Cărțile altora

Andreea RĂSUCEANU
Publicat în Dilema Veche nr. 856 din 3 - 9 septembrie 2020
„Vorbește cu Angela”, „Pîine şi Mîine”, „Piese pentru Zîmbete” jpeg

Niciodată cărțile n-au fost suficiente. În prima copilărie, era un teanc așezat pe lada unui studio de lemn întunecat, cărți pentru copii, cu ilustrații bogate, cu text puțin. Apoi cele cîteva rafturi de beletristică încorporate în șifonierul masiv din dormitorul bunicilor mei și dintr-o comodă mai mică pe care stătea televizorul. Cărțile din „vitrină“ unde nu prea aveam voie să umblu erau cărți „pentru oameni mari“. Biblioteca alor mei, la ale cărei ultime rafturi nu ajungeam decît escaladînd periculos partea de jos, formată din sertare, pe care mă urcam sfidînd pericolul ca întreaga etajeră să cadă peste mine. Și cea mai interesantă, pentru că erau acolo tot felul de lucruri interzise, peste care am dat imediat și pe care le-am citit înainte să realizeze cineva că ordinea și așezarea volumelor era schimbată. Raftul de deasupra patului, alcătuit din BPT-uri mici și colorate, în continuare pentru mine cărțile cu cel mai prietenos format. Cărți pe care am scris, pe care am vărsat apă sau cafea cu lapte, cerneală, pe care am desenat cu pixul sau am notat numere de telefon, adrese, mesaje pentru unul dintre cei de-ai casei, mai ales pentru mama, care era avocat. Uneori, gînduri răzlețe, îmi făcusem un obicei din a nota ceva la o pagină oarecare, doar ca să dau peste ce scrisesem acolo cine știe cînd, după cîțiva ani, și să-mi aduc aminte acel moment. Sînt cărți vii, cum caut uneori prin anticariate, care pentru cineva au fost mai mult decît niște obiecte, îmi place și acum să dau peste notații, fișe, flori presate, bilete de tramvai, decupaje de ziar, fotografii, e uimitor cîte lucruri se pot găsi între paginile unei cărți.

Dar nimic nu s-a comparat vreodată cu cărțile altora. Mirajul infinit, grădina interzisă, obiectul celor mai dureroase dorințe, asociate cu sentimentul neputinței și al zădărniciei, cred că atunci mi-am format instinctul proprietății, dorința de a poseda lucruri, pentru că nici un obiect de pe lumea asta nu mă făcuse să-mi doresc să-l păstrez așa cum au făcut-o cărțile. În copilăria mea, petrecută pe jumătate într-un cartier bucureștean, pe jumătate la marginea Bucureștiului, într-o comună limitrofă, am avut mereu vecini, prieteni care mi-au împrumutat cărți. Mai erau și bibliotecile, unde sursa frustrării venea din numărul limitat de cărți care se puteau împrumuta, trei, indiferent cît de bine te cunoștea doamna Sanda, bibliotecara. Ani de zile am visat să fiu ca ea, stăpîna rafturilor ticsite cu volume colorate, a cărei unică preocupare era să strecoare fișele de carton în buzunarul lipit de coperta interioară a cărților și să le așeze apoi în teancuri. Au fost două astfel de locuri, între care s-au desfășurat cele mai intense reverii livrești ale copilăriei, biblioteca de cartier, de pe bulevardul Banu Manta, și cea a școlii numărul 3, al cărei miros mi-l amintesc și acum.

