării cu castrarea, clivaj între funcţia imaginară şi realitate etc.). Winnicot e ceva mai nuanţat – fetişul are rolul de obiect tranziţional, prin care se păstrează legătura simbolică din faza preoedipiană cu mama, o punte între subiect şi obiectul dorinţei sale –, dar tot nu mă convinge. Majoritatea autorilor sînt de acord că fetişismul e caracteristic sexului masculin, în timp ce cleptomania ar fi echivalentul lui feminin, întruchipată, în varianta soft, de actul de a colecţiona. Nu e măgulitor, dar, sub tortură, sînt dispusă să accept că mă plasez pe undeva pe la mijloc.

Cum să-mi explic acest ataşament bizar? N-am pierdut niciodată nimic din preţioasa colecţie, le păzesc cu o sfinţenie demnă, probabil, de o cauză mai nobilă. Am depăşit faza în care mai aleg obiecte porcine, mă tem că vin ele spre mine. Nu le găsesc, mă găsesc ele pe mine. O dată că le văd dintr-o mie – e ca în amor, le recunosc într-o grămadă aparent informă –, apoi, persist de atît de mult timp în această pasiune, încît prietenii au ajuns să facă o asociere pavloviană: cum le iese un porc în faţa ochilor, cum se gîndesc la mine. Sînt măgulită, n-are sens să mint.

Laura Albulescu este redactor-şef la Editura ART.

Foto: L. Muntean

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Grecia sub zodia incendiilor forestiere și a caniculei. Turiști români: „Ne cred pe toți proști?”
În timp ce atenționările de călătorie apar aproape în fiecare zi pentru Grecia, din cauza riscului de incendii forestiere, turiștii românii susțin că vremea e perfectă.
image
Cât ar mai fi avut de trăit Ceaușescu dacă nu era executat. Care era boala ținută la secret a ultimului dictator al României
Nicolae Ceaușescu suferea de mai multe boli grave, spun medici români dar și surse din cadrul CIA. Dacă una dintre afecțiuni ajunsese cunoscută prin intermediul CIA, cealaltă rămâne și astăzi un mister. Se presupune că Ceaușescu nu ar mai fi supraviețuit mult după 1989.
image
Cum ne-a adus manelistul Babasha în atenția lumii întregi. Ce scrie The Independent despre manelele din România
Babasha, cântărețul de manele care a fost huiduit la primul concert susținut de Coldplay, a atras atenția lumii întregi, publicațiile străine relatând evenimentul, și afirmând că reacția publicului ar reaprinde „dezbaterea despre rasism din România”.

HIstoria.ro

image
Cea mai mare operațiune amfibie din epoca modernă, în „Historia” de iunie
6 iunie 1944. Ziua Z. Nicio altă operaţiune militară din istoria celui de
Al Doilea Război Mondial nu a beneficiat de un nivel atât de ridicat de securitate operaţională, implicând ample acţiuni de inducere în eroare a inamicului, precum Operaţiunea Overlord (Suveranul).
image
Escrocheria „Andronic” - un precursor al Caritasului în România sfârșitului de secol XIX
Înainte de a fi marele ziarist şi marele proprietar de „Universul”, Stelian Popescu şi-a făcut meseria de jurist. Ca judecător de instrucţie la cabinetul 5, Ilfov, el a dat gata multe cazuri. Printre acestea, se numără celebra escrocherie „Andronic”.
image
A fost sau nu Alexandru Ioan Cuza membru al Masoneriei?
La un deceniu după abdicarea lui Cuza, în 1876, la București a fost înființată Loja Alexandru Ioan I, apoi, în 1882, la Dorohoi a fost înființată Loja Cuza Vodă.