Botezul în tradiții rome

- interviu cu Mihaela ZĂTREANU, director general al Centrului Național de Cultură a Romilor -

Care sînt tradiţiile rome de botez şi cîte dintre ele se mai păstrează? 

Încă de la început, trebuie spus că toate tradiţiile despre care vom vorbi se mai păstrează doar în comunităţile tradiţionale de romi (cei care încă mai folosesc portul tradiţional şi care în familie vorbesc predominant limba lor maternă, limba romani).  

Botezul reprezintă un prim pas foarte important din viaţa nou-născutului, indiferent de etnia din care face parte. În ceea ce îi priveşte pe copiii romi, pentru ei botezul este momentul în care devin membrii cu drepturi depline ai comunităţii în care s-au născut şi, începînd de aici, fiecare acţiune a lor poate avea efecte asupra tuturor rudelor sale. Toată familia, dar şi alţi apropiaţi din comunitate participă la botez, care e de două tipuri. Cel creştinesc, care are loc în biserică – indiferent din ce cult fac parte rudele copilului – catolic, ortodox sau protestant – şi cel tradiţional rom, denumit „romano bolimos“, în care nici nu poate fi vorba de preot, ba chiar pronunţarea numelui acestuia este considerată aducătoare de neşansă.  În cazul botezului creştinesc, evenimentul este înţeles ca un act magic de purificare, apa sfîntă – agheasma, fiind luată din biserică de femeile care mai tîrziu îşi vor stropi casele şi rudele pentru a le proteja de impuritate.  Botezul romano înseamnă purificare şi oferirea unei valori. Acesta este botezul de pămînt – „o bolimos e phuvaqo“ –, prin care, în vremurile nomade, copilul era aşezat la o răspîntie de drumuri – spaţiu considerat magic –, pe pămînt, şi i se presăra pe creştet puţin pămînt, rostindu-se urări de bine şi noroc, pentru a i se induce calităţi precum frumuseţea, bogăţia şi cinstea. Alt tip de botez romano este botezul de foc, în cadrul căruia copilul este trecut de trei ori peste foc din braţele tatălui în braţele naşului şi invers, în acelaşi scop purificator şi de aducere a binelui în viaţa copilului, focul fiind un element de purificare şi protecţie. 

Foarte importantă este şi alegerea naşilor, care de obicei sînt membrii importanţi ai familiei. După botez, naşii vor avea un loc important în viaţa copilului, fiind consideraţi părinţi spirituali. De aceea, ei îl vor ajuta ori de cîte ori va avea nevoie, în toate momentele dificile din viaţa lui, însă îi vor fi alături şi în zilele de bucurie – cum ar fi zilele de naştere, ziua în care se căsătoreşte, ziua în care devine părinte etc.  

Dintre ritualurile pe care romii le îndeplinesc cu ocazia botezului, amintim cîteva: nou-născutului i se pune baier (obiect de pază) – o punguţă de cîrpă roşie cu un ban de argint, un fir de busuioc şi o bucăţică de zahăr, legată la gît; sub pernă i se aşază un cuţit sau un foarfece, să-l apere de duhurile rele ale nopţii; i se fac descîntece de deochi; în jurul încheieturii mîinii stîngi, din dreptul inimii, nou-născutului i se leagă aţă roşie, cu rol de protecţie, de care este prins un ghioc sau o scoică, simboluri ale fertilităţii şi ale norocului.  

Cum sînt, în general, alese numele copiilor (în trecut, dar şi în prezent) – pe ce criterii: tradiţii de familie, credinţe sau mode culturale? 

Şi în trecut,  dar şi în prezent, numele copiilor romi se aleg pe criteriul credinţei şi cel al continuităţii. Inevitabil, chiar dacă naşul îşi doreşte ca nou-născutul să poarte fie numele său, al soţiei ori al vreunuia dintre copiii săi, pruncul ce urmeză a fi botezat trebuie să aibă, cel puţin în acte, un nume sfînt, de genul Andrei, Vasile, Constantin, Florin, Petre etc. De asemenea, sînt dese cazurile în care, atunci cînd creşte, copilului fie i se atribuie de către prieteni o poreclă, fie îşi însuşeşte el una şi, de cele mai multe ori, acestea sînt inspirate din filmele văzute, din poveştile ascultate ori pur şi simplu din calităţile asemănătoare cu anumite personaje din anturajul lor.  

Cum explicaţi suprarealismul unor nume – acel suprarealism de care s-a făcut cîndva atîta caz – care trimiteau la obiecte concrete? Este un mit sau este şi un sîmbure de adevăr? 

De cele mai multe ori, suprarealismul despre care vorbiţi nu se referă la numele copiilor, ci la poreclele despre care aminteam. Aşa se întîmplă ca în comunităţile tradiţionale să auzi strigat un nume mai ciudat, cum ar fi „Trandafir“, „Bruce Lee“, „Napoleon“ etc. Desigur, au fost şi cazuri în care aceste porecle au apărut şi în actele de identitate ale anumitor romi, însă aceste evenimente izolate se datorează nivelului slab de educaţie atît al părinţilor, cît şi al naşilor de botez ai copilului.  

Există nume „neacceptate“ în comunităţile tradiţionale rome? 

Din cîte ştiu eu, nu există nume care să nu fie acceptate de ceilalţi membrii ai comunităţii. Oricum, alegerea numelui pe care copilul îl va purta este în exclusivitate a familiei şi a naşilor acestuia. Prin urmare, nu cred că ar putea cineva – nici măcar liderul vreunei comunităţi tradiţionale – să interzică unor părinţi să-şi numescă pruncul într-un fel sau altul.

a consemnat Stela Giurgeanu