Boss, ești dus cu pluta!

Publicat în Dilema Veche nr. 806 din 1-7 august 2019
Boss, ești dus cu pluta! jpeg

După 16 ani de presă, mă declar bătrîn, depășit și dezorientat. Nu mai înțeleg ce se întîmplă în presă – nu neapărat în România, ci în multe țări ale lumii – și mă declar și descumpănit pentru că toate definițiile cu care am crescut par să se fi schimbat.

Studiu de caz: prodecanul de la Facultatea de Teologie din București, declarațiile sale despre viol, sarcină și – țineți-vă bine – estrogenul care provoacă cancer și este combatut prin spermă.

Peste tot am citit știrea despre declarațiile „șocante“ sau „controversate“, despre „scandalul“ provocat de Vasile Răducă, despre reacțiile la vorbele lui. Dar nicăieri unde este practicată specia jurnalismului de opinie nu am văzut un text cu mesajul „Boss, ești dus cu pluta!“.

De ce îi este frică, mai nou, jurnalistului să strige „rahat“ atunci cînd vede „rahat“? De cînd am abdicat de la responsabilitatea adevărului și am luat așa-zisa obiectivitate în brațe, care ne mîntuiește de orice răspundere față de corectitudine și minim bun-simț?

Jurnalismul în ziua de azi a ajuns un mecanism fad și plictisitor. Auzim că afară tună și punem mîna pe telefon să sunăm un expert în meteorologie care să confirme dacă plouă sau nu. Cînd mai simplu ar fi să ne uităm pe geam și să vedem cu ochii noștri.

Bine, în cazul preotului Vasile Cel-Dus-Cu-Pluta nici măcar asta nu s-a întîmplat. Eu, unul, nu am văzut un doctor citat pe undeva care să spună cît de grotesc de mincinoase sînt afirmațiile sale. Dacă nu am găsit eu, poate nu am căutat îndestul. Totuși, sînt convins că ar fi trebuit măcar asta să văd peste tot, dacă nu o atitudine normală a noastră, a jurnaliștilor, care să spună clar: Vasile e un misogin retrograd care are nevoie rapid de un bilet de trimitere de la medicul de familie.

Și încă ceva: preotul Vasile își dă cu părerea și despre islam. Nu voi intra în dezbaterea despre rolul femeii în religia musulmană, dar voi aminti tuturor ortodocșilor, care s-au căsătorit sau care au participat la o cununie religioasă, că preotul a rostit la un moment dat, în timpul slujbei, îndemnul ca femeia să își slujească bărbatul. Și tuturor mamelor care și-au botezat copiii în religia ortodoxă le voi aminti că ele, cărora Biserica le cere să facă copii, trebuie să treacă printr-un ritual de purificare (molifta) înainte de a intra în biserică la botez. Că, nu-i așa, femeia a făcut exact ce i-a cerut Biserica, dar e impură… #bleah.

Și cum rămîne cu categoriile vulnerabile care consumă știrea cu preotul Vasile? Să ne amintim de vox pop-urile făcute prin satele României cu ocazia referendumului privind definirea în Constituție a căsătoriei drept o uniune între un bărbat și o femeie. Aproape toți oamenii care erau de acord spuneau că „Dumnezeu așa a lăsat familia, omul și femeia lui“. Responsabilitatea față de acești oameni, aceea de a spune clar că femeia este om, nu accesoriu de om (adică de bărbat), oare ne-am îndeplinit-o noi, jurnaliștii?

Simt o frică generalizată în presă de a spune lucrurilor pe nume. În cel mai bun caz, afirmațiile unui politician sînt „false“. De ce nu mai spunem că doamna sau domnul X „minte“ sau „greșește“ sau „nu știe“? Depersonalizarea descrierii faptelor va face ca doamna sau domnul X să repete minciuna sau greșeala pentru că rușinea publică nu i se adresează direct.

Și, mai rău, există impresia că jurnaliș-tii ar jigni pe doamna sau domnul X dacă spun lucrurilor pe nume. Deși nu sînt de acord cu această ipoteză, hai să zicem că așa ar fi. Și ce dacă? De cînd libertatea de exprimare înseamnă că discursul public trebuie să placă? Principalul e ca „jignirea“ respectivă să fie corectă, să fie argumentată și atunci nu mă interesează sentimentele rănite ale cuiva. Adevărul doare în multe cazuri, dar adevărul este misiunea principală a jurnaliștilor.

