Carnea-china şi şaorma

Publicat în Dilema Veche nr. 558 din 23-29 octombrie 2014
Carnea china şi şaorma jpeg

Peisajul culinar al copilăriei mele a fost dominat de legume, în special de varză, cartofi şi fasole albă. Mai existau, sporadic, şi conservele. Sardinele peste care puneam multă sare de lămîie diluată cu apă (căci lămîi nu se prea găseau), cutiile mici de pateu din care mama reuşea să facă cîteva porţii fixe, tartine pe care le îmbrăca mai apoi în mult muştar, crenvurşti la borcan – nu bag mîna în foc, dar cred că erau din cei cu soia – sau conservele de compot de ananas, pe care le „păstram“ ca să le deschidem, de obicei, de Revelion.

De altfel, întregul peisaj culinar era dominat de ritualul „păstrării“. Astfel, se „păstrau“ ouăle pentru Paşti, carnea pentru Crăciun, şi eventualele delicatese, precum conservele de ananas, ciocolata sau batoanele de susan caramelizat, pentru Anul Nou. Căci mîncarea nu se prea găsea, iar cînd o găseai, făceai provizii pentru „ocazii“.

Meniurile carnivore ale copilăriei conţineau în mare parte tacîmurile de pui, din care se făceau ciorbe, supe cu mult ulei şi multe găluşte, ostropel sau ciulama – ţin minte şi acum tacticoasa tehnică pe care o dezvoltasem în jurul ghearelor de pui: mîncam încet fiecare falangă în parte şi abia la sfîrşit îmi înfigeam dinţii, cu nesaţ, în pernuţa din mijlocul piciorului. Ca să nu mai vorbesc despre celebrul gîtlej de pui despre care se spunea că ar fi vrăjit: oricît mîncai, tot mai rămînea ceva de ros.

Foarte rar, apăreau „delicatesele“, adică pulpa de porc congelată, care era pregătită la cuptor, cu sos de roşii şi usturoi, gătită îndelung la foc mic. De obicei, se păstra în congelator pentru sărbători, însă festinul se mai încropea, din cînd în cînd, mai ales cînd se mai „dădea“ cîte un film bun la televiziunea bulgară (cunoscătorii îşi vor aduce aminte de celebrul Studio X).

Dar în afara legumelor şi a conservelor de sardine, pateu sau crenvurşti, există o amintire mai vie decît toate la un loc, atît de vie şi colorată, încît doar gîndul la ea o transformă într-o reală madlenă proustiană: celebra conservă de carne Ma-ling, sau, cum i se spunea în familie: carnea-china. Era un fel de parizer la conservă, făcut dintr-un soi de carne foarte roz, tocată şi amestecată cu multă grăsime. Avea, în general, un gust predominant sărat, alcătuit din atît de multe condimente, încît carnea părea, de fapt, doar un pretext pentru etichetă. Oricum, carnea-china stătea la baza piramidei culinare.

Cum bunica mea, care era o bucătăreasă desăvîrşită, în vremurile bune, nu prea avea din ce să gătească, era nevoită să „încropească“, dezvoltînd o întreagă artă culinară, din disperare. Căci nu era uşor să inventezi, să combini şi să născoceşti mereu alte şi alte mîncăruri, din numărul limitat de ingrediente.

Şi nu voi uita niciodată ciorba ei de perişoare din carne-china, şniţelele din carne-china, chifteluţele din carne-china, salata de boeuf cu carne-china, sau carnea-china la tigaie (eram fascinată să privesc cum se umflau bucăţelele dolofane de parizer în uleiul încins din tigaie, pînă cînd deveneau un fel de gogoşi pufoase şi înfuriate), dar nici tristeţea şi dezamăgirea mea de copil năzuros, cînd într-o bună zi mi-a gătit bunica mîncare de gutui cu... carne-china. De altfel, bunicul o tachina, mucalit, întrebînd-o cînd are de gînd să gătească o plachie de peşte din carne-china.

