„Caricatura e o armă“ - dialog cu Alexandru CIUBOTARIU

Publicat în Dilema Veche nr. 575 din 19-25 februarie 2015
„Caricatura e o armă“   dialog cu Alexandru CIUBOTARIU jpeg

Este ilustrator şi grafician aka Pisica Pătrată, co-autor al proiectului „Muzeul Benzii Desenate“ (apărut şi în volum, la Editura Vellant). Este pasionat de istoria desenului în România, inclusiv a desenului de presă. Ne-am întîlnit la un ceai, la Librăria Bastilia (cea care are pereţii desenaţi de Ion Barbu), am vorbit despre tradiţia graficii satirice şi am aflat, printre altele, că Alexandru Ciubotariu s-a apucat de desen pentru că voia să devină caricaturist.

Să pornim de la distincţia caricatură – desen de presă… Sînt două lucruri diferite?

Sînt mai multe lucruri diferite. Avem, o dată, desen sau ilustraţie de presă, care îndeplineşte funcţii pur estetice într-o revistă, şi pot fi desene, picturi chiar, în orice tehnică, unele chiar nonfigurative, numai să ajute materialul respectiv. Cumva, asta ar fi marea familie a ilustraţiei de presă. Cît priveşte caricatura, şi aici sînt cîteva mici distincţii. Majorităţii autorilor cu care am vorbit le place să spună că au făcut grafică satirică, nu folosesc niciodată numele de caricatură – are o conotaţie oarecum vulgară, chiar dacă pare amuzant. Pînă la urmă, denumirea de caricatură a rămas doar în zona de portretistică, unde este clar caricatură, iar ceea ce înseamnă moment social, politic, cu o componentă editorială, aceasta este marea artă a graficii satirice. Sigur că în această mare familie fericită se detaşează grafica satirică de presă, care e o armă în adevăratul sens al cuvîntului, şi grafica satirică de salon, în care poţi să te apleci mai mult asupra tehnicii, păstrînd ideea. Aceştia sînt cei doi vectori ai unui autor de caricatură. Din punctul acesta de vedere, în zona de concursuri internaţionale, România are foarte multe performanţe, chiar dacă nu sînt foarte vizibile. Vasile Olac, de pildă, care este preşedintele secţiei de Grafică Aplicată a Uniunii Artiştilor Plastici, organizează saloane anual, alternativ – un salon de grafică aplicată (afiş, ilustraţie de carte etc.) şi un salon de grafică satirică. De asemenea, Clubul Caricaturiştilor „Sorin Postolache“ organizează periodic expoziţii.

Înţeleg din ce spui că avem mulţi caricaturişti foarte buni, dar publicul larg ştie doar cîteva nume – Mardale de la Caţavencii, Ion Barbu…

Avem vreo doi-trei portretişti extraordinari, e Bogdan Petry, care e fantastic, plus alţi cîţiva la fel de buni. E greu să îi numeşti pe toţi. Sînt artişti foarte buni care activează, fie în print – şi care sînt mai vizibili, poate –, dar şi în grafica satirică de salon. Mulţi spun că lipseşte firul care să-i ţină în viaţă, cum a fost Urzica, o revistă dedicată, care să lege toate elementele astea. Dar dacă oamenii sînt pasionaţi, dacă sînt interesaţi de zona asta, se pot adapta. Un editorial sub formă de caricatură e un plus pentru orice publicaţie, un spectacol vizual portretistic. Cred că se vor găsi căi pentru ca lucrurile să continue, chiar dacă nu atît de coagulat cum au fost în jurul acestei reviste. Fiecare îşi va găsi cumva identitatea.

Mai spune-mi, te rog, cîteva nume, ca să ştim pe cine să căutăm prin presă sau pe la saloane.

Voi aminti aleatoriu cîteva nume mai noi şi mai active sau mai vechi şi mai legende. Şerban Terente, un talent imens, Horaţiu Mălăele, Ştefan Popa Popa’S, Costel Pătrăşcanu, Leonte Năstase, Doru Axinte, Cristian Topan, Nicolae Ioniţă, care are şi o muncă curatorială interesantă, Romeo Răileanu, Constantin Pavel, Radu Cletiu, Aurel Ştefan Alexandrescu, Mihai Stănescu, Gabi Bratu, Devis Grebu, Constantin Ciosu, Gh. D. Constantinescu, Pavel Botezatu, Otilia Bors, Constantin Cazacu, Theodor Pall, Fred Ghenadescu, Negrea Gan, Gheorge Chiriac, Nicolae Nobilescu, Octavian Andronic, Mihai Pânzaru, Albert Poch, Cristian Marcu, Pompiliu Dumitrescu, Adrian Andronic. Probabil am sărit momente sau nume importante, dar nu îmi asum un rol de istoric şi tot ce spun este din perspectiva pasionatului, a unui artist, a unui observator distant.

