Bun venit în bloc!

Publicat în Dilema Veche nr. 741 din 3-9 mai 2018
Bun venit în bloc! jpeg

Nevoită fiind să părăsesc confortabilul cuib părintesc după terminarea liceului, pentru a merge la facultate, am devenit, de-a lungul timpului, expertă în schimbat locuințe cu chirie. Zece au fost cu totul, în tot atîția ani. O jumătate, în Cluj, cealaltă, în Capitală. Pe lîngă mutarea propriu-zisă, care implica nenumărate drumuri pentru a duce tot ce era necesar, de la furculiță și ceas deșteptător pînă la dulap și calculator, acomodarea cu vecinii era, de cele mai multe ori, o aventură în sine.

Prima dată am locuit în Grigorescu, un fel de Drumul Taberei din Cluj, cartier liniștit, cu parcuri și, în general, oameni în etate. Împărțeam apartamentul cu o studentă la Limbi clasice, iar vizavi de noi stătea, în gazdă, o altă filoloagă. Proprietăreasa fetei, o doamnă trecută de 70 de ani, ne aștepta obligatoriu în fiecare duminică seara la o partidă de remi, varianta cu etalare. Neavînd, în vremea aceea, nici televizor, nici Internet, era o ocazie bună să mai trag cu ochiul la filmele de la aparatul ce stătea pornit într-un colț, fără sonor. Aveam o pasiune pentru serialul Nikita și, de multe ori, îmi alegeam trenul cu care mergeam la Cluj în funcție de ora la care începea acesta. Gazda, mare amatoare de dulciuri, făcea uneori un fel de biscuiți rotunzi cu gem de prune, pe care îi așeza pe o farfurie întinsă și care sfîrșeau prin a fi mîncați pe jumătate (de ea însăși), pînă ajungea cu ei în sufragerie.

Urmăritul pe vizor era una dintre activitățile preferate ale doamnei. Era practic imposibil să ajungi acasă fără să știe, ba, mai mult, în primul minut suna la ușă, fără un motiv plauzibil. Cînd pleca cineva de la noi, la fel, nu scăpa de „scanare“. Vecina avea un fiu care o mai vizita din cînd în cînd. De cîte ori venea, era un motiv să îți ceară ceva „cu împrumut“, ceva ce deja văzuse prin bucătărie și i se părea util. O dată, a vrut cafea. A părut foarte dezamăgită că am o cutie plină, dar a luat-o pe toată, nu știa exact cît îi trebuie, cu promisiunea (evident, neonorată) că o va aduce înapoi. Cum, în timp, nu am mai răspuns la ușă, sub pretextul că sînt în baie și nu aud, iar serialul Nikita s-a terminat și el, am renunțat la vizitele de duminică seara și, din toamnă, m-am mutat în celălalt capăt al Clujului.

În cartierul Gheorgheni am locuit vreme de un an la același etaj cu un polițist, tatăl a două fete, pe care le trimitea întruna la învățat. Polițistul lucrase o vreme la secția de la căminele studențești și, de cîte ori mai apelam la el pentru diverse servicii, fiind foarte priceput la reparații, rămînea să fumeze o țigară și să ne povestească, mie și colegelor de apartament, cele mai mari grozăvii la care asistase, de cînd lucra în Poliție. Fiecare caz era prezentat pe scurt, detașat: cum s-a întîmplat, cine era victima, cum a fost găsit vinovatul, pentru ce i s-a făcut dosar. După o seară plină de astfel de informații, cu picanteriile din culise aferente, am decis să mai punem un lanț pe ușă.

Din Gheorgheni am aterizat în Zorilor, vizavi de complexul de cămine Observator, unde erau cazați mulți dintre prietenii mei din liceu. Am decis, împreună cu colega mea, să facem un chef de început de an universitar, la care am invitat toată lumea cunoscută. În afară de faptul că s-au perindat pe acolo vreo 70 de oameni, într-un apartament cu trei camere și două balcoane (mulți găsindu-ne după muzica ce se auzea de peste drum), petrecerea a trecut drept una reușită, cu mîncare și, mai ales, băutură pe săturate. Vecinii, pe care îi preveniserăm, au fost de treabă și nu au comentat nimic, chiar dacă, pe la 5 dimineața, cineva punea Wicked Game la maximum. Singurul vecin mai interesant era un grec student la Arhitectură care locuia sub noi, sub camera mea, mai precis, și se plîngea că aude zgomote de pași pe parchet noaptea. Nu i-am mărturisit niciodată că trag covorul și fac aerobic pe muzica Nataliei Oreiro, aflîndu-ne în anul de grație 2000 și în plin avînt al muzicii latino. L-am invitat și pe grec la petrecere, dar s-a intimidat și nu a venit.