Perioada fast-food

După Revoluţie însă, peisajul gastronomic s-a schimbat radical. Carnea-china a fost înlocuită de mezeluri – ţin minte îndelungata perioadă a salamului mortadela cu măsline. Rafturile magazinelor alimentare au început să fie pline, şi cămara ne-a fost invadată de tot soiul de pacheţele colorate şi sclipitoare. Încă eram copil iar Revoluţia pentru mine însemna atunci dulciuri la discreţie. În afară de ciocolată şi, bineînţeles, de Coca-Cola, deliciul suprem erau nişte biscuiţi turceşti, Eti-Puf, care, mai încolo, la liceu, au fost înlocuiţi de croasanţii ambalaţi. Pe scurt, meniul post-Revoluţie a devenit unul fast-food.

Şi, vorbind despre fast-food, primul McDonald’s deschis în România a fost o revelaţie. În ziua inaugurală, mi-am pus haine de sărbătoare şi am stat vreo două ore la coadă, ca să cumpăr un hamburger. Căci nu mîncai doar hamburger, ci te simţeai dintr-odată intrat în rîndul lumii civilizate. Simţeai că respiri acelaşi aer cu americanii, mîncînd aceeaşi chiftea pe care o mănîncă şi ei. Era o sărbătoare de fiecare dată cînd mîncam un dublu cheese, cu extra castraveţi şi cartofi prăjiţi cu ketchup.

Dar pentru că eram adolescentă, fidelitatea nu era punctul meu forte. Simţeam că paradisul gastronomic abia începea cu McDonald’s. Trebuia să experimentez, aşa că l-am trădat pentru Spring-Time. Unde am mîncat, de fapt, şi prima şaormă din viaţa mea. Ţin minte cît de cool era să mănînci şaorma cu de toate şi să bei Coca-Cola pe terasă în Piaţa Victoriei, vizavi de Guvern. Ca să nu mai spun de cartofii prăjiţi cu maioneză. Însă, datorită vîrstei, am trişat din nou. După o bună perioadă de şaorma cu cartofi prăjiţi, am trecut la Sheriff’s, un restaurant fast-food, aflat prin zona Unirii din Capitală, restaurant deţinut de patroni libanezi, unde am făcut, de fapt, cunoştinţă cu „Nirvana“: meniul „fish and chips“. Adică mîncam ca britanicii. Şi, pentru o perioadă destul de lungă, nimic nu a putut egala bucuria gastronomică a peştelui fără oase, prăjit şi servit pe un pat de maioneză şi cartofi pai. Totuşi, am părăsit Sheriff’s-ul pentru Pizza Hut, care a fost şi ultimul popas din adolescenţa mea fast-food, cu dichisitul restaurant deschis pe Dorobanţi, cu salatele pe care ţi le făceai singur şi, bineînţeles, cu pizza.

Rucola, andive, avocado

Perioada fast-food a luat sfîrşit odată cu ultimii ani de facultate. Începusem să frecventez restaurante cu mîncare normală şi să dezvolt o curiozitate faţă de alimente care, pentru restrînsul meu univers culinar, erau pe-atunci de-a dreptul exotice, dar care începeau, timid, să existe şi pe la noi. Brînzeturile franţuzeşti, rucola, pomelo – ţin minte ce dezamăgire a fost acel pomelo, pe care abia după cîţiva ani am învăţat să-l mănînc în mod corect. Între timp, oferta s-a îmbogăţit, deşi nu foarte mult. Pare o reticenţă de ambele părţi: atît comercianţii se feresc să mizeze pe o ofertă mai diversificată de produse, dar nici cumpărătorii nu sînt foarte deschişi pentru a testa ceva nou. Mi s-a întîmplat, de mai multe ori, să fiu întrebată chiar de către vînzătorii de la supermarket dacă mango e mango sau e avocado, de ce am luat avocado atît de moale, cînd erau unii mai tari (un domn a fost atît de săritor, încît a vrut să cheme pe cineva ca să mi-i schimbe), sau ce e aia o anghinară şi la ce foloseşte ea.

