Campionii protestelor

Publicat în Dilema Veche nr. 356 din 9 - 15 decembrie 2010
Campionii protestelor jpeg

În această toamnă ne-am amintit că francezii ştiu să protesteze. În mai multe rînduri, milioane de francezi au coborît în stradă pentru a cere blocarea proiectului de lege a pensiilor – o reformă  despre care se vorbea de ani de zile şi pe care un alt guvern de dreapta încercase să o adopte încă de acum 15 ani. De la liceeni la pensionari şi de la angajaţii căilor ferate pînă la cei ai poştei, cu mic, cu mare, francezii au protestat, au cerut plecarea lui Sarkozy şi a guvernului, au invadat străzile Parisului şi pe cele ale marilor oraşe. Acţiunea s-a repetat de şapte ori, la un moment dat au început şi greve pe ici-pe colo, mai multe rafinării au fost blocate, exista chiar ameninţarea unei penurii de carburant (protestatarii au pus stăpînire pe rezervele de combustibili), dar guvernul a adoptat destul de repede legea, a trecut-o şi prin parlament, iar francezii par să se fi calmat. 

Ce diferenţă – remarcau unii comentatori de la Bucureşti – între modul de a protesta al francezilor şi cel al românilor! Locuitorii Hexagonului ies în stradă împotriva unui proiect care le măreşte vîrsta de pensionare de la 60 la 62 de ani şi paralizează Franţa cu manifestaţiile lor, în timp ce, în România, protestele faţă de măsurile de austeritate extrem de dure au fost – comparativ – foarte timide. Doar două zile de proteste, care au adunat pe străzi cîteva zeci de mii de oameni (în Franţa au fost milioane).  

Un alt exemplu, tot din această toamnă, care arată diferenţa de cultură a protestului între cele două ţări: în scandalul repatrierii, mai mult sau mai puţin voluntare, a romilor români, ONG-urile rome din România au organizat o singură manifestaţie, în faţa Ambasadei Franţei, la care au venit 60 (şaizeci!) de persoane. În Franţa, mai multe asociaţii au protestat într-o sîmbătă împotriva politicii lui Nicolas Sarkozy faţă de romii români: în stradă au ieşit 100.000 (o sută de mii!) de oameni. 

Revoluţii şi revolte 

Francezii nu ies însă în stradă de azi, de ieri. După cum se ştie, Revoluţia Franceză a avut loc în Franţa, iar Comuna din Paris, la Paris. Unul dintre scopurile  baronului Haussmann (prefect al Parisului la mijlocul secolului al XIX-lea) atunci cînd a reconstruit oraşul era tocmai de a-l dota cu bulevarde largi, aerisite, care să înlocuiască străduţele întortocheate pe care se puteau ridica cu uşurinţă baricade (spre dezamăgirea celor care cred în teoriile conspiraţiei, nu acesta era însă obiectivul lui principal, Parisul chiar avînd nevoie de o regîndire urbanistică; în plus, Comuna din Paris, un adevărat război civil în 1871 soldat cu peste douăzeci de mii de morţi, a avut loc după ce Parisul fusese în mare parte refăcut de Haussmann). Protestele şi grevele au continuat să marcheze istoria Franţei. În 1936, ca urmare a manifestaţiilor din Franţa, muncitorii obţin primele concedii de muncă plătite iar în 1968, tot prin manifestaţii, francezii îl determină pe preşedintele Charles de Gaulle să organizeze un referendum, în urma căruia demisionează. De Gaulle este de altfel autorul celebrei fraze: „Cum poate fi guvernată o ţară care are 350 de tipuri de brînză?“. În 1995, guvernul francez condus de Alain Juppé încearcă să facă o reformă a legii pensiilor şi a cotizaţiilor sociale. O grevă de trei săptămîni paralizează transporturile şi îl obligă pe şeful Executivului să îşi retragă planul. Iar Juppé nu era prim-ministru decît de cîteva luni, în urma victoriei lui Jacques Chirac la alegerile prezidenţiale. Unsprezece ani mai tîrziu, un alt prim-ministru, Dominique de Villepin, e nevoit să retragă un plan de reformă a contractelor de angajare pentru tineri, după ce studenţii şi liceenii opresc cursurile în cea mai mare parte a instituţiilor de învăţămînt.  