Prima carte pe care mi-am dorit‑o însă deznădăjduit, care mă face să asociez și acum orice eșec de a intra în posesia unui volum cu nemulțumirea profundă de atunci, e Cheița de aur sau minunatele pățanii ale lui Buratino, de Alexei Tolstoi, cu rafinatele desene ale lui A. Canevschi, apărută la Editura Tineretului în 1967. O carte verde, mare, cartonată, primită pentru cîteva zile de la o vecină farmacistă, al cărei fiu, deja adult, era student la Institutul de Arhitectură din București. Era o carte care venea din alt timp, la fel ca Aventurile lui Cepelică, sau basmele fraților Grimm, din copilăria altcuiva, care aparținea acum lumii adulților. Ilustrațiile au fost însă însă cele care m-au fascinat înaintea poveștii, pe care încă n-o puteam citi singură, liniile atipice, cu totul neobișnuite față de cele pe care le puteai găsi în cărțile anilor ’80, din care era făcută în mare parte biblioteca mea. Fine, retro, cum le-am numi astăzi, care nu spuneau totul dintr-odată, se cereau descifrate cu atenție, pline de umor, urmînd întru totul spiritul cărții. Îmi amintesc că am rîs cu lacrimi de cîte ori am ascultat începutul, cu bușteanul vorbitor care îi incită pe cei doi bătrâni morocănoși să se altoiască reciproc. Greierul Vorbitor, șobolanul Sușara, cel bătrîn și rău, Carabas-Barabas, vulpea Alisa și motanul Bazilio, Buha doftoroaie, care pune diagnostice precise precum „mai mult mort decît viu“, fetița cu părul albastru, Pierrot cel cu obrajii albi ca praful de dinți și poeziile lui întunecate, le știam partiturile pe dinafară – pînă a venit ziua nefericită a înapoierii cărții. Am sperat pînă în ultimul moment că proprietara de drept va uita de carte, în fond, cine ar mai fi deschis-o într-o casă în care nu mai erau copii, și poate așa s-ar fi și întîmplat, dar vigilența bunicilor, obsesia cuvîntului dat și a promisiunii care se ține indiferent de situație m-au dus în ziua hotărîtă la poarta vecinei farmaciste, care sînt convinsă că habar n-avea ce era în sufletul meu. Îmi amintesc și acum culoarea rochiei cu care era îmbrăcată, ochelarii cu ramă groasă, maronie, felul cum m-a mîngîiat pe cap cînd i-am înmînat cartea, întrebarea ei, dacă mi-a plăcut. Da, foarte mult, am răspuns repede cu speranța ascunsă că în ultimul moment se va întîmpla o minune și Cheița se va întoarce la mine. În fond, numai pe mine mă interesa ce se afla în dosul ușiței tainice... și numai eu știam ce se întîmpla cînd cheița de aur era întoarsă în ceasul zidit în turn.

Firește că asta nu s-a întîmplat, și curînd am văzut cartea îndepărtîndu-se pe aleea din spatele porții închise și, ca despărțirea să fie și mai amară, doamna farmacistă s-a întors și mi-a făcut un semn vesel cu ea, înainte de a intra în casă. Și acum cînd văd o copertă verde, cu o ilustrație rafinată, simt gustul dezamăgirii și neputinței de atunci și mă gîndesc că niciodată cărțile nu ar trebui să fie ale altora, ci întotdeauna ale tale.

Andreea Răsuceanu este scriitoare și coordonatoarea colecției de proză românească contemporană a Editurii Humanitas.

Foto: wikimedia commons

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

Soldat ucrainean pe un tanc rusesc abandonat in Harkov FOTO Profimedia
Ucrainenii sunt pe cale să cucerească Lîman. Panică în rândul bloggerilor militari ruși
Mai mulți bloggeri și corespondenți militari ruși au afirmat că trupele ucrainene au avansat la vest, nord și nord-est de Lîman și lucrează pentru a finaliza învăluirea trupelor rusești din Lîman și de-a lungul malului nordic al râului Siverskyi Donets din această zonă.
Dr. Marian Gașpar FOTO arhivă
Petiție pentru eliberarea chirurgului acuzat de luare de mită: „Lăsați-l să salveze vieți în continuare!”
Peste o mie de persoane au semnat, în mai puțin de 24 de ore, o petiție online pentru eliberarea chirurgului timișorean Marian Gașpar, arestat preventiv pentru luare de mită.
covrig foto pexels jpg
Covrigul simplu mâncat pe stomacul gol, cel mai nesănătos aliment. Explicațiile unui medic
Un banal covrig simplu consumat dimineața, pe stomacul gol, are un efect mai dăunător în organism decât o băutură răcoritoare îndulcită, blamată pentru cât de nesănătoasă este.

HIstoria.ro

image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.