Cît de nesănătos mîncăm

De fiecare dată cînd stau la coadă la supermarket, nu-mi pot înfrîna un imbold de voyeurism printre coşurile cumpărătorilor de lîngă mine. Există, de multe ori, coşuri mixte, dar cele mai atractive sînt cele tematice. Unele sînt joviale şi dolofane, pline ochi cu caserole cu mititei, ceafă de porc, cîrnaţi sau pachete promoţionale de gogoşi sau mezeluri, borcane cu maioneză şi cutii cu ciocolată sau unt de arahide, peste care abia se ţin să nu alunece pungi lucioase de chips (eventual cu „gust“ de şaorma sau mititei) şi bomboane. Există şi reversul – coşurile vegetariene, austere, mici şi timide, cu cîteva lămîi, două mere şi trei salate.

Într-unul din aceste accese de indiscreţie, am avut o conversaţie cu o doamnă. M-a întrebat direct ce fruct am eu în coş. I-am răspuns că e mango. Şi-a schimbat dintr-odată tonul: „Aha, e ceva scump, nu-i aşa?“ „Doar 3 lei bucata.“ „3 lei?“ Dar ea, cu 3 lei, îşi ia cinci gogoşi care îi ajung pentru două zile, nu pentru una, cum îmi ajunge mie mango-ul. „Dar mango e mai sănătos“, i-am replicat, uşor agasată. „N-aş mînca gogoşi în ruptul capului.“ Atunci doamna mi-a tăiat-o imediat: „Păi, dvs. vă permiteţi să nu mîncaţi gogoşi.“

Avem, oare, de-a face cu o mitizare a mîncatului sănătos?

Conform unui sondaj, realizat în 2013 de către Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie, deşi 91% dintre respondenţi consideră că românii mănîncă mai degrabă nesănătos, decît sănătos, motivele în sprijinul acestei ipoteze sînt uşor uluitoare: 46% dintre cei intervievaţi consideră că, pentru a mînca sănătos, trebuie să fii bogat, căci numai cei cu bani îşi permit o nutriţie bună. În aceeaşi ordine de idei, 84% consideră că cei ce locuiesc la sat mănîncă mai sănătos decît orăşenii.

În acelaşi sondaj, 80% dintre respondenţi consideră că a mînca sănătos, în România, este dificil, şi din cauză că pe piaţă nu se prea găsesc alimente sănătoase, iar 86% consideră că alimentele sănătoase sînt mai scumpe decît cele considerate nesănătoase. Totodată, 70% declară că motivul principal pentru care „nu sînt atenţi la ce mănîncă“ este că... nu îşi permit financiar.

Una peste alta, indiferent de motive, există o realitate statistică: dacă în 2003, România se clasa pe locul 23 în topul ţărilor europene cu populaţie suprapoderală, conform unor studii recente aparţinînd Institutului de Endocrinologie „C.I. Parhon“, astăzi am sărit pe locul 3.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Cât costă minivacanța de 1 Mai-Paște pe Valea Prahovei sau în stațiunea Padina-Peștera
În scurt timp începe minivacanța de 1 Mai-Paște (5 mai 2024), prilej de relaxare și călătorii. Două populare destinații sunt Valea Prahovei și stațiunea Padina-Peștera (Dâmbovița). Ofertele de cazare sunt multiple și variate.
image
Ce ascunde China în Wuhan. Misterele locului de unde a pornit pandemia, dezvăluite de un cunoscut vlogger român VIDEO
Cătălin Stănciulescu, vlogger-ul român devenit celebru pentru în peregrinările sale a făcut interviu cu fratele celebrului baron al drogurilor, Pablo Escobar, a vizitat Wuhan, locul din China de unde a pornit pandemia care a ucis zeci de milioane de oameni.
image
Zboruri din Sibiu, de la 200 de euro biletul. Care sunt destinațiile de vacanță
Se reiau cursele spre cinci destinații de vacanță din această vară, cu un total de zece frecvențe săptămânale, ce vor fi disponibile pentru rezervare la agențiile de turism cu care colaborează aeroportul din Sibiu.

HIstoria.ro

image
Cum au construit polonezii o replică a Enigmei germane
Cu toate că germanii au avut o încredere aproape totală în integritatea comunicațiilor realizate prin intermediul mașinii de criptare Enigma, în final această credință s-a dovedit eronată, în primul rând subestimării capabilităților tehnologice și ingeniozității umane ale adversarilor.
image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.