Cărţi şi întîlniri recente

Dan LUNGU
Publicat în Dilema Veche nr. 439 din 12-18 iulie 2012
Cărţi şi întîlniri recente jpeg

Deseori am sentimentul că sursele de bucurie sînt inepuizabile, numai să avem noi antenele pe lungimea de undă potrivită. De pildă, una dintre cele mai recente plăceri (re)descoperite este aceea de a mă juca; în nisip sau cu maşinuţe, cu motociclete sau cu piese lego... Nu singur, desigur, ci împreună cu Filip-Rareş, fiul meu. Ne jucăm şi îi urmăresc prospeţimea, candoarea, imaginaţia. „Cînd merg, melcii parcă dau cu mopul“, spune el. Mă amuz. Aş urmări spectacolul copilăriei la nesfîrşit, căci timpul parcă se suspendă. E ceva asemănător cu starea care te cuprinde cînd citeşti o carte bună. Probabil că nu întîmplător îmi vine în minte imaginea cărţii. Privind retrospectiv, realizez că una dintre plăcerile constante şi fără echivoc este cea a lecturii. Dacă am putea alege activitatea în cursul căreia să ne surprindă sfîrşitul lumii, aş prefera să fiu cu nasul în carte...

De patru sau cinci ani am descoperit un lucru care m-a uimit, anume că am un public. Adică există oameni care se bucură cînd îmi citesc cărţile şi care îmi scriu sau mă sună să-mi împărtăşească impresiile. Aceasta nu mă poate lăsa indiferent. Am descoperit plăcerea de a mă împrieteni cu oameni necunoscuţi, vorbind despre personajele mele, întîmplări sau idei, despre autorii care ne-au sucit minţile. Nu sînt un ursuz, mă dau uşor la vorbă, mai ales despre literatură. În sporovăiala lejeră, uneori ţîşnesc idei ce poartă stări stranii ori iluminează cărări puţin umblate. Cel mai adesea urmează o tăcere deloc plicticoasă, în care fiecare îşi rumegă surpriza. Desigur, nu cu toţi ajung să tac împreună. Uneori doar împărtăşim sentimentul de castă a iubitorilor de literatură, ceea ce nu-i de ici, de colo.

Alteori se întîmplă lucruri care mă emoţionează ori mă copleşesc de-a dreptul.

La Braşov, la lansarea romanului Cum să uiţi o femeie, o cititoare mi-a lăsat în schimbul autografului o portocală. La Bruxelles, o bistriţeancă autohtonizată mi-a strecurat o sticluţă cu pălincă adusă de la ea de acasă (îţi aminteşti, Nicoleta Esinencu, ce bună era?). La Suceava, după ce am stat la taifas, o tînără mi-a mărturisit că tocmai o ştersese din spital ca să poate ajunge la lectură, lăsîndu-mă cu gura căscată. Instinctiv am măsurat-o din cap pînă în picioare: nu, nu era îmbrăcată în pijamale.

Înainte de Paşti, m-a sunat Ruxandra, o cunoştinţă de pe Facebook. Sosise în Bucureşti împreună cu soţul său, italian, şi ar fi vrut să tragă o fugă la Iaşi pentru un autograf. A doua zi. I-am spus că nu ştiu dacă merită călătoria, destul de lungă şi obositoare, de vreme ce eu la prînz urma să plec cu familia din oraş, biletele erau deja luate. N-am fi avut mai mult de două ore la dispoziţie să stăm de vorbă şi eventual să le arăt cîte ceva din urbe. Mi-a spus că totuşi se vor porni dis-de-dimineaţă, vrea neapărat să vină fiindcă nu ştie cînd va mai ajunge în România. Puteam să nu fiu de acord? Ei bine, a doua zi chiar a fost la Iaşi. La doişpe fără un sfert. Eu peste jumătate de oră trebuia să plec. Ruxandra era bucuroasă şi emoţionată, vorbea încontinuu. Soţul ei s-a fotografiat cu Filip, căruia îi plăceau ochelarii lui de soare. Mă simţeam vinovat că nu puteam sta mai mult. Am început să-i consiliez ce să mai viziteze din oraş, lucruri minunate, evident, să le atenuez eventualul sentiment că bătuseră atîta drum degeaba. „Ah, nu, nu avem timp de vizitat, trebuie să ne întoarcem la Bucureşti, mîine dimineaţă avem avion“ zice Ruxandra. „Şi apoi mai e şi problema cu permisul, în oraş e riscant“ continuă ea. „Ce permis?“ „Fiindcă ne grăbeam să ajungem încoace, ne-a luat poliţia carnetul“, a explicat ea, îmbujorată.