Un ziar elveţian ajunsese la concluzia că francezii fac de zece ori mai multe greve decît elveţienii (cifră contestată însă de presa franceză). De ce oare? Dacă e să ne uităm în istorie, putem ajunge pînă la Iuliu Cezar, care credea că galii sînt „prost-crescuţi şi de neguvernat“. Sînt nenumăraţi cei  care s-au exprimat pe marginea gustului pentru ciorovăială şi protest al francezilor. Cioran remarca şi el că francezii par făcuţi doar pentru „întîlniri şi pentru discuţii“, de multe ori în contradictoriu. Un lingvist punea apetitul pentru dispută al francezilor şi pe seama limbii: în germană al doilea verb dintr-o frază e plasat întotdeauna la sfîrşit – e nevoie deci ca interlocutorul să aştepte politicos finalul, înainte de a interveni; în franceză, verbul-ancoră e situat la început, iar interlocutorul poate interveni imediat, tăind vorba celuilalt. De unde, discuţii atît de vii şi aprinse! Glosînd pe marginea apetitului pentru schimbări, revolte şi revoluţii al compatrioţilor săi, Balzac spunea însă sec: „Sigur, francezilor le place să schimbe guvernul, cu condiţia să îl pună în loc pe acelaşi“. 

Greva înainte de toate  

Studiind modul de protest al francezilor, istoricul Stephane Sirot vorbeşte despre o cultură a grevei diferită în Franţa faţă de cea din Germania. După Al Doilea Război Mondial, ţările nordice şi Germania şi-au refăcut raporturile sociale pe principiul „reglementării paşnice“. Cu alte cuvinte, înainte de a se ajunge la o grevă, partenerii sociali discută şi încearcă să rezolve conflictul, fără întreruperea lucrului. Această formulă nu se aplică însă francezilor care au o cultură a „reglementării prin conflict“, moştenită din secolul al XIX-lea. Guvernul (sau patronatele) şi sindicatele încep prin a se confrunta, fiecare încercînd să arate că e mai puternic decît adversarul. În urma constatării raportului de forţe, se poartă apoi discuţii care duc către ieşirea din criză. În plus, în timp ce în Germania sindicatele sînt apropiate de social-democraţie şi sînt reunite în confederaţii puternice, în Franţa sindicatele cele mai active au fost multă vreme nişte prelungiri ale Partidului Comunist şi sînt destul de divizate. Mai există şi un alt paradox: doar 8% dintre salariaţii francezi sînt membri de sindicat – o cifră foarte mică în comparaţie cu alte ţări europene. 

Potrivit unor comentatori, acest lucru ar explica acţiunile violente ale sindicatelor care vor să compenseze prin acţiuni spectaculoase numărul mic de aderenţi.  

Francezii au deci o lungă tradiţie a protestului, o tradiţie culturală, politică, socială ş.a.m.d. După cum am văzut, de multe ori sînt ironizaţi de colegii europeni pentru că una-două ies în stradă.  Mai puţin de data aceasta, cînd, în presa britanică şi în cea americană au apărut mai multe articole care lăudau acţiunile francezilor. The Guardian deplîngea faptul că, deşi măsurile de austeritate ale guvernului britanic sînt dramatice, incluzînd suprimarea a 500 de mii de posturi şi tăieri impresionante din bugetele sociale, sindicatele vor protesta de-abia în… martie 2011. Concluzia jurnalului? „În Marea Britanie ni se spune că nu are rost să protestăm pentru că protestele nu duc nicăieri. Dar, dacă ne uităm peste Canalul Mînecii, vedem că, graţie protestelor şi grevelor, francezii au reuşit să îşi păstreze un sistem de pensii bun, servicii sociale adevărate şi o durată a săptămînii de lucru la care puţini britanici îndrăznesc să viseze.“

Luca Niculescu este redactor-şef la Radio France Internationale-România.

Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.
Immanuel Kant  Aquatint silhouette  Wellcome V0003180 jpg
Cît de mult ne pot consola filosofii?
Lecția pe care o putem extrage din schimbul de scrisori între Kant și Maria von Herbert este că filosofii ne pot consola în măsura în care nu vor forța aplicarea în practică a adevărurilor existențiale pe care le descoperă.
5832910afis jpg
În plină stradă
Arta publică din România este prea puțin susținută, reglementată sau mediată, fapt ce relevă porozitatea comprehensiunii și receptării conceptului, zdruncinînd atît semnificația, cît și scopurile artei înseși.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta ca exagerare
„În artă, cînd nu știm ce vedem, reacționăm prin exagerare”.
p 10 Guerrilla Girls WC jpg
Eco-activismul și arta
Astfel, activiștii speră că dacă ne pasă de artă suficient de mult încît să vrem să protejăm arta, vom găsi modalități pentru a ne salva planeta.
p 11 WC jpg
Palimpseste temporare
La urma urmei, armele artiștilor și ale activiștilor sînt aceleași, iar salvarea se află în mîinile și în conștiința noastră.
Racism is not patriotism sign in Edison, NJ jpg
Rasismul ca reacție a publicului cinefil
Cert este că, în ultimii ani, mainstream-ul hollywoodian traversează o încercare de emancipare, prin care vrea să se dezică de vechile obiceiuri.
index jpeg 2 webp
Curaj
Cum facem asta? Semnăm petiţiile împotriva persecuţiilor, participăm la proteste. Ne exprimăm. Orice fărîmă contează.
p 13 Ashraf Fayadh YouTube jpg
Cuvintele, mai puternice decît dictatorii
Fiindcă adevărul cuvintelor noastre vorbește despre libertate, pe cînd adevărul cuvintelor dictatorilor vorbește despre frică.
p 14 J K  Rowling jpg
Voldemort pe Twitter?
J.K. Rowling nu este „too big to fail”, dar este „too big to cancel”.
E cool să postești jpeg
Lucrurile bune, trecute cu vederea
Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres.
index jpeg webp
Cum și de ce să găsești partea plină a știrii
ar dacă mai devreme vorbeam despre libertatea jurnaliștilor sau a editorilor de a alege ce știri dau mai departe, nu trebuie să uităm că și publicul are libertatea să aleagă. Important e să aibă de unde alege.
Cloud system moving into Chatham Sound png
Depinde doar de noi
Altă veste bună din 2022 vine tot din emisfera sudică. În unele zone din Marea Barieră de Corali din Oceanul Pacific, cercetătorii au observat o însănătoșire și o extindere a recifurilor de aici.
p 11 WC jpg
Liberul-arbitru și paradoxul „poluării bune”
Dar chiar și dacă nu vrem să facem nimic, partea plină a paharului este că noi avem șanse bune să murim de moarte bună, în aproape aceleași condiții climatice în care am trăit.
p 12 Tarkovski, Nostalgia jpg
Pandemie cu final ca-n filme
Am strîns puncte din tot felul de grozăvii ale pandemiei, așteptînd vaccinul, așteptînd remediul, așteptînd vestea eliberatoare. Și, în cele din urmă, am cîștigat, tancul american a apărut.
p 13 M  Chivu jpg
Copilul călare pe porc sau falsul conflict dintre tradiție și modernitate
Generația mea poate a făcut mai multe sau mai puține. Am făcut ce am putut. Însă viitorul este deja aici. Iar cei care pot prelua ștafeta sînt și ei aici.
06F2AB41 2CE7 4E53 9857 4D9205D89939 1 201 a jpeg
2022, cu bune
Gura mea de aer: cu acel zîmbet curat, te privește fix în ochi și, pe un ton apăsat, îți spune: „Tati, te iubesc!”.

Adevarul.ro

image
Tatăl care și-a violat fiul cu retard mental: „Trebuie să aibă și el viaţă sexuală. Nu poate rămâne virgin”
Motivarea hotărârii prin care bărbatul din Zlatna a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru două infracţiuni de viol, victima fiind fiul său cu retard mental, arată o situație cutremurătoare
image
image
Când au elevii vacanță în februarie, în funcție de județ. Harta cu toate informațiile
La decizia inspectoratelor şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti, următoarea vacanţă a elevilor, de o săptămână, va fi programată undeva în perioada 6 - 26 februarie, dar nu pentru toată lumea la fel.

HIstoria.ro

image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Din culisele Operațiunii Marte
În istoria războiului sovieto-german, nume ca „Moscova”, „Stalingrad”, „Kursk”, „Belarus” sau „Berlin” evocă mari victorii sovietice.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.