Care sînt etapele cele mai importante din istoria graficii satirice în România?

Am putea începe pe la 1880-1890, odată cu Constantin Jiquidi, care a fost prieten cu Caragiale şi a făcut şi bandă desenată destul de mult. Urmează perioada interbelică, unde avem multe nume, cum ar fi Ary Murnu, şi pe urmă anii de după ’48, cînd a fost o schimbare atît de urîtă şi multă lume a fost arestată, iar calitatea revistelor a scăzut îngrijorător. Atunci, din cauza calităţii proaste a tot ce însemna vizual, afişe, timbre, au fost reconvertiţi vechi artişti. Un destin interesant este cel al lui Ary Murnu, un mare caricaturist, un desenator excepţional, grafician şi pictor. Imediat după anii ’50, a fost reconvertit, să spunem aşa, a făcut timbre, cam o sută dintre ele se află la Muzeul Filatelic şi sînt nişte opere de artă, unele din cele mai frumoase timbre făcute la noi, chiar dacă au fost tipărite destul de slab şi au subiecte cu tractoare şi muncitori.

Pe lîngă oamenii reconvertiţi, au fost cîţiva a căror carieră a explodat atunci, şi sînt vreo trei-patru care au dăinuit şi au dominat toată perioada pînă în ’89. E vorba de Nell Cobar, Albert Poch, Eugen Taru – toţi au avut o grafică satirică puternic politizată. Era o secţie specială la Salonul Anual al Republicii, unde majoritatea caricaturilor erau împotriva americanilor, a capitaliştilor-imperialiştilor, ca şi Urzica. Revista apare în 1949 prima dată şi timp de cîţiva ani n-are nici o legătură cu umorul, totul e militant, era o luptă de clasă care n-avea urmă de umor, poate doar desenele. Apoi lucrurile s-au mai relaxat şi Urzica a devenit numitorul comun, a însemnat enorm. Matty Aslan s-a afirmat un pic mai tîrziu, dar a fost directorul diviziei Artis la Uniunea Artiştilor Plastici. Acolo scoteau tot felul de publicaţii, albume, chiar şi nişte ziare – de exemplu, ziarul Haz, din anii ’80, care avea numai caricaturi, fără text. Uniunea Artiştilor Plastici a editat la un moment dat o colecţie numită „Liliput“. Ei bine, această colecţie mă fascinează, pentru că nu pot afla nici o informaţie despre ea, nu are ISBN, doar o siglă a UAP şi nu se ştie cîte cărticele au apărut. Eu am aproape două sute acasă şi mi-au trecut mai multe prin faţa ochilor.

De cînd eram mic, asta voiam să fac, cărticele ca astea. Voiam să mă fac caricaturist, ăsta a fost visul meu de o viaţă. Pe urmă drumul meu artistic s-a bifurcat şi interesul meu extrem de ţintit s-a mai diluat.

Unde ai publicat prima caricatură?

Într-un ziar local, în Constanţa, în Cuget liber, cred, aveam chiar o rubrică săptămînală, încă din clasa a IX-a. Era senzaţional, interesul meu pentru bandă desenată şi pentru ziar s-a format atunci. Eu eram la un liceu de artă, unde toată tehnica pe care o înveţi e pentru o lucrare care trebuie expusă, nicidecum pentru lucruri publicate. La început făceam nişte caricaturi pentru o pagină dedicată, cred, tineretului. Cînd am devenit colaborator şi la alte ziare, am ţinut o rubrică politică, de portret, şi apoi am încercat chiar să fac un mic strip din viaţa de redacţie, care era destul de interesantă. Pe urmă am publicat mai mult bandă desenată şi în ziare de copii, iar apoi, cînd am mers la facultate în Iaşi, am lucrat la cîteva ziare locale chiar în redacţie, unde aveam locul meu. Acolo am făcut, cred, cea mai interesantă serie a mea, vreo două sute şi ceva de strip-uri, despre un eveniment descris în ziarul nostru cu o zi înainte. Am avut ilustraţie de copertă foarte multă, în Monitorul de Iaşi.