În ultimii ani de studenție am rămas în Zorilor, dar m-am mutat pentru prima dată singură, într-un bloc de garsoniere. Proprietarul era preot, iar administratorul de scară îmi amintea de cei de dinainte de Revoluție, cu vestă, ochelari cu rame rotunde și groase, mereu cu o lanternă metalică în mînă și cu un dosar sub braț. Avea metode atît de strașnice încît, într-o lună, m-am trezit cu două persoane trecute la întreținere. Am fost convinsă că este o greșeală, dar mi-a spus, relaxat, că m-a căutat să verifice cîți stăm și nu am deschis. Răspunsul m-a năucit, ulterior l-a sunat tata (pe fix, cum altfel) să-l întrebe de unde aceste obiceiuri comuniste, așa că, drept răzbunare, m-a reclamat la Poliție că nu aveam viză de flotant. Prin urmare, în iunie, fix de ziua mea și înaintea unui examen, am fost trezită de bătăi în ușă și de un răcnet, pe două voci: „Poliția! Deschideți acum!“ Exact ce visezi să auzi în dimineața în care împlinești 23 de ani, la ora 5. Întîlnirea matinală a fost scurtă: eu am prezentat buletinul și m-am ales cu un „La mulți ani!“ și cu amenda aferentă. Interesant este că, din toamnă, am stat tot acolo. L-am convins pe proprietarul preot să facem flotant și, cînd administratorul cu vestă, lanternă metalică și dosar sub braț a sunat la ușă și mi-a zis: „Am venit să verificăm!“, i-am permis să o facă.

Din ultimele case în care am locuit, în București, nu am atîtea amintiri, poate din pricină că petrec mai mult timp plecată. În general, în blocurile de garsoniere, cum este al meu, stau cîteva categorii de oameni: cei în etate, cîțiva proprietari care trăiesc singuri, chiriași studenți sau cupluri la început de drum. În orice moment, cineva se mută sau renovează, în special în diminețile de sîmbătă, altcineva vorbește la telefon suficient de tare încît să se audă toate detaliile, altcineva strănută sau, dacă nu strănută, sforăie de se clatină pereții imobilului cu nouă etaje (plus parter).

Cel mai mult am interacționat cu vecinii cînd s-a produs o fisură în conducta de apă caldă a blocului, care a dus la deteriorarea pereților pentru toate apartamentele de pe coloana respectivă, printre care și al meu. Am fost nevoită să urc și să aflu exact de la ce etaj vine apa. Cei de deasupra nu văzuseră nimic, dar mi-a fost greu să mă concentrez la discuție, dat fiind că jumătatea feminină a cuplului mi-a deschis ușa purtînd un papagal mare și colorat pe umăr, aparent nevorbitor. De atunci, nu i-am mai văzut. Pe de altă parte, și eu încerc să trec neobservată și îmi place să cred că nici nu deranjez prea mult, chiar dacă încă mai trag covorul și fac aerobic noaptea. Evident, pe altă muzică decît a Nataliei Oreiro. 

Anda Docea este jurnalistă.