Încă un studiu de caz: izolarea. Parcă recent o publicație declara că nu va mai scrie știri pozitive despre politicieni din actuala Opoziție, dacă aceștia vor mai păși în studioul unei televiziuni care nu îi place publicației. Traducere: o să scriem nașpa despre voi dacă mai mergeți acolo. Sau traducere inversă: o să scriem marfă despre voi dacă nu mergeți acolo.

Mai sînt și exemple internaționale. The New Yorker l-a „dezinvitat“ pe fostul strateg al președintelui american Donald Trump de la o conferință în urma criticilor publice că de ce l-au invitat. E adevărat că Steve Bannon este un xenofob mizerabil, un rasist periculos. Și tocmai de aceea am tot respectul pentru The Economist, de pildă, care nu a cedat presiunii, l-a pus pe Bannon pe scenă și a încercat să îl demaște, prin întrebări, drept un xenofob mizerabil și un rasist periculos.

Nicăieri în lume, niciodată în istorie nu a funcționat încercarea de a ascunde rahatul ca pisica. A ne preface că ceva nu există nu înseamnă că acel ceva dispare. Cu siguranță, însă, înseamnă că acel ceva va avea libertate de manevră să se dezvolte așa cum poate și cum crede de cuviință.

Au trecut vremurile în care presa era singura platformă de exprimare a unor elemente care nu ne plac. Azi, Internetul are grijă să ofere oricui posibilitatea să spună orice.

Nouă, jurnaliștilor, încă ne place să credem că sîntem importanți. Dovada clară că nu mai sîntem indispensabili este numărul mare al colegilor noștri morți în zone de conflict. În urmă cu ceva decenii, cînd Internetul nu exista, jurnaliștii erau protejați de un acord nescris. Căutați interviurile, fotoreportajele cu gherile prin jungla africană, cu teroriști prin Asia sau Orientul Mijlociu. Atunci toată lumea avea nevoie de presă ca să încerce să transmită un mesaj.

Așa încît cred cu maximă convingere că responsabilitatea jurnaliștilor este să scoată din online-ul necontrolat tocmai ceva ce nu ne place și să încerce să arate de ce nu ne place sau de ce nu e în regulă să ne placă așa ceva. Trebuie să mergem acolo unde nu e confortabil și să căutăm adevărul și să îi spunem pe nume. Oricare ar fi el. Mai ales cel care nu ne convine sau nu ne place.

Izolarea sau boicotul nu au voie să facă parte din presă. Publicul nu mai are nevoie de noi așa cum ne place să visăm. Nici politicienii, nici activiștii, nici teroriștii sau separatiștii. Informație e peste tot, oricine o poate produce și e accesibilă oricui.

Sondajele de încredere nu arată bine deloc. 27,7% din români declarau în 2018, conform unui sondaj Inscop, că au multă și foarte multă încredere în presă. Undeva pe drum am greșit grav. Și dacă nu ne redefinim rolul și noțiunea de responsabilitate, și noi, jurnaliștii, merităm să ne zică lumea „Boss, ești dus cu pluta“. 

Laurențiu Colintineanu este jurnalist.