Am avut cîteva lucrări şi la saloane, la festivaluri, şi cîteva premii, dar nu am fost niciodată foarte implicat, descoperisem alte zone, cum e proiectul „Muzeul Benzii Desenate“. Cînd l-am făcut prima dată la MNAC, aş fi vrut cumva ca sub umbrela asta să încercăm să recuperăm tot ce este considerat ca fiind grafică marginală – caricatura, banda desenată, ilustraţia de carte şi filmul de animaţie. S-au produs nişte lucruri foarte interesante şi foarte bune, care sînt mereu uitate şi neglijate. De exemplu, la liceul de artă, lucrurile astea erau minore, poate ilustraţia de carte avea o şansă, dar nu e nimeni care să arhiveze, să păstreze lucrurile absolut senzaţionale care s-au făcut în ilustraţia de carte. În caricatură la fel, încercăm să descoperim frînturi, în filmul de animaţie e o întreagă arhivă care s-a pierdut. Ar trebui să existe un efort de recuperare a lucrurilor ăstora, care par minore, dar care au avut nişte momente senzaţionale şi ar fi frumos de păstrat.

Revenind la caricatură, de ce e atît de puternic asociată cu libertatea de expresie?

Caricatura e o armă, şi pentru că se foloseşte de nişte mijloace extrem de simple, pînă la urmă, şi pentru că lucrează într-un univers absolut infinit de posibilităţi, iar produsul final este mult mai de impact decît un text pe care l-ai putea peria. E ca o ştampilă care-ţi este pusă fix în faţă şi pe care ori o accepţi, ori n-o accepţi deloc.

Existau şopîrle în caricaturile dinainte de ’89?

Da, acesta era scopul, pînă la urmă, era o luptă săptămînală sau lunară – cum apărea Urzica – cu cenzura. Albert Poch, care răspundea de partea grafică la Urzica, mergea la aprobat şi spunea că mereu avea de dat o luptă pentru fiecare suspiciune. Unele caricaturi erau banale, altele treceau cumva la mustaţă. În ultimii ani, suspiciunea era maximă.

De fapt, toată ideea era ca desenul respectiv să poată fi citit în două chei, nu?

Da, probabil că şi autorii îşi induceau asta. Multe caricaturi nu sînt în mod evident haios-violente, multe par că nu au nici un sens, deveniseră un fel de desene meditative, în care încercai să descoperi ce s-a întîmplat, nu mai era o caricatură-poantă. Lumea caricaturii, cu personajele ei cu tot, e o lume care pare că ascunde foarte multe lucruri, şi poate ar fi bine să ne uităm la ea cu mai multă atenţie.  

