Bucurinho şi Deprecao

Publicat în Dilema Veche nr. 128 din 6 Iul 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Nu-i deloc simplu să fii suporter. Azi mai mult ca ieri şi mîine mai mult ca azi, asta înseamnă în principal două lucruri: să susţii şi să suporţi. Altfel spus, să împingi echipa cu glasul, dar totodată să-i înduri (chiar dacă uneori îi mai şi înjuri) toanele infantile, abstragerile trufaşe, căderile în apatie şi momentele de neputinţă. Suporterul e o arătare clădită în jurul unei pasiuni. Respiră idoli, mănîncă scoruri şi se îmbracă în steag. Are un calendar al lui, unde sfinţii poartă jambiere, iar mucenicilor li s-a lipit tricoul de corp. Habar n-are cine conduce America sau cine e prim-ministrul Italiei, dar ştie totul despre vîrful de atac pe care-l soarbe din ochi: cum e tatuat, unde şi-a făcut debutul, ce pizza îi place, în ce discotecă îşi sărbătoreşte victoriile şi în braţele cui uită de înfrîngeri. De multe ori, suporterul priveşte fără să vadă şi ascultă fără să audă. E robul fandacsiei, al gestului ritualic, al imediatului nesuspendabil şi al rostului de falangă în marş. Se trezeşte cu echipa pe buze şi-i îngăduie totul. Se lipeşte de un nume şi forţează alături de el pătrunderea în teritoriul unei identităţi pe cît de rigide, pe atît de expresive. Nu cere mare lucru în schimb. Nu face barter cu sentimente, nu calculează rata inflaţiei pentru o iubire căreia nu i se răspunde întotdeauna, nu pretinde atenţie la schimb sau temenele recunoscătoare din partea celor pe care-i însoţeşte sub arşiţă sau potop. Seamănă cîteodată cu un pudel fericit dacă stăpînul îi conştientizează existenţa. Suporterul - cel de la fotbal, mai vizibil decît ceilalţi la un loc - îşi ţese aşteptările dominat de iluzia apartenenţei. În numele ei, e gata să-şi schimbe ritmurile, să-şi părăsească nevasta, să lase în urmă ceea ce alţii nu ştiu cum să păstreze mai aproape, să facă din stadion casă, templu şi agoră, să renunţe la curcubeu pentru o singură culoare, să prindă stele în palmă cînd echipa înscrie şi să se revolte cu pumnul încleştat împotriva lui Dumnezeu cînd pierde. Cine aşteaptă logică, judecată calmă şi spirit obiectiv din partea suporterului a nimerit în altă parte. Orbirea, suită mai des decît ne-ar plăcea pe meterezele fanatismului, e semnul aderenţei sale necondiţionate. O rîvnă vinovată îi marchează toate gesturile, de la datul jos din pat la întîlnirea cu grupul, înainte de pornirea la stadion. Suporterul e un spărgător de norme, seminţe şi capete. N-are rost să-l educi sau să-l rafinezi. E o pierdere de vreme - şi pentru tine, şi pentru el. Bucurinho şi Depreçao sînt unul şi acelaşi. Două chipuri ale unui personaj. E vorba de suporterul care face din victorie nuntă şi din înfrîngere parastas. I se poate spune oricum, fiindcă există oriunde - în Brazilia nurilor ciocolatii şi a lacrimilor deznădăjduite, în Anglia, cu berea adunată în burduhan şi aburii suiţi la cap, în Argentina dansurilor frenetice din pieţe, în Olanda corurilor somptuoase şi a feţelor vopsite în portocaliu, în Italia spectacolelor de artificii şi vacarm, în Germania unde rigoarea e aruncată pe geam la fiecare gol al lui Klose, în Franţa şampanizată de resuscitarea lui Zidane, în Scoţia legănată de imnuri amintind de rebelii supliciaţi în ceţuri medievale, în Ghana dansurilor tribale. Adică pretutindeni. Ajunşi aici, e bine să nu-l uităm pe suporterul român. Şi, mai ales, să nu-l punem în antiteză cu cei descrişi pînă acum. Fixist, bădăran, nesăbuit şi disponibil oricînd pentru încăierări penale, el seamănă binişor cu omologii de peste mări şi ţări. Are o singură corigenţă: imnul naţional, unde memoria i s-a lenevit după primele două versuri. În rest, suporterul român s-a integrat voios şi aprig în concertul planetar. Cafturile oripilante de la Steaua-Rapid nu sînt cu nimic mai prejos decît scenele de epopee stradală care tivesc fiecare meci Roma-Lazio. Declaraţiile cromatice de dragoste sînt rostite cu acelaşi fior la Timişoara şi la Buenos Aires. Am văzut, la nici un kilometru de opera bănăţeană, locuinţa unei poliste incurabile. Înăuntru şi afară totul era violet, de la pereţi la tacîmuri, de la covoare la lustre, de la telefonul mobil la faţa de pernă. Pentru ea şi pentru toţi cei asemenea ei, dragostea de suporter e paşaportul spre o ţară fără vize, dar doldora de vise.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Megastructura uriașă pentru care Ceaușescu a plătit 60 de tone de aur pur. Este unicat în România și funcționează și astăzi
La granița de nord a României se află una dintre cele mai impresionante mega-structuri a epocii comuniste. Barajul de la Stânca-Costești este un colos de beton care a costat câteva tone de aur și este al treilea ca mărime din Europa. Acum este un adevărat paradis natural.
image
EXCLUSIV. Elena Lasconi: „Dacă voi fi președintele României, voi fi un președinte pentru popor, din popor și nu din colivie”
Candidată la președinția USR și văzută ca potențial candidat la alegerile prezidențiale, Elena Lasconi a vorbit într-un interviu exclusiv pentru „Adevărul” despre relația cu Dominic Fritz, despre cum s-a decis să candideze la președinția USR și dacă e România pregătită să aibă o femeie-președinte.
image
Ce este sistemul Patriot. Plusurile și minusurile armamentului american cu preț exorbitant
Patriot este unul dintre cele mai avansate sisteme de apărare aeriană disponibile, capabil să intercepteze atât rachete cât și aeronave avansate. Principala provocare a sistemului este costul uriaș - o baterie Patriot nouă ajunge la 1 miliard de euro.

HIstoria.ro

image
Cine au fost agenții dubli din al Doilea Război Mondial?
Cea mai importantă parte a Operațiunii Fortitude a reprezentat-o rolul jucat de agenți dubli.
image
Când au apărut primele bănci din Țara Românească
Pe măsură ce viața economică a Țării Românești se dezvoltă, apar numeroase proiecte și încercări pentru organizarea instituțiilor naționale de credit. Î
image
Iuliu Maniu interceptat de Siguranță la ordinul lui Armand Călinescu
În 1932 Armand Călinescu e subsecretar de stat la Interne. La 5 decembrie el se mărturisește Jurnalului, ținut zilnic și pe ascuns: