Capital social, înainte şi după

Publicat în Dilema Veche nr. 233 din 31 Iul 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Cum era atunci La serviciu, nu prea aveai de ce să te strofoci pentru o carieră spectaculoasă - promovarea venea oricum odată cu acumularea anilor, dacă nu era de la bun început barată de un dosar "pătat". Pe cale de consecinţă, datul din coate nu se practica, colegii colaborau întru "acoperirea" reciprocă - atunci cînd unul întîrzia sau trebuia să lipsească pentru a sta la coadă pentru cine ştie ce sau pur şi simplu cînd avea chef să chiulească niţel. Îmi amintesc că primul lucru care mi s-a cerut odată cu sosirea la noul loc de muncă a fost să-mi simplific semnătura, aşa încît primul coleg ajuns să poată umple mai uşor rubricile libere din condica de prezenţă. Era o atmosferă deosebit de fertilă cultivării savuroaselor bancuri, mai mult sau mai puţin subversive, care astăzi sînt mult mai rare şi serbede. La sfîrşit de săptămînă, ne strîngeam seara toţi prietenii (uneori, veneau şi prietenii prietenilor) în casa unui "fericit" care avea video. Nu se punea problema invitaţiilor formale, cu atît mai puţin a unei primiri cu trataţii simandicoase. Aducea fiecare ce putea - un platou de fursecuri, o sticlă de băutură. Mai ales, era bine primit cel care reuşea să aducă o casetă împrumutată pentru o noapte (uneori, se făceau drumuri nocturne pentru un schimb de casete). Cel mai adesea, vedeam filme tîmpite, de serie B, după gustul vaporenilor care le aduceau în ţară. Pentru cititorii mai tineri, cărora asemenea acţiuni le sînt cu totul de neînţeles, amintesc că pe vremea aia în cinematografele din oraş rulau exclusiv filme din "lagărul socialist" (uneori asta însemna un Mihalkov sau un Forman după care astăzi baţi în zadar toate mall-urile şi centrele de închiriat din oraş) sau producţii occidentale ciopîrţite care înfierau decadenţa sistemului capitalist. Odată pe săptămînă, petreceam o noapte în faţa Cinematecii, la coadă pentru filmele minunate ce aveau să ruleze în săptămîna următoare (uite că am uitat, cred că asta era joi spre vineri). Cîte poveşti de tot felul, pe teme cinefile şi nu numai, se puteau auzi acolo, între cei care se cunoşteau deja după multe nopţi aşijderea, e lesne de imaginat. Era de fapt una dintre variantele urbane ale şezătorilor ocazionate la ţară de torsul lînii. Posesorul de maşină avea mai mulţi prieteni decît alţii, căci nu mergea niciodată singur la Adunaţii-Copăceni, raiul zarzavaturilor scăpate de mercurial (cred că şi aici s-ar cuveni o explicaţie pentru cei mai tineri, dar le dau ocazia să se socializeze niţel cerînd lămuriri unuia mai vîrstnic). Era totodată taxi de urgenţă cînd, în miez de noapte, trebuia să-ţi duci copilul la medic - după Salvare sau taxi oficial puteai aştepta mult şi bine. În tren, cei care cumpărau bilet erau fie aflaţi în delegaţie, fie nişte originali. Era cu totul iraţional să plăteşti statului, cînd puteai da o treime din bani naşului, astfel tu făcînd o substanţială economie, iar el - un binemeritat supliment la salariu. În autobuz, cel care cobora îşi făcea o datorie de onoare din a preda biletul celui care se urca, iar dacă apărea controlorul, era un gest de bun-simţ să te scotoceşti îndelung după bilet, astfel încît blatiştii să aibă timp să-şi perforeze unul. Vara, mergeam la 2 Mai. După zeci de vacanţe petrecute împreună, toată lumea cunoştea pe toată lumea, măcar după figură. Se formase o comunitate a doimaiştilor (în bună parte similară cu cea a cozilor de la Cinematecă). Activităţile erau puţin variate, dar consistente. Ceaiurile din curţi constau în exploatarea situaţiei privilegiate de a avea închiriate, împreună cu prietenii, toate camerele unei "gazde". Magnetofonul şi boxele migrau de la un loc la altul. Pe la ora apusului, în "Dobrogean" aflai unde se vor ţine chefurile serii. Intrai în curte echipat cu ceva băutură ("corăbioara" era la mare cinste, dar în anii din urmă devenise o raritate şi se recurgea la tot felul de surogate), dădeai bineţe organizatorului (fie că-l cunoşteai, fie că nu) şi petreceai pînă dimineaţă. Mai erau turneele de bridge improvizate, uneori cu mese înşirate în mai multe curţi pe aceeaşi stradă. A, şi focurile de pe plajă, cu Mircea Florian şi Nicu Vladimir, încheiate printr-o baie la răsăritul soarelui, asta pînă au fost interzise - cică din motive de securitate a frontierei. Cum e acum La serviciu, cultura multinaţionalelor impune indicatori de performanţă, matrice de competenţă, planuri de dezvoltare profesională care nu-ţi prea lasă timp să respiri, îţi organizează pînă şi timpul liber în team-building-uri anoste. Open space-urile constituie un mediu în care, paradoxal, comunicarea interpersonală e redusă la strictul necesar. Căţăratul în ierarhie şi goana după bonus te obligă la ore suplimentare, astfel încît nu mai ai cînd să te bucuri dacă, într-un final, cîştigi onorabil. După serviciu, cînd ajungi acasă, te prăbuşeşti în faţa televizorului, mesteci pizza comandată la telefon urmărind un film de serie B, oferit de unul din multele canale, sau îţi pui la DVD un film închiriat. Abia mai ai timp să-ţi întrebi copiii cum o mai duc, prietenii nu ţi-i mai vezi decît întîmplător, la hipermarket. Uneori, faci eforturi şi plănuieşti o ieşire cu ei la un film, la mall, unde fiecare ronţăie propria găleată cu floricele. Dacă faci o statistică a maşinilor care stau la semafor, constaţi că cel mult una din zece are mai mult de un ocupant. Dacă se întîmplă să ai o destinaţie comună cu un amic, fiecare merge în propria maşină (e mai comod), uneori comunicînd cu luminile de avarie o iminentă oprire la benzinărie. Pentru vacanţe avem tentaţii multiple, după posibilităţi - care în Turcia, care în Italia, care în Caraibe, care la casa de vacanţă, care la părinţi, la ţară (o variantă a casei de vacanţă), să dea o mînă de ajutor la prăşit. Rareori ne intersectăm cu o figură cunoscută. Uneori avem originalitatea de a reveni la 2 Mai, unde nu mai recunoaştem nimic, între hotelurile răsărite pe buza plajei şi restaurantele care te îmbie cu peşte proaspăt, de soiuri nemaiauzite. Care-i diferenţa? Înainte de ’89, oamenii erau uniţi într-o rezistenţă comună faţă de un sistem frustrant pentru toţi. Obiectivele personale fiind în general lipsite de sens, competiţia era ca şi inexistentă. Azi, fiecare avem obiective personale, pe termen scurt sau lung. Mai ales pe termen scurt. Ele ne mănîncă timp şi, mai ales, energie. În aşa măsură încît nu mai avem cînd să ne gîndim că fericirea s-ar afla dincolo de carieră şi acumularea de bunuri. Comunicarea e mai eficientă (avem telefoane mobile, Internet), dar redusă la aspectul funcţional. Înainte, deţineam (deşi încă nu-l citisem pe Fukuyama, pentru că nici el nu-şi scrisese cărţile) un imens capital social. Era însă un capital negativ - adică acumulat prin reacţie la sistem. Relaţiile sociale erau intense, dar determinate mai ales de constrîngeri externe. Odată aceste constrîngeri dispărute, au dispărut şi mijloacele pe care le inventasem pentru a ne proteja. Sistemul în care trăim azi, asemănător cu societatea de consum criticată în Occident acum 40 de ani, este şi el generator de frustrări. El şi-a rafinat mecanismele prin care şi le exercită. Noi încă nu ne-am fabricat mijloacele de reacţie.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Germania a arestat doi cetăţeni ruşi care ar fi conspirat să atace o bază militară americană
Doi cetățeni ruși au fost arestați în sudul Germaniei, fiind suspectați că au plănuit atacuri de sabotaj împotriva unor instalații militare americane, au anunțat joi procurorii germani.
image
O româncă se judecă de zece ani cu Elon Musk. Inițialele numelui său sunt pe acumulatorii mașinilor Tesla Model S
Brașoveanca Cristina Bălan a fost un inginer de mare viitor la Tesla, dar a fost concediată pentru că a atras atenția asupra unor defecte de fabricație. După zece ani încă se judecă cu Elon Musk
image
Cum arată interiorul „celei mai scumpe case” din lume, cu 100 de camere. Pentru ce sumă fabuloasă este scoasă la vânzare VIDEO
Castelul vast Chateau d'Armainvilliers din Seine-et-Marne, Franța, considerat a fi cea mai scumpă casă din lume, este scos la vânzare pentru 363 de milioane de lire sterline, potrivit Express.co.uk.

HIstoria.ro

image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.
image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.