În fine, cea mai recentă întîmplare cu cititori s-a petrecut de curînd la Salonul de carte de la Torino. Mă obişnuiesm să dau semnături pe cărţi în italiană sau în româneşte, cînd, deodată, văd în faţa ochilor Je suis une vieille coco!, varianta franceză de la Sînt o babă comunistă!. Doamna din faţa mea vorbea foarte bine româneşte, însă cu uşor accent străin. Îmi explică că e româncă şi locuieşte în Franţa de ani buni, unde lucrează la Air France. Auzise că vin la Torino la Salon şi, fiindcă nu reuşise să ajungă la Tîrgul de carte de la Paris pentru autograf, şi-a aranjat un zbor în Italia, luînd şi cartea cu ea. Îmi explica zîmbind frumos, iar mie nu-mi venea a crede. Mă uitam la ea şi nu-mi venea a crede. Mă uitam la ea. „Îmi daţi, totuşi, un autograf?“, zicea ea, amuzată.

Dan Lungu este scriitor.

Foto: M. Grecea

Viețile netrăite jpeg
Păsările par că știu mereu unde să se ducă
Păsările par că știu mereu unde să se ducă. Nu e nimic neclar în zborul lor. E o limpezime care mă emoționează.
p 10 jpg
Muze. Gemüse*
La sat e important ce ai, unde ai, cît ai, de unde ai. Prezența ta este vizibilă celorlalți, iar întrebări care sînt mai mult decît evitate la oraș devin aici punctele principale în funcție de care ești privit.
foto  Daniel Mihăilescu jpg
„O grădină cu deschidere la mare și ocean” – interviu cu scriitoarea Simona POPESCU
Grădina de la țară a bunicilor Ana și Nicolae, magică. Era, mai departe, via, cu strugurii grei, parfumați, după care urmau lanurile de porumb, un labirint verde.
p 12 sus jpg
„Începutul a fost nevoia de evadare în afara cotidianului urban” – interviu cu Mona PETRE, autoarea proiectului „Ierburi uitate”
„Ierburi uitate. Noua bucătărie veche”, apărută toamna trecută la Editura Nemira, este o încununare, după o decadă, a muncii mele de cercetare și experimentări culinare, una dintre manifestările fizice ale acestui efort lung de peste zece ani.
p 13 jpg
O grădină ca o viață. De la ghivecele studențești cu violete de Parma și cactuși la grădina apocalipsei și cea a degetelor verzi
Așa că Grădina Apocalipsei, a cărei creștere am început-o în mod simbolic odată cu intrarea în lockdown-ul din 15 martie 2020, întotdeauna va avea o legătură ascunsă cu o grădină în care am așteptat toată copilăria mea să intru, giardino meraviglioso, grădina misterelor, grădina Bomarzo.
Dmitri Nabokov's garden in Montreux jpg
„Să nu uităm că toate formele sînt în natură” – interviu cu artista vizuală Chantal QUÉHEN
Grădina face parte dintr-o construcție, o compoziție ca un tablou. Monet a excelat în asta la Giverny. Poate că asta m-a adus la peisaj, dar imaginația mea a dat totul peste cap.
p 14 jpg
Fascinația lucrurilor mici
Într-o notă similară, îmi place să folosesc fotografia de aproape a naturii pentru a urmări viața dincolo de ceea ce vedem în grabă.
Rustic fence (Unsplash) jpg
Trăim într-un multivers aici, pe Pămînt
Bunica mea vorbea cu animalele, iar eu o priveam fascinată, ca pe o mare vrăjitoare, și eram convinsă că și ele o înțelegeau.
p 21 jpg
„Sălbăticia devine un vis de intimitate, siguranță, control și libertate” interviu cu Oana Paula POPA, cercetătoare la Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa“
Micuții care astăzi stau să ne asculte poveștile cu animale sperăm să se transforme în adulți responsabili, în sufletele cărora au fost sădite, de la vîrste fragede, semințe din care vor rodi respect și dragoste pentru natură.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?

HIstoria.ro

image
Prea multe crize pentru o singură planetă
Luna în care vin scadenţele nu e niciodată plăcută, dar, când toate notele de plată se strâng în aceeași zi, ea este greu de depășit. Și ziua aceea pare să fi sosit, la nivel mondial.
image
Una dintre cele mai mari bătălii de tancuri din istorie, în Historia de august
Născut în vara anului 1943, mitul despre bătălia de la Prohorovka a rezistat timp de mai multe decenii, deoarece sovieticii au avut toate motivele să preamărească și să se laude cu victoriile obţinute.
image
Cum a ajuns Vlad Țepeș ostatic la Înalta Poartă
Pacea semnată în 1444 între unguri și turci îl prevedea și pe Vlad al II-lea Dracul.