Foto: flickr

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Învățături fără dezvăț
Trăim o vreme în care toți credem cu tărie că educația este esențială.
p 10 credit C  Hord jpg
p 11 credit C  Hord jpg
Pedagogia juridică între învăț și dezvăț
Avizele Consiliului Legislativ, în măsura în care ar fi urmate, sînt o bună premisă pentru creșterea calității legilor adoptate de Parlament.
p 13 credit C  Hord jpg
Seducția. Didactica nova?
Profesorul trebuie să fie el însuși seducător.
p 14 credit C  Hord jpg
Nu mai mîngîiați cercul!
Orice rol este făcut dintr-o continuă modelare a sensibilităţii interioare.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Jurnal de glande și hormoni
Glandele endocrine și hormonii sînt o bună metaforă a importanței lucrurilor „mărunte”.
DS jpg
Minunatele isprăvi ale Adrenalinei (basm suprarenal)
Avea în ea atîta energie fata asta cît să transforme repausul într-un motor puternic.
640px Human mind, Human Universals png
p 11 sus jpg
Despre iubire, cu rigla si compasul. O încercare de endocrinologie euclidiană
Omul de știință stă drept, rezistă seducției misterioase și pune problema clar: în ce constă chimia acestei biologii?
p 12 sus jpg
Despre iubire și alte droguri
Iubirea romantică motivează o serie nesfîrșită de alegeri individuale și joacă un rol fundamental în elaborarea planurilor noastre de viață.
p 13 Hans Holbein, Henric al VIII lea WC jpg
Hormonii: „dirijorii” lichizi care ne schimbă corpul fizic și istoria
În epoca de formare a operei italiene, rolurile feminine erau interpretate de bărbați castrați, deveniți astfel eunuci.
640px Bloodletting 1 298x300 jpg
Profilul hormonal
Hormonii îți schimbă comportamentul sau comportamentul îți modifică profilul hormonal?
All Art is Erotic (Unsplash) jpg
Avem erotism în arta românească?
Cum rămîne totuși cu senzația că eroticul și erotismul au ocolit arta românească?
E cool să postești jpeg
Logica bunului-simț
De ce este logic să avem bun-simț chiar într-o societate care își pierde din ce în ce mai mult această noțiune?
p 10 jpg
Drumul în sus
E adevărat că bunul-simț nu poate fi construit fără simțul comun.
Agnès Varda (Guadalajara) 18 cropped jpg
Cum tratăm mitocanii
Într-o lume a asertivității, a agresiunii și-a violenței, tandrețea și compasiunea și-au pierdut întrucîtva din valoare.
p 11 jpg
Zigzag despre bun-simț
Deformația profesională mă face să fiu un observator sensibil la manifestările bunului-simț sau ale absenței acestuia.
p 12 jpg
p 13 sus jpg
Bunul-simț al bunelor simțuri
Bunul-simț apare astfel, în această lumină, ca avînd și o dimensiune politică.
p 14 WC jpg
O masă cu bune maniere
Obiceiul însă ar merita să fie menționat în codul bunelor maniere din întreaga lume: conexiunile reale nu se cronometrează.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Trecutul a ajuns la destinație
De cîte ori lăsăm ceva în urmă ne dorim, precum Bolaño, să cîștigăm un vis.
Charles de Gaulle International Airport in France jpg
„Hoarding” emoțional
Strîng și împachetez discuții, situații, gesturi și chipuri.
Vegetarian Sushi Maki roll jpg
Dropii, zimbri sau bouri. I-am mîncat
Poate îmbucurarea papilelor gustative o să fie o apucătură desuetă.
969 11 VladStroescu jpg

Adevarul.ro

imelda staunton netflix jpg
EXCLUSIV Imelda Staunton, regina din „The Crown“: „Elisabeta a fost mai înțelegătoare cu Prințesa Diana decât ne dăm seama“
Într-un interviu exclusiv pentru „Weekend Adevărul“, Imelda Staunton, cea care a preluat interpretarea vârstei a treia a Reginei Elisabeta, povestește cât de complicat a fost de însușit o perioadă neagră din existența Coroanei.
Irene Cara FOTO Profimedia jpg
Actrița și cântăreața Irene Cara a fost găsită moartă în casă. Rolurile care au făcut-o celebră
Interpreta din filmele "Fame" şi "Flashdance" avea 63 de ani și a murit în casa ei din Florida. Nu se cunosc deocamdată cauzele decesului ei.
Franta Danemarca FOTO EPA EFE jpg
Franța-Danemarca. Știm care este prima echipă calificată în optimi
Echipa națională a Franţei a jucat cu selecționata Danemarcei, sâmbătă, pe Stadium 974 din Doha, în Grupa D.

HIstoria.ro

image
Planul în 10 puncte de comunizare a României din martie 1945
În timp ce Armata Română participa, alături de cea sovietică, la luptele din Ungaria și Cehoslovacia, partidul comunist, încurajat de Moscova, dădea asaltul final pentru acapararea puterii.
image
Cucerirea Vidinului, cea mai puternică fortăreaţă otomană de pe Dunăre
La începutul lunii mai 1877, Armata Română s-a concentrat în Oltenia pentru a împiedica manevrele otomane și a ține sub control cetatea Vidin, cea mai puternică fortăreață turcească de pe Dunăre.
image
Războiul Fotbalului: Meciul care a declanșat conflictul armat dintre El Salvador și Honduras / VIDEO
În istorie sunt consemnate tot felul de conflicte, pornind de la motive mai mult sau mai puțin întemeiate: pentru teritorii, pentru bogății, pentru glorie, pentru onoare, pentru amor... Iată însă că atunci când două națiuni sud-americane, Salvador și Honduras, au ajuns să se războiască, printre motivele conflictului s-au regăsit și niște partide de... fotbal.