Foto: flickr

Viețile netrăite jpeg
Cît de ficționale sînt țările și spațiile în care trăim?
Liniștea și familiaritatea sînt suficiente sau devin prea puțin cînd vine vorba de promisiunea unui altfel?
Drepnea
Jumătate mișcare, jumătate siguranță
Locurile sînt sinonime cu niște stări psihice, sînt legate de întregi constelații de lucruri trăite, sunete, imagini, intensități care au înscris acel teritoriu pe harta mea emoțională.
Neuhausen (Erzgeb ), die Schlossgasse JPG
În satul Noulacasă
Acest sat se numește Neuhausen, iar mie, în română, îmi place să-i spui Noulacasă.
mare
Un lac între munți
Am știut că atunci, acolo, sînt fericit și că e un loc în care o să mă întorc întotdeauna cînd o să mă pierd, cînd o să-mi fie foame, sete sau o să mă rătăcesc.
p 11 jos jpg
Aici, între cei doi poli ai vieții mele
Cred că pentru mine e esențial să pot oscila între două stări sau două locuri sau două universuri sufletești.
p 12 Paris, Cartierul Latin WC jpg
Orașe uriașe
Mă văd întors în Paris, trăind liniștit viața altora, recunoscător celor care se poartă frumos cu mine, pînă cînd alții, nou-veniți, încep să îmi fie recunoscători că mă port frumos cu ei.
25869202527 80595838cf c jpg
4 case x 4 mașini
Mașina pe care mi-aș fi luat-o putea funcționa drept criteriu de delimitare a unor intervale (micro)biografice.
p 13 jpg
Harta
Aș vrea să trăiesc în România pentru că, după atîtea mereu alte și alte hărți, ar fi mai ușor s-o iau pe-a noastră la puricat, și la propriu, și la figurat.
p 1 jpg
Pe aripile gîștelor sălbatice
M-aș lăsa purtată de gîştele sălbatice ale lui Nils Holgersson, dînd roată nu doar Suediei, ci întregului continent, planînd fără nici o obligaţie şi nici un regret pe deasupra locurilor pe care le-am iubit cîndva.
1200x630 jpg
Pentru Constanța, cu dragoste și abjecție
Mi-ar plăcea să trăiesc într-o Constanța în care nostalgia – neobturată de dezvoltările imobiliare – să deschidă portaluri către trecut.
index png
Orașul Sud
Lună plină, Dunărea caldă și întunecată la Brăila, primitoare cînd intri cu picioarele în malul ușor nămolos.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Centrul și marginea
Tendința este acum cea a descentralizării și nu doar din punct de vedere urbanistic.
p 10 sus WC jpg
Strada Tunari în ficțiune și în realitate
Comoditatea locuirii împreună se vede că a primat față de disconfortul izvorît din diferență, rasială, socială.
Mahala jpg
Mahalale şi mahalagii
Oamenii se temeau de mahala şi de puterea cu care devora reputații şi destine.
Diana jpg
La Bragadiru
Lockdown-ul din martie 2020 ne-a prins în cei 46 de metri pătrați ai apartamentului de două camere din Drumul Taberei. Atunci a fost momentul-cheie.
p 12 sus jpg
Periferia sferei moralității: o scurtă istorie despre progres
Virtutea nu mai este ceva ce poate fi impus de la centru, ci descoperit și practicat de fiecare.
Irina jpg
O stradă doar a lor
Blocurile noi, plombe inestetice inserate în această alveolă cu aspect periurban, la rîndul ei înglobată într-un mare cartier de blocuri, ar fi contribuit la „curățirea” zonei.
1024px Bruxelles   Commission Européenne Berlaymont (23191436909) jpg
România, la periferia UE? Da, dar alții dau buzna afară
Faptul că euroscepticismul e (deocamdată?...) o afacere politică fără urmări, în România, e confirmat de ultimele formule de guvernare din țară.
p 14 sus Piazza del Popolo WC jpg1 jpg
Marginea lumii
E o senzație greu de găsit în altă parte, aceea că nimeni, niciodată, n-are ochii ațintiți spre tine, ceea ce îți lasă loc să faci ce vrei și să fii cum ești.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta apărării
Ne-am gîndit să abordăm chestiuni precum soarta, scopul și responsabilitatea artei în vreme de război.
p 10 C  Alba jpg
Artă fără adăpost
Muzeele de artă s-au obișnuit cu drôle de guerre care a șters din mințile tuturor iminența sau măcar posibilitatea unui război real.
p 11 youtube jpg
Patru tablouri
Au fost furate peste 170.000 de mii piese de artă fără ca trupele „eliberatoare“ să intervină.
d15 Dan Perjovschi Anti War Drawings ©Nicolas Wefers 5 jpg
Make art, not war – anchetă
Dată fiind natura explicit grafică a unui conflict armat, am adresat trei întrebări cîtorva artiști care se ocupă cu imaginea: pictori, artiști vizuali, regizori de film, desenatori.
p 1 Carlos Alba jpg
Fragilitatea indestructibilă a literei
Asta e proprietatea esențială a cărților: opresc în corpul lor corpurile morții.

Adevarul.ro

image
Motivul stupid pentru care o grădiniţă din Hunedoara a fost mâzgălită cu mesaje de ură şi ameninţare VIDEO
O grădiniţă din Hunedoara a fost vandalizată. Autorii distrugerilor au lăsat mesaje de ameninţare şi de ură pe faţada clădirii.
image
Un general rus obez şi retras din activitate, trimis să lupte în războiul din Ucraina: „Nimeni nu-i poate refuza supunerea”
Un general rus pensionat şi obez, a fost trimis de Vladimir Putin să lupte în prima linie în războiul din Ucraina care se desfăşoară mai ales în partea de est a ţării. Decizia vine în contextul în care armata rusă pierde tot mai mulţi militari de rang înalt pe câmpul de luptă.
image
„Q”, internautul de la care a pornit mişcarea QAnon, a revenit pe forumurile web după 2 ani de pauză: „Să jucăm încă o dată?”
Utilizatorul anonim cunoscut sub numele de „Q” al forumurilor 4chan şi 8kun, personaj ale cărui anunţuri criptice au dat naştere teoriei conspiraţiei fasciste pro-Trump cunoscută drept QAnon, şi-a reluat postările după o pauză de aproape doi ani.

HIstoria.ro

image
100 de ani de show-uri culinare
În primăvara lui 1924 se auzea la radio primul show culinar, a cărui gazdă era Betty Crocker, devenită o emblemă a emisiunilor de acest gen și un idol al gospodinelor de peste Ocean. Puțină lume știa că Betty nu exista cu adevărat, ci era doar o plăsmuire a minților creatoare ale postului de radio.
image
„Uvertura” războiului austro-turc din 1715-1718
Războiul turco-venețiano-austriac dintre anii 1714-1718, cunoscut și drept Războiul Austro-Turc din 1715-1718, sau „Războiul lui Eugeniu de Savoia”, este primul din seria războaielor ruso-austro-turce din secolul XVIII.
image
Capitularea lui Osman Pașa
La 4/16 decembrie 1877, Carol îi scria Elisabetei că otomanii încercaseră pe data de 28 să iasă din Plevna luptând și construind un pod peste râul Vid, în zonă desfășurându-se bătălii cumplite. Carol s-a îndreptat imediat în acea direcție, în timp ce împăratul se dusese în centrul dispozitivului.