Bune purtări şi bune maniere la moarte

Publicat în Dilema Veche nr. 156 din 1 Feb 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Cu ani în urmă, am cumpărat de pe teren o cruce ţărănească de fîntînă, pictată în culori vii. Acasă, am înfipt-o în pămînt lîngă gura furtunului din grădină. Cu prima ocazie, cînd am chemat doi muncitori să schimbe vechea instalaţie ruginită, m-am confruntat cu un refuz respectuos; nu puteau săpa tocmai în locul în care îmi îngropasem cîinele!?! E drept că grădina noastră e o adevărată hecatombă (fără cruci), care constituie un pomelnic în sine - sub forsiţia zace Zdreanţă, sub brad zace Dona, sub prun - Wurst şi lîngă el - Izabela. Dar nu sînt deloc convinsă că oamenii aceia erau atît de sensibili la animalele de casă, ba chiar cred că nu se sfiau să alunge cîinii vagabonzi cu pietre. Şi oricum, nu aveau de unde şti despre necropola cîinească. Acea prudenţă respectuoasă era pur şi simplu o reacţie retractilă general omenească în faţa morţii. Mărturisesc că ideea de a scrie despre moarte, fie chiar şi o jumătate de pagină, nu îmi produce nici mie un mare entuziasm. Între atitudinea adultă, cel puţin rezervată în faţa oricărei atingeri de funest, şi fascinaţia infantilă a morţii pare să nu existe nici un fel de continuitate. De pildă, îmi amintesc că una dintre ocupaţiile predilecte de la vîrsta preşcolară era joaca de-a moartea şi, mai ales, de-a înmormîntarea. Părinţii mei nu erau foarte duşi la biserică (în sensul propriu al cuvîntului), pînă la vîrsta aceea nu murise nimeni apropiat în jurul meu, iar singura mea relaţie directă cu ale mortului era mersul nemărturisit la biserica din apropiere, în fiecare sîmbătă, ca să mă înfrupt din coliva împărţită de pomană. Şi totuşi, împreună cu copiii vecinilor organizam înmormîntări ale unor fiinţe pe care eram nevoiţi să le îngropăm de vii. Mai precis, închideam într-o cutie de chibrituri cîţiva gîndăcei "ochiul Domnului" şi apoi îngropam pe maidanul de peste drum micul sicriu sui generis, ceea ce ne dădea ocazia, cîteva zile în şir, să bocim şi să organizăm pomeniri şi parastase. Ca să nu mai menţionez ritualul complex prilejuit de tragedia morţii accidentale a căţeluşei Una, pe care vara mea o îngropase sub o salcie în parcul Cerchez (teren peste care apasă astăzi clădirile Televiziunii Române). Atunci am construit pentru prima şi ultima dată în viaţă un monument funerar, din piatră cubică de caldarîm, vopsită cu alb, şi am plantat flori pe care le-am îngrijit o vară întreagă, cu sentimentul că o facem pentru bucuria Unei, în raiul căţeilor. Îmi amintesc că din cînd în cînd ne şi rugam, dar sînt incapabilă să refac în minte textul. Aşadar, indiferent că e vorba despre euforia sau despre angoasa morţii, a fi în preajma ei impune o reacţie activă. Reacţia poate fi asumarea în cunoştinţă de cauză a tradiţiilor moştenite şi punerea lor în practică, pentru că presupun comportamente cu putere simbolică verificată în timp la nivel social, sau atenuarea gravităţii evenimentului prin exprimări machiate, ca trecere în nefiinţă, părăsire etc., prin eludarea oricărui contact direct, chiar şi vizual, cu cel mort şi prin trecerea acestuia în sarcina exclusivă a profesioniştilor - medicii legişti, morga (cu tot ce presupune ea, inclusiv pregătirea estetică a mortului), firme de pompe funebre şi chiar specialişti responsabili cu regia artistică a înmormîntării (începînd cu ferpare şi sfîrşind cu muzica şi cuvîntările). Gama de soluţii şi rezolvări - exclusiv europene - cuprinde desfăşurări diferite, de la privegherea şi bocitul mortului acasă cu familia, prietenii şi vecinii, sărutul de despărţire, înhumarea cu oasele dezgropate ale strămoşilor la picioare, parastase şi sărindare cu pomană de haine, mobile şi pereţi de casă, mîncatul simbolic pe groapă sau alături de locul mortului la masă, cu ocazia marilor sărbători religioase, la păstratul cenuşii mortului în urne decorative preţioase amplasate pe mobila de reprezentare din salon, sau la mici reprezentaţii artistice de familie în aer liber, cu ocazia răspîndirii resturilor trupeşti (sub formă de cenuşă) în aer sau pe apă. În ultimă instanţă, toate aceste diferenţe ar trebui să constituie sursa unui dialog intercultural şi să genereze curiozitate de cunoaştere şi înţelegere reală a tradiţiilor spirituale. Şi totuşi de cele mai multe ori ele generează scandaluri, ca cel legat de dezgroparea moroiului (larg mediatizată) dintr-un sat din Oltenia. Pentru cel care a înţeles mecanismele mentalităţii tradiţionale rurale, lucrurile sînt limpezi, era vorba pur şi simplu despre o terapie simbolică, care nu face rău nimănui, în schimb, de cele mai multe ori, are efectul benefic scontat asupra unor indivizi foarte bolnavi. Pe cît este de adevărat că această practică magică este neigienică şi contrară dogmei creştine, pe atît era ea de rară, de locală şi de secretă. Şi în ultimă instanţă, era alegerea exclusivă a familiei mortului, care încerca în acest fel să corecteze greşelile rituale care generaseră apariţia moroiului. Prin acele practici simbolice, mortul îşi găsea în sfîrşit odihna, familia se însănătoşea, iar echilibrul grupului era restabilit. Judecate în afara contextului şi a mentalităţii tradiţionale care le-au generat, aceste practici devin scandaloase. Şi pot să mai adaug posibile "tradiţii de scandal", cum ar fi îngroparea mortului în gospodărie, departe de cimitirul proaspăt amenajat cu construcţii solide de beton, sau privegherea mortului cu mascaţi şi cu jocuri. Mă opresc aici cu o listă care ar putea fi mult mai lungă, adăugînd că e de ajuns să crezi, ca ţăranul român, că mortul e însetat şi speriat de întuneric pe parcursul călătoriei către dincolo, ca să ai grijă să pui la fereastră, în primele trei zile după moarte, o cană cu apă proaspătă şi o lumină, chiar dacă te afli la oraş. În ce mă priveşte, cred că e bine să faci ceea ce ştii că trebuie făcut, pentru că au făcut-o ai tăi înaintea ta şi ai lor înaintea lor, şi în felul acesta lumea a mers înainte fără crize sau dezechilibre majore. Dacă gesturile simbolice se bazează şi pe suportul credinţei, cu siguranţă moartea poate face parte în mod firesc din viaţă. Şi pentru că vorbeam de percepţie, din această perspectivă poate părea scandalos să ascunzi moartea de privirile celor apropiaţi, ca pe ceva impudic, şi să o laşi pe seama unor profesionişti aseptici şi estetizanţi. Sau mai precis, scandalos sau nu, cu cît moartea devine mai ascunsă şi mai puţin familiară, cu atît naşte mai multă angoasă; cînd nu stăpîneşti bunele purtări, poţi deveni foarte fragil.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Wizz Air va introduce noi rute cu plecare din București și Cluj-Napoca. Care sunt acestea şi cât costă călătoria
Compania Wizz Air anunţă că va introduce cinci noi curse directe către destinaţii din Europa, cu plecare din Bucureşti şi Cluj-Napoca.
image
„Îmbrobodirea” femeilor: Ce spun un psiholog și un sociolog despre ultimele declarații ale Arhiepiscopul Tomisului
Arhiepiscopul Tomisului a rămas în Secolul XVII, spun experții care au analizat ultimele declarații controversate ale acestuia despre faptul că femeile căsătorite ar trebui să poarte capul acoperit.
image
Cum a ajuns un bărbat să construiască o tavernă grecească în propria curte: „Avem o listă de așteptare și primim clienți de peste tot”
Un bărbat de 44 de ani a construit o tavernă grecească în propria grădină. El a cheltuit peste 20.000 de euro pentru a putea primi oaspeți din întreaga lume, conform Daily Mail.

HIstoria.ro

image
Un cărturar francez justifică argumentat Comunismul lui Sadoveanu
„Războiul rece bîntuia și printre intelectuali. În acest context, Sadoveanu, care făcuse deja alegerea în 1944, în timpul răsturnării de situație prosovietice acționînd convins potrivit conștiinței sale umaniste, este pus în situația să aibă luări de poziție fără echivoc în favoarea noului regim”.
image
Războiului din Pacific: decriptarea codului japonez JN-25b
Un salt major pentru SUA în domeniul informațiilor a avut loc în februarie 1942, când criptanaliștii US Navy au început decriptarea mesajelor japoneze trimise cu ajutorul codului naval standard JN-25b.
image
Nicolae Ceaușescu a făcut de gardă la catafalcul lui Tudor Arghezi / FOTO
De un asemenea privilegiu nu s-a bucurat nici un scriitor în Istoria României.