a consemnat Luiza Vasiliu

ilustrație de Alexandru Ciobotaru

Bătălia cu giganții jpeg
Iluzii, dezamăgiri și orgolii rănite
În acest Dosar antinostalgic ne-am propus să analizăm această istorie a iluziilor, dezamăgirilor și orgoliilor rănite la trei decenii (și ceva) după prăbușirea imperiului sovietic.
Urma să fie cea de A Treia Romă, dar a rezultat cel de Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice jpeg
Urma să fie cea de-A Treia Romă, dar a rezultat cel de-Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice
URSS a fost simultan o negare (a fostei elitei politice, pe care a eradicat-o acasă și în țările subjugate), dar încă și mai mult o prelungire (geopolitic vorbind) a vechiului Imperiu Țarist.
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă jpeg
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă
Cum se face că o naţiune capabilă să genereze o cultură atît de puternică e incapabilă să genereze o politică raţională?
Povești de familie jpeg
Povești de familie
Prin mărturiile familiei, am cunoscut prima fațetă a URSS-ului. A doua fațetă am descoperit-o prin cercetare și jurnalism.
Fantomele Imperiului jpeg
Fantomele Imperiului
Aceleași uniforme, aceeași atitudine menită să intimideze, aceeași impasibilitate a celui care exercită autoritatea.
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă tampon între (fosta) URSS și NATO jpeg
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă-tampon între (fosta) URSS și NATO
În prezent, Ucraina este într-adevăr o zonă gri, între Rusia și NATO, sau între Rusia și lumea occidentală, un teritoriu unde se dă lupta principală între sisteme de valori.
„Comunismul pătrunde în societate precum cancerul într un corp“ – interviu cu Thierry WOLTON jpeg
Putin, un orfan al comunismului – trei întrebări pentru Thierry WOLTON
„Pentru Putin, Marele Război pentru Apărarea Patriei a asigurat prestigiul URSS în secolul XX și, prin urmare, al Rusiei.”
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV jpeg
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV
„Pentru țări precum Polonia, România, Slovacia, războiul va continua să fie o știre pentru că se întîmplă chiar la granițele lor.“
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Europa arădeană
Frumosul municipiu de pe malul Mureșului a devenit în mod natural capitala conferințelor noastre.
Criza ideologică și realinierea politică jpeg
Criza ideologică și realinierea politică
Există indiscutabil o relaţie între fenomenul ideologic şi fenomenul transformărilor sociale.
Libertatea și inamicii ei – o privire europeană jpeg
Libertatea și inamicii ei – o privire europeană
Prima observaţie pe care aş face-o este că nu trebuie să căutăm noutatea cu orice preţ.
Sinuciderea celei de a treia Rome jpeg
Sinuciderea celei de-a treia Rome
În secolul al XVII-lea, în următoarele ocurenţe ale formulei „Moscova, a treia Romă”, sesizăm o inversare a raportului dintre Biserică și imperiu.
Kundera după Kundera  Tragedia Europei Centrale? jpeg
Kundera după Kundera. Tragedia Europei Centrale?
Cum ar suna azi, în Ungaria, acel strigăt din 1956? Vă puteţi închipui?
Europa politică vs Europa geopolitică jpeg
Europa politică vs Europa geopolitică
Încercarea Europei Centrale de a-și găsi o identitate politică undeva între Germania şi Rusia a fost şi continuă să fie sortită eşecului.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cum e azi, cum era odată
Regresul nu poate exista decît în condițiile în care credem că există și progres.
Există regres în istorie? jpeg
Există regres în istorie?
Nimeni nu ne poate garanta că mîine va fi mai bun decît azi sau decît ieri.
Cavalerismul desuet al războiului jpeg
Cavalerismul desuet al războiului
Așa cum, în plină fervoare creștină, occidentalii au fost capabili de masacre, în plin ev evoluționist au demonstrat că sînt în stare de regresiuni la fel de ample.
În urma tehnologiei jpeg
În urma tehnologiei
Regresul din educație se reflectă în succesul unor agresivi analfabeți funcțional, deveniți influencer-i pentru generațiile de mîine.
Evoluție, involuție, organodinamism jpeg
Evoluție, involuție, organodinamism
Conspiraționismul nu e altceva decît întoarcerea la gîndirea magică paranoidă, în care forțe dincolo de controlul nostru ne controlează și ne manipulează.
Vicisitudinile istoriei, fertilitatea crizelor și alte forme de psihoterapie culturală jpeg
Vicisitudinile istoriei, fertilitatea crizelor și alte forme de psihoterapie culturală
Potopul, cutremure, războaie și alte evenimente majore duc la dispariția dramatică a unor civilizații și culturi, după care lumea reîncepe din nou.
Histria jpeg
Histria
Încălzirea prin pardoseală, atît de utilizată în perioada romană, părea un mare pas înainte în ale instalațiilor anilor 1990.
Arhitectura: aveți puțintică răbdare! jpeg
Arhitectura: aveți puțintică răbdare!
Arhitectural vorbind, ai fi în stare să trimiţi mesaje în viitor.
Economia de război jpeg
Economia de război
Este destulă frică în lume, pentru că nimeni nu se aștepta să trăiască în același timp o pandemie și un război pe care un nebun se chinuie să-l transforme într-unul planetar.
Viețile netrăite jpeg
O după-amiază de vară
Neputința, anxietatea, moartea celor dragi, boala, deznădejdea, felul în care îi protejăm pe copii, despre toate au scris invitații mei.

Adevarul.ro

image
Colosul cenuşiu. Ce ascunde muntele de zgură, una dintre cele mai mari halde din România VIDEO
În vecinătatea combinatului siderurgic din Hunedoara, se află una dintre cele mai mari halde de zgură din România.
image
Un şofer a rămas fără permis şi a fost amendat după ce a sunat la 112 ca să anunţe că este şicanat în trafic
Un apel la 112 a luat o turnură neaşteptată pentru un bărbat de 37 de ani. Acesta apelase serviciul de urgenţă ca să anunţe că un şofer îl şicanează în trafic, pe raza comunei brăilene Viziru.
image
Afacere de milioane de euro lângă un radar ce comunică direct cu baza Deveselu. „Nu s-a cerut avizul MApN”
MApN a dat in judecată Consiliul Judeţean Dolj după ce a autorizat construirea unui depozit in zona radarului din localitatea Cârcea. Instalaţia militară este importantă pentru apărarea aeriană a României. În spatele afacerii stă chiar primarul din